Staying Alive

81486946_10157943529704168_4263962305047298048_nShinkansenul izbucnește din tunel într-o pădure de bambus care dansează verde în zîpadă. Am urcat probabil câteva sute de metri fără să-mi dau seama, la dreapta e o vale și după ea un lanț de munți creți, acoperiți cu trunchiuri de copaci scurți și negri ca firele de păr crescute grăbit pe un subraț ras vara.
Ninge.
Fulgii se aleargă în vânt. Totul e mișcare deși totul stă.
Casele sunt din lemn, lemnul e ud, înegrit. Țurțuri sunt agățați de acoperișurile peticite cu bucăți de tablă pe care scrie Sharp sau Panasonic sau Asahi cu logouri din 80.
Nu sunt care cu boi și nici copii jucându-se în zăpadă.
Sunt doar bătrâni rătăciți într-o imagine a Japoniei pe care nimeni nu o vrea. O înapoiere  melancolică, în definitiv sunt și ei oameni, în definitiv au și ei ciorapii rupți în vârf, prin care iese cartoful.
Dar nu sunt. Nu sunt oameni. Sunt roboți creați special să te păcălească, să te atragă în mirajul bunicesc al bicicletelor și oamenilor de zăpadă.

Șoseaua are pe mijloc și pe margini un sistem de stropit și topit zăpada care folosește chiar apa din zăpadă. Pe spinarea drumului, ușor mai înălțată, din 40 în 40 de centimetri, pompe trimit la suprafață, ca niște balene miniaturale, jeturi de apă care aleargă pe coasta șoselei și se întâlnesc cu jeturile balenelor îngropate la marginea drumului care luptă cu crearea sloiurilor aici. Zăpada se neagă pe ea însăși și roțile autobuzului șuieră călcând asfaltul negru.
Nu am văzut o singură mașină murdară  în Japonia.
Una.
Poate aici, în satul ăsta cu ghivece cu ghimbir la ușă în care cineva a găsit papucelul Cenușăresei la 9 luni și l-a așezat pe un transformator, să dau de una.
Cârciuma e pustie.
Patronul are 179 de ani. E ultimul gardian al tochiturii din genunchi de porc.
Pungile de sub ochi împing tăietura căutăturii în sus. Pare că râde.
Izakaya unde e el stăpân e străveche. Pe pereți se lăfăie postere din anii 60, un ventilator are brațele îngroșate de praf, frigiderul Suntory Beer adăpostește o șampanie uitată de MacArthur în `51 aici și bicicleta a supraviețuit războiului. Doar pernele sunt pătate recent cu suc de soia și cu sake.
Miroase a gaură de vierme, a loc unde timpul e dat de rotația planetei în jurul a doi sori, Si și Bemol. Desigur, camera e plină de bosanova japonez și chiar și un cover al lui Bee Gees. Staying Alive, a-ha, a-haaaa, staying aaaaaaliveeeee.

Dar sashimiul e suculent, e atât de proaspăt încât e sigur pește din viitor, îmi spun în timp ce mă bucur că nu mai există decât un ieri atât de îndepărtat încât pare mâine.
Zăpada înmoaie hârtia roșie a felinarelor și îmblânzește colțurile caselor.
Fac un bulgăre și-l trimit pe harta pictată pe un perete al unui bloc.
Niciun câine nu latră.
Nicio pisică nu miaună.
Niciun cal nu nechează.
Nicio oaie nu behăie.
Nicio vacă nu mugește,.
Animalele sunt antropomorfizate și pictate pe cutii de suc, pliante de tren și ambalaje de haine.
Animalele sunt în baruri speciale unde poți să stai cu bufnița în poală și ariciul pe genunchi. Pisici, câini și cai, pești, șopârle și vulpi au ajuns să populeze sufragerii și prăvălii, natura nu mai există, totul este butaforie.

Arigato gozaimas, izakaya e deschisă până la 1. Poate atunci, chelnerul bătrân se dă de 6 ori peste cap și se transformă în lup și urlă la lună.
Și luna îi răspunde cu un hit al lui ABBA. Desigur, Dancing Queen.

IMG_6263

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: