E polonez, CEO-ul unei companii cumpărate de scandinavi. A venit de o lunã în România, înainte a fost la biroul din Londra al unei companii lituaniene. Are buze subțiri, strânse mereu ca un fermoar de poșetă al unei doamne îngrijorate că va fi prădată la coadă la castraveți.
Nu zâmbește, nu vorbește și nu se uită la oameni. Ochii lui caută mereu ceva pe geam sau într-o agendă în care nu știm ce notează.
După 45 de minute deschide fermoarul și spune că nu crede că e bine abordată comunicarea. Nu mă pricep la marketing, zice, dar e clar că nu are cum să funcționeze ceea ce propuneți voi.
De ce?
Dacã omul are sonorul închis la televizor și nu aude ce spune reclama?
Nu mai bine facem un spot pentru oameni orbi și surzi?
CEO-ul polonez are pete roșii pe obraji și pe frunte. Colegii lui, românii, tac, preocupați să nu care cumva să-și contrazică șeful. Lașitatea construiește consens și e calea cea mai scurtă nu doar spre falimentul unui biznis (și ce, e a lu tata?) ci spre dominația prostiei.
E bou șefu? Da, știm, dar boii trag căruțele, noi suntem șmecherii care stau pe căpiță, în căruță, cu un pai între dinți, privind cerul.
Cândva, boul va băga căruța-n șanț și o să vă pierdeți oricum joburile pe care vă străduiți să le păstrați acum, ignorând mirosul de gaz în care nenea ăsta aprinde bricheta.
Cam ca la Brexit.
O uriașă dovadă de lașitate a clasei politice britanice, combinată cu prostia poporului tâmpit de media.
E absolut omenește să te bucuri când alții dau dovezi clare că sunt la fel de proști ca tine. Și scobind printre textele mele despre Brexit, am dat de cel de mai jos, scris anul trecut
pe o insulă în Spania. Acolo l-am întâlnit pe acest domn care mi-a amintit de personajul majordomului din Django al lui Tarantino, negrul care ura cu pasiune negrii.

E rotofei, clar est-european după asortarea culorii hainei cu cea a pantofilor.
Dar nu, I`m British, zice și trage din trabucul cu aromă de miere.
Deci, ce părere ai despre May și despre balamuc, deal-nodeal-referendum? Și el spune că nu e nimic grav, că vor ieși pe 29 cu sau fără acord dar totul va fi bine, poporul a vorbit. Dacă poporul a vorbit la fel de prost engleză ca omul meu, nu e prea excelent, poate nici nu a înțeles întrebarea.
Și totuși, ești cetățean britanic de naționalitate…, insist.
Bărbatul scoate, ușor stânjenit, naționalitatea pe care o ascunsese în pantof, călcase pe ea ca pe-o pietricică, îl deranja la mers, dar măcar lumea credea că este șchiop nu că este bulgar. Căci da, a fost într-o altă viață bulgar dar acum este britanic și a votat, alături de toți prietenii lui, pentru Brexit pentru că nu se poate să plătești miliarde la birocrații de la Bruxelles, banii lui și ai mei să nu se ducă în autostrăzi și nici în NHS, știu eu oare că el făcea acum 20 de ani cu mașina pe M-25 40 de minute până la muncă și acum face 1 oră și 20? Știu eu că nu e personal în spitale și aștepți cu lunile ca să fii tratat pentru că banii se duc la Bruxelles? Știu eu că e plin de polonezi și români și ucrainieni care nu au nicio șansă la ei în țară, nu au nicio calificare și vin și se angajează pe juma de preț?
Dacă ar fi existat un Brexit acum 20 de ani când a ajuns el în Londra, nu am fi avut conversația asta, îi spun și el ripostează că el era medic, el era cel mai bun în domeniul lui, era calificat și oricum nici nu vroia să rămână în Londra, vroia în Canada și avea chiar și 88 de puncte dar a trebuit să renunțe pentru că s-a schimbat legea și el, ca european, trebuia să meargă cu actele la biroul din București, că acolo se mutase locul de depunere al actelor pentru europeni.
I did not want to go in to the desert. Sorry about that.
Așa zice, trage din trabuc și apoi se simte prost că mi-a jignit capitala și mă asigură că va urma un Roexit și un Frexit și un Germaxit și se va duce dracului turnul lui Sauron-birocratul și țările își vor recăpăta independența și voia bună și Corbyn va arde, alături de Jivkov și Ceaușescu în iadul comuniștilor și noi ne vom încălzi mânuțele la foc.
Și eu îl întreb ce se mai întâmplă în Bulgaria și el spune că habar nu are, când a tras ușa după el, a aruncat și o grenadă prin horn, trecutul lui nu e nici măcar o umbră lipită de radiații pe treptele unei biblioteci. Nu vrea să știe nimic pentru că trecutul și Bulgaria l-ar trage înapoi, nici copiii lui nu vor să știe nimic despre țara în care s-au născut, nu știu nici măcar limba. Spune asta ca un Edmont Dantes care a săpat 7 ani cu lingurița peretele lingvistic care îl ținea captiv. Îl ține captiv în consoane moi, în î-uri leneșe, e și puțin abțiguit acum și îmi spune că nu mai este medic, nu făcea bani ca medic că NHS nu plătea bine și atunci, așa cum a renunțat la limbă și țară a renunțat și la meserie și a devenit restaurator. Și îmi arată o casă pe care a făcut-o singur, un ditamai conacul cu grinzile lustruite, cu feronerie, uși și tocuri de geamuri vopsite, medicul transformat în zugrav și tâmplar, fierar, lăcătuș și zidar care acum face bani frumoși-îmi zice, din restaurat case și lucrează singur, nu a avut decât 2 asistenți români când a avut o clădire de birouri undeva lângă Cockfosters. Băieți buni, spune și trage din trabuc și împrăștie un fum al păcii, băieți buni dar să se ducă în țara lor căci uite, voi nu aveți forță de muncă, noi avem prea mulți d-ăștia de nu ai încredere în ei să bată un cui.
Dar las că vine Brexitul și se termină tot și o luăm de la capăt în această grădină a paradisului unde bufnițele nu sunt ceea ce par și bulgarii emigranți luptă să oprească sosirea altor bulgari emigranți care să le lungească orice călătorie pe autostrada M-25 cu 2 minute. Și apoi, mulțumit, înainte să-mi spună că-l cheamă Victor Petrov, îmi zice că este foarte fericit că m-a întâlnit pentru că 2 săptămâni a venit seară de seară aici, la Casona din Soller, și a stat singur, o vorbă nu a scos cu nimeni două săptămâni pentru că nimeni nu vorbește engleză.
Nimeni nu vorbește engleză.
Nici bulgărește.
Oamenii intră cu zecile în biserică, tot orășelul s-a strâns la slujba de înmormântare a patroanei barului Nadal, a făcut infarct vineri, 56 de ani, îmi șoptește chelnerița, a supraviețuit la 2 cancere și apoi a căzut pur și simplu. Nah, asta e viața, concluzioneză și mă bate milos pe umăr.
1000 de oameni își fac cruce când popa spune: el senior, al mieu păstor, exact așa zice preotul și eu mă gândesc că ce bine că dacii nu au făcut un Dacexit din imperiul roman și uite cum înțeleg maiorcheză și stau acolo în biserica imensă, înghițită de sentimentul că lui Victor i s-au închis atâtea uși în nas încât a hotărât să le vopsească.
Le face albastre, ca pe niște ferestre, pe care ar putea să le spargă cu karata dacă ar vrea. Dar nu vrea, pentru că e britanic și britanicii sunt niște domni calmi care carry on.
Nu ca bulgarii.