De-ar fi și prostia un coronavirus

Coronavirusul se apropie de România, ne-a zis Prelipceanu acum o lună dar noi nu și nu, ne-am ocupat de moțiunea de cenzură și de Cruduța și de frigul din sectorul 1 și de candidatura lui Nicușor, în cur ne-a durut, ăsta este simptomul cel mai clar al infectării cu excepționalism-naționalist, boală grea din care însă nu se prea moare, bașca a mai apărut și Arafat și a zis că guvernu e pregătit, România nu poate fi penetrată de coronavirus, s-au construit pe granițe ziduri de 84 de metri înălțime, le vezi de pe Marte, normal că nici un coronavirus nu se încumetă să le sară.
Coronavirusul se apropie de România, vuiește presa și eu mă duc să-mi cumpăr conserve, apă minerală, bandaje și medicamente de stomac. Liniște și încredere în statul nostru am din belșug.
După cum se vede în textul scris anul trecut.

Turma autobuzelor și microbuzelor e înghesuită în țarcul prea mic al autogării, pasc ude prin bălți în care își târșâie picioarele bătrâni cu bască și femei cu geci de piele din buzunarele cărora ies pachete de biscuiți ungurești.
Un bărbat dă buzna în cutia de plastic unde o doamnă blondă mângâie ecranul unui smartphone, plimbându-și degetul pe el ca pe spinarea unei șopârle. Este casierița. Domnul a ajuns exact la 3 la autogară când autocarul de Bistrița ieșea prin găurica din gardul de sârmă. I-a făcut semn șoferului, era fix 3, nu 3 și un minut, 3 fix, dr șoferul nu a vrut să oprească. Când e următorul autocar spre Bistrița?
Blonda mestecă gumă. Spune: peste 2 ore jumate.
Bărbatul primește vestea cu furie. Trântește valijioara, spune că taică-su e pe moarte, că taică-su poate moare acum la Bistrița și el nu poate să ajungă la căpătâiul lui din cauza ticăloșiei șoferului, de fapt a companiei. O să dea în judecată compania dacă ajunge la Bistrița și-l găsește pe tătică-su mort. Blonda îl poftește să nu mai strige și să scrie o plângere. Apoi îl dă afară din casieria unde persoanele străine nu au ce să caute.
Apoi vine microbuzul. Șoferul e în cămașă cadrilată, pe la 57-58 de ani hrăniți cu slană. O poftește pe doamna care s-a pus pe un scaun în față să își mute sarsanalele că încurcă pasagerii care urcă în mașină. O spune fără vreun pronume de politețe, mută-ți bagajele. Pe unguroaica de pe scaunul din spate care fâșâie niște pungi cu biscuiți o atenționează vigilent că nu are voie să mănânce în mașină.
Pastrati curațenia. Ne reprezinta pe toti!!!!-scrie fără diacritice pe o foaie plastifiată. Apoi dă tare radioul pe Digi unde Mândruță întrebă oamenii de ce nu au încredere în instituții dar, în schimb, au încredere în oameni ca Iohannis, ca Tăriceanu, ca Firea.
-Ei de ce?, pufnește șoferul privind decis înainte.
Aștept răspunsul dar este atât de evident acest de ce încât mă gândesc ce prost e Mândruță că pune întrebări atât de idioate. Scârbit, dă radioul încet și vorbește despre cartofii de Bihor care sunt extrem de gustoși. Apoi bălăcărește țiganii, în față e o căruță-dop în spatele căreia s-a făcut rând de mașini, inclusiv o mașină de poliție care nu se bagă în depășire pentru că e bandă continuă, cum să fii atât de idiot încât să nu știi că teleguța nu e autovehicul rutier, țâpăăă mă pe lângăă.
Oricum țiganii sunt vinovați, clar că ăștia au furat lucerna de la români, că nimeni nu-i îmblânzește pe ăștia, au zis nemții și francejii să îi dăm lor, că sunt prost tratați dar ei știu cum să îi ia și ce au făcut?
Nimic.
Și haț, Mândruță apare din nou în microbuz. Se ceartă cu un taximetrist care îl acuză că ia bani de la Uber, dă-i în mă-sa de taximetriști, niște jigodii, zice șoferul nostru și baba unguroaică aprobă împingând un biscuite în gură. Ăștia de la Uber sunt curați și au mașini noi și plătesc taxe, nu javre ca voi, strigă către radio șoferul nostru și un noruleț de așa e, dada se ridică din piepturile pasagerilor.

Și apoi, pe ultimii kilometri, aflăm totul.
USR e un partid plin de neica-nimeni.
PNL sunt morți.
PSD se va rupe în câteva luni.
Marinaru s-a înecat.
PMP sunt trei oameni.

Ne rămâne Pro România.
Coborâm. Îi mulțumesc. Îmi spune sărumâna. Doar mie.
Pe restul îi mână spre fundul microbuzului să-și ia bagajele.
Oamenii nu se supără. Familiaritatea crează un iz de bădărănie dar ei se simt bine în strânsoarea obișnuinței, nu sunt sufocați de ea.
Mă gândesc la bărbatul cu tatăl posibil mort la Bistrița. S-a enervat că șoferul a plecat la timp, respectând orarul. A pierdut pe mâna obișnuinței că în țara asta nu există punctualitate. Vă dau în judecată, a zis, vă dau în judecată dacă ajung la Bistrița și tata moare punctual, exact acum când eu nu am fost punctual dar nu eu sunt vinovat ci voi ăștia de vreți să o ardeți nemți sau japonezi, ce avem cu toți un ceas în cur?
Ne rămâne Pro România.
Și taximetria.
Și răspunsul corect la întrebarea idioată de ce nu avem încredere în instituții: ei de ce?
Nuapte bună.