Voi cum petreceți de epidemie?
Sfârșitul lumii nu te poate prinde cu burta goală. Când bate molima la ușă, spui așa: puteți să reveniți, suntem la masă? Și mai grăbești sub nas 7 linguri de ciorbă, 3 frigărui de porc și 4 papanași. După care, încă plescăind, deschizi zâmbitor, gata să mori.
Una e să pleci în lumea celor drepți cu mâinile pe-o burtă plină, alta e să ți le pui pe-un pieptuț surpat de foame.
Poporul se pregătește să se retragă în vizuină, pârjolind rafturile și otrăvind supermarketurile. Patronii aprind lumânări întru sănătatea lu coronavirusu, ridică mânăstiri în cinstea sa.
Biserica se umple de bani.
Credincioșii se leapădă de păcate, e bătaie la pupat icoane, apără-mă Cristoase de prăpădul care vine, fă să nu mă doară și să-mi ajungă mâncarea până o trece urgia, dă-mi Isuse putere să mai fac o tură până la Kaufland să văd dacă mai e ceva pe raftul lui Smiley, săracu Smiley el o fi apucat să-și facă aprovizionarea sau a lăsat-o pe ultimul moment, a îngrășat porcul în Ajun, ce metafore frumoase avem noi, toate legate de păpică.
Foamea.
Putem să crăpăm de gripă dar nu de foame.
De ce au murit tinerii la Revoluție, să crăpăm noi de foame?
Sorina îmi spune că o doamnă la Lidl i-a zis că a cumpărat nu pentru ea ci pentru familia ei din Italia. Le trimite pachet cu Atlasibu, așa a zis, săracii italieni primesc din provinciile romane de răsărit ajutor acum, când sunt asediați de coronavirus. Atlasibu trece ca prin brânză (of, iar mâncare) prin carantina carabinierilor, nu oprește la somații, șerpuiește printre gloanțe și proiectile și se oprește la fiecare ușă de român din Italia și îi lasă conservele luate de la Lidl.
Să-i dea Mniezău sănătate Atlasibului, ridică rugi către ceruri românii italieni și românii olteni, ardeleni și moldoveni cu rude în Italia și mai aprind o lumânare la bisericuță și mai dau un acatist și apoi mai gustă ceva, o supiță de pui, că face bine la răceală, și apoi, cu burțile pline se așează la televizor și se minunează cât de deștepți au fost că și-au făcut din timp provizii, a meritat să stea 2 ore la coadă, că uite, acum e pustiu, s-au mișcat cu talent, ar trebui chiar să se înscrie la Românii au talent la secțiunea Prudența bate vigilența.
Și uite că au găsit-o pe o duduie în București cu coronavirus, Firea închide școlile, spitalele și stadioanele. Rămân deschise doar librăriile, muzeele și bibliotecile, oricum nici dracu nu intră-n ele.
Oare cum o să mâncăm cu masca pe față?
Oare cum băgăm banana în gurița acoperită?
Oare cum suflăm să răcim ciorba pe sub pânză?
Știu, paie, aprovizionați-vă cu paie.
Ălea sigur nu s-au dat încă.
Și dacă tot vă luați paie, io zic să luați și-un porc să-l creșteți pe balcon. Nu se știe cât ține criza asta și mai bine să fii pregătit pentru tot ce poate fi mai rău.
Dacă aș fi Kaufland, aș face raftul lui Guță, cu porci vii, muzică de petrecere, triferment și vin pelin. Crăciun Fericit.
Să ne revedem la anul cu bine.
Foarte inspirat si incisiv articolul! Bravo, Raluca! Sunt ,,fan,,!!!
Foarte eronat si ignoranta unora imi da de gandit ca suferim de prostie crasa si prea multa desteptaciune. O sa scriu pe scurt de ce sunt asa multe persoane care isi fac provizi pentru zile negre.
Noul virus nu are tratament bine stabilit si afecteaza in principal pe cei in varsta dar si pe cei care au probleme de sanatate cronice. Mai mult, se face comparatie intre gripa si acest nou virus. Gripa are tratament, sunt medicamente care stopeaza infectia in organism iar COVIT-19 nu are.
Bolnavi cronici in Romania:
Bolnavi cardiaci: “Prevalenta si incidenta insuficienței cardiace în România
Se estimează că 4.7% din populația peste 35 de ani a României suferă de insuficiență cardiacă (circa 560.000 de pacienti). În fiecare oră apar în medie 5 cazuri noi de insuficiență cardiacă (circa 45.000 cazuri noi/an).”
link: https://www.cardioportal.ro/comunicat-src-in-spitalele-din-romania-in-fiecare-ora-moare-un-pacient-cu-insuficienta-cardiaca/
Diabetici: “Conform datelor publicate de Ministerul Sănătăţii în România erau înregistraţi la nivelul anului 2011 un număr de 796.803 (67% urban) persoane cu diabet zaharat. Dintre acestea aproximativ 14,5% sunt insulino dependenţi. Erau înregistrate 2651 (61% urban) cazuri de diabet juvenil. Valoarea incidenţei era de aproximativ 64.000 de cazuri noi pe an, iar incidenţa diabetului juvenil este estimată la 262 cazuri noi pe an (2010). Pe grupe de vârstă populaţia cu diabet zaharat din România are 3% în grupa 0-14ani, 62% în grupa 15-64 de ani şi 35% în grupa de peste 64 de ani.”
link: https://fadr.ro/diabetul-in-romania/
Astm bronsic “Astmul bronsic este una din cele mai frecvente afectiuni cronice, caracterizata prin inflamatia cronica a cailor aeriene ce determina limitarea fluxului de aer, reversibila.
In Europa, aproape 30 milioane de persoane sufera din cauza astmului, prevalenta bolii fiind in continua crestere, cu precadere in randul populatiei pediatrice (intr-o clasa cu 30 copii 2 – 3 dintre ei au astm).
Astmul poate sa apara la orice varsta, dar cel mai frecvent apare inca din copilarie. Mostenirea genetica poate sa joace un rol important. La copii, baietii au un risc aproape dublu sa faca astm, comparativ cu fetitele; diferentele intre sexe dispar, pe masura inaintarii in varsta.
Prevalenta astmului bronsic in Romania (estimata) este intre 4 – 6 %.”
link: https://www.cdt-babes.ro/articole/astmul-bronsic.php
BPOC: “În România aproximativ un milion de oameni suferă de BPOC. Specialiștii atenționează că în următorii patru ani
BPOC va deveni a treia cauză de deces din lume, depășind alte afecțiuni mai cunoscute, precum diabetul zaharat sau
hipertensiunea arterială. Campania „Tu știi câți ani au plămânii tăi?” continuă – și în acest an, bucureștenii își pot face analize medicale gratuite pentru depistarea BPOC.
Click to access Raport%20Proiect_BPOC_28.11.16.pdf
Ce spune European Centre for Disease Prevention and Control”
“Medical information
1. What are the symptoms of COVID-19 infection
From what we know so far, the virus can cause mild, flu-like symptoms such as
fever
cough
difficulty breathing
pain in the muscles
tiredness.
More serious cases develop severe pneumonia, acute respiratory distress syndrome, sepsis and septic shock that can lead to the death of the patient. People with existing chronic conditions seem to be more vulnerable to severe illness.
2. Are some people more at risk than others?
Generally elderly people and those with underlying conditions (e.g. hypertension, heart disorders, diabetes, liver disorders, and respiratory disease) are expected to be more at risk of developing severe symptoms.
3. Is there a treatment for the COVID-19 disease?
There is no specific treatment for this disease so the approach used to treat patients with coronavirus-related infections is to treat the clinical symptoms (e.g. fever, difficulty breathing). Supportive care (e.g. supportive therapy and monitoring – oxygen therapy, fluid management and antivirals) can be highly effective for those infected.
4. When should I be tested for COVID-19?
If you have
an acute respiratory infection (sudden onset of either a cough, and/or a sore throat, and/or shortness of breath),
AND
in the 14 days before the start of your symptoms, you were either:
in close contact [1] with a confirmed or probable case of COVID-19 infection, or travelled to an area where there is ongoing community transmission of COVID-19,
or worked in or attended a healthcare facility where patients with COVID-19 infections were being treated, you should contact your doctor by phone for advice.
link: https://www.ecdc.europa.eu/en/novel-coronavirus-china/questions-answers
In caz ca nu stiai, se recomanda a evita spatile aglomerate cand se declanseaza o epidemie… deci persoanele incluse mai sus nu trebuie sa se expuna. Tu cand crezi ca ar fi ideal sa iti faci cumparaturile necesare pentru a rezista 2…3 saptamani?
inainte de epidemie, in timpul epidemiei?
Inca o parte reala din populatie isi face griji ce pun pe masa copiilor in cazul in care se declanseaza o epidemie. Tu cum poti sa stai in casa si sa nu fi luat nici o masura sa-ti protejezi copii?
Mai sunt multe de zis dar ma opresc aici si inchei prin a spune ca exista instinct de supravietuire ca la orice animal dar nu esti tu sau altcineva in masura sa judece.
http://nascutpelistaneagra.wordpress.com/2020/02/27/apocalipsa/