O țară de negri condusă de un grup de oameni în alb

Pentru 17 zile de greva foamei, asistenta Mariana Luceanu a fost concediatã de la Universitar. Mariana încerca să atragă atenția asupra grozăviilor din spitalul-feudă al familiei Oprescu.
Doctorița Camelia Roiu, cea cu nozocomialele de dupã Colectiv, a fost hãrțuitã pentru cã a vorbit cu presa și niciunul din colegii ei nu i-a sãrit în apãrare. Ba mai mult, a fost arãtatã cu degetul pentru cã a îndrãznit sã spele rufele în public.
De fiecare datã când cineva din sistem a anunțat cã puroiul îl îneacă, borgii în halate au reacționat fie cu parul fie cu o condescendentã solidaritate de breaslã, scuipând șobolanul din rândurile lor.
Apoi au venit mãririle de salarii. Ciordeala de materiale din spitale și mersu pe burtã, cã nu existã super-eroi în halate ci doar în costume de lycra.
Și acum fuga.
Demisii. Concedii. Crize de lumbago. Cei mai mulți au descoperit senini, abia acum, putrefacția sistemului sanitar. Cã nu-i de niciunele.
Că corupția ucide.
Că-Co.
Frate-miu mã întreabã dacã eu m-aș sacrifica dacã aș fi în locul medicilor români. Nu.
Dar asta nu înseamnã cã le accept lașitatea bolnavã cu care au supt beneficiile iar acum urlã, inocenți, cã sunt carne de tun.
Dacã ai lor se îmbolnãvesc, cine îi îngrijește? Dacã ei se îmbolnãvesc la cumpãrãturi la Mega, cine îi îngrijește?
Asta e societatea atomizatã a secolului VIII. Doar cã acum nu sunt invaziile barbare ci retragerile barbare.
Am scris asta acum 5 ani.
Suntem muci și principalii vinovați sunt îngerii în alb ai României.

Holul spitalului Colentina. Am venit, cu pile, să fac o ecografie pentru că medicul ecografist de la clinica unde plătesc un abonament baban s-a îmbolnăvit. Nu pot să îmi permit să aștept, ce mă fac, unde să mă duc? Hai că vorbesc eu cu doamna Georgescu și ea o știe pe doamna Pârvu și ea pe doamna Oancea și ea știe pe cineva la…, ghemul de pile se deșiră: poți la Colentina, la 9 dimineața?

Pot.
Doamna doctor are față de pisică, o fundă colorată la gât și o impolitețe acră. Ea îi face un serviciu femeii care m-a băgat cu pile. Nu mi se adresează, plimbă apăsat bastonașul de plastic înmuiat în gelul clisos așternut pe pielea mea de parcă am fost înghițită de un balaur cu gastrită și scuipată din nou afară. Îi dictează asistentei și o ia la rost pe asistentă, că nu pare să țină pasul cu dictarea, e proastă sau ce?
Nu doamna doctor, pot să scriu în ritmul dumneavoastră doar că a sunat doamna doctor Pârvulescu, să-i zic să vină în 5?
Să vină în 10.
Îmi dă să mă șterg fix 42 de centimetri de hârtie igienică cenușie, ca un obraz de miner ieșit din șut. Nu am cum să curăț balele gelului așa că femeia care m-a adus aleargă să cumpere 3 suluri de hârtie igienică, să doteze cabinetul. Și niște apă, “că are vezica goală, nu văd nimic dar nimic, în abdomen.”
Stăm pe hol și eu beau apă și culoarul s-a populat de femei cu ghetuțe de lac, picioare fine, taiorașe elegante și păr bricolat ca acoperișurile de pagode.
Doctorițe platinate se foiesc de colo-colo, troncănind pe culoare. Troc-troc-troc, halatele nu sunt închise, lasă să se vadă bluze cu arabescuri și șerpi de argint încolăciți la gât. Tip-top sunt doamnele doctor și după ele trec pe hol femei îmbrăcate în costume vișinii sau mov pe care scrie Cleaning Service, împingând un mop umejor pe podea. La doamna doctor pisică în fața cabinetului s-au strâns 5 bătrânele cu broboadă, unele cu ilice peste pijamale și cu șosete groase în șlapi chinezești verzi și roz vânăt.
Au venit de pe secție de la cardio, au dosare, trebuie să intre, să li se facă ecografiile. Nu durează mai mult de 3 minute. Doamna pisică e foarte expeditivă. Dar mai apar și doi infirmieri cu doi bolnavi în căruț care au prioritate. Băbuțele freamătă, una dintre ele se așează cu o bucă pe mine și zice: dă-te doamnă, mai încolo.
Mă enervez și îi zic că putea să mă roage, nu e nevoie să se suie pe mine dar îmi dau seama că de unde vine ea ăstea sunt niște subtilități, pierdere de vreme.
Una dintre mămăi are un mobil pe care joacă ceva cu păcănele, e absorbită în spartul pixelilor albaștri-verzi-portocalii și nu o vede pe doamna doctor cu păr permanent vopsit galben-pui de găină când se repede și o ceartă că ăsta-i spital nu cazino. Potoliți-vă odată cu telefonul ăsta că se aude pe tot holul!!!
Bătrâna invadatoare, aia care s-a suit pe mine, e acum în picioare, amușină ușa, clar va intra în cabinet, nu mai rabdă o secundă. Dar nu. Stai jos mamaie!, o culcă pe băncuță cu un upercut doctorița pisică.
A venit cineva important.
Femeia cu pila îmi spune că e doamna doctor Pătrașcu, fiica lui Proca. Cine e Proca? Fost ministru al sănătății, pe vremea lu nea Nicu. E înaltă, cu un păr lung și ondulat ca peruca de judecător, are o față albă și un palton verde care coboară până deasupra gleznelor fine. Uite-o și pe sora geamănă, și ea medic, căsătorită cu profesorul x. E un pic mai cocoșată sora geamănă, dar tot blondă, masivă, cu față rotundă albă și ruj roșu.
Femeile ăstea blonde toate se strâng ca un sabat de vrăjitoare în mijlocul holului și își fac complimente, chicotesc, discută despre copii, vreme, călătorii și, dacă tot veni vorba, despre sănătate.
Ele sunt adevăratele urgențe, intră peste rând în cămăruța pisicii și stau la povești în continuare. Probabil că se șterg de gel cu hârtia igienică cumpărată de femeia care m-a adus pe mine.
Bătrâna cu basma, probabil de aceeași vârstă cu fiicele ministrului Proca, rămâne să aștepte, învinsă în fiecare zi de un sistem rămas neschimbat din `46 încoa. Un sistem al castelor, încremenit în straturi imposibil de amestecat, ulei, apă.
Doamna doctor iese zâmbind și continuând conversația pe culoar și mamaia se ridică și dă să intre în cabinet dar femeia care m-a adus pe mine se luptă, nu mai are timp de pierdut și mă bagă în față, că vezi bine, îmi crapă vezica.
E drept că abia mă mai țin dar îmi crapă și obrazul așa că spun că ar trebui să intre bătrânica.
Pisica se enervează și îi spune femeii care m-a adus-cu mine nu vorbește-că să nu-i spună ei cineva pe cine să ia înainte, că ea are un program și o disciplină și, întorcîndu-se către mamaie: dumneata ce cauți aici? De ce ai venit de pe secție? Cine te-a trimis?

Caste.
Chiar și cu pile, suntem cel mult acceptați. Balaurul nu o să se șteargă cu noi la cur azi, că are mereu, la îndemână, cu cine să o facă. Mă uit la femeia cu pila, cea care tocmai și-a pierdut o viață, în acest joc dement, al trântei cu sistemul. E nezdruncinată, ca un îmblânzitor de tigri care e sigur că știe cum să îi ia și nu îi e frică nicio clipă să își bage capul în gura unuia.
Spune: dacă nu ai pile, nu rezolvi nimic. Și doctorița asta e nesimțită dar să știi că alții sunt de treabă.
Cum ți-o fi norocul. Și norocul și-l face omul cu mâna lui, cumpărându-l cu răbdare și trei suluri de hârtie igienică.