Într-o țară unsuroasă, nimic nu scârțâie

Un art director angajat al uneia dintre cele mai mari companii de publicitate primește de la directorul de creație misiunea să facă niște vizualuri de festival (adică fără valoare comercială, sunt lucrări special făcute pe banii agențiilor de publicitate, de obicei clientul fiind un ong anonim sau o frizerie de câini) prin care este adusă o odă sacrificiului medicilor în lupta cu Covidu. Art directorul face, lucrările sunt înrămate și puse prin București și Iași (trebuie să aibă vizibilitate ca să poți să spui apoi în case-ul de festival că ai avut acoperire media neplătită în valoare de 878734663456563567357 euro și 35 de cenți). BOR-ul sare de cur în sus că vizualurile batjocoresc credința ortodoxă, Primăria București îi cere agenției să le dea jos în numele ofensei aduse de postere credinței ortodoxe (deși spațiul de publicitate aparține agenției media care plătește o chirie pe respectivele panouri), agenția se execută și bagă PR-ul la înaintare care, ce să vezi, reușește să trimită hoardele dezlănțuite de trolli pe capul art directorului transformat în Artista X, neasumându-și mare lucru din campania respectivă.
La anul, o să ia un ditamai premiu la Cannes.
Obiectiv bifat.
Asociațiile profesionale merg pe burtă,  nimeni nu suflă o vorbă în timp ce Artista, angajat al companiei al cărui proprietar apare în Forbes și este tovarăș de tenis cu Ilie, este hăcuită pe facebook, las că e bine că acum știe lumea de ea, o să se poată angaja oriunde în străinătate.
Asta mi-a adus aminte de un text scris în 2018, despre slinoșenia și amoralitatea publicitarilor.
Desigur, nu toți sunt așa. Peștele de la cap se împute, zice înțelept lipoveanul murat în vodcă. Și asta este vizibil la modul ireal în care colegii Artistei au strâns rândurile nu în jurul ei ci în jurul numelui companiei, speriați fiind că, dacă o critică, vor fi aruncați în stradă, în vremuri de Covid.

În vara lui 2018 am fost ținta atacurilor unui pseudo-jurnalist de la o revistă umoristic-securistică care m-a nominalizat ca persoană definitorie pentru dubla măsură, ipocrizia și lăcomia industriei de publicitate.
Omul lucrase și el în publicitate, în 3 din multinaționalele conduse de băieți conectați, bronzați, jucători de tenis și golf, tipul care pierd set după set dar totuși câștigă mereu meciul, dar m-a găsit pe mine, acționarul unei agenții de creație care trage să moară ca țap ispășitor pentru mârșăviile care, neîndoios, se întâmplă în publicitate.
De ce? Pentru că gurița revistei este mufată la companiile de media ale acestor 3 agenții și nah, nu se face să spui că sugar-daddyul tău este murdărel pe mâna cu care te hrănește.
În 2015, am primit de la IAA un premiu pentru activitatea Frontline. Am aflat ulterior că am fost nominalizată pentru că nu au găsit pe altcineva. Și pentru că atunci dezbaterile Frontline Club aveau loc în cafeneaua celui care organiza Gala IAA.
Am primit o statuetă cu literele I, A și A din fontă, plantate într-o bucată de marmură neagră, ceva care arată ca un cavou pentru șinșile, cu care o prietenă își proptește și acum ușa la baie. Gala aia a costat niște bani, nu puțini, că nah, trebuie închiriată sala Ateneului, plătit prezentatorul, invitațiile, campania de publicitate a evenimentului, sunetiștii, luminiștii, bodyguarzii, statuetele în formă de cavou de șinșilă.
Gala a fost dedicată victimelor Colectiv. Corupția ucide, s-a zis pe scenă. S-au ținut momente de reculegere. Banii de organizare s-ar fi putut duce în contul răniților Colectiv sau poate pentru copiii femeii de serviciu moartă în incendiu.
Nu s-a întâmplat asta. Ca publicitar știi că trebuie să pari, nu să fii.
Generos, milostiv, atent.
Părintele moralei.
Am scris atunci despre amoralitatea IAA. Am primit înjurături, amenințări și am fost chiar urecheată părintește de părintele IAA. Pe sms.
De atunci nu am mai primit niciun premiu IAA.
Niciunul din evenimentele Frontline nu a fost finanțat de organizația publicitarilor sau de vreunul dintre membrii săi.
Voi sunteți politici, nicio corporație nu ar finanța dezbaterile voastre cu teme politice. Așa mi s-a spus.
Îmi înțelegeți pizma atunci când am citit azi pe tolo.ro despre conferințele IAA Global la care star speaker este homofobul Aleksei Sorokin, avocatul legilor anti-gay al lui Putin.
Conferința, spune o prietenă mai informată, costă 1 milion de euro. Au dat bani primăria București, guvernul României și o poală de branduri progresiste: Coca Cola, P&G, Banca Transilvania, lista e pe tolo.ro.
Președintele IAA este Felix Tătaru, consecvent susținător al Coaliției pentru Familie. 100.000 de euro vin de la guvernul doamnei Vyo care a spus acu niște zile că PSD nu se implică în campania referndumului.
Alte 100.000 de euro vin de la primărie, prin Administrația Monumentelor.
Monumentele pică în România. Ălea din piatră, din cărămidă, din lemn. Sarmizegetusa e acoperită de gunoaie.
Monumentele de impostură și ticăloșie însă radiază sănătate și vigoare, pe sub pielea groasă curgând în arterele și venele și mai groase, vizibile de pe lună, râuri de bani.
Noi nu facem politică, sunt sigură că asta a zis IAA atunci când l-a invitat pe domnul Sorokin la București.
Normal. Voi sunteți politică, stimate multinaționale și corporații fără de prihană.
Politică în stare pură.
Ce pot eu să fac? Agenția mea nu este în IAA. Nu plătește cotizația, na. Să bat obrazul lui Coca Cola, Kaufland sau Telekom? Să dau foc la periuțele de dinți și detergenții P&G în piața Victoriei? Să îi întreb câți bani au dat pentru spitalul pe care îl construiesc Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu? Sau să îmi fac bagajele și să plec din țara unde chiar și Rolls Royceul pute în 3 zile a sarmale, picioare murdare și dinți stricați pentru că fruntea la noi este același lucru cu curul?

Țara, m-am convins, a fost acoperită de un tsunami de vaselină, am dat pe tot, de la balamale, la proteze, de la genunchi, la DNA, oriunde e ceva de uns, am uns, nu am reparat, nu am schimbat, am uns cu vaselină gros și acum trăim în mehlemul ăsta puturos de care suntem atât de mândri: cine are nevoie de reformă când are alături un butoi de vaselină? Dă domle din belșug, o să vezi că nu scârțâie nimic.