Vând certificat de revoluționar anti-Covid

Gata.
Ne-am făcut bine.
Virus? Care virus?
Pleacă dragă de aici. E făcătură, în 3 săptămâni toată lumea va uita totul despre pandemie. Care pandemie, au crăpat doar bătrâni și bolnavi care ar fi murit oricum.

Certitudini. Tot o infecție virală care se transmite mufându-se la receptorii paranoiei. Populațiile călcate pe gât de genunchiul despotismului estic sunt cele mai expuse la ele.
Știm sigur că am fost făcuți.
Știm sigur că alții au câștigat.
Știm sigur că noi trebuie să ne vedem de viață. Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc.
Mimetism, certitudini și oportunități.
Acum, de exemplu, dacă aș fi în țară, mi-aș deschide un biznis de emis certificate Covid-free pentru turiști. 15 lei certificatul, fac eu cu un băiat din Tecuci ștampila, gata. Poți să călătorești lejer oriunde în Europa.
O patalama obținută la fel de simplu ca doctoratul lui Oprea.
O nouă Mafie, mai multe mafii, mai multe șanse de câștig.
N-are a face că te poți îmbolnăvi, poate chiar să crăpi.
Drăguță, tare naivă ești.
Nimeni nu crapă, toată lumea face, cum zic zânele din advertising, pasul lateral. Diversifică portofoliul de produse.
Puneți-vă plăsuța la ușă și așteptați. Libertatea de mișcare reƶistentă la apă, foc și schimbări de guverne.
Certificate de liberă mișcare într-o epocă în care ți se pune termometru la tâmplă.
De ce-au murit oamenii ăia în martie-iunie 2020?
Ca noi să putem să mergem în Grecia.
Totul e butaforie, doar mafia e nepieritoare. Chiar, ce mai face Streinu Cercel?
Am scris postul de mai jos în 2016. E despre viruși.

 

 

Pe pereții Porții Ecaterina se aleargă proiecții colorate roșu, galben, verde și albastru, lasere care sparg întunericul prin care calcă clătinat bețivii cu ghirlande de flori portocalii primite la Oktoberfest. Un copil se uită perplex mai întâi la tac-su care se întreabă răgușit ce dracu`s ăstea, apoi  la pereții bătrâni și la luminile care îi îmbracă acum într-o fotografie sepia și îi răspunde ce sunt ăstea: viruși.
Și eu care credeam că e un basm. Nț.
Viruși sunt.
The Ultimate Reality.

În tren, la ora 2 și 5 minute, trece târându-se pe fund și împingându-se în podul palmelor un țigan slab și știrb. E murdar și umil și morsa cu mustață de lângă mine, țigan și el, empatizează dar nu prea tare și îi spune că nu are schimbat. Apoi închide ușa compartimentului.
7 minute mai târziu, culoarul trenului tremură de urletele unei femei care amenință cu poliția. Nenorocituleee!!!, se aude și apoi nu mă mai concentrez pentru că țiganul fără picioare acum le are și le folosește sprinten să alerge spre un alt vagon. E însoțit de un altul, mic, ascuns într-o pufoaică deși afară sunt 32 de grade. Amândoi râd și cerșetorul scutură arogant un mănunchi de hârtii de 1 leu. Văd și una de 5. Femeia îl bleastemă, se simte înșelată, leul dat de ea a ajuns la un tâlhar.
Eu văd însă un miracol. Miracolul din trenul de Viena, petrecut iată, undeva până-n Periș. Un țigan trist, târându-se pe fund și palme a primit atâta dragoste și ajutor încât a reușit să se ridice în picioarele nevolnice și chiar să alerge. De banii ăia își va lua alcool și va bea în sănătatea milostivelor suflete care l-au ajutat.
De ce sunteți doamnă atât de supărată? În loc să chemați poliția nu mai bine chemați un preot să binecuvânteze vagonul în care s-a întâmplat miraculosul eveniment?
Țiganu vindecat și ăla în șubă, încă bolnav, coboară la Ploiești.
Doamna continuă să îl blesteme și să amenințe că va chema poliția.
Vindecatul îi spune râzând, cu buzele despărțite peste nimicul din gură, să-i mănânce pula.
Viruși.

Undeva în fața unui chioșc meschin de sub o scară cu unghi imposibil care te trimite afară din stația de metrou a Gării de Nord, vânzătoarea stă pe un scaun de plastic, jucându-se pe telefon. E îmbrăcată într-o rochie de bal, cu paiete pe care lumina neonului, atunci când femeia se mișcă,  schimbă culorile, acum verde, acum violet, acum roșu aprins.
Viruși.
E prințesa de sub scară, condamnată de vrăjitoarea cea rea să vândă ștrampi și clame, sutiene și chiloți până când prințul cel bun, în drum spre Agnita, va trece prin dreptul tarabei ei și va cumpăra o pereche de șosete flaușate și astfel vraja se va rupe.
Frumusețea e în ochii privitorului.
Mă gândesc la copilul cu tată abțiguit și tare paternale care a văzut viruși în arabescurile colorate de pe Sfânta Ecaterina și nu aș vrea să intru nicio clipă în mintea lui. Nici măcar să mă spăl pe mâini și să beau apă. Pariu că-i frig și miroase a moarte acolo.
Și e plin de viruși.

4 comments
  1. svejk said:

    uite-asa, dispenserul de servetele din masinile bogatilor va fi inlocuit de cutia cu masti n95. altceva, ce? 🙂

  2. Reality show, made in Romania
    La moara mama, umpluta de virusi ca ardeiul umplut !

  3. Un cititoriu said:

    Domnita Ralu, va rog sa nu uitati ca trebuie sa ne pregatim c-o oda din cuget si simtiri.

    Doar miine nu-i poimiine si se fac 30 de ani de cind ne-a impartasit popa Ion cu apa cu parfum de panselute.

  4. simona said:

    Buna Raluca, cand mai scrii despre calatorii ?E unul din putinele subiecte unde (ai sa ma urasti !) nu ai cum sa te repeti. Stiu ca nu ti-au adus multi bani cartile despre oameni si tari straine dar cu siguranta ai devenit mai cunoscuta. Scrie te rog, pentru oameni ca mine care nu au cum sa calatoreasca asa mult si cu siguranta nu au ochiul tau critic (“rau” poate ar spune bunica mea…:) si nici “vorbele” la ei. Si binenteles nici umorul…aici esti imbatababila.
    Scrie despre Rusia si Orient de exemplu sau despre orice te-a fermecat sau dezgustat. Astept cu interes.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: