Ne-a sunat CIASUL

95% dintre prietenii mei lucrează în presă sau advertising. Cu unii dintre ei mă știu de 30 de ani, cu alții de 20, dar cu absolut fiecare dintre ei am vorbit măcar de 56 de ori despre inepția, impostura, conformismul și lașitatea care domină biznisul de presă și pe cel de publicitate, în general tot ce are legătură cu comunicarea în România.
Dacă în anii `90 așteptam încă să fim descălecați de americani, nemți, canadieni și englezi, după ce, în sfârșit au venit, ne-am dat seama că nu ne place de ei, de rigoarea lor, de prețul pus pe eficiență și profesionalism. Așa că i-am altoit cu o smicea de lene românească și în câțiva ani, decolorați de soarele planetei Las că merge și așa, din galaxia Durerea-n cur trece primejdia grea, americanii, nemții, canadienii și englezii s-au dat pe brazdă, mai Mitici decât noi.
Și-au tras amante, au furat vagoane, și-au construit case în Spania și au plecat lăsând moștenire prăvăliile lor multinaționale unor românași care-și ridică nădragii de  trening peste burțile de bere și soțiilor lor cu tatuaje fluture deasupra bucilor.
Oameni care cred că Cervantes face mobilă de sufragerie în care ții vesela, care veselă se cheamă așa pentru că porțelanul din care e făcută e modelat de oameni veseli, de la casa de nebuni.
Biznisurile din România sunt conduse de același tip de putregai care este adus de valurile alegerilor în parlamentul României. Oameni care nu pot să gândească pe 5 zile înainte, zidiți în strâmta imbecilitate a sfintei trinități a întrebărilor: cum să îmi păstrez scaunul? cum să muncesc cât mai puțin? cum să îi ard cât mai tare pe subalterni?

Paralizia marilor corporații din ultimele 4 luni, incapacitatea lor de a empatiza cu omul ai cărui bani îi vor, prețurile triplate, sms-urile amenințătoare, penalitățile, țâfna, toate copiază mai mult sau mai puțin panica lui Lenin în 1917 că proletariatul va crăpa de foame și, deci, va întoarce spatele comunismului eliberator.

Food is a veppon, a zis Maksim Litvinov delegației de americani veniți cu ajutoare pentru zecile de milioane de flămânzi ruși, ucrainieni, cazaci, armeni.
Clar.
Și corporațiilor, directorilor de vânzări, directorilor de marketing, CEO-ilor și CFO-ilor, li s-a făcut foame. Prețurile cresc, serviciile se duc dracu.
Tăiem bugete, tăiem departamente, tăiem alocații.
Sunt vremuri grele, trebuie să înțelegeți. Uite, nici eu nu am schimbat de 2 săptămâni apa în piscină.
Talpa îndură. Geaba i-a băgat Europa în cap că e cetățean și are drepturi, talpa știe mai bine că trăiește pe plantația cefelor late și n-are ce să facă.
Am luat la un club de sport abonament pe 3 luni. În februarie. A venit virusul. S-au închis sălile, mi-a fost înghețat abonamentul. Am fost anunțată pe 15 că se redeschid sălile. Nu sunt în țară, nu sunt interesată. Vreau banii înapoi.
Nu se poate, îmi zice reprezentantul sălii de sport. Puteți să înghețați doar încă o lună abonamentul.
Eu voiam să fac sport din februarie până în mai, nu acum. Nu sunt în țară. Și nu vreau să fac sport când vreți voi.
Nu vă dăm banii înapoi, gândiți-vă și dumneavoastră dacă toți s-ar retrage, noi ce-am face?
De ce să mă gândesc la asta? Să se gândească contabilii și avocații voștri.
Asta ar însemna să trebuiască să muncească. Asta ar însemna să aibă cineva un plan în cap. Asta ar însemna să gândească. Și când ai burta goală, ești prost.
90% din firmele din România se comportă de parcă nu am trecut printr-un lockdown, de parcă toți stăm călare pe sute de mii de euro, de parcă ne-a pupat prințul după 100 de ani de somn și ne-am trezit într-o lume neschimbată de un secol. Nici măcar praful nu s-a pus pe servantă, să scriem cu degetul Food is a veppon.
Dar nesimțirea și prostia sunt arme și mai puternice.
Cu ele ne batem de ani de zile și acum ele o să ne ucidă.

Am scris asta anul trecut, eram într-un pitch pe care, desigur, l-am pierdut. Aș vrea să cred că cineva înțelege că nu poți să ridici balonul dacă arunci din nacelă toate greutățile, inclusiv pilotul.
Cum însă știm că proștii se vor înconjura de proști, ca să se simtă superiori, am certitudinea că nu avem nicio șansă.

E polonez, CEO-ul unei companii cumpărate de scandinavi. A venit de o lunã în România, înainte a fost la biroul din Londra al unei companii lituaniene. Are buze subțiri, strânse mereu ca un fermoar de poșetă al unei doamne îngrijorate că va fi prădată la coadă la castraveți.
Nu zâmbește, nu vorbește și nu se uită la oameni. Ochii lui caută mereu ceva pe geam sau într-o agendă în care nu știm ce notează.
După 45 de minute deschide fermoarul și spune că nu crede că e bine abordată comunicarea. Nu mă pricep la marketing, zice, dar e clar că nu are cum să funcționeze ceea ce propuneți voi.
De ce?
Dacã omul are sonorul închis la televizor și nu aude ce spune reclama?
Nu mai bine facem un spot pentru oameni orbi și surzi?
CEO-ul polonez are pete roșii pe obraji și pe frunte. Colegii lui, românii, tac, preocupați să nu care cumva să-și contrazică șeful. Lașitatea construiește consens și e calea cea mai scurtă nu doar spre falimentul unui biznis (și ce, e a lu tata?) ci spre dominația prostiei.
E bou șefu? Da, știm, dar boii trag căruțele, noi suntem șmecherii care stau pe căpiță, în căruță, cu un pai între dinți, privind cerul.
Cândva, boul va băga căruța-n șanț și o să vă pierdeți oricum joburile pe care vă străduiți să le păstrați acum, ignorând mirosul de gaz în care nenea ăsta aprinde bricheta.

Ne-a sunat ciasul.
Acum 28 de ani sau mai bine, TVR care pe vremea aia zicea că este Liberă, a dat filmul cu Anthony Quinn, a 25 Oră.
Au tradus titlul A 25-a oară.
De atât de multe ori le-a mers ulciorul la apă impostorilor. Probabil o să le meargă și a 987-a oară.