Cum să nu vă mutilați copiii?

Am citit de curând prezentarea unei companii. Cu litere bolduite, corporația (de fapt un băiat cu vestă, coșuri și cămașă Braiconf) și-a declarat misiunea care era, nu cum ar crede orice om întreg la minte, să facă bani pentru acționari.
Misiunea companiei de produse de igienizat baia și bucătăria era să propăvăduiască poezia lui Yeats, să aducă pacea în Teritoriile Ocupate și, în general, să salveze sufletele celor care curăță faianța cu produsele corporației.

Când am citit misiunea, m-am gândit la oameni și cum își pun ei în pantofi socluri de minciuni care să-i facă să pară mai înalți.
Nimeni nu se încurcă defel cu eufemisme, sărând gros slana cv-ului cu superlative: doctor, expert, analist, guru.

Ca orice hoț care știe să miroasă un alt hoț, oamenii care au tocuri înăuntrul pantofilor, se prind imediat când văd un alt cetățean clătinându-se în mersul lui nesigur pe vârfuri. Hoțule, impostorule, ce treabă are tix-ul cu The center cannot hold?
Huo!!!, se reped unul către altul impostorii, dar nu se apropie, rămân la distanță scuipând și arătându-se unul pe altul cu degetul, atenți ca răsuflările iuți care le țâșnesc din nări să nu-i dărâme.

Văd din ce în ce mai des genul ăsta de oameni. În mod ciudat, 90% dintre ei sunt bărbați.
Un reporter de radio fără merite, talent sau cultură care și-a declarat misiunea de a le spune colegilor de presă că fac interviuri de rahat.
Un băiat cu studii afară care, în goana lui de a fi de toate, de la secretar, la scriitor, apicultor, traducător, a uitat că nu este nimic.
Un alt domn care confundă confuzia cu geniul, crezând că trei cărți citite te fac expert, care nu are nicio problemă să vorbească despre orice, de la bucătărie peruană, la arta caligrafiei sau cum să compui o simfonie pe telefonul mobil.

Și atunci mi-a picat fisa că suntem victimele mamelor acestor bărbați, mame care i-au crescut strâmb, care i-au pus să care ghiozdănele pline cu bolovanii așteptărilor lor. Misiunea și viziunea mamelor corporații.
Să o faci mândră pe mama, nu contează cum.
Și băieții ăștia, cocoșați de dorințele mamelor care i-au cumpărat cu biciclete, telefoane, blugi și bani de droguri, au început să mintă: da mamă, normal că am făcut, da mamă, desigur că nu fumez, da mamă, bineînțeles că am fost la meditații și vorbesc perfect germană și visez fizică și sunt beton la drept comercial.
Și apoi au început să creadă minciunile lor.
Și cum să-i explici tu reporterului mediocru că e mediocru când el s-a mințit 20 de ani că este cel mai bun și doar restul lumii se încăpățânează să nu vadă asta?
Cum să îi spui confuzului că nu poți să vorbești despre balene doar pentru că ai citit Moby Dick când aveai 12 ani și nici fostului student la Copenhaga că nu este cu nimic mai cetățean european decât tanti Gina din Vaslui care culege căpșuni lângă Alicante?
Nu poți.
Înconjurați de frustrați, impostori și mincinoși, sperăm că va apărea într-o zi un brand a cărui misiune este să oprească mamele de băieți să își mutileze copiii.

Am scris postul ăsta acum 2 ani.
Mama își iubește băiatul.
Băiatul ei este lumina ochilor ei.
Este bucuria mușchilor ei faciali.
Este șlagărul care îi gâdilă urechile.
E mândră de el, că seamănă cu ea, isteț, descurcăreț, frumos, curtenitor. Toată lumea o felicită pentru cât de bine l-a crescut, pentru manierele lui extraordinare, pentru bunul lui simț.
Mama ar face orice pentru băiatul ei. Și ar vrea ca și noi, ceilalți, să facem orice pentru băiatul ei. De exemplu, tu ar trebui să ai grijă ca el să își ia pastilele, că știi că el e bărbat și știi cum sunt bărbații, uită să-și ia doctoriile. Și tu ar trebui să îi ții banii, că știi cum e, el e bărbat, nu se descurcă cu banii. Și tu ar trebui să ai grijă să mănânce, că știi cum sunt bărbații, dacă nu le dai să mănânce, ei nu mănâncă.
Niște handicapați.
Niște retarzi.
Niște pierde-vară.
Icoana băiatului mamei s-a crăpat pe mijloc.
Nu are serviciu băiatul și dacă totuși are unul, nu are serviciul pe care l-ar vrea mama. Nu are casă băiatul și dacă totuși are, nu stă în locul în care mama ar vrea să stea. Nu are gusturi la femei băiatul. Și dacă totuși găsește o femeie de treabă, atunci e doar norocos și norocul lui va dispărea mâine-poimâine.
Bietul băiat. Niciodată expulzat total din burta mamei, o sarcină extrauterină care continuă să se bălăngăne între picioare, încurcând părintele la mers.
-Dar doamnă, fiul dumneavoastră știe să-și ia pastilele, e isteț.
-E isteț pe dracu, ascultă-mă pe mine, nu se descurcă deloc. Îți zic, nu am încredere să îl las să facă nimic. Nu seamănă cu mine. Cu taică-su e leit. Împiedicat, capul în nori. Dacă nu aș fi eu, i-ar fi mâncat pe amândoi șobolanii.
Cândva un brav spermatozoid a reușit să fecundeze un dârz ovul. Să dea Dumnezeu să fie sănătos, atât îmi doresc, și-a spus tânăra mamă. Apoi, încet-încet, pe lista de rugăminți adresate lu Ăl de Sus au intrat: să fie cuminte, frumos, deștept, calm, ascultător, descurcăreț, să aducă note bune, să facă bani mulți, să fie mereu disponibil, să nu bea, să nu se drogheze, să nu aducă femei acasă, să găsească una cu bani, să nu semene cu tac`su, să nu voteze cu Nicușor Dan, să nu dea banii pe prostii.
Dezamăgirile se divizează ca o celulă isterică de cancer și mama spune: cine m-a blestemat pe mine să am un copil ca tine?
Mama.
Își iubește băiatul, e lumina ochilor ei, bucuria mușchilor ei faciali, șlagărul care îi gâdilă urechile. Doar că nu îl respectă.
Și nu crede că poate să facă nimic. Nici măcar să își ia pastilele.
Cu picioarele rupte de tiranica iubire maternă, băiatul își ia locul pe trotuar, alături de ceilalți mutilați care așteaptă cu mâna întinsă să primească niscaiva iubire.
-Suntem șapte frați acasă și niciunul dintre noi nu semănăm cu mama. Dați-ne și nouă un picuț de lăv!

4 comments
  1. Stefan said:

    Cum a migrat mania asta cu “misiunea companiei” din America in Romania?
    Pe care dracul actionar din Romania il intereseaza “misiunea companiei”?

    De unde a ajuns necesitatea asta sa fie “woke”?
    Este in reteta de necesitati pentru a primi atot-ravnitele “fonduri europene”?

    Tocmai am primit cateva e-mailuri de la patronul din America.
    Ne asigura cat de importanta este “Black Lives Matter” si donatia companiei la bugetul bandei de talhari.

    Asta ca sa ne explice de ce anul asta nu se da bonus.
    M-a consolat teribil.

    Cat despre “eliberarea Teritoriilor Ocupate”, asta-i o sarcina nobila, pentru care merita sa se lupte … pina la Pastele Cailor si Judecata de Apoi.

    Asta-i cal de calarit pentru vesnicie.

    https://jcpa.org/article/the-businesses-of-mahmoud-abbas-and-his-sons/

  2. niku elek said:

    Știu, nici fii-mea n-a găsit încă o mamă de băiat cu care să poață să se mărite.

  3. Imi aduce aminte din filme de acei oameni din Londra sau New York ( alese la intamplare ) care erau imbracati cu reclame de carton pentru ziare sau produse.
    Iluzii pierdute…
    Altii care cred in ele…
    Fiecare are o groaza de alternative, mai PROASTE sau mai bune

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: