Maria citește, o vede prin ușa întredeschisă. A îmbătrânit, e acră, străină și în jurul ei aerul e gheață. Nu mai dorm de mult timp împreună, nici n-ar vrea, nu-i mai suporta oricum picioarele reci și frigul ciocnirilor involuntare de sub așternuturi. Miroase a bătrân. Poate că și el miroase a bătrân și d-aia Elena nu mai vrea să-l sărute.

Sau e un joc.

Desigur, e un joc. Și el dansează șchiop pe vârfurile degetelor blondei cu breton, hop și iar hop. Și ce să facă?

A stat și s-a gândit, și știe că nu poate să trăiască fără ea. A înnebunit la bătrânețe, așa cum i-a zis ghicitoarea aia țigancă acum cât, 40 de ani aproape. I-a zis că o să ajungă mare și că o femeie, blondă, o să-l facă mic. Ca pe un muc lung scos din nas, luat și frecat între degete, până biluța se topește și dispare în canalele amprentei degetului mare.

Hăhăhă-așa a râs el, cum râde el, gros, apăsat, stropi mari de râs, hăhăhă, pe mine nu mă fac, măi fetițo, femeile.

Na, că l-a făcut. Și numai el știe ce e în sufletul lui. Și poate Maria. De atâția ani, sigur știe. Dar nu o mai interesează.

E obosită și bătrână, și el e vinovat pentru 7894 de fire din cele 8000 de fire albe pe care le are. Și pentru 39 de riduri din cele 46 care coboară repezit, șleauri pe obrazul care a luat-o la vale ca într-o alunecare de teren a feței. Alunecare de ten. Așa ar trebui să se cheme bătrânețea chipului.

Neamțul își mai fură un cot în gură de la obrăznicătura aia tâmpă de prim-ministru. Nu are joc de glezne neamțul. E prea încet. Nu e elastic. Dacă ar fi fost el i-ar fi zis mucosului despre socru-su și despre clica aia de ordinari pe care o ține sub pulpană. I-ar fi spus despre Roșia Montană, amnistie, modificarea codului penal și despre distrugerea economiei. Nu l-ar lăsa să scape fără să zică despre KazMunaiGaz, scutiri de taxe, ruși și chinezi aduși în bătătura noastră, de mineriade și legea proprietății. Ar cere ăsta micu, ar cere să îl lase să plece din studio, cu sânge curgându-i în barbă și el atunci i-ar da o batistă să se șteargă și i-ar spune să vină mâine cu maică-sa, tuns. Hăhăhă.

O să vină la el. Toți o să vină la el când se va termina. Mucosu sau neamțu’, deși neamțu’, la cum se mișcă, slabe speranțe să plece din gospodăria lui cu slănină și ștergare cusute cu vorbe săsești care glorifică cinstea și cumpătarea.

Vor veni la el, dar juma de an va fi doar al Elenei. Vor pleca probabil undeva. Africa de Sud. America de Sud. Sudul trupului ei atât de prietenos acum un an. În sudul corpului ei alb și moale va locui șase luni de zile. Își va face buletin între picioarele ei.

Poate vor face un copil. Un băiat bătăios ca el și frumos ca ea și..

Pe gât îi urcă, zgâriindu-l, un acces de tuse. O flegmă se rupe din piept și țâșnește grăbită din gură, ca un jet de cerneală aruncat de o sepie. Fumează prea mult.

E bătrân. Și bolnav.

Maria lasă cartea și vine în baie să-l ajute.

Se gândește: în spatele lui, al primului bărbat al țării, este o femeie puternică. Și în spatele femeii puternice este soția bărbatului, hăhăhăhă. Cine-a zis asta?

– Maria? Cine a zis asta?

– Ce?

– În spatele oricărui bărbat puternic este o femeie și în spatele ăsteia este soția bărbatului?

– Groucho Marx.

– Ai dracu’ comuniști.