Vizul unei nopți fără coviz

Ieri mi-a scris cu întârziere un prieten să-mi spună la mulți ani. Sper că nu te-ai întors, îmi spune. Nu încă, îi confirm, dar vin zilele ăstea.
Băi, ești proastă, stai acolo. Tu, care îmi spuneai acum 2 luni să plec din țară, zici că vrei înapoi acum, când e clar că e varză totul aici?
Varză. Barză. Viezure. Mânz.
Mazcă. Dacă ar fi fost cu z, am fi purtat-o.
Pe facebookul meu sunt Bielorusia, vaccinul lui Putin, pisici și Orban care zice că nu știe că primarii PSD au sărit pârleazul la PNL.
Pârleaz, alt cuvânt dacic.
Zât.
Confuzie.
Nu veni acasă, vino acasă, stai unde ești, treci domle încoa, nu crăpi de la virus.
Zgomot. Zurbagii. Zorzoane.
Zeflemea.

Lasă-ne, măi nene, că noi știm mai bine. Totu trece așa cum a început. Noi să fim sănătoși, trebuie să mai rezistăm un pic.
Rezist.

Noi rezistăm, ei rezistă. Care din noi se ține mai tare?
Am scris textu de mai jos la moartea regelui.
Odată cu el, ar fi trebuit să îngropăm rezist.
Nu am făcut-o.

Trenul regal se zgâlțâie pe șine. Camerele de filmare se uită pe geam la mulțimea strânsă pe lângă liniile ferate, cu telefoanele aprinse și lumânări în mâini. Luminile sunt mici, ascunse în palme. Trenul trece printr-o pădure de mâini luminate, restul e beznă. Din beznă, se mai desprinde câte o gară prăbușită, câte un canton dărăpănat. Țara e mai moartă decât regele ei mort.
Mă gândesc la tot ce nu știu despre regele Mihai, la toate filmulețele care au apărut despre vizita din 1990, de ce au stat ele închise până acum, de ce Pleșu nu a zis până acum că Roman e ăla care s-a opus, de ce regele Mihai nu a reușit să ne spună nouă, milionului ăla care am mers să îl vedem atunci, în 1992, că regimul de la București l-a împiedicat să intre în țară, ce s-a întâmplat la abdicare, povestea celor 1000 de studenți?
De unde era să știm noi atunci, ieșiți din coma comunistă, ce s-a întâmplat cu el și în ce fel am fost noi violați de asistenții care, în teorie, trebuiau să ne supravegheze în spital semnele vitale?
Maică-mea plânge, toată viața ei a fost regalistă. Așa declară. Eu îmi amintesc clar că a fost cu Iliescu, scandalurile monstruoase din 1990, miștourile de trabucul lui Rațiu acuzat că nu a mâncat salam cu soia, groaza că vine regele să își ia moșiile înapoi.
Dacă viața a fost murdară, ne inventăm amintiri bidinea care spoiesc cu alb pereții jegoși ai istoriei. Iliescu nu e vinovat, noi, ăștia care l-am votat pe Iliescu al cărui regim a făcut imposibilă întoarcerea regelui în 1990, nu suntem vinovați. Nimeni nu e vinovat pentru nimic, suntem prea mici ca să schimbăm lucrurile dar niciodată prea mici ca să primim un memorial închinat victimelor nedreptăților. Noi suntem victime, florile pe care le aruncăm spre catafalcul regelui sunt, de fapt, florile pe care ni le oferim nouă, morții mici dar mulți ai României.
Pe noi cine ne plânge?
Nimeni. De la noi se așteaptă să îndurăm, să rezistăm. Dar toate victimele vor să fie știute, plânse, uite, ca regele Mihai care a fost și el o tragică victimă a rușilor, a comuniștilor, a neocomuniștilor, a indolenței și indiferenței noastre.
Rezist.
Ne punem insigne în piept și facem grupuri de facebook cu Rezist.
Și abia acum realizez cât de anapoda e totul, cât de departe am mers conducând pe banda greșită a drumului căci Rezist este un cuvânt care definește atitudinea Puterii. Puterea se agață de scaun, de posturi, ea se opune schimbării, ea e în vârf și noi, opoziția, mulțimea care nu e la putere, scuturăm copacul încercând să doborâm Puterea. Cazi, urlăm noi. Și ea răspunde: Reeeziiist!!!
Dar noi, într-o permanentă periferie a puterii, privind prin geamul aburit la potentați care se îmbuibă în timp ce noi crăpăm de foame, urlăm plini de fală: reziiiiisttttt!!! în loc să spunem: la ataaaaac!!! la armeeee!!!, să spargem ușa cu piciorul și să le smulgem copanul de curcan din mână.
Rezist, șoptim noi, ne spunem unul altuia: rezist și ne batem pe spate. Bravo bre, reziști, ce tărie de caracter, ce om de ispravă, nu ești mânat de instincte animalice, ești modern, civilizat, cultivat. Nu ca porcii ăia care uite cum beau, mănâncă și fut înăuntru. Noi nu suntem ca ei. Noi suntem niște ființe pure care știu să-și controleze simțurile, am făcut Harvard și Oxford, știm să lucrăm cu atomii, electronii, bitcoinii și mai știm să operăm pe creier.
Ce nu știm este că noi nu avem puterea. Noi nu știm să o capturăm și nici să o păstrăm. Noi suntem mereu la ușă, la 80 de metri de putere. Oricum, chiar dacă ne-am apropia, chiar dacă am putea să o luăm ca pe-un cornuleț de pe tavă, noi nu vrem puterea pentru că puterea ne-ar corupe și noi nu vrem să ajungem ca porcii dinăuntru.
Nu.
Noi vrem să rămânem mereu afară, să spunem rezist și când o să murim, să fim plânși și alți români să arunce cu flori spre sicriile noastre purtate în gigantice cortegii funerare și să spună: ce oameni au fost ăștia, exact ca regele Mihai, nu au avut noroc. Niște victime au fost, au rezistat până nu au mai putut să reziste.
Și atunci s-au dus.
Căci asta e soarta oamenilor buni care nu înțeleg că pasivitatea nu e o strategie câștigătoare și că rezistența nonviolentă a lui Ghandi este doar o haină pentru cuvântul ATAC.

3 comments
  1. Harald said:

    Pasivitatea n-o fi o strategie câștigătoare, dar e eficientă, iar la români se confirmă asta de secole.

    Odată ce jocul e trucat, ce sens are să mai joci cinstit și să-ți asumi responsabilități? Ca să scrie la adresa ta mizerii tinerele cadre din SRI care își fac mâna pe forumuri? Acum trebuie lăsați să dărâme țara cu totul și ne-om apuca noi să o reconstruim după. Și nu, nu e o idee bună revenirea în România la momentul de față.

    • dada said:

      Da, da, „după” , mai târziu, într-o joi …
      O rezolvăm noi în secolul următor !
      🙂

      • Harald said:

        După 2025 – 2026, asta era ideea. Deocamdată, cu Putin la Kremlin și Merkel la Berlin, nu prea sunt șanse de schimbat nimic în România. Însă o victorie a USR în alegeri ar fi cât se poate de utilă, ca să se lămurească toată lumea ce hram poartă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: