În 1998 veneam cu mașina de la Brașov, ne grăbeam că întârziam la redacție, Geo o călca zdravăn, era un Peugeot d-ăla, vapor, care părea că înghite șoseaua, o bagă în burtă ca un hamster un stix. La Ciolpani, un moșulică a așteptat cu Dacia lui pe marginea din stânga, a așteptaaaat, ne-am apropiat, ne-am apropiaaaat, și el s-a băgat pe banda noastră, de viteză, taman atunci când nicio frână din lume nu mai putea opri impactul. Geo a tras de volan, vaporul a intrat pe contrasens și de pe contrasens s-a întors cu piruetă pe banda unu de mers a noastră și apoi, de acolo, din nou, pe contrasens, despicând valurile de mașini care treceau razant, ca victoria pe lângă Geoană.
Pisica Boris zbura în Peugeotul din care gravitația dispăruse. Eu eram în spate, fără centură, urmărind cu încetinitorul, ca un arbitru de finală Champions League, cum murim.
Mașina a plecat cu laterala către câmp, a trecut improbabil printre doi stâlpi de beton, de curent, și s-a înfipt în pământul reavăn, s-a ridicat pe partea stângă, a dat să se răstoarne dar ogorul a tras-o de glezne și a așezat-o ușor jos. Era primăvară, soare, și eu nu îmi puteam găsi răsuflarea fugită din corp de la lovitura în spate, din mânerul portierei în care m-am izbit în momentul în care mașina s-a oprit.
Moșulică din Dacie, care ar putea să fie foarte bine un tinerel, în definitiv îmi amintesc vag doar că șoferul avea o bască, și-a văzut de drum. Habar nu are că era să omoare 3 oameni și o pisică.
Nu ar fi fost vina lui ci ceasul rău.
Izolați în lipsa de răspundere, ne ducem viețile fără să ne gândim la consecințele alegerilor noastre pentru ceilalți.
Tragem pătura de pe ei, pe noi, și apoi o strângem la piept și când cei dezgoliți smucesc de pătură, o ținem încrâncenați, preferând să o sfâșiem, să ne batem pe fâșii și petice.
Nu ne punem problema că nu e normal să avem o singură pătură la 19 milioane, în timp ce ăștia de au dat pătura, au plăpumioare calde pentru ei și neamurile lor.
Nu vrem să ajungă pătura la toți. Ne doare-n cur de Toți.
Vrem să ne fie nouă bine. Doar nouă bine.
De aceea am ajuns aici.
Împărțiți pe secte, găști, familii, un organism în care ficatul lucrează împotriva plămânului și vezica împotriva creierului.
Unguru votează cu udemeristu, că-i de-al lui, neamțu cu federegistu, că-i de-al lui, kioșcaru cu pesedistu, că-i e frică de ANAF, patriotu cu Băsescu, că a ars-o pe Leni, intelectualu-spoit cu liberalii, că le place batista lui Rareș, nu știm cine votează cu Tăriceanu, probabil manechinele Adesgo.
Prinși sub dărâmăturile identității naționale, nu ieșim la lumină pentru că nu suntem capabili să colaborăm.
Suntem toți niște moși cu bască, intrând nepăsători pe banda de viteză cu Dacia noastră căzută. Chiar dacă am omorât 3 oameni și-o pisică, nu e treaba mea, nu am făcut nimic ilegal.
Ce dacă îmi bat joc de viitorii 4 ani ai ăstora mai mici, e dreptul meu să aleg pe ăla care-mi zice, de 16 ani, că-mi face sală polivalentă.
Și uite așa, cu un singur tur la alegerile locale, Bucureștiul va fi luat de Firea, Iașiul de Chirica, Brașovul de Scripcaru.
Așa a fost să fie, o să spunem, păcălindu-ne că merge și așa, se putea și mai rău.
Dar niciodată mai bine.