“M-am certat si cu Mitica Dragomir, dar fara jigniri. El m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanta, dar nu ne-am insultat”
Gigi Becali a reușit într-o frază să exprime ethosul național.
Trăim murați într-un borcan de bălăcăreli, nu ne mai dăm seama că obrazul s-a îngroșat atât de tare încât doar cu un baros îl poți sparge.
Urlăm unul la altul, pizde și bale și puli, glumeam dragă, copiilor noștri le cresc colți și cozi pe care nu le vedem în aburul relațiilor noastre sulfuroase.
Credem că suntem victime.
Că atunci când ajungem la tejghea, se schimbă butoiul cu noroc și trebuie să așteptăm ani de zile ca să nu mai facă spumă.
Merităm mai mult și obținem, mereu, atât de puțin.
Frate-miu a fost cu copilul de 12 ani în Spania. 11 zile de concediu, într-una din ele a plouat. Futu-i pizdele mamii mă-sii, ăsta e norocul meu, a spus el.
Plăjile nu erau ca în Grecia. Prețurile nu erau ca în Grecia. În Grecia nu plouă, nu sunt vălurele, în Grecia nu se vorbește spaniolă.
Cine pizda mă-sii m-a pus să vin, am cheltuit o grămadă de bani.
Îmi pare rău.
Mă simt vinovată că nu-mi pasă de vălurele și apa turcoaz, că nu număr zilele cu ploaie. Că observ când o agenție de PR din România își face PR sieși, folosind poetese și actrițe care îndeamnă copiii să meargă la școală într-un spot adresat clar părinților. Curaj, zice spotul, în care apare copilul unei prietene.
Ce mârșăvie odioasă să ceri curaj unor copii să meargă la școală ca pe front, urlu și mi se răspunde cu: Vino acasă că ai luat-o razna. Arunci cu rahat în noi care am rămas, care ne luptăm pentru drepturile tale.

El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am jignit.
Plecații sunt dușmani. Simpla lor existență este o trădare și o insultă.
Tu ești aici în vacanță, îmi spune frate-miu și aș vrea să-l contrazic, să vorbesc despre muncă, despre panici, coșmaruri, despre frică, dar nimeni nu mă ascultă. Doar cei care au rămas, să lupte, să ne apere drepturile, pot să se plângă.
Noi, ăștilalți, lașii, fugiții, evadații, ar trebui să ne ținem gura. Vaierele se aud doar din iad, iar eu sunt în rai. În rai e muzică de lift și reclame la lipici de proteză dentară.
Șiii, când te întorci?
Nimănui nu-i e dor de mine, toți însă vor să vadă un ratat, un întors, căruia să-i spună: ai crezut că ești mai cu moț decât noi? Te-n pizda mă-tii de vacă.
Desigur, asta fără să mă jignească.