Comprese cu depresie. Și vin


Nu o cunosc pe Florența personal. Mi-a scris pe mail.
Este psihoterapeut, a rămas fără clienți de când cu pandemia, ar fi vrut să o ajut, să îi fac publicitate cabinetului și să reintre în pâine.
De ce?
De ce ce?
De ce ai rămas fără clienți?
Pentru că nu își mai pot permite să mă plătească. Primul lucru pe care îl taie, sunt cheltuielile ne-esențiale.
Pâine, hârtie igienică, alcool, ăstea trebuie să rămână, altfel înnebunești. Și dacă înnebunești, e prea târziu să mai mergi la terapeut, ăla nu te face bine, ăla doar îți spune dacă ești nebun, că ești nebun, ce fel de nebunie ai și cine e vinovat că ești nebun. De făcut bine, te faci singur.
Mai bine bei.
Din martie am băut hectolitri de vin. Mai întâi de frig și pentru că în Spania vinul bun este extraordinar de ieftin, apoi pentru că nu aveam ce face, apoi pentru că a început să-mi placă, apoi pentru că m-am obișnuit să privesc stupefiată bananii din curtea casei, apoi pentru că nu-mi era somn, apoi pentru că îmi era sete, apoi pentru că nu mai voiam nimic decât să beau un pahar de vin, apoi de frică de moarte, apoi de frică de moartea alor mei, apoi de frică să mă trezesc.
Depresia vine fluierând pe potecuță, inocentă Scufiță-Roșie, ce-ai în coșuleț? 6 litri de răchiu, pentru bunica, să uite că e singură.
Am scris acum 3 ani textul ăsta.
Numai cele descrise de mine mai jos plus eu suntem deja un echipaj care i-am pune finanțele Florenței pe picioare.
Sau măcar am putea să o scoatem la o băută.

Un studiu al unei clinici particulare susține că aproape un milion de români sunt diagosticați anual cu depresie. Și, deși în 2014-2015, emisiunile tv din România legau apariția acestui val de depresie de șomaj, criză și probleme financiare și identificau vârsta de 40 de ani ca fiind cea mai lovită de boală, statisticile mondiale arată că, nici vorbă, depresia mușcă din orice și oricine, adolescent sau unchieș, femeie, bărbat, bogat, sărac.
Primul episod de depresie l-am avut în 1998. M-a pocnit la 24 de ani, am ieșit din el pe la 27. Nu l-am tratat. Nici nu am știut că sunt depresivă. Am aflat 13 ani mai târziu că am fost și eu acolo unde jumate, dacă nu mai mult, din colegii de presă se plimbă desculți, cu halenă de alcool.
Căci da, un procent uriaș dintre noi, neștiind ce avem, ne scufundăm în butoaie de șpriț și în muncă și, cei mai agili dintre noi făceam șpagaturi între paturi ale unora și altora. Pentru că depresia vine la pachet cu ceea ce pare promiscuitate, dar este, mai degrabă, uitare de sine. O nepăsare stranie: dacă tu nu știi ce să faci cu tine, poate alții o să găsească pentru tine întrebuințări.
Și atunci muncești ca boul, bei ca un porc, faci sex ca o cățea în călduri.
Dar toate astea se întâmplă în timp ce tu ești un mamut intrat în hibernare, mai mult mort decât viu.
4 animale în unul singur.
Asta este depresia la 20 de ani. Am aflat la 35 când am ajuns și eu, în sfârșit, la psiholog.
Am făcut terapie cu un domn în vârstă, evreu, care locuia în Elveția și venea de 2 ori pe an să-și vadă pacienții pe care, altfel, îi trata pe skype.
Mi-a spus că suntem mulți, enorm de mulți deprimați ca mine. Mi-a spus că familiile noastre sunt principalele cauze ale depresiei. Mi-a spus că sărăcia, inadecvarea, incapacitatea de adaptare vin tot din acești primi ani formativi și mi-a demonstrat că îmi puneam, și atunci și acum, singură piedică, urmând modelele insuflate în faimoșii 7 ani de acasă.
M-am uitat mult în jurul meu și am găsit doar câteva excepții de la regula simplă: cu toții suntem praf cu nervii.
Acum, când scriu acest text, din apartamentul de sub mine se aud urletele vecinei. Înjură cumnatul, sora, securiștii, vecinii, pisicile, soarta ei cruntă, durerea de spate. Urăște lumea și urlă, uneori la 2 dimineața, cu o ură care străbate ca un picamer pereții.
E nebună, zice maică-mea, la rândul ei o ființă consumată de depresie pe care o poartă, fără să știe, de la 25 de ani. Acum are 71.

-Nu mă duc domle la medic, ce sunt nebună?
Majoritatea femeilor din România, indiferent de educație și banii pe care îi fac, consideră într-o măsură mai mică sau mai mare că depresia presupune că ești un pic cucu, deci mai bine nu te duci la medic ci iei niște calmante, faci un ceai de sunătoare și o plimbare în natură și trece.
Când îi spui uneia să încerce terapia, sare la tine: de ce să merg eu și să nu meargă el, el mă înebunește cu tâmpeniile lui, el e nebun și a înebunit și copiii.

Sunt oare femeile mai afectate decât bărbații?
Nu știu.
Cunosc cel puțin 10 bărbați care au ajuns la psiholog sau psihiatru, unii au mers câțiva ani de zile, transformând terapia într-o altă dependență care să-i scape de realitatea insuportabilă.
Aceștia nu sunt vindecați, ci doar sprijiniți într-o proptea ca să nu se dărâme.
Unii au făcut copii între timp și se folosesc de paternitate și de noutatea noilor trăiri ca să se tragă de păr din hău. Nu știu cât reușesc.

Despre femei însă vreau să vorbesc.
Femeile din jurul meu, cărora, desigur, nu o să le dau numele, femei cu bani, femei cu timp și bani, femei fără timp și fără bani.
Mirela, 38 de ani, top management într-o mare companie.
Are un copil, casă, soț, mamă care îi crește copilul, bani să îi cumpere copilului tot ce își dorește. Muncește în jur de 13 ore pe zi, ajunge ruptă, verifică temele, boscorodește soțul, adoarme invariabil la televizor, cu un sforăit ușor. În weekend merge la manipedi și la coafor. Face dragoste o dată pe lună și uneori în concediu, dacă adoarme copilul. Nu a fost acasă la ultimele 4 zile de naștere ale copilului, a avut treabă la serviciu. Nu îi place ceea ce face dar este plătită bine și îi este recunoscătoare șefului cel mare care a promovat-o. Își demonstreazã atașamentul față de corporație mergând la toate sindrofiile, dezbaterile și conferințele la care e invitată compania, totul ca să nu piardă salariul și, implicit, ca ăluia mic să nu-i lipsească nimic. Dar ăla mic crește cu taică-su.
Crede că toți bărbații căsătoriți au sigur amantă, doar și taică-su a avut una la o altă scară a blocului. Viața e o masă plină cu farfurii cu supă oribilă, de spital.
E deprimată dar nu merge la medic cum nu merge nici să își rezolve crizele de bilă.

Cătălina, 45 de ani, antreprenor
A lucrat 15 ani la corporație, absorbită de carieră nu a făcut copii și acum nu mai poate să aibă. Chiar dacă are bani să-și permită orice, trăiește frugal într-un apartament care arată ca și cum s-a mutat acum o lună, deși stă în el de 10 ani. Vrea să călătorească dar totuși ar sta și acasă să construiască firma pe care a înființat-o recent. Are o problemă cu alcoolul, de fiecare dată când bea 2 pahare de vin declară că mâine pleacă în Malaezia, Australia, Vietnam, Argentina sau Spania. Nu o face, așa cum nici nu se lasă de fumat. Nu merge la psiholog pentru că are probleme mai grave de rezolvat nu fițe d-ăstea, ca bărbatul ei Tudor. Tudor a fost direct la psihiatru, a primit o pungă de pastile care să-i taie din stările de anxietate. Oricum nici el nu poate să doarmă așa că stau amândoi și se uită la seriale americane date jos de pe torrenți.

Sorina, 42 de ani, traducător

Un copil, un soț cu, deja, două crize de depresie grave, diagnosticate de doi psihologi și un psihiatru. Soțul stă pe pastile, Xanaxuri cu pumnul, acum e un pic mai bine. Sorina duce greul casei, trezit în fiecare dimineață la 6.20, îmbrăcat copilul, pus în mașina soțului, trimis la școală, ea la muncă. Întors la 6 seara. Făcut teme, pregătit cina. Un pahar, două, șapte de vin.
“Cred că am o problemă cu alcoolul”, spune o dată la 6 luni, se lasă 2 săptămâni apoi o ia de la capăt. E strictă în educația copilului și nu are timp să meargă la medic deși vede în ce hal este soțul ei. Crede că lucrurile ăstea demonstrează slăbiciune, că prin disciplină și muncă nimic nu poate să te oprească să ai viața pe care o dorești. În fiecare an merge în Grecia și nu se gândește să emigreze deși realizează că țara asta nu are să îi ofere nici ei și nici copilului nimic bun.

Eva, 44 de ani, publicitară
Divorțată, fără copii, rupe inimile bărbaților căsătoriți, cu copii. Știe că arată superb, face sport, iese în oraș și speră că într-o zi se va recăsători din nou și soțul nu va mai fugi după fustele unei bagaboande. În ciuda aspectului fizic impecabil, de 10 ani de când a divorțat, Eva nu reușește să rămână cu vreun bărbat, toți fugind ca de dracu. Încasează aceste refuzuri cu stoicism dar a devenit amară și otrăvitoare. Cei câțiva prieteni pe care îi are o sfătuiesc să meargă la un psiholog dar ea a preferat să citească teancuri de cărți de spiritualitate care promit că izbăvirea va veni într-un străin brunet, înalt, cu bani, necăsătorit, iubitor de hipism și tenis, care te așteaptă la masa 2 la restaurant. Poftă bună.

Claudia, 33 de ani, artistă
Fata lui tata, tata securist cu tone de bani care a construit o prăvălie cu cifră de afaceri de câteva milioane bune de euro pe an. Fata lui tata vrea să fie artistă, trece prin mai multe agenții, o tonă de prieteni, foarte multe droguri și seri pulbere prin cluburi până se decide să plece să se facă fotografă la New York. Tata plătește dar tata n-o iubește căci tata iubește doar banii. Claudia stă 2 ani ]n America și se întoarce cu ditamai depresia și kilul de pastile. Nu s-a adaptat, acum e aici, cu vechii ei prieteni de care îi era dor. Bea, fumează, nu prea vorbește coerent când o vezi și ochii îi joacă ciudat în cap când se uitã la tine. A mers la psiholog dar s-a plictisit. Mai bine fumează iarbă.

Dina, 43 de ani, fotografă
Mamă singură, are un copil autist făcut cu un tânăr iranian pe care l-a cunoscut pe net. Tânărul iranian o vizitează din când în când, nu dă bani în casă. Dina e nemulțumită, plânge des, de fapt plânge mereu, plânge de mila copilului și mila ei și mila întregii lumi. Înainte să fie mamă, a fost singură 5 ani. Înainte să fie singură, a stat 9 ani într-o relație în care făcea dragoste la începutul și la sfârșitul anului. Când s-a despărțit de acest frugal partener, el a luat casa și ea mașina. Dina are bani puși la bancă, în depozite, dar mănâncă mâncare stricată din frigider și, de câteva ori, a fost văzută mâncând felii de pizza aruncate de colegii de studio la gunoi. A făcut terapie preț de 7 ani. Daca ar avea bani, dacă tânărul iranian ar da bani, ar mai face terapie și acum.
Carmen, 40 de ani, casnică
Fostă ziaristă, iubitoare de teatru, atentă, inteligentă, spontană, cu umor. Crește cei doi copii într-un cartier trist de București și nu mai are de 11 ani serviciu. Nu are o problemă de bani, soțul câștigă bine, dar are nevoie de colectiv, de interacțiune, de ieșit din casă. Ca să suplinească, aduce prieteni acasă și îi înfundă cu mâncare. Sub “domnia” ei, soțul a ajuns de la 90 la 130 de kile. Și copiii sunt ușor prea dolofani. Nici Carmen nu merge la medic. Și ea are o problemă cu băutura. La al 8-lea pahar îți va spune că nu vrea să meargă acasă, că nu s-a simțit nicicând atât de bine și te întreabă care este cârciuma unde veți continua să beți.

Mai am un braț de exemple.
Depresii în diverse stadii: incipiente, în plină dezvoltare, calcifiate. Depresii care sunt atât de tare parte din personaj încât nici nu ți-l imaginezi pe respectivul fără ea.

În 2011 când m-am mutat la Buenos Aires am învățat un lucru important de la țara cu cel mai mare număr de psihologi pe cap de locuitor: terapia este igienă.
Depresia nu e nebunie. Este un dezechilibru chimic, ca acela pe care îl poate avea o piele pe care nu o speli sau dinții pe care nu îi perii. Trăind în țara cu cel mai mic consum de pastă de dinți, nu e de mirare că privim-chiar dacă suntem educate-psihologul ca pe o fiță pe același nivel cu masajul anticelulitic, deși, dacă stau să mă gândesc bine, masaju are rezultate imediate în timp ce psihologul ăsta mă bate la cap cu tatăl absent și amintirile din copilărie și nu îmi spune când o să mă simt bine cu mine.

1 milion de români sunt diagnosticați anual cu depresie. Nu poți combate cauzele. Nu poți schimba mentalități, tradiții cât ai bate din palme.
Nu poți să scapi ușor de societatea patriarhală, machistă, sexistă, care spune că femeia trebuie să stea la cratiă, să procreeze și să asigure echilibrul familiei.
Dar poți lucra la efecte.
Poți învăța oamenii să-și facă igiena creierului. Să meargă la psiholog.

Să își palpeze tristețile și, dacă simt un nodul tare de melancolie, să se adreseze medicului.

PS. Acum m-am întors de la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea facultății. Una din colegele mele a murit acum câțiva ani de cancer mamar. Nu există niciun dubiu în rândul colegilor mei: nu boala ci sistemul a ucis-o. Iar sistemul e depresie și depresia e cancer.

15 comments
  1. Harald said:

    În medie, femeile sunt mai afectate de depresie decât bărbații, are legătură cu nivelul de anxietate, lumea e un loc mult mai dur pentru femei, decât pentru bărbați.

    Despre psihoterapeuți: majoritatea lor au nevoie de pacienți, de clienți plătitori, scopul lor este să încaseze bani, nu să vindece depresii. Alcoolul reduce într-adevăr nivelul de stress, fumatul la fel, dar v-a spus vreun psihoterapeut că pâinea (și carbohidrații, în general) sunt cei care generează în foarte multe cazuri depresia? Dependența de pâine trece cam în 3 săptămâni de abstinență și n-o să vă vină să credeți ce stare de spirit excelentă aduce renunțarea la pâine.

    Cartofi n-ar trebui să mâncăm niciodată, cartofii ar trebui să-i dăm la porci, iar noi să mâncăm porcii. Pentru că de proteine are nevoie creierul, nu de carbohidrați. Iar pâine nu mânca nimeni până în urmă cu 10.000 de ani, când s-a inventat agricultura. Chiar și după ce s-a inventat, pâinea era pe post de merinde, când plecau oamenii dintr-un ținut în altul sau dintr-o cetate în alta. Cimpanzeii în sălbăticie nu mănâncă pâine, nici noi n-ar trebui să mâncăm. Deloc.

    • Harald said:

      P.S. există și cauze obiective ale depresiei, relata cineva odată că într-o regiune în care crește șomajul cu 5%, numărul de pacienți la psihoterapie crește cu 10%. Există oameni care au probleme reale, incredibil de complicate și fără vreo cale evidentă de ieșire, nici măcar la o analiză obiectivă a cuiva aflat în afara problemei. Dar e greu să pretindă cineva că oamenii în asemenea situații ar avea probleme psihologice, problemele lor sunt cât se poate de concrete, de materiale.

  2. last_moromete said:

    În unul dintre ultimele interviuri, Ştefan Iordache mărturisea că după ce a înţeles lumea în care trăieşte, n-a mai putut dormi. Când ultima iluzie îţi curge printre degete, când ştii că nu există soluţii, ci doar evadări temporare, îţi trebuie o doză colosală de nesimţire ca să rămâi neatins de măcar o fărâmă de depresie. Nesimţire sau credinţă sinceră. Niciun specialist şi niciun medicament nu pot schimba asta, doar te pot ajuta să “keep you going through the show/Come on, it’s time to go”, vorba lui Waters.

    Am fost acolo când s-a făcut poza asta. Genul meu de terapie: https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/120481510_2711082512472628_3231719226440225134_o.jpg?_nc_cat=101&ccb=2&_nc_sid=cdbe9c&_nc_ohc=qxWQjjwWNgYAX_T_prH&_nc_ht=scontent.fotp3-1.fna&oh=6227c4cf85d9b52ce6698c750a59247f&oe=5FB5B404

    • Aiuritul cu multe nicknames said:

      Cata dreptate ai! Ce ai spus aici nu putea fi spus mai bine.

  3. Obregia said:

    Raluca are dreptate, avem nevoie de terapie. Cam jumatate dintre noi. Restul: un sfert suntem sanatosi (ne-am implinit spiritual, material sau am gasit terapia potrivita sa ne mintim frumos); celalalt sfert il cunosc foarte bine: a trecut de faza cu terapia, de la depresie vireaza in manie, are nevoie de stabilizatoare de dispozitie sau mai grav: de antipsihotice si nelipsita psihoterapie.
    Vestea buna e ca in Romania anului 2020 bolile psihice se pot trata. Timp, tratament adecvat, intelegere si pacientul revine in societate. Cu tratament permanent, supraveghere medicala, resurse si devotamentul apropiatilor va reusi sa ramana in societate.
    La toate bolile psihice elementul declansator este stresul.
    De cate ori vorbim calm, zambim si rezolvam problema unui om, prevenim o depresie.

    • Harald said:

      În principiu, da. Însă la capitolul cauze obiective, faptul că România e o țară de lumea a III-a, iar politicienii se comportă accordingly, generează prin el însuși condiții pentru depresie. O mulțime de ”badante” românce din Italia ajung la depresii, iar faptul e cât se poate de justificat. E un loc foarte jos pe scara socială, să ajungă să spele bătrâni imobilizați la pat. Acele românce n-ar fi făcut asta în țară, numai sărăcia a dus la o asemenea stare de lucruri.

      Sigur că e mult mai bine ca stewardesă, dar sunt puține românce la Ryanair, de exemplu. Iar pentru niște femei de 50 de ani, e virtual imposibil să mai învețe să converseze fluent în engleză, acelea ajung ”badante”, nu stewardese la Ryanair.

    • Harald said:

      Întrebare întrebătoare, domnu’ @Obregia, așa, ca pentru profesioniști: ce impact psihologic are obligativitatea purtării măștii? Estimativ, câte tone de Xanax se vor prescrie în plus și câți spânzurați și aruncați de pe clădiri se estimează că vor apărea în plus, ca urmare a faptului că turma trebuie să umble cu masca pe față, să se vadă unul pe altul cât sunt de ”murdari”, uniformizați și periculoși pentru concetățeni?

      Cu vaccinul s-au cam lămurit lucrurile, planul e să se folosească viruși dezactivați ai răcelii comune. Concluziile le trage fiecare singur.

  4. Harald said:

    Întrebare întrebătoare, domnu’ @Obregia, așa, ca pentru profesioniști: ce impact psihologic are obligativitatea purtării măștii? Estimativ, câte tone de Xanax se vor prescrie în plus și câți spânzurați și aruncați de pe clădiri se estimează că vor apărea în plus, ca urmare a faptului că turma trebuie să umble cu masca pe față, să se vadă unul pe altul cât sunt de ”murdari”, uniformizați și periculoși pentru concetățeni?

    Cu vaccinul s-au cam lămurit lucrurile, planul e să se folosească viruși dezactivați ai răcelii comune. Concluziile le trage fiecare singur.

    • Obregia said:

      Impactul psihologic al purtarii mastii il poate comunica dupa pandemie o asociatia a psihologilor care isi va da osteneala sa colecteze asemenea date.
      Cate asistente sau infirmiere se sinucid din cauza purtarii mastii ?
      Masca e un dispozitiv de siguranta, ca si centura de siguranta la autoturisme. Nu se sinucid soferii de la centura de siguranta, dar intre niste limite de viteza, centura salveaza viata celui care o poarta in caz de accident.
      Masca este si un simbol de solidaritate internationala: pentru prima oara omenirea se lupta in acelasi timp si cu aceleasi mijloace cu o maladie teribila, schimba informatii si pregateste raspunsul la scara mondiala.
      Impactul inchiderii unor afaceri, somaj, micsorarea veniturilor, restrictiile de circulatie, trecerea pe online vor afecta bolnavii cu afectiuni mintale mai mult decat banala masca.
      Microstudiu de caz:
      Femeie de 49 ani, cu afectiune din spectrul schizofreniei, este puternic stresata de faptul ca nu mai poate plati factura de utilitati cash, intrucat delirul dezvoltat pe fond religios ii interzice sa intre in magazine cu Pay Point sau sa mearga la bancomat. Bolnava isi poarta masca corect, este convinsa de utilitatea acesteia. Dezvolta delir bizar de persecutie cand i se refuza incasarea facturii in locul unde facea plata de ani de zile. Nu masca ci schimbarea fara compensare induce stresul care exacerbeaza delirul.

      In urmatoarele 2-3 luni pentru cei in suferinta conteaza enorm ajutorul semenilor: o farfurie cu mancare, un medicament, o mana de ajutor, o vorba buna si asigurarea ca in final cu siguranta va fi bine !

      • Harald said:

        Eu am întrebat un profesionist, domnu’ @Obregia, nu are nimeni nevoie de comunicatele corecte politic ale asociației psihologilor. În asta constă etica profesională a psihologului român, în a folosi cunoștințele de specialitate pentru a manipula publicul?!

        Asistentele sau infirmierele acelea sunt plătite să poarte masca, domnu’ @Obregia, face parte din atribuțiile de serviciu. Nu le fugăresc polițiștii prin spital să le întrebe de mască și să le amendeze dacă n-o poartă.

        Pentru publicul larg, e OK portul măștii ca opțiune personală. Am mai povestit că în UK apăruseră încă din vara lui 2018 primele chinezoaice care umblau non-stop cu mască pe stradă, iar în vara lui 2019 erau și mai multe, deși nu se inventase Covid-ul încă. Dar obligația de a purta masca în aer liber, pe stradă, precum și amenzile pentru cine nu se conformează, astea nu mai sunt OK. ”Solidaritatea internațională” bazată pe amenzi nu implică nicio disonanță cognitivă, domnu’ @Obregia? 😛

      • Obregia said:

        Psihiatria nu face studii in genul sugerat de dvs., asociatiile de psihologi ar putea solicita si centraliza date.
        Din cate stiu in oras nu s-a impus obligativitatea purtarii mastii in aer liber. De la inceputul pandemiei am purtat masca permanent cand am iesit din casa. E cel mai simplu si mai ieftin mod de protectie, in plus mi-a fost recomandat staruitor de colaboratorii din Guangzhou, care au mai avut asemenea probleme cu multi ani in urma.
        Asistentele si infirmierele sunt penalizate daca nu poarta echipamentul individual de protectie sau nu respecta protocolul pentru dezinfectare, nu e nevoie de politist, au sef.
        “Disonanta cognitiva” vis-a-vis de restrangerea libertatilor , doar atat ati inteles din efortul urias international de combatere a pandemiei ???

      • Harald said:

        Din câte scrie Hotnews, masca e obligatorie pe stradă în București, Cluj și Brașov. Cât privește exemplul personal, cred că aș putea purta mască pe stradă doar dacă aș merge în pas de plimbare, dar mi-ar lua o oră până la Tesco (0,8 mile).

        Lumea nu se luptă cu nicio maladie teribilă, există destui alți coronaviruși, chiar dacă ăsta e editat în laborator. Dacă urmăriți articolele publicate de Shi Zhengli din 2003 încoace, o să vă faceți o idee mai clară despre ce făcea ea la Wuhan cu virusul ăsta. Asta dacă tot vă lăudați cu colaboratori chinezi.

        Lumea se luptă cu o revoluție neomarxistă, având drept scop readucerea etatismului la nivele gen 1948. Deja UE a ajuns la concluzia că ar trebui să interzică și centralele de apartament pe gaz metan începând cu 2030, pentru idiosincraziile ei ecologiste. În ritmul ăsta, mai degrabă existența UE are toate șansele să se încheie mai devreme de 2030 😛

    • Harald said:

      @Obregia – un exemplu foarte recent de pe Hotnews:

      Un bărbat cu COVID-19 a murit după ce s-a aruncat de la fereastra unui salon al Institutului “Matei Balș”

      https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24371545-barbat-covid-19-murit-dupa-aruncat-fereastra-unui-salon-institutului-matei-bals-avertismentul-medicilor.htm

      Ăsta e rezultatul isteriei pe care autoritățile o creează în mintea oamenilor. A fi diagnosticat cu Covid face preferabilă moartea. Și nu e singurul caz. Să vorbim acum despre depresie? Nu cumva o induce tocmai comportamentul autorităților?

  5. afilon said:

    “1 milion de romani sint diagnosticati anual cu depresie”

    La natalitatea noastra, care n-a depasit niciodata sase sute de mii de pui de daci pe an de cind exista Homo sapiens sapiens pe Terra si care de vreo treizeci de ani sade binisor sub sfertul de milion, singura concluzie pe care pot sa o trag citind propozitia de mai sus e ca am fost diagnosticat cu depresie de mai multe ori de cind m-am nascut, desi n-am pasit in viata mea intr-un cabinet de psiholog.

    P’orma, un milion pe an inseamna aproape trei mii pe zi, inclusiv sarbatorile si nelucratoarele. Citi dracu’ de psihologi, psihiatri si terapeuti avem in tara de pot astia sa puna aproape trei mii de diagnostice de depresie pe zi? Cite doi pe minut daca lucreaza in trei schimburi, 24/7.

    In al treilea rind, la un milion de depresivi diagnosticati per annum ar trebui sa traim un val de sinucideri de s-ar inverzi asiaticii de ciuda. Ce covid, ce cardiovasculare, n-ar fi loc in morga de spinzurati si percutati de la etajul zece.

    Asa ca daca-mi permiteti, o opinie despre acel “studiu al unei clinici particulare”: mai las-o, ca macane!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: