Vând kurtoș

Copacii se scarpină după ureche ca niște dulăi mari cu blana roasă de eczeme, frunzele cad blând, abandonându-se în ploaia rece. Dealurile sunt roșii și galbene, nimic nu mai e verde, nici măcar gogonelele bosumflate în borcane.
Satele se înșiră lungi, butaforice, defilee de pereți în spatele cărora se ascunde fum de frunze arse și neîncredere.
Vaci vin acasă târând după ele frânghii, cordoane ombilicale smulse din burta pământului.
Aici e visul de beton al unui plecat în Spania, a ridicat 2 etaje, nu a mai apucat să pună acoperiș. Visul e de vânzare, cine să-l cumpere când la 20 de metri e alt vis plouat, la fel de dezlipit și trist, ca un abțibild cu Mickey Mouse pe un frigider vechi.
Cimitir de speranțe.
Cine n-are o casă de vânzare, are cartofi, kurtos, mături, coșuri de nuiele, mere bătute, flori leșinate. Cine n-are de vânzare nici astea, vinde nimic.
Nimic la preț de nimic.
Onestitate.
Orașele încep brutal și se termină lamentabil, ca un viol în care victima face mișto de tine c-o ai mică. Blocuri necăjite, trotuare găurite, biserici-șantier în care Doamne, Doamne nu poate să intre, a fost țăpuit de muncitorii care au fugit cu banii. Cuburi de sticlă murdară adăpostesc centre de afaceri cu nume englezit, promisiuni de politicieni cefoși, lăsate să moară la marginea șoselei.
În noapte, braț la braț, oamenii vin de la cimitir, pe mijlocul drumului vin, înaintând spre faruri.
Sunt nemuritori.
Nu știu cine sunt morții din morminte, cred că i-am importat ca să avem și noi, în rând cu lumea, niște locuri unde nici măcar baronii locali nu au curaj să-și așeze un P+12, niște cimitire, cum li se spune, să aibă și copiii unde să se joace și să miroasă o floare.
Invitații la petrecerea la care merg sunt relaxați.
Ca ăia de pe marginea drumului, înfruntând mașinile, ei știu ceva ce eu nu știu. Corona nu există. Totul e o farsă. Și dacă ar exista, e un rahat de gripă, nu se moare. Se fac doar bani din ea.
Nimeni nu se gândește la aproapele pentru că nu există aproape, toți suntem atât de departe unii de alții, abia ne vedem undeva la orizont, miiiiici, mititeeeeei, nu știi dacă sunt oameni sau cai sau tractoare sau vălătuci de fum.
Care vând kurtoș, mături, coșuri și mere bătute.

4 comments
  1. Amaranthine Sophia said:

    Scrii beton!

  2. Amaranthine Sophia said:

    In stilul ăsta sunt scrise și cărțile tale?

  3. Harald said:

    “Chaos is feminine, order is masculine. An overdose of femininity is our new poison”.

    O femeie a scris asta, însă nu vă spun unde și cu ce ocazie 😛

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: