Și ce dacă.

5 ani de la Colectiv.
1 an de când scriam textul de mai jos.
De nimic nu îmi e mai scârbă decât de armata în negru a Teoctistului și armata în alb a doamnei Pintea.
Călare pe salarii imense și unii și alții ne-nghesuie în colțuri, unii cu bisturiu la gât, alții cu crucea înfiptă-ntre omoplați, toți cu ochiul pe portofelul nostru, cu bărbi banditești trase peste față sau cu măști chirurgicale, oare de ce nu au atacat niciodată bănci până acum îmbrăcați în medici sau popi?
Ce rost are să atace bănci când ne pot ataca pe noi, fiecare în parte, ne pot dezmembra în liniște, nimeni nu o să se bage.
Am scris asta anul trecut după o conversație cu doamnele de la Crucea Roșie București.
Vomit și acum citind.
Nu, domnule Barna, dacă erați președinte nu ați fi putut schimba nimic. Încetați să mai vindeți teoria asta a Mesianicului conducător, electoratul dumneavoastră se prăpădește în spitalele și pe drumurile pe care nu puteți să le reparați în 100 de zile, chiar dacă o aveți pe regina albinelor lângă dumneavoastră.
Și nu o aveți.
Pentru că albinele mor de la schimbările climatice.
S-a zis și cu magia.

E 2018, februarie. București. Clădirea Crucii Roșii.
Femeia de serviciu are bunăvoința unui administrator de bloc întrerupt în plin proces de deturnare de fonduri. Îmi face vânt pe scări, camera 6- spune, holul e întunecos și ușile sunt înalte, făcute pentru oameni care aveau mereu în buzunar o prăjiturică din care atunci când gustau creșteau de 4 metri. Camera 6 este probabil la fel de urâtă ca numărul 5, tavanul e traversat de o bârnă de beton mușcată de un animal nervos, de dedesubt ies vinișoare metalice ruginite, mă gândesc cum o să mă strivească bârna asta de beton umplută cu oscioare de oțel atunci când o să vină cutremurul. Ar trebui să ies repede din clădire dar nu au venit doamnele cu care trebuie să mă întâlnesc așa că mă uit printre broșurile prăfuite de pe rafturile metalice, sunt detașamente de câte 20-30 de broșuri de același fel, despre Asia și despre crize umanitare din Africa unde e cutremur mereu,  cad etaje întregi de zgârie nori și te strivesc chiar dacă ești în mijlocul junglei, nu ai cum să scapi de gunoiul ceresc, exact ca în Saturn, stațiunea nu planeta Saturn, unde m-am dus în anul 2000 cu Petrică și Cristina și ne-am plimbat pe strada principală și am văzut cum, de o sârmă întinsă între doi stâlpi de iluminat, era atârnată o plăcuță pe care scria: atenție cad obiecte!
Așa scria și tu te uitai în sus, să vezi de unde cad obiectele, sperând să vezi ce fel de obiecte că una e să cadă obiectul pian și alta este să cadă obiectul cercel și alta e să cadă obiectul rotor de aspirator. Deasupra era doar cerul, mirat și el de ce scria pe plăcuța din Saturn, dar poate că totuși într-o vreme era o poartă stelară deschisă fix acolo, deasupra străzii principale din Saturn, și de la curent erau trași afară galoșii extratereștrilor sau poate nu erau extratereștrii, poate poarta aia te purta înapoi în timp, tot aici pe pământ și astfel ajungeau la tine telecomanda lui Nicolae Ceaușescu și foarfecele de unghii ale reginei Maria.
Așa mă gândeam când am fost întreruptă de cele două doamne care intraseră de ceva vreme și, ziceau ele, mă întrebau a treia oară dacă vreau cafea sau ceai?
Nu, nimic, mulțumesc. Vreau doar pace în lume și să nu vină cutremurul cât sunt la voi în clădire. Dar de ce?, s-au interesat doamnele și eu le-am arătat bârna de beton umplută cu oscioare de oțel și ele au zis că de acolo s-a luat o mostră ca să verifice dacă e rezistentă construcția și este, fii fără grijă. Dar eu nu am cum să fiu fără grijă în țara unde și când mergi pe stradă poți să fii stâlcit de un obiect, când mergi la un concert poți să fii ars, speaking of …
Ce se mai aude cu răniții de la Colectiv?, am întrebat și doamnele mi-au povestit cum a fost în acel noiembrie 2015, când organizația lor a primit milioane de euro de la donatori, cetățeni, firme și corporații. Și cum organizația lor a anunțat peste tot: ăștia sunt banii oameni buni, hai să facem un plan cum să îi cheltuim ca să facem cât mai mult bine. Și cum s-au făcut liste cu supraviețuitorii: cei internați în stare gravă în spital, cei care au fost internați în spital dar nu aveau răni atât de grave, cei care au fost duși la spital în seara accidentului dar nu a fost necesară internarea lor. Dar ce te faci cu cei care au fost în Colectiv dar nu au fost la spital? Ei nu au suferit traume? Ei nu au dreptul la bani din donațiile făcute de cetățeni, firme și corporații exact pentru ei, pentru supraviețuitori? Adică ei sunt supraviețuitori de mâna a treia?
Doamnele de la organizația umanitară le-au explicat că cei răniți grav și cei răniți mai puțin grav dar spitalizați au nevoie de mai mulți bani, pentru că spitalele nu sunt dotate, pentru că nu au medicamente, pentru că, mult timp după ce vor fi externați o să aibă nevoie de kineto, recuperare, tratamente și alte grefe de piele.
Aduceți bonuri, le-au spus supraviețuitorilor care nici măcar nu trecuseră pe la spital. Aduceți bonuri care să ateste că ați luat medicamente, că ați fost la psiholog, că v-ați luat creme sau …
Perfect.
Pe biroul doamnelor din organizația umanitară a crescut un munte de bonuri de parizer, șosete și tampoane luate cu 2 săptămâni înainte de accident.
Nu putem să dăm bani pe așa ceva.
Păi de ce doamnă, că e bonuri. Dați banii încoa că suntem supraviețuitori. Ia să vedem, pe ce i-ați cheltuit? Ați luat 100 de cearceafuri, de ce ați luat 100 de cearceafuri? Și saltele, de ce..?

Femeia de servici aduce ceaiul pe o tavă, avem fructe de pădure și ceai verde. Poate ar putea să toace niște broșuri d-ăstea cu Africa, să le toace fin și să le pună în pliculețe, să le dea pe post de ceai de nu mă doare-n cur de restul lumii.
Și cum s-a terminat cu victimele Colectiv?
S-au terminat banii. Nimeni nu mai dă nimic acum. Nimănui nu-i mai pasă. Oamenii ăia sunt distruși pe viață dar au ieșit din atenția publică. Doar dacă o vrea vreun politician să-i folosească pentru campania electorală în vreun fel.
Așa e, nu m-am gândit niciodată, ce material bun ar putea să fie ăsta. Disperate, familiile se pot duce la domnul Dragnea să-l roage pentru o proteză sau să dea bani pentru o operație, Faust all over again. Și consultanții isrelieni ar simți potențialul de PR și ar zice Da, sigur, cât aveți nevoie?, și apoi mustața ar apărea în poză cu supraviețuitorul cu proteză și piele nouă, poate luată chiar de la un PSD-ist, piele groasă, să-i țină de cald tot restul vieții.

Sau poate, un supraviețuitor disperat ar copia povestea din 1997, cred, când un cetățean s-a aruncat de la etajul 10 și a căzut pe un pensionar care s-a întâmplat să treacă fix pe acolo, ucigându-l pe loc. Dar pensionarul să fie Dan Voiculescu sau Gelu Voican, Nicolicea sau un alt securist bătrân.

Atenție cad obiecte!, am scrie pe o plăcuță și am prinde-o de bloc.
Cad obiecte și decad oameni.
Dinescu spunea deunăzi că ce rost are să-l judeci pe Iliescu, e bătrân, totul a rămas în urmă. Poate pe Dinescu ar trebui să cadă supraviețuitorul Colectiv disperat că a fost lăsat  singur, în suferință.
Căci pentru răniții Colectiv trecutul a ars, prezentul doare și viitor nu există.
Banii s-au terminat, poporul a uitat.
Popor de căcat.