Sfânta Cumetrie

Emilia Șercan a scris acum câteva zile pe facebook asta:

Primăria Capitalei a plătit în mandatul Gabrielei Firea aproape 16 milioane de euro (70 de milioane de lei) pentru consultanță juridică unor case de avocatură deși are un departament juridic propriu cu 48 de angajați. Acești aproape 16 milioane de euro, din care se puteau construi școli, spitale sau orice avea nevoie orașul ăsta – și are nevoie de prea multe -, au fost plătiți pentru a acoperi incompetența generată de nepotism, emblematică pentru mandatul lui Firea.Un mic exemplu: la începutul lui 2017, la Direcția Juridică a Primăriei București, a fost angajată pe un post de consilier juridic debutant fiica lui Adrian Țuțuianu, fost președinte al Comisiei de Control a activității SRI, acum senator din partea PRO România, dar fost pesedist de vază. Domnișoara consilier debutant Țuțuianu, după ce a stat aproape doi ani la Primăria Capitalei pe un salariu de circa 25.000 de lei anual, s-a mutat la finalul lui 2018 la Ministerul Dezvoltării pe un post de consilier la Direcția de Programe Cooperare Teritorială Europeană pe un salariu anual de 60.000 de lei, unde sigur își pune mai bine în evidență competența. Well, dacă vă întrebați de ce instituțiile statului gem de incompetență și lâncezeală, răspunsul e simplu: în fața unor oameni pregătiți, cu studii și pricepere, au prioritate beizadelele politicienilor și ale acoliților lor.

Nu.
Mai.
Pot.
Ei
Și
Ce?

În arhiva blogului am găsit textu de mai jos. Din noiembrie 2015. Când la primărie era Oprescu. O somnitate, cum zicea colegu lu taică-miu, Paraschiv. De unde se vede treaba că nu e omu ci sistemu. Și sistemu e vechi. Traforat acum sute de ani. Se cheamă feudalism. Nu am ieșit niciodată din el.
Că ni s-a făcut foame cândva, să fie 1670 sau 1960, și am înghițit cheia de la ușă.

Holul în penumbră e strâns între doi copăcei svelți, care nu știu că afară e iarnă. Frunzele lor verzi se suprapun baroc cu tapetul cu fleurs de lis. Canapeaua cu picioare flexate, de halterofil încordat în ridicarea unei greutăți mult prea mari, zace prăfuită în capăt, sub vitralii care filtrează melancolic lumina. Cam 500 de lei costă să închiriezi holul, dacă vrei să filmezi sau să faci vreo sindrofie cu ștaif.
Salonul 1 și salonul 3, scaune răsturnate cu picioarele în sus și cățărate peste alte scaune ca-ntr-un număr de saltimbanci de circ. Lemn lustruit, împletit în cozi de Cosânzeană marchează ferestrele. Doamne ce clădire superbă.

Sub puntea casei, în restaurant, miroase a țuică fiartă și-a chermeză de asociație de pensionari. Strânse la mese în stoluri, capete cărunte discută aprins și sting supa cu-un păhărel de oareșce. Par niște mineri îngropați într-o galerie surpată acum 50 de ani. Se uită cu ochi mijiți la orice suflet care nu aparține grupului de inițiați. Ieșim să nu ne intre în haine aroma de chiftele.

Directorul instituției e îmbrăcat în costum culoarea oului de rață. Pe biroul lui de lemn de nuc, cred că e nuc, oricum dă bine să scriu că e de nuc, deși ar putea ă fie ulm, fag sau castan, stă pachetul de țigări călărit de brichetă, lângă o ceașcă de cafea cu zaț gros pe fund. Calculatorul e din anul 1992, cu plasticul galben. Ar fi putut la fel de bine să fie un bibelou pescar chinez, ar fi fost probabil mai folositor, măcar pentru că nu ar fi ocupat atâta loc și nu ar fi strâns atât praf.

Directorul are pantofi liră, cu limba rotunjită, urcând pe șosetă. Costumul și pantofii par cumpărați tot în 1992, în același set cu computerul cel palid.
Camera e încălzită de o sobă de teracotă a cărui țeavă e gâtuită de o instalație de tortură care, sper eu, detectează scurgerile de gaz.
Directorul e afabil dar grăbit, enumeră prețuri și studiază un calendar pe care a înghesuit cu pixul cu litere minuscule, date și cereri de închiriere care uite, se întind hăăăăăăt până în 2016, în mai. Și mai e și o renovare, cândva prin aprilie, că trebuie să mai faci câte ceva să ții bătrâna doamnă pe picioare.

Și aveți și echipamente tehnice?

Directorul zice că nu. Dar nicio grijă, pentru că e un chiriaș în curte, chiriașul instituției, care taman cu asta se ocupă. Și are prețuri bune. Nu că ar avea vreo legătura cu instituția dar uite ce noroc, să ai chiriașul potrivit la locul potrivit, cu pețurile potrivite.
Obsesia mea pentru dinozauri se reaprinde. Dinozaurii pitici de Hațeg care au pus laba pe toate instituțiile publice din România. De la biblioteci, la direcții, secretariate, comisii și consilii, dinozaurii în costum de culoarea oului de rață taie și spânzură. Capetele lor nu cad. Pentru că nu se văd. Ei trudesc undeva tupilați la firul ierbii, ca spiridușii lui Moș Crăciun, neștiuți de nimeni dar o parte extrem de importantă a sistemului. Ei plătesc, ei primesc, ei dau mai departe, ei te opresc sau te împing de la spate, ei ung, ei învârt rotițele. Sunt bacteriile care îmbracă organismul țărișoarei într-un sac de trilioane de celule, microbiomul nostru național.
Nu putem scăpa de dinozaurii pitici fără să ne autodistrugem.

Boala cumetriei e în gena națională și nimic nu ne poate vindeca.
Saaau…. poate doctorul ăsta, stă la mine în bloc, să vă dau numărul lui de telefon. Ce noroc pe mine că sunt vecină cu el.Providență. Sper că și dumneavoastră credeți în ea.

PS. Un update necesar. Un alt caz de oameni în costum de culoarea oului de rață care au decis să arunce pe geam 15 milioane de lei. Pe geamul SIVECO, firma care a realizat portalul anti-plagiat, rămas nefolosit din martie și până acum. Detalii aici http://pressone.ro/portalul-anti-plagiat-al-guvernului-a-costat-15-milioane-nimeni-nu-stie-ca-exista/