Necuvinte

Vecinul repară televizoare. Și-a construit o baricadă de tuburi catodice, arată ca o structură de apărtare din Zionul rezistenței la Matrix, în ușa casei în care nu stă decât vara, că iarna e prea frig. Iarna stă la bloc. Vine zilnic să-și viziteze mațele pieselor întinse prin curte, printre găleți de vopsea din care au dat p-afară căpșuni sau cauciucuri în care, romantic, au înflorit panseluțe miniaturale pe care urinează strategic 3 motani care-și dispută stăpânirea grădinii.
Copilul vecinului are volumul dat la 78, urlă isteric, extatic, nerăbdător, furios, fericit.
Gândurile-mi cad curentate de răgetele copilului, mă-mpiedic de ele prin cameră, mă lovesc la degetul mic de la piciorul drept. Degetul meu mic este perechea călcâiului lui Ahile.
Ce e asta?
Asta este violența asupra intimității.
În copilărie am fost supusă unui viol continuu. Nu am avut camera mea, decât cu numele, dar nu a fost niciodată a mea, nu am avut patul, biroul, posterele mele pe pereți, locul în care să-mi trag sufletul și să-mi dau jos masca, să-i frec dosul urechilor înroșite de elastic.
Mă dor și acum.
Urechile.
De tot ce mi-a fost dat să aud și de tot ce mi-e dat să aud și din cauza mâinilor care m-au tras de urechi și din cauza elasticelor măștilor purtate un timp prea lung, prefăcându-mă că nu-mi pasă. Prefăcându-mă că ascult. Prefăcându-mă că nu mă enervează sau chiar că îmi place.
Violența asta a zgomotelor, a conversațiilor, a tingirilor trântite, claxoanelor izbite, certurilor între vecini, a urletelor copiilor neauziți de părinții lor care cheamă luna în ajutor, să ridice apele din corpurile adulților, să le urce sângele în cap și să le trimită, ca la balene, lacrimile să țâșnească printre sprâncene, violența asta nu o mai suport.
Căci vibrația aerului scutură rinichi, îmbolnăvește ochi, dă dureri de dinți.
Te bate aerul mai ceva ca bărbatul.
Necuvinte este numele unui ong care se ocupă cu victimele violenței domestice. Simona Voicescu de la Necuvinte a povestit sâmbătă la o discuție Frontline despre femei bătute pe timp de covid, despre Nevăzute.
Neimaginate.
Cum la Iași, din cele 4 adăposturi pentru victimele furiei soților, au mai rămas doar 3, că unul s-a transformat în centru de carantinare coronavirus pentru baștani iar la cele 3, personalul nu voia să primească femeile dacă nu erau testate Covid și până la capăt, după o noapte în care una din victime, a fost plimbată de colo colo de echipajul de poliție venit să o salveze, unul din centre a binevoit să deschidă dar i-a bătut obrazul femeii: uitați doamnă, deschidem adăpostul numai pentru dumneavoastră.
Adică ne deranjați, adică e drept că ne luăm salariile degeaba și o frecăm, dar dumneavoastră ar trebui să ne mulțumiți, să ne dați o ciocolată și o medalie că v-am lăsat să intrați în casa pe care statul, cu bani europeni, a deschis-o special pentru oameni ca dumneavoastră. Și nici nu sunteți testată, poate ne îmbolnăviți, noi eram aici o mare familie și ați venit cu vânătăile și lacrimile dumneavoastră, poate chiar și cu Covid, să ne stricați liniștea.
De parcă noi v-am pus să vă măritați cu bețivul și noi v-am pus să-i turnați doi copii.
Și la Vaslui, spunea Simona de la Necuvinte, DSP-ul a trimis un român întors din Germania să se carantineze la adresa de buletin unde stătea fosta nevastă care avea ordin de restricție împotriva soțului, n-avem unde să vă ținem, duceți-vă peste muiere și ardeți-i un șut în gură dacă nu vă primește.

Neoameni.
Netrebnici.
Nesfârșit.
În vacarmul urii generale, nu ne mai auzim om cu om.
Nu mai articulăm. Gemem, mugim, nechezăm, mormăim.
Ne despărțim de umanitate și ne este mult mai ușor să uităm că atunci când auzim Săăăriți, mă omoară!!! cineva chiar omoară pe altcineva.
Violența fonică ne amețește și ne întărâtă.
Taci în Dumnezeii mă-tii din gură, urlă o voce de peste gard.
Și copilul vecinului înțepenește pentru o clipă, pălit în moalele capului, apoi începe să plângă, să-și urle durerea, în timp ce tac-su repară un televizor și-nfige-n motanul vecinei un picior.

3 comments
  1. last_moromete said:

    We have the right to remain silent…

    • Harald said:

      Există și în State adăposturi pentru victimele violenței conjugale. Dar aparțin unor organizații caritabile private, nu oferă statul sinecuri pentru rudele și amantele funcționarilor publici. Asta e partea care nu se înțelege în România: eforturile înălțătoare pe care le face statul, indiferent de domeniu, vor fi întotdeauna deturnate în folosul propriu al funcționarilor și demnitarilor aceluiași stat. Iar dacă s-au terminat rudele și amantele de angajat, se vor găsi întotdeauna doritori de o slujbă la stat care să dea o șpagă cinstită pentru asta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: