Între copiii lui Streinu Cercel și cei ai lui Mohamad Al-Dael.
Prin trapele mașinilor se strecoară spre lumină buchețele de fetițe care chiuie și filmează coloana blocată într-un ștau enorm. De fapt nu e ștau, se mișcă în sughițuri de 5 metri, apoi se opresc, apoi iar un strănut le aruncă în față încă 3 metri.
În mașini sunt îngrămădite câte 7 zâmbete și 14 mâini care țâșnesc prin geam, cu telefoane, filmând marea, tații țin în brațe, pe scaunul din față, câte doi copii cu ochi negri, enormi, care mușcă hulpav din fața ta de european ciudat, cu mască.
Dacă ești localnic, masca o porți sub nas, sub bărbie sau nu o porți deloc. Normal, cum să porți mască dacă tu ai venit să faci poze cu marea și cu piatra Raouche de pe care, zice Andreea, se aruncă sinucigașii.
Azi e o zi prea frumoasă ca să distrugi cu moartea ta fotografia familiei venită cine știe de unde, din ce tristețe umedă, să simtă duminica pe față. Azi, prin bolta scobită în roca sinucigașilor, năvălește o barcă, iese pe partea cealaltă, lăsând în spate un fum negru peste apa agitată.
Băncile de pe faleză sunt ocupate de mame cu bebeluși ghipsați în costume de ski, nu pot să-și miște mâinile și picioarele în hainele grotesc de groase, e iarnă pentru ei deși sunt 21 de grade. Bebelușul, narghileaua, porumbul fiert, telefonul mobil pe care asculta muzică plângăcioasă, îți rupe sufletul muzica asta cu bărbați triști care par să plângă-n hohote în timp ce cântă și, un pic mai încolo, băiețașii care ascultă aceeași muzică a mâhnirii, urlând prin 8 boxe puse pe bancheta din spate a mașinii parcate și lăsată cu ușile deschise.
Doi gemeni fac jogging printre bicicletele pe care scrie Beirut by bike, femei cu hijab și femei fără, cu părul vopsit arămiu, cu buze și pomeți și nasuri operate, pescari și cerșetori și un domn cu un cântar. Cine ar vrea să afle duminica, pe soare, în pandemie, de sfântul Ștefan, că s-a îngrășat 3 kile?
Copiii joacă fotbal trimițând mingi printre picioarele trecătorilor.
Băieți de 14 ani, cu ochi triști, fumând țigări proaste, reazemă balustrada, ce se va alege de ei? Dar de fetele care au grijă de frații mai mici, ce viitor au ele?
Și în timp ce mă gândesc la asta, agățată în amintirea duminicii săracului libanez, dau peste povestea altor copii:
Adrian Streinu-Cercel are două fiice, Anca Streinu-Cercel și Oana Săndulescu, ambele medici specializați în boli infecțioase, ambele angajate la Institutul Matei Balș, ambele conferențiare la catedra de boli infecțioase a Universității Carol Davila, unde tatăl lor este profesor universitar, ambele cu doctorat luat sub coordonarea tatălui. Ambele sunt coautoare cu tatăl lor la mai multe lucrări științifice și fac parte din conducerea unor filiale din România ale unor publicații medicale străine, unde Adrian Streinu-Cercel a fost șef.
În luna martie, controversatul om de afaceri Gigi Becali a anunțat că a donat Spitalului Matei Balș 100.000 de euro, la apelul uneia dintre fiicele lui Adrian Streinu-Cercel și, după ce managerul spitalului a făcut o listă cu necesarul, Becali a cumpărat, potrivit propriei declarații, mese, scaune, televizoare, măști și echipamente de protecție. (tot materialul este aici https://romania.europalibera.org/a/estimari-gresite-ale-medicului-streinu-cercel-si-conflicte-de-interese/30568442.html)
Mă gândesc la taică-miu, la norocul de a mă fi născut în Brașov, pe strada Barițiu, la cărțile din casă, la nașa profesoară de română, la Dallas și Om sărac, om bogat și la decembrie 89 mă gândesc, când oamenii încă erau împușcați în Brașov.
Și așa, la mijlocul distanței dintre copilăria fetițelor cu hijab care au grijă de frații lor de 1 an și copilăria fetelor lui Streinu Cercel, îmi găsesc liniștea.
În zgomot de flex, dar totuși liniște.
Nu cred că realizați cât de important e ceea ce scrieți, la scară istorică. Pe ruinele post-comunismului se naște noul feudalism, iar asta înseamnă regenerarea societății, spre deosebire de ce-am învățat noi la școală.
Nu este nicio naștere. Este perpetuarea societății cu valori răsturnate, nebazate pe valori.
@Florin – așa e, să ai copii și să faci mai mult decât trebuie pentru ei reprezintă ”valori răsturnate”. Valorile neomarxiste corecte presupun să nu ai copii și să te închini la minoritățile sexuale 😛
Cum îți explici că toată pleiada asta de lideri socialiști nu are copii, crezi că e o întâmplare? Ion Iliescu, Angela Merkel ceva? Natura are soluțiile ei imbatabile, întrerupe liniile genetice disfuncționale.
Cred că bateți nițel câmpii. E vorba de “valorile” pe care este ierarhizată societatea. Tancurile sovietice au adus cu ele niște unii fără vreo școală sau, cum se spune acum, cu școala vieții. Alții au fost ridicați din noroaie și s-au trezit dumnezei.Rezultatul a fost starea economică mizerabilă a României în ’89, și evoluția ulterioară.
Din dorința de albăstrire a sângelui noroios, a apărut școala A.A. Jdanov, numită ulterior Ștefan Gheorghiu (desigur academie), ulterior SNSPA. În afara acestei găselnițe, mai sunt și alte fabrici de diplome, de impostură “de stat”, adică plătite de contribuabilul român. Adică, noi i-am plătit o parte din diplomele lui Veo, a Bulibașei, a ….
@Florin – nu faci decât să insiști cu anti-comunismul de operetă, am mai avut discuția asta.
Nu contestă nimeni faptul că societatea românească a fost distrusă de comunism, problema de azi e că și neo-marxismul tău e tot o formă de marxism, chiar dacă ceva mai soft. Tu încerci să promovezi neo-marxismul legitimându-te prin atitudinile presupus anticomuniste, numai că asta e o minciună sfruntată. Hrușciov era tot comunist, chiar dacă a destalinizat URSS și se legitima politic prin anti-stalinism. Iliescu era tot comunist, chiar dacă se legitima politic prin înlăturarea lui Ceaușescu. Paralela o duci tu singur mai departe.
Demnitarii de azi la care se referă articolul, aflați în postura de părinți care își promovează copiii prin metode incorecte, sunt orice vrei tu, dar nu comuniști și nici neo-marxiști.
Intre oct. 88 – iun. 89 am stat intr-o camera din cladirea unde e Biserica Sf. Treime. Ce amintiri! Lucram ca stagiar la IAR, in dec. 89 am iesit cu totii si ne astepta armata la Ghimbasel. Ne-am tinut strans de maini sa nu fugim, ca ne era frica. Nu am aplicat la adeverinta de revolutionar. Din ’97 sunt in Japonia, Raluca daca vii pe aici mi-ar place sa ne intalnim sa schimbam vorbe.
Frumos. Am fost de 4 ori in 13 ani in Japonia. Ultima oara anu trecut pe vremea asta. Promit ca mai vin. Sa treaca uratenia asta si ma sui in avion. La multi ani.
Raluca, daca tot vei fi in Pacific, poate dai o tura si prin NZ. You’ll be highly welcome. La multi ani! Si scrie, ca poti!
Te asteptam!