Primejdia de a te așeza între om și banii pe care îi vrea

Nu știm dacă amenințarea este reală dar răspunsul este real și mereu excesiv.
https://www.youtube.com/watch?v=uWxY-KPWA3w

Am scris ieri despre medicii de familie. Că am întâlnit numai impostori, că o grămadă de oameni mi-au povestit despre experiențele lor dezamăgitoare cu doftori care prescriu aspirine la ulcer, care nu răspund la telefon, dându-se loviți pe pandemie, escroci care trăiesc de pe urma listelor umflate cu cnp-uri ale unor oameni care, de multe ori, habar nu au că familia i-a înscris la nea cutare la cabinet sau sunt plecați din țară.
Medicii de familie sunt cei la care un bătrân de peste 65 de ani ar trebui să apeleze acum, să ceară un sfat, mă duc sau nu mă duc la vaccin, ținând cont de istoricul meu medical, ce părere aveți domnule doctor, sunt riscuri mai mari, să aștept Moderna sau să fac direct Pfizer? Dacă am avut Covid, să mă vaccinez?
Am auzit deja de 3 cazuri de medici de familie care le-au zis pacienților că vaccinu nu e neapărat ce trebuie, așa, în general, e lucrătură internațională masono-satanică, nu le-au zis direct de cipuri ci doar de interese, de unde știu ei ce ser și-a băgat Arafat, Biden sau Netanyahu, sigur nu ăla pe care ăl dau pulimii.

Sărăcie, analfabeți funcțional, număr imens de mame adolescente, violuri, bătăi, violență domestica. AUR.
România 2021.
Am scris că nu am medic de familie (am abonament la o rețea medicală privată, am carnet de sănătate) și am adăugat, pornind de la exemplul unei cucoane medic de familie, că zona aceasta a medicinei este coruptă, nemonitorizată, nesancționată.
Ce s-a întâmplat după a fost un asalt de urlete, injurii și invective, cusute cu un set limitat de idei: caută un psihiatru, calomnie, dacă nu ai medic de familie înseamnă că toți te-au refuzat pentru că ești nebună sau bețivă, te-ai descalificat, cine ești tu, frustrato, să dai sfaturi medicale (nu dădeam sfaturi medicale, puneam problema pregătirii profesionale a unei categorii care, din experiențele mele nefericite, este populată de mulți oameni cu educația cârpită).

Niciunul din cei care au vituperat nu au mai fost la mine pe pagină. Sunt profile clasice de trolli, haita care latră la comandă, urmărind ținta. Unii au tricolorul pe poză, alții au 5 prieteni, alții iubesc emisiunile lui Ursu de la antena3. Repetarea termenilor: psihiatru, calomnie, defăimare, indică prezența unui brief în spate, ca în orice operațiune de trollare.

De ce a supărat ceea ce am scris pe feisbuc?
Încerc să-mi explic virulența răspunsului.
Pentru că sunt oameni onești care au muncit pe rupte în pandemie și suferă să fie băgați în aceeași cofă cu un personaj ca cel descris de mine. Dar de ce niște oameni sensibili, care mă acuză de păcatele generalizării și calomnierii unui întreg sector, fac exact ceea ce, în teorie, fac eu?
Adică generalizează, în cazul lor devotamentul și profesionalismul medicilor de familie, și mă acuză de alcoolism sau demență?
Este oare oboseala și sensibilitatea în spatele acestei campanii de defăimare?
Eu zic că nu.
Eu zic că aparatu de trollaj pus la treabă în aceste zile luptă pentru că e vorba de bani.
Medicul de familie, infanteristul sistemului de sănătate, devine unul din cei mai importanți vectori de imagine în campania de vaccinare. E susținut de stat prin bonusuri, creșteri salariale direct proporționale cu numărul celor pe care îi conving să se vaccineze.

Client get client.
E despre bani și nimic altceva.
Unul din comentatorii cei mai aprigi ai postului meu despre medicii de familie, spunea că ea, medic de familie, nu susține obligativitatea vaccinului.
Logic.
Dacă ar fi obligatoriu, nu ar primi bonus.
Dar asta ce înseamnă?
Ce încredere am eu în sfaturile pe care i le dă MF-ul lui taică-miu sau nașă-mii?

Am început acest post cu un video dintr-un serial deștept care arată cum funcționează frica.
Rezultă că mai periculoși decât primejdia reală, sunt primejduiții.

23 comments
  1. ona said:

    trist

    • Harald said:

      În elanul ei progresist, Raluca face parte dintr-o elită auto-proclamată și adoră să categorisească ”deplorabilii” (cum i-a numit Hillary Clinton): ”Sărăcie, analfabeți funcțional, număr imens de mame adolescente, violuri, bătăi, violență domestica”.

      Este însăși esența oricărei ideologii colectiviste, împărțirea oamenilor pe categorii și stabilirea modului cum vor fi tratați în funcție de categoria în care au fost înregimentați, nu în funcție de statutul lor individual și comportamentul lor individual. Așa a procedat Hitler, așa a procedat Stalin, dar generația actuală de lideri progresiști (Obama, Kamala, Merkel etc) nu a înțeles nimic din asta și ține neapărat să mai încerce odată.

      Ia zi, Raluca, pe @Harald la ce categorie îl încadrezi? Sărac, analfabet funcțional, mamă adolescentă, violator, bătăuș sau violent domestic? Ai lăsat cele mai mizerabile insulte să fie scrise la adresa mea, fără să te deranjeze în vreun fel. Acum te consideri victimă, când alții te insultă pe Facebook în aceeași manieră? Ai contribuit cât se poate de direct la a coborî standardele dezbaterii publice, nu crezi?

      Din păcate pentru elitele progresiste, în România de azi nu mai sunt prezente tancurile lui Stalin și nu se mai poate instaura un nou regim de ”democrație populară” (ce-i drept, sintagma consacrată azi fiind ”democrație liberală”). S-a încercat mistificarea cu ”armata europeană”, dar s-a prins toată lumea că ar fi urmat să fie folosită pentru menținerea ordinii interne în UE, deci pe post de Jandarmerie, așa că ideea pare să fi fost pusă pe raft în depozit, cel puțin deocamdată. Nu de altceva, dar românul n-o să lupte ever veci sub comandă maghiară, iar polonezul n-o să lupte nici el sub comandă germană ca să înăbușească revolte locale împotriva conducerii înțelepte de la Bruxelles.

      În direcția în care elitele progresiste îndreaptă forțat societatea, este mult mai probabilă apariția unui Franco sau unui Pinochet, care vor face dispăruți mii de activiști marxiști și neomarxiști.

      • Gagarin said:

        Nea Harald, nu te forteaza nimeni sa debitezi elucubratii acilea. Daca nu-ti place, ia-ti dileala si du-o pe alt blog. Asta daca nu esti aici la ordin pe unitate.

      • Gagarin said:

        Apropos, matale nu stii ce-s alea “mizerabile insulte”. Flegmele luate in fata aici sunt lightweight, continua in stilul propriu si vei primi mai mult. Pacat ca nu poti primi si niste suturi in cur reale, alea virtuale nu te afecteaza.

      • Harald said:

        Nu am cuvinte să-ți mulțumesc îndeajuns pentru recitalul pe care-l oferi. Keep up the good work! 😛

        Vezi că avea Raluca mai demult un articol în care povestea cum o casieră i-a explicat că fiecare primește ceea ce merită. Cum crezi tu că ajunge o casieră să-i explice așa ceva unei cliente? Doesn’t ring a bell?

      • Gagarin said:

        Ma nene, ai familie, copii? Daca da, aia saracii ce zic? Cum te suporta?

      • Un oarecare said:

        @Harald, lichea mica, aroganta, egocentrica si sociopata, daca nu-ti place, pleaca. Asa e de simplu. La comportamentul tau de golan de scara, artagos si latrau, inca ai primit mult prea putin din ce cred ca meriti.
        Ramane cum am stabilit.

      • Harald said:

        @Un oarecare – dimpotrivă, te asigur că mă încântă modul cum te comporți tu și tovarășii tăi neomarxiști pe-aici. Dacă lucrurile s-ar limita la a vă descrie eu comportamentul, n-ar crede nimeni, ar zice că am eu ceva visceral împotriva voastră.

        Datorită eforturilor pe care le depuneți voi, în 3-4 ani atmosfera din România va fi ca în Polonia sau ca în Ungaria de azi și exact asta trebuie.

      • Un oarecare said:

        @Harald, ai uitat Cogalniceanu, Campia Turzii, globalistii si….

        ….
        …..
        Ramane cum am stabilit.

        PS Te-ai gandit vreodata sa-ti iei in animal de casa, cel putin un canar, un sticlete…Ai sa te strici de tot la cap, amaratule.

      • Harald said:

        @Un oarecare – te agiți degeaba, am dat teste psihologice cât n-ai să dai tu în două vieți. Și încă o să mai dau destule în următorii câțiva ani.

        Ia zi tu, de ce crezi că simți nevoia să ai mereu ceva de comentat la adresa mea? Pentru că ți se duce nivelul de serotonină la podea, așa îți dai seama de propria inadecvare. Mai bine obișnuiește-te cu nivelul la care te afli și nu te mai agita pe-aici ”ca un ou într-o căldare”, cum ar fi spus bunică-mea.

      • Un oarecare said:

        @Harald, eu nu ma agit mai nene, ma amuz copios. Faptul ca matale trebuie sa dai testele alea psihologice inca nu te pune pe ganduri?
        🤣🤣🤣🤣
        Ramane cum am stabilit 😉

      • Un oarecare said:

        @Harald, sau ar fi spus bunicul meu:
        Fuck of loser.

      • Harald said:

        @Un oarecare – da, se vede după spumele pe care le faci că te ”amuzi copios” 😛

        Exact din asta se vede educația deficitară a fătălăului crescut fără tată, el are impresia că e destul să susțină un lucru, pentru ca acel lucru să fie acceptat face-value de toată lumea.

        Ia întreabă-l pe @Obregia, te crede când spui că te amuzi copios? Oamenii care se amuză se comportă complet diferit. Ce-ar fi să-ți tipărești tu comentariile și să te duci cu ele la un psihoterapeut? Îți spune el dacă te amuzi copios sau nu 😛

      • Obregia said:

        Domnule Harald , multumesc pentru apreciere, dar in psihiatrie consultatiile au loc cu pacientul alaturi, nu merge doar pe internet. Indiferent de situatie, afectiunile psihice nu sunt motiv de amuzament. Multi bolnavi fac eforturi uriase sa se comporte cat mai corect, ca sa nu rada careva pe seama lor. Cei cu afectiuni psihice nu sunt vinovati de ce li se intampla, de manifestarile lor excentrice si adesea lipsa de intelegere a semenilor le provoaca suferinta. Empatia si dialogul calm ajuta mai mult decat invectivele si tonul ridicat. Pace!

      • Harald said:

        @Obregia – mea culpa

      • Un oarecare said:

        @Harald, de ce nu-l intrebi pe @Obregia de problemme tale, nene?
        Chiar daca e calificat (pun doar la indoiala pentru ca nu-l cunosc), n-are cum sa-ti raspunda fara sa ma cunoasca. In casual matale, legenda creeata de trollul Harald nu are cum sa fie analizata pausal pe net. Boule.

  2. clam51 said:

    am intrat si eu sa vad disputa… nici vb de trolli, majoritatea erau medici de fmailie care au intrat sa se apere dupa ce s-au simtit injurati. oricum e asa un mod de a starni scandal din nimic… e ca si cum ai spune “ce ne facem domle cu chirurgii astia, ca uite am auzit eu de unul care a uitat o forfeca in pacient”. sau, iata, simt nevoia sa zic ca in orice domeniu sunt si oameni competenti, dar si oameni incompetenti. wow, felicitari! n-aveati nimic mai bun de facut, de scris vreo reclama la detergent or smth? apropo, or fi si medici de familie si nu numai incompetenti si nemernici, bai nene, dar de publicitari stie oricine ca sunt toti niste mancatori de k by definition.

    • Harald said:

      Realitatea e că medicii de familie nu sunt cei mai competenți dintre medici 😛

      De-obicei ajung medici de familie cei care nu prea sunt în stare de mai mult, iar printre asemenea specimene solidaritatea de breaslă e mult prezentă și mult mai activă, evident.

      În UK sunt foarte puține situații în care echivalentul medicului de familie (GP) poate refuza înregistrarea de noi pacienți și nici măcar nu are dreptul să le ceară un act de identitate, trebuie să-l înregistreze pe fiecare sub numele pe care îl declară pacientul. Mai mult decât atât, chiar pacienților cărora medicul le refuză înregistrarea, indiferent de motiv, trebuie să le asigure gratuit tratamentul de urgență și tratamentul imediat necesar, pe o durată de până la 14 zile. Gratuit, așa cum am scris.

      • clam51 said:

        de acord, nu sunt cei mai competenti, sunt si sufocati de birocratie… dar nici nu trebuie aruncati toti in aceeasi troaca.

        si apoi mi se pare cumva ipocrit sa scrie un publicitar despre ce are voie sau nu sa recomande un medic… cand ei, publicitarii, ne vand cu nerusinare medicamente prin spoturile tv.
        in caz ca n-ati observat, cum vine sezonul rece, cum se chinuie publicitarii (platiti regeste de companiile farmaceutice, desigur) sa ne indoape cu toate aspirinele si paracetamoalele posibile. dar na, ei au dreptul. si mai au si dreptul sa judece o intreaga breasla a medicilor de familie – oameni care totusi au studiat vreo 10 ani medicina.

        doamna feher, cred ca ceea ce scrieti vine si dintr-o frustrare, frustrarea omului care stie ca are bani nu nemunciti, dar facuti dintr-o munca… deloc nobila, ca sa ma exprim eufemistic. normal ca in subconstient nutriti o invidie fata de medici, care totusi isi castiga traiul (si bijuurile si blanurile) salvand vieti. dvs va promenati prin toata lumea stiind ca ati facut bani vanzandu-ne noua toate mizeriile.

    • clam51 said:

      ah, si apropo, si noi stim ca toata breasla publicitarilor e alcoolizata si cocainizata, ca v-a dat beigbeder in vileag. cica numai asa puteti face fata stresului si propriei constiinte. acu na, eu n-as fi acceptat generalizarea, dar daca merg generalizari din astea la medici, de ce nu si la publicitari?

  3. Andrei Palincu said:

    Mare belea cu medicii ăștia de familie! Au învățat pe brânci 6 ani ca să se milogească pe unde apucă să-și ia banii. Toți, dar absolut toți au Merțane, Audi chiar și Bentley și și ăia mai prăpădiți VW, vile la banlieu și pe la munte, bani la teșcherea de dau pe afară mai rău ca maneliștii. Hai să-i suim dracului în elicopter și să le facem felul. Că matale îți permiți să te oblojești la privat nu înseamnă că amărâtul care târâie un cărucior prin piață poate. Mai coboară și matale din norii purpurii ai Olimpului și aruncă o privire spre mulțimea scofâlcită îmbrăcată în haine cenușii care-și târâie încălțările pe stradă între două farmacii. Să nu vă fie frică, nu o să ajungeți ca ei. Nu apucați.

Leave a Reply to Florin Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: