Eminescu și ștaul

E 11.58, vineri, 14 grade, soare, acum ies din Ploiești, ajung pe la 2.30, îi spun lu taică-miu care spune: ajungi la 5. Fugi bre, cum să fac în 5 ore 100 de kilometri?
Ai dreptate, faci 4 jumate.
La radio sunt glumițe cu Pitiș, un moș e cât pe ce să ne omoare pentru că merge, orb și surd, pe banda a doua, și când să treacă pe prima, aproape intră-n noi, frânăăă, claxoane din spate și lateral.
Toate se izbesc de munții care par la 4 metri depărtare, întinzi mâna și îi mângâi pe cap, ca pe-un ciobănesc domol și-n aerul clar vezi cum tresare zăpada pe ei.
Dar nu vezi ce te așteaptă în 45 de minute.
Ce te poate aștepta? Așteptarea te așteaptă.
Mașini, pe două rânduri, râgâind, tușind, torcând, horcăind, umăr lângă umăr, șoferi care coboară, amorțiți, își iau cafea, pasageri care schimbă mașinile, se duc cu grupul mai puțin bosumflat de prieteni care nu spun că ziua e compromisă. Salvările trec prin stânga coloanei, o fi accident.
Prin dreapta trec cei care nu au răbdare, se duc prin nămol, șanțuri, peste florile puse în fața casei de oamenii din Cornu sau ce e aici, la 7 kilometri de Comarnic, orașul în care toată lumea vrea să ajungă ca să poată să nu stea.
Pe ecranul telefonului șoseaua e injectată ca o privire de alcoolic.
22 de kilometri în 1,16 ore, până la Sinaia, spune GPS-ul. Mincinos.
Trec 2 ore 40 până ajungem la Sinaia pe centură.
Mașinile stau blocate într-un pătrățel câte 25 de minute. Îmi vine să fac pipi. Invidiez cerșetorul care șontâc, șontâc, se târăște pe lângă mașini, măcar el nu e prizonierul matricei șoselei.
Invidiez bărbații care urinează în sticle și pahare, palmându-și șloncul.
Mă gândesc că un biznis genial ar fi așa, din sută în sută de metri, ambulantu cu două tufe, ieși din mașină, dai un leu, te bagi după tufă, pipi cu demnitatea intactă, poți să faci chiar și în paralel cu prietena ta sau soțul, tu la o tufă, ea sau el la cealaltă.
Pun o poză cu șoseaua pe facebook și zic că domnu Drulă, ministrul transporturilor, poate ne dă o soluție. Imediat se dă drumu la lapidare.
Oameni dau cu bolovanu fanatismului useristic, au trecut doar 2 luni, nu e nimic de făcut, greaua moștenire, cine te plătește să dai cu rahat, pesedisto.
Un domn zice că nu e esențial să merg la ski. Întâmplător eu merg acasă, la Brașov, nu la ski, dar numai exprimarea unei astfel de opinii mi se pare imbecilă și periculoasă.
Știu de la domnul Bulai că Eminescu ar fi votat fără penali în funcții publice, acum aflu de la un alt susținător USR că Eminescu nu ar fi fost de acord să mergi în uichend, la ski. Că se blochează șoseaua și după ai tupeu să ceri Guvernului să vină cu o soluție și guvernul nu trebuie să vină cu soluții ci tu să nu mai mergi la ski.
Un fel de:
Client către ospătar: Ospătar, mâncarea este prea sărată. Vă rog să îmi aduceți alta, fără sare.
Ospătar: Doamnă, în definitiv de ce nu stați dumneavoastră acasă să gătiți ca orice gospodină. Pariu că sunteți o bagaboandă-șleampătă care umblă la restaurante, să agațe bărbați.

Polițiștii în geci galben-verzui, crucificați în golgote mirosind a motorină, nu-și mișcă decât mâinile în mănuși negre. Haideți, treceți, haideți, treceți.
Mântuirea nu e aproape, Bușteniul e lung ca o durere de dinți venită-n noapte. Taică-miu a avut dreptate, deja sunt 4 ore de când am ieșit din Ploiești.
Trenurile trec goale și murdare pe lângă noi. De ce nu mergi cu trenu?
Pentru că sunt nespălate, măștile stau sub nas și mi-e frică.
Mi-e frică.
Prefer să stau 4 ore în ștau, să-mi explodeze vezica. Dar aș prefera ca domnul Drulă să aibă un plan. Poate să curețe trenurile, poate să bage mai multe garnituri spre Brașov, poate să facă treceri subterane sub DN.
Nu știu.
Știu că lui Eminescu i-ar plăcea ca ministrul să aibă un plan. Și să nu-l țină pentru el, ci chiar să-l aplice.