Ai grijă ce-ți dorești



Ai mare grijă ce-ți dorești.
Când eram mică, nu-mi doream decât portocale. Sau bicicletă. Sau pantofi pe care să nu îi fi moștenit de la frate-miu.
Până nu pui o gheată în picior, nu poți să apreciezi libertatea.
Oamenii desculți sunt zidiți în nemișcare și nu văd floarea, nu simt parfumul trandafirilor primiți în dar. Se imaginează sângerând pe ghimpii de pe tulpinile lor.
Ca să faci un popor să înțeleagă o metaforă, trebuie să-l încalți.
Deși am fost conduși de un cizmar, noi tot ne târșâim picioarele reci prin glodul înghețat.
Am stat de vorbă cu o doamnă ieri, 41 de ani, 1 copil. Din Iași.
Divorțată.
Alcoolică. Funcțional-alcoolică, genul care merge la serviciu, la stat, te ceartă, îți cere dosar cu șină, ia șpagă, se-nmoaie când primește flori cât să te ardă dată viitoare că i-ai adus o cutie de bomboane, în loc de o brățară sau 4 metri pătrați de gresie.
Apoi merge acasă și rade o sticlă de vin uitându-se la telenovele turcești.
O desculță.
Ar putea să se încalțe, dar e mai important să își facă botox. În definitiv, de după geamul ghișeului, nu se vede că are călcâiele pline de pământ.
Bărbatul ei a fost un ticălos, nu a avut noroc ca Dinuleasca, nu a primit destul, ca Pițiponeasca.
Și-a dorit doar să aibă o familie, copilul ei să primească ceea ce ea nu a primit. Să nu îi lipsească nimic.
Altfel spus, să aibă totul.
Când îți dorești totul, riști să fii dezamăgit.
Doamna este dezamăgită. Și vrea răzbunare.
Ai mare grijă ce îți dorești.
Privind înapoi cu mânie, uită că soțul a angajat-o în primul loc de muncă.
Privind înapoi cu mânie, uită că soțul a tras sfori să intre în al doilea loc de muncă.
Sau poate pur și simplu, e mioapă. Nu vede la distanța celor 16 ani care au trecut de la Isaia dănțuiește, cei 15 ani de la cina aia cu nenea de la ANAF căruia i-a fost prezentată, juristă, ambițioasă,
A luat jobul, 1500 de euro pe lună plus sporuri. A rămas gravidă. Când s-a întors după 1 an jumate, a vrut postu de șefă. L-a primit, mai mulți bani, casă mai mare, petreceri mai multe, mai mult alcool.
Viața s-a scurs în zgomot de sticle rostogolite pe gresie, crize de bilă și bocete în bucătărie, copilul pitit după ușă.
Soțul a plecat cu una mai tânără. Cu una mai tânără înmulțit cu 78.
Doamna divorțată a plecat cu vinul roșu. Și cu vodca. Și cu uischiul.
Copilul s-a mutat cu taică-su.
Acum e singură. Când e trează, vrea să fie tânără.
Și să nu mai aibă picioarele reci.
Ba nu, vrea să fie copil. Să aibă tot ce are fiică-sa. Portocale, bicicletă, pantofi. Un tată.
Apoi își aduce aminte că vrea și răzbunare.
Ai grijă ce-ți dorești.
Trăim învârtindu-te în cerc până facem șanțuri, dorindu-ne, dorindu-ne, dorindu-ne, până când confundăm dorința cu acțiunea.
Ce ai vrea să-i faci soțului?
Să sufere.
Da. Dar cum?
Nu știu, să-i iau banii.
Și după ce îi iei?
Merg mai departe. Îmi trăiesc viața, îmi cumpăr un yacht.
Dar o să fii bătrână.
Dar o să fiu bogată. Și el sărac și umilit.

Mă uit la ea.
O viață petrecută cu un fierăstrău în mână cu care și-a tăiat în 7 inima.
Ai grijă ce-ți dorești.
Rămâi la portocale, pantofi și bicicletă.



6 comments
  1. Harald said:

    În urma unui astfel de articol, ar fi grozav dacă femeile care au acum 27-28 ar înțelege ce înseamnă să ajungă la 40 și să nu fi fost în stare să păstreze un tip lângă ele. Spitalele de psihiatrie sunt deja pline cu cele care n-au înțeles, pentru că Mama Natură nu uită și nu iartă. Iar asta tocmai pentru că e și ea femeie 😛

    • Obregia said:

      Domnule Harald, majoritatea pacientilor care se trateaza la spitalul de psihiatrie au in spate o genetica incarcata. Viitorul pacient de la psihiatrie nu are cum sa se fereasca, pentru ca nu-si cunoaste vulnerabilitatea iar dupa ce incepe calvarul de multe ori nu realizeaza ce i se intampla.
      La femei este mult mai dramatic si mai nedrept: scaderea estrogenului (care protejeaza mecanismele cerebrale) la perimenopauza (dupa 45 de ani) provoaca decompensarea pacientelor susceptibile la afectiuni. Statistica spune ca una din patru femei e vulnerabila la afectiuni psihiatrice si nu este cu nimic vinovata de acest fapt, e doar loteria genetica. Nu am intalnit paciente alcoolice care sa nu aiba pe fond afectiuni psihiatrice destul de severe. Fara tratament de specialitate si familie alaturi nu pot iesi din cosmar. E bine de stiut ca nu exista nebun ci doar om bolnav care poate fi diagnosticat, tratat si recuperat partial.

      • Harald said:

        Descrierea mecanismului nu schimbă realitatea practică: pe vremea bunicii mele, femeile de la țară știau că trebuie să-și păstreze bărbatul ”no matter what”, iar expresia neaoșă era cât se poate de edificatoare: ”ca să nu-și piardă mințile”. Bunică-mea era învățătoare în perioada interbelică, dar cele mai multe femei de la țară erau pur și simplu analfabete pe vremea aceea. Însă asta nu le împiedica să înțekleagă astfel de lucruri.

        Dementele de astăzi (la modul derogativ, nu în sens medical) au fost învățate că ele sunt mai bărbate decât bărbații și n-au nevoie de nimeni pe lumea asta, pot face totul singure.

        O femeie nu e responsabilă pentru factorii genetici, dar ar trebui să fie responsabilă pentru modul cum își organizează viața. Iar asta la 27-28 de ani, atunci când încă nu era alcoolică, exact cum am scris în primul comentariu. La 40, după ce e deja alcoolică, e cam târziu. Am câteva cunoștințe în RO în situația asta, chiar la ANAF. Să le vedeți când adoptă tonul ”de birou”, cu două trepte mai jos decât vocea lor normală, nu există șefe mai adevărate ca ele, șterg pe jos și cu solicitanții și cu subordonații. Dar după program trimit gardianul de la intrare să le cumpere câte o sticlă de whiskey și nu se lasă până n-o termină.

        Asta nu e din cauza factorilor genetici, asta e pentru că interpretează toată ziua un rol care nu e al lor, iar alcoolul devine o metodă de evadare din realitate absolut necesară.

  2. Eva Omega said:

    ești nebună. și lucidă. o oglindă pe care mulți nu și-o doresc pusă-n față.
    eu te-aș pune-n ramă. nu te-aș decora, că mi-ar fi teamă de cuvintele cu care-ai scrie despre asta.

    • Harald said:

      Waylon Jennings scrisese cândva o piesă despre el însuși :

      ”I’ve always been crazy / it’s kept me from going insane” 🙂

      • Eva Omega said:

        de curînd am fost făcută ”nebună” de un tip pe care-l consideram (pe tăcute)… cam nebun 🙂 merci, Harald, am să caut ce-i cu Waylon Jennings

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: