Gunoi și guvoi
Gunoi fugit din container, gunoi pierdut din găleată, gunoi părăsit la marginea drumului de oameni curați, care nu suportă gunoiul, gunoi aruncat pe geam, din mersul mașinii, gunoi aruncat pe geam, de la etajul 5 sau 1 sau 8, gunoi luat de vânt, se știe că vântul se plictisește repede, și lăsat 30 de metri mai încolo, în crăcile unui copac.
Curvele de pe DN 1 sunt plantate în mijlocul unor poienițe de gunoi.
La mine în curte e altfel de gunoi, gunoi strâns de vecinu sub prelate, sub foi de plastic, și-a clădit un templu de lemn sub care strânge gunoi. Gunoi cu viitor. Gunoi reciclabil. Gunoi donator de organe.
Nu chiar gunoi.
Gunoiul se lăfăie pe marginea drumului spart care ține malul Vedei.
E mult gunoi, dintr-acela pe care îl lasă în spate 5000 de refugiați în goana lor spre generosul cârnat bavarez. Mă uit la gunoiul mănos, mă uit cum huzurește printre brazdele ogoarelor părăsite. E nesimțit gunoiul, nesimțit ca oamenii care l-au lăsat în urmă, memento al urii față de orice nu este al lor. Câmpul? Nu e al meu. E al lu vecinu. E al lu primaru. E al lu statu.
În sate, în fața bodegilor fără nume, pe mese acoperite cu mușama înflorată, tac sticle de bere goale. Altele se sting acum între buzele oamenilor. Îmi amintesc de un cătun din Transilvania, nu îi mai știu numele, unde țăranii strânși la birt dădeau peste cap halba de bere și apoi, fără să se întoarcă, o trimiteau peste creștet, în spate. Jap, zdrang, zbang.
Pe jos crescuse un covoraș de sticlă.
Ecologic. Nu plastic d-ăsta de nu moare niciodată ci grăunțe de nisip primordial topit și împreunat într-o îmbrățișare nucleară.
Într-un sat, Pietrișu, gunoiul nu e din plastic ci din piatră și are forma unui hibrid turbat de castel butaforic și biserică reformată. Acoperișul trimite un șpiț unui nor c-un vârf ascuțit la 23 de grade. Mai sunt alte două turle mai mici, în V-uri înguste, iar pe schele robotesc niște muncitori care sunt orbi la urâțenia pe care o construiesc.
Oroarea e a unui cămătar care are depozit de materiale de construcții, mult cash și mulți clienți analfabeți sau miopi care nu au citit fine printul care spune că, de ți-oi lua 1600 de lei sau 6000 de lei cu împrumut de la el, de nu poți să plătești, îți ia casa.
Cum îl cheamă bre pe nenea ăsta, cămătaru?
Na că nu-mi amintesc, da-l știe tot Teleormanu..
Înfricoșat de blestemele amărâților păcăliți, cămătarul își face biserică.
Eu sunt mic, tu fă-mă mare, eu sunt slab, tu fă-mă tare.
Plasma, canapeaua sau spitalizarea lu bunica golește casele și satele de oameni. Îi trimite pe câmp cu tot cu gunoiul lor sărman. Cu pungi, sticle, trențe și fiare. Apoi oamenii se risipesc.
Gunoiul lor însă rămâne, răvășit de câini hoinari, de bursuci coțcari și de vânturi rebele.
Luați pe sus de tornade insolite, refugiații ajung în Oz. Sunt desculți însă și geaba pocnesc din călcâie. Nimic nu îi mai poate întoarce acasă, la mușamaua înflorată pe care tac beri ieftine.
Mă rog să ningă 12 zile încontinuu. Mă rog să vină o alunecare de teren sau o inundație biblică. Mă rog să se crape pământurile și resturile vieților mărunte spulberate de dorința de a avea o canapea, plasmă sau proteză dentară nouă, să dispară.
Mă rog să crească porumbul mare, rapița, soia și vița și să acopere gunoiul.
Mă rog în zadar. Cine dracu să mai cultive pământul?
Și cât de mare să crească porumbul ca să acopere mutația creștină născocită de cămătar?
Mă rog să vină un cutremur care să dărâme biserica din Pietrișul.
Dar Dumnezeu nu mă aude. Dumnezeu stă la o bere cu sătenii care nu au poftit la plasme, ci doar la o bere.
Dumnezeu nu vrea bătăi de cap.
Ca să le poată lua într-adevăr casa, e neapărată nevoie de un contract semnat la notar în sensul ăsta. Notarul nu e nici miop, nici analfabet, notarul acela a absolvit Facultatea de Drept. Notarul știe foarte bine că suma împrumutată care apare în acte e calculată cu tot cu dobândă, în timp ce suma reală primită, cea care ar fi trebuit numărată în fața notarului, e mult mai mică în realitate.
Pentru ca un nefericit miop și analfabet să rămână într-adevăr fără casă, e neapărată nevoie de un notar școlit și cu firmă la vedere, care se lasă corupt de un cămătar. Ar trebui să medităm la asta.