Prea sărac să nu mă vaccinez
Fata de la Vodafone nu s-a vaccinat și nici nu vrea să se vaccineze. E dictatură medicală, ne prostesc ăștia, nici nu mă mai uit la televizor, zice. Colegul aprobă. Mă ajută să răzuiesc lozul cu zodii, câștig 5 lei și-l schimb pe unul necâștigător.
Lăcomie.
Doamna uberistă din Iași nu s-a vaccinat și nici nu vrea să se vaccineze. Ce rost are, tot neamul a fost bolnav, o tuse, un frison nu au omorât pe nimeni, nu vrea să facă dracu știe ce cancer în câțiva ani. Nu a fost domle testat, nu a fost timp, și apoi de ce ne obligă să facem vaccinu? Nu-l fac. Deja știu niște băieți care vând certificate că ai fost vaccinat. Îmi iau d-ăla dacă e, dar nu bag io toate prostiile în mine.
Nici doamna Dina de la chioșc nu s-a vaccinat și nici nu vrea să se vaccineze.
De unde știu eu că Iohannis a făcut vaccin și nu apă cu sare? Că nu știu.
Dar vreți să mergeți în vacanță în Grecia?
Nu. Stau acasă.
Merge la noi. E patrioată. Ș-apoi nu are bani de Grecia.
Sunteți sigură că aveți bani de România?
Găsesc ce scriam anul trecut pe vremea asta. Am stat aproape 7 luni lângă Barcelona, în una din cele mai scumpe zone ale Spaniei. O bere la cârciumă, cu Mediterana la 4 metri de masa ta, era 1,2 euro. Adică 6 lei. În port, la fițe, era 2 euro.
Cât e în Vamă berea? Sau la Corbu?
Sunt prea săracă să nu mă vaccinez. Sunt prea săracă să nu-mi fac asigurare medicală. Sunt prea săracă să nu am grijă de pensia privată. Sunt prea săracă să nu mă uit după case în Spania.
Sunt prea săracă pentru o țară ca România.
Aici stau numai bogații. Și nemuritorii. Ăia care ne vând nouă lozurile necâștigătoare. Pe 5 lei.
Deci anul ăsta ne facem vacanțele în România.
Oricum, după smetia servită de pandemie peste ochii economiei, după ce bucătărese, chelneri, șoferi de Uber sau frizeri s-au trezit dați jos din autobuzu progresului, cu papornițele trântite în praf, tiiiit-tiiiit, mai trecem pe aici peste 12 ani, noroc bun!!!, cine dracu se mai gândește la vacanță?
Nu te poți întrerupe din supraviețuire ca să-ți iei, prin sindicat, vacanță la Saturn.
Și totuși, presupunând că ar exista sindicatul bucătăreselor rămase banană după ce-au alunecat pe coaja de Covid și sindicatu ăsta ar avea niscaiva bani puși d-oparte din care să trimită bucătăresele la mare, unde le-ar putea trimite pe litoralul românesc? Că premierul spune că e clar că trebuie să fie în România, să sprijinim economia.
Saturn, Hotel Sirena, 3 stele, un bloc construit de Piticu pe vremea când se fura cu măsură în țara asta, camere cu mobilă neoset, 1 săptămână în iulie, 2157 lei.
Când tastez pe booking, îmi face autocorect și îmi scrie Saturnia. În Toscana. Aceeași perioadă ca la Saturn, o vilă acoperită cu iederă, camere cu covoare orientale, scrinuri antice și draperii de brocart, terasa pe care îți bei vinul cu picioarele înmuiate în verdele pădurii care curge de pe versanți. 1 săptămână, 1966 lei.
Are rost să mă uit la Mamaia?
Hotel Astoria, 3 stele, 2584 lei.
Of.
Trebuie și ei să facă bani, să plătească chelneri, cameriste, spălătorese, femei de serviciu, recepționeri și bucătărese ca apoi ăștia toți să meargă prin sindicat la un hotel în Venus.
Cât ai vrea să ceară?
Vă mai amintiți de impozitul de solidaritate propus de agenția de măsurare a calității vieții, condusă de un fost securist, înființată de securitate în ianuarie 1990?
Impozitul de solidaritate ar fi trebui plătit de toți cei care câștigă peste 3500 de lei pe lună. Aceeași sumă la mine și la ofițerul care înșfacă o pensie de 7000 de euro pe lună. Aceeași sumă la un profesor universitar și la șeful vreunei agenții naționale, care duce acasă 27.000 de euro pe lună.
Solidaritate.
Adică Împreună la bine și la greu cum zice popa dar el știe că, de fapt, e împreună la bine și la bine. La greu, fugi. Și iei cu tine și banii de pensie ai bunică-tii, oricum și-a trăit traiu, și-a mâncat mălaiu.
Solidaritate înseamnă la români că ăi mai solizi înving. Cine sunt ăi mai solizi? Ăia de au ridicat licitații pe stilul smuls, care sunt proprietari de hoteluri prăduite de la stat sau construite cu bani europeni pe care i-au ciordit cot la cot cu vreo față bisericească, până când să nu aibă și BOR-ul plaja ei cu șezlonguri sfințite?
Nu dragă, solidaritate se scrie solidarițâțe și înseamnă că sugi de la statul care îți dă solidarițâța să papi și tu. Trebuie doar să știi pe cineva ca să ajungi la solidarițâțe, o moașă, o felcereasă, o doftoreasă, pe cineva care să te mufeze la bani și gata. Toată viața o să ai imunitatea crescută după ce ai supt la țâța statului, crede-mă.
Solidaritate-Imunitate-Impunitate.
Pe litoralul românesc au crescut în ultimii 30 de ani spălătorii de bani și mizeria s-a dus în mare și marea a devenit mai neagră dar noi nu am văzut, prea ocupați să ne păzim buzunarele, refugiindu-ne cu lopățica, prosopul și colacul la bulgari și apoi la greci.
Cât mai departe.
Dar uite că lanțul pandemiei ne-a legat de pironul bătut în curte, rămâneți acasă și ajutați turismul național, ni se spune obsesiv de către politicieni.
Nu pot să nu mă gândesc că turismul național este un fel de nepotu sărman de la țară pe care îl iei în casă, îl speli, hrănești și-l trimiți la școală, care într-o zi îți violează sălbatic nevasta și cele două fiice, ție îți dă o gaură-n burtă cu bormașina și fuge cu banii de universitate pe care i-ai strâns pentru fete.
Ce-i de făcut?
Să-și facă statul treaba pe care nu și-a făcut-o în ultimii 30 de ani. Să dea amenzi, să-i ardă pe mafioții care cer o căruță de bani pe servicii de nimic, să subvenționeze hotelurile cu management eficient, să dărâme cotețele construite cu autorizații mânărite, și da, să naționalizeze hotelurile care au fost terfelite de interlopii care le-au preluat pe bombeu, după o pasă bine plasată a autorităților corupte.
Dacă tot am fost trimiși de zarul Covid-19 direct la căsuța de start a jocului de Piticot, poate avem o șansă să o luăm de la capăt.
Sper doar să nu fim prinși în Timequakeul lui Vonnegut, repetând la infinit toate greșelile, incapabili să ne smulgem din ele.
Solidaritate-Imunitate-Impunitate.
Naivitate.
Cu cât funcționarii statului au prerogative mai mari în a da amenzi, cu-atât tentația de a folosi asta în beneficiul personal va fi mai mare. Piața nu iartă pe nimeni 😛
În țările cu apă caldă, un funcționar poate da el însuși amenzi cam până pe la 150 de lire. Pentru amenzi mai mari, trebuie neapărat ca acel funcționar să convingă un judecător că s-a produs o încălcare destul de gravă a legii, încât să justifice amenzi de mii sau zeci de mii de lire.
Funcționarii români dispun de puteri discreționare în a da amenzi, iar dacă ar fi posibil să se schimbe ceva prin asta, s-ar fi schimbat de mult. Insanity is doing the same thing over and over again and expecting different results.
Reversul e că o încălcare gravă nu se va amenda pt că e multă muncă în plus pt a convinge judecătorul.
Asta cu ”multă muncă în plus” îi termină psihic instant pe majoritatea angajaților statului. Păi de ce dracu s-au angajat la stat?
E natura umană.
Conservarea energiei și a nervilor e esențială pentru sănătate.
Poanta cu amenzile uriașe nu e că se dau și apoi statul încasează bani, ci ca amenințarea lor să facă șpaga o variantă super-rezonabilă!
….exact asa functioneaza, pe principiul – saracia bate omenia – atat de poetic disecat in articol.
Când ai un buget ca să te-mbeți și atât, faptul că ești mai aproape de casă face întoarcerea mai puțin agresivă cu coatele și genunchii.
Gânduri despre vaccinare
Pandemia a devenit o problemă majoră pentru ȋntreaga lume. Tările europene ȋncearcă să lupte ȋmpreună cu COVID-19. Dar situaţia cu pandemie ȋn Europa este ȋncă destul de dificilă.
De exemplu, ȋn Moldova, până la sfârşitul anului 2020, au fost ȋnregistrate 97941 de cazuri de infecţie (2,8 % din populaţie) şi 2131 decese.
Ucraina are, de asemenea, dificultăţi din cauza pandemiei. Numărul cazurilor de infecţie a crescut semnificativ după relaxarea restricţiilor ȋn vara anului 2020. Mai mulţi ȋnalţi oficiali, inclusiv preşedintele Zelenskiy şi fostul preşedinte Poroshenko, au fost infectaţi.
Acum, arma principală ȋmpotriva COVID-19 este vaccinarea populaţiei.
Are atât suporteri, cât şi adversari. De exemplu, ȋn Franţa, doar 40 % din populaţie vrea să se vaccineze. Iar ȋn Italia, 70 % din populaţie vrea să fie vaccinată. Autorităţile italiene intenţionează să vaccineze 21,5 milioane de oameni până ȋn vara.
În Spania, ca şi ȋn Italia, 70 % din populaţie doreşte să fie vaccinată conform Fundaţiei spaniole pentru ştiinţă şi tehnologie.
Pe lângă vaccinurile Pfizer şi Astrazeneca, aş dori să vă atrag atenţia asupra vaccinului rus Sputnik V, care nu este ȋncă utilizat ȋn UE. Este de remarcat faptul că eficacitatea vaccinului Sputnik V a fost recunoscută de către CEO-ul Astrazeneca, Pascal Sorio.
Sputnik V a fost, de asemenea, remarcat ȋn bine de către imunologul şef al Statelor Unite, Anthony Fauci, şi de Premiul Nobel pentru medicină, Peter Docherty.
Sputnik V este benefic şi din punct de vedere financiar. Costul pe doză este mai mic de 10 USD. Acest lucru este important ȋn mediul economic instabil din multe ţări ale UE.
Vaccinul rus a fost deja aprobat ȋn 45 de ţări. Acesta este al doilea vaccin similar. În Europa, Sputnik V este utilizat ȋn Serbia, Muntenegru, Ungaria, San Marino, Moldova, Macedonia de Nord. Turcia, Albania şi Slovacia au ȋnregistrat oficial Sputnik V. Potrivit revistei ştiinţifice The Lancet, vaccinul Sputnik V este eficient cu 91,6 %.
Este important ca procesele politice să nu influenţeze vaccinarea. Pentru că viaţa oamenilor este cea mai importantă. În prezent nu există suficiente vaccinuri ȋn UE. Şi puteţi acorda atenţie vaccinurilor care au funcţionat bine şi care nu au fost ȋncă utilizate ȋn UE.
Mulțumim Ambasadei Ruse pentru grija pe care ne-o poartă! Uraaaa! Uraaaa! Uraaaa! (aplauze prelungite)
Despre trupele din Transnistria: când vi le luați de-acolo și câți bani vreți pentru asta?
Trebuie să-i întreb pe ruși, nu știu