Ciordiți în ritm de conga
Mai jos o să pun textul unei scrisori deschise adresată printre alții Ministerului Culturii, Ministerului Dezvoltării, Patrimoniului, Consiliului Județean Prahova, primăriei Câmpina.
La fel de bine putea să fie trimisă lui Biden sau Bibi Netanyahu.
Este Povestea Fără Sfârșit, cea a nimicului care înghite realitatea.
Mafia imobiliară pune mâna pe ceva, rade, face banu gros și, la un moment dat, cu puțin noroc, un primar va aluneca pe o coajă de banană și va fi condamnat cu executare la 3 ani dar va ieși în 8 luni pentru că a scris despre monozigoți și cum îi poți găti cu ceapă și puțină sare.
Firme de case ale unor titani ai șpăgii, d-ăia care fug în Costa Rica să-și ia cafea, atunci când e închis la Mega, au făcut același truc și cu fabrica de hârtie din Bușteni.
Patrimoiul arhitectonic al țării se duce dracu, niște pietre, noi ăștia de ne simțim fără de păcat măcar o să avem un morman de unde să ridicăm una și să ne ucidem între noi, bătându-ne pe resturi.
La mai bine de 125 ani de la întemeiere și după mai mulți ani de blocaj, Societatea „Steaua Română” își trăiește ultimele zile. Multe dintre activele sale au fost vândute, inclusiv rafinăria în sine. Pentru prima oară după mult timp, există din nou interes economic pentru ceea ce câmpinenii numesc, generic, Rafinăria. Acest interes, cuplat cu prioritatea europeană de a face tranziția către o nouă eră tehnologică în care economia să nu mai depindă de industria petrolieră, ne oferă o oportunitate excepțională.
Rafinăria a fost și încă este o parte integrantă a Câmpinei. În 1897, la începerea activității, Rafinăria „Steaua Română” din orașul nostru era cea mai modernă și cea mai mare din Europa. A continuat să rămână astfel timp de aproape două decenii, în epoca de glorie mondială a petrolului câmpinean, atunci când au venit să lucreze aici specialiști de pe toate meridianele. Înființarea unei asemenea minuni industriale în Câmpina, un orășel ce număra atunci 2500 de locuitori, a lăsat urme puternice în dezvoltarea și destinul regiunii. De-a lungul timpului, Rafinăria a reprezentat principalul motor de dezvoltare al zonei. Câmpina a cunoscut un adevărat elan economic, socio-cultural și demografic imediat după înființarea acesteia. Economia locală și destinele comunităților învecinate au depins, timp de un secol, de Rafinărie și activitățile conexe acesteia. Unele dintre cele mai performante companii de astăzi, atât la nivel local, cât și la nivel național, își datorează existența și succesul tot Rafinăriei și tradiției crescute în jurul acesteia. Ne dorim ca generatiile care vin sa beneficieze în continuare de bunăstarea generată de Rafinărie.
Pe de altă parte, Rafinăria a fost și principalul poluator al zonei – contaminând aerul respirat de câmpineni și deversând reziduurile rezultate din activitatea sa în mai multe bazine de colectare – lacuri contaminate sau batale lăsate neecologizate până astăzi. Emisiile de gaze reziduale (oxizi, diferite hidrocarburi, etc.), precum și scurgerile accidentale rezultate din bombardamente sau alte avarii au afectat mediul înconjurător în cei peste 100 de ani de activitate.
Această scrisoare este, în primul rând, o invitație la dialog. Un dialog în care să identificăm împreună modurile prin care ne putem asigura că Rafinăria rămâne ce a fost dintotdeauna pentru comunitatea din zonă – un reper vizual, un loc al memoriei colective a orașului și, mai presus de toate, un motor de dezvoltare economică. Ne dorim soluții prin care memoria și moștenirea Rafinăriei să fie păstrate și puse în valoare. Bunurile de patrimoniu industrial ale Rafinăriei sunt reprezentative nu doar pentru identitatea Câmpinei, dar și pentru istoria României și a Europei. Ne dorim de asemenea dezvoltarea durabilă a orașului nostru, bazată pe integrarea istoriei și a valorilor sale patrimoniale.
După 125 de ani, Rafinăria oferă Câmpinei o nouă șansă. Această comoară ne poate aduce mari beneficii – de această dată chiar în spiritul dezvoltării durabile, învățând din greșelile trecutului. Trebuie să realizăm cu toții șansa pe care o are Câmpina, aceea de a-și conserva în chiar inima țesutului urban o rafinărie care a făcut istorie mondială. Trebuie să profităm de această șansă lucrând împreună – proprietari, comunitate și autorități. Din fericire, încă nu este prea târziu pentru a acționa. Deși soarta societății „Steaua Română” pare pecetluită, destinul activelor sale, precum și eventualele direcții de dezvoltare rămân a fi decise. Acum este momentul în care se poate începe o analiză serioasă a patrimoniului existent. Împreună, putem identifica bunurile, clădirile și instalațiile cu valoare istorică, putem căuta soluții prin care să ne asigurăm că ele sunt puse în valoare în viitor și vor continua să facă parte din peisajul urban și socio-cultural al Câmpinei.
Grupul nostru a luat ființă în urma apariției acestei oportunități urbanistice excepționale. Grupul reunește oameni pasionați și legați sufletește de Câmpina. Oameni implicați direct în povestea Rafinăriei și oameni care, deopotrivă, se luptă pentru a o duce mai departe. Oameni care au făcut deja analize preliminare ale zonei, sau care au pregătit deja unele propuneri de dezvoltare. Alții – cercetători, arhitecți, istorici, sau ingineri – sunt gata să își pună cunoștințele și experiența în slujba identificării unor soluții inteligente de conservare și dezvoltare.
Iar acesta este doar primul pas. Un prim pas din ceea ce ne dorim a fi un amplu proces de coagulare care să reunească toate părțile interesate care doresc să se implice. De la specialiști la autorități, de la comunitatea locală la voluntari, de la potențiali finanțatori la iubitori de patrimoniu sau pur și simplu susținători și oameni care să ducă mesajul mai departe. E nevoie de cât mai mulți dintre noi. Astfel, această scrisoare nu se adresează numai destinatarilor săi expliciți, ci tuturor celor care vor să ni se alăture în acest demers.
Avem șansa, cu toții, de a salva o bucată din istoria României și chiar a Europei. Iar, împreună cu aceasta, putem salva un oraș.
Lucrând împreună, putem contribui la recunoașterea ca patrimoniu protejat a utilajelor, instalațiilor și clădirilor industriale. Punând în valoare acest patrimoniu industrial, putem construi în jurul său un proiect de revitalizare a zonei care să fie mai atractiv economic decât un simplu și banal proiect de dezvoltare imobiliară. Patrimoniul industrial integrat sporește valoarea și atractivitatea oricărei zone și, cu certitudine, în cazul Rafinăriei putem vorbi de o valoare de patrimoniu excepțională. Prin reconversii bine planificate, prin creșterea vizibilității proiectului și prin implicarea unei comunități de specialiști preocupați de patrimoniu și de dezvoltarea Câmpinei, putem crea o poveste unică – un adevărat exemplu de bună practică și un proiect despre care se va vorbi la nivel european și mondial.După 125 de ani, Rafinăria ar putea pune Câmpina, din nou, pe harta Europei. Împreună, putem transforma această șansă în realitate.
Așa se încheie scrisoarea semnată de arhitecți, oameni de comunicare, jurnaliști, activiști.
Să adaug că:
TDR Energy este firma care a cumpărat tot ce avea rafinăria – inclusiv bază sportivă (necontaminată, pe care s-au cerut în trecut 2 milioane EUR) și sute de hectare de pământ (contaminat) cu 3,184,510 EUR.
Există la dosarul insolvenței un studiu de soluții de decontaminare care zice că suma totală necesară decontaminării e undeva la 100 – 120 milioane euro. Adică TDR a cumpărat tot pe nici 3% din suma pe care o așteaptă de la UE (via ADR și Primărie) pentru decontaminare.
TDR s-a ocupat și de lichidarea Hârtia Bușteni.
Acum câteva zile, un avocat mi-a spus crezând că sunt jurnalistă: voi, a patra putere din stat. Apoi a râs: hahahahaha. I s-a părut o glumă bună.
Și mie.
A patra putere în stat în cazul în care noi am avea unul. Un stat.
Noi suntem însă doar un salon de nunți de unde clanurile mafiote ies în ritm de conga, neplătind niciodată șprițul și sarmaua.
Manevra o înțeleg – încă o ticăloșie pe bani foarte mulți. Scrisoarea, recunosc, nu. Mi se pare o colecție de “să facem totul” și “pe cele mai înalte culmi”, cu actualizare birocratic-europeană.
Când și jelirea e în limbaj de lemn. 😅
apropos de asta: – câmpinenii numesc, generic, Rafinăria. – nope, toata lumea zice “la racitor”. si-ar mai fi multe de zis pe tema salvgardarii ruginiturilor respective, despre decontaminarea zonei – e vorba de zeci – spre suta? de km patrati, nu de niste sute de hectare etc.
iar – Prin reconversii bine planificate, prin creșterea vizibilității proiectului și prin implicarea unei comunități de specialiști preocupați de patrimoniu și de dezvoltarea Câmpinei, putem crea o poveste unică – suna asa, a miluta infrantul si aia 15000 de specialisti, de ti se face si mila 🙂