Prietenia fără de esență

Kamikadze conduce mașina înspre răsărit. Sunt 10 grade și amintirile stau ca ceața în mașină. A lucrat și el pentru PROTV, a cunoscut actori, a cunoscut actrițe, a dansat cu ele sub Arcul de Triumf la 12 noaptea. Pe bune.
O lume în care el, Kamikadze-care are numărul la mașină KMZ-era important nu numai pentru că te ducea din A în B cu dublul vitezei cu care ai fi fost dus de o mașină normală din A în B, ci pentru că te simțea dacă ești ogărât, rupt de oboseală sau pus pe frenezie și știa cum să te ia, ca un popă de țară ajutat de o sticlă de vișinată.
Kamikadze oftează, privind în retrovizoarea minții.
Prietenii, doamnă, am crezut că am. Trăgeam de ei să vină la mine la grătar, haidi fratele meu, nu poți să ajungi, mă sui în mașină și vin după tine. Până când mi-a arătat nevastă-mea, cu ea nu te joci, are așa, ca laseru înțelegerea, dacă știți ce zic, taie domle în carne vie. Și ea mi-a arătat într-o zi când am trecut pe lângă curtea unui prieten care făcea un grătar și pe mine nu mă chemase, eu i-am făcut cu mâna, el m-a salutat și atât, și nevastă-mea a zis atunci: ăsta nu e prietenu tău, tu crezi asta, pe el îl doare-n cur de tine, ești disperat să vezi prieteni în oameni care nu au nicio treabă cu tine. Și de atunci am închis taraba.
NU am prieteni. Nu aveam oricum.
E o amărăciune în mașină cu gust de fum.
Ne-am ars. Noi înșine. Nu ceilalți. Optimismul nostru a fost o roată de cauciuc și nici măcar nu am pornit o revoluție.

Oamenii intră în viețile noastre, azi X, mâine Y, ne îndrăgostim de coincidențe, de proiectele comune, de viitoruri văzute în aceleași nuanțe, ne imaginăm importanți, ne vrem aproape, ne considerăm esențiali, axiomatici, fără noi soarele răsare doar joia, la ora 11.27.

Și apoi, o femeie laser ne arată că suntem piulițe. Am un sertar plin de piulițe. Nici măcar nu știu dacă sunt piulițe sau alt cerculeț metalic, teșit.

Ce este prietenia?
Să împărtășim aceleași idealuri de viață? Să mă chemi la grătar și eu să vin chiar dacă sunt la masă cu Elon Musk și discut despre salata boeuf cibernetică? Să îmi fi alături fără să îmi ceri nimic? Să ne displacă Trump și să îl urâm pe Rareș Bogdan?

Ce e prietenia?
Pentru mine prietenia este anti-oboseală. Nu energie. Nu, nu. Anti-oboseala este dozajul perfect între curiozitate și calm, fereastra pe care o închid când e prea mult trafic. Fereastra pe care o las deschisă să intre mirosul de iarbă cosită.
Un geam.
Transparent.
Altfel spus, când sunt praf, vreau ca tu, prietenul meu, să înțelegi fragilitatea mea și să nu mă potopești cu problemele tale.
Când sunt cu chef, vreau ca tu, prietenul meu, să alergi cu mine pe câmpiile conversațiilor, savante sau demente.

Nu avem prieteni.
Kamikadze nu are, eu nu am. Am crezut atunci, când lucram amândoi în corporația starurilor, că ajunge să fii aproape de un om, să-l duci cu viteză din A în B, să dansezi cu actrițe sub Arcul de Triumf, să crezi că faci parte dintr-o avangardă a progresului, că oamenii din jur ne sunt prieteni.

Canci.
Am îmbătrânit, Kamikadze și eu, sperând că emblema de pe mânecă ne va aduce oameni la grătarul din curte, că voim bea țuici și vom depăna amintiri.

Țțțțțțț.
Suntem o societate atomizată, incapabilă de prietenie dacă nu presupune favoruri. Unde CV-ul îți este evaluat, unde potențialul pilei este cotat. Merg la el la grătar pentru că îmi iese ceva. Mă văd cu ea pentru că altfel o să se supere Z și atunci nu mai obțin promovarea.

Ne invităm la nunți, la mese, la petreceri, din calcul. Eliminăm riscuri, învârtim statistici, construim bilanțuri, însumăm beneficii.

Prietenia, empatia, recunoștința, încrederea nu există.

Totul a ajuns o reclamă la bere, carton ud care chiuie în baruri, trei băieți și-o fată, în curând un negru și un transgender. Ne adaptăm nimicului și devenim nimic.

În tot acest timp, Kamikadze face cel mai bun grătar din Europa. Ce proști suntem.

9 comments
  1. Sorin Chereji said:

    Dulce solitudine! Prietenii sunt boring, oamenii sunt urâți. Interfața digitală îi face mai digerabili pe unii ca autoarea textului. O lume ideală e o lume în care fiecare are insula sa. În realitate mintea fiecăruia e insula sa. Omul și Dumnezeu sunt doi creatori suciți de urât și rău, fiecare fiind creația celuilalt.
    Îmi place că nu închei scrierile cu mesaje stupide de speranță.

    • Harald said:

      Rolul prietenilor e altul și (din păcate) nu mai e înțeles astăzi. Oricare dintre oamenii care trăiesc astăzi au în urma lor sute de mii de generații, iar în decursul acestor sute de mii de generații, prietenii erau cei care luptau umăr la umăr. Puteau să treacă ani întregi fără să se vadă unul cu altul, dar când se ivea din nou ocazia să lupte umăr la umăr, fiecare dintre ei știa că poate conta pe celălalt. Iar în absența celuilalt, fiecare făcea lucruri pe care celălalt le-ar fi făcut, dacă ar fi fost prezent. De exemplu, poți avea grijă de fiul unui prieten în maniera în care ar fi avut grijă tatăl lui, dacă ar fi fost prezent. Ba chiar simți că trebuie să faci asta mai bine decât ar fi făcut-o tatăl lui, dacă ar fi fost prezent. Pentru că tatăl i-ar mai fi dat fiului și niște lecții, în asta constând educația. Însă ca prieten al tatălui, n-ai de ce să dai lecții fiului, oferi doar ajutorul necondiționat.

      Femeile nu participă la genul ăsta de relații, rolul lor e complet diferit, chiar dacă e format tot în decursul a sute de mii de generații. Ele trebuiau să aibă grijă de casă și de familie, bărbații procurau resursele, iar ele trebuiau să le distribuie cât mai echitabil, având grijă ca fiecare să-și primească partea. Femeile puteau avea ocazional grijă de copiii alteia, dar asta nu e prietenie, nu făceau asta cu riscul vieții, ca în cazul bărbaților care luptau umăr la umăr.

      Societatea de azi e destul de puternic feminizată, majoritatea bărbaților sunt niște fătălăi care nu mai luptă pentru nimic, de asta prieteniile autentice au devenit mult mai rare. Ca să folosim din nou exemple dintre persoanele publice: cu cine ar putea fi prieten Iohannis? De fiul cui ar putea el să aibă grijă, când el a fost atât de obsedat să strângă avere, încât n-a mai avut timp și de crecut niște copii? 😛

      • Paul said:

        Familiștii să facă două-trei pași în spate de la controlul țării.

        Păcat că ai acces la internet, că debitezi prin translator inepții (răs)copiate.

      • Harald said:

        @Paul – ți-ar plăcea ca tabăra ta să fie singura care are acces la internet și să nu citești niciun punct de vedere ”dizident”, dar lucrurile astea se termină ori cu războaie civile, ori cu conducători de stat executați fără prea multe tergiversări.

        Cât despre ”prin translator”, te asigur că știu mai multă română decât tine. Iar pentru mine e chiar limba maternă. Honi soit qui mal y pense 😛

  2. Harald said:

    Prietenia e despre a oferi ceva, nu despre a primi ceva. Am prieteni cu care nu m-am văzut de peste 10 ani, dar asta nu-i face mai puțin prieteni. Nu facem grătare împreună, nu facem nici Paștele și nici Crăciunul împreună, dar dacă ceva e nașpa de tot, e suficient un telefon și se rezolvă, oricare dintre noi urcă în primul avion și merge unde e nevoie.

    Femeile nu înțeleg astfel de lucruri, așa se explică reacția nevestei. Și așa se explică și articolul 😛

    • Andreea said:

      Nu cred ca era vorba de gratarul in sine, de faptul ca nu l-a chemat la el. Gratarul cred ca reprezinta simbolul, Omul a dat mai mult decat a primit, probabil si in alte aspecte, nu al gratarului in sine. Si asta se intampla adesea in relatii. Nu toata lumea are norocul tau la prietenii. Nu zice nimeni ca trebuie sa stati bot in bot nonstop, dar acum, fiecare vede prietenia prin filtrul lui.

      • Harald said:

        @Andreea – norocul e cum și-l face omul, iar ”faptul ca nu l-a chemat la el” e interpretat din perspectivă feminină, am explicat deja asta.

        În urmă cu vreo 20 de ani, toți prietenii mei se cunoșteau unii cu alții, ne vedeam destul de des la mine, dar asta nu înseamnă că de fiecare dată erau invitați toți. La aniversări în familie veneau toți, în timp ce diverse ocazii mai puțin importante le erau dedicate unora, iar alte ocazii, altora.

        La momentul de față, nici asta nu mai e valabil, am și prieteni care nu se cunosc unii cu alții, deci există destule ocazii când vin doar unii. Omul despre care e vorba în articol se simțea destul de bine în pielea lui, înainte ca nevastă-sa să înceapă să-l învețe cum să gândească 😛

        Exact asta înseamnă o societate demasculinizată, o societate în care găinile cântă cocoșește. Pentru moment o să mă abțin și n-o să povestesc ce soluție avea bunică-mea pentru găinile care cântau cocoșește 😛

  3. yo said:

    “Altfel spus, când sunt praf, vreau ca tu, prietenul meu, să înțelegi fragilitatea mea și să nu mă potopești cu problemele tale”. sau mai bine spus “daca sunt praf nu vreau sa stiu problemele tale”…nu asta e prietenia…
    Prietenia e atunci cand tu ai probleme, eu sunt praf dar cu toate astea vin langa tine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: