Ce au ei și n-avem noi?
Taică-miu m-a întrebat acum o săptămână de ce scriu atât de puțin pe blog.
M-am gândit mult la întrebarea lui, mai ales că imediat se fac 10 ani de când Petru Groza-da, așa îl cheamă-mi-a făcut blogul pe care ani de zile am postat aproape în fiecare zi.
De ce nu mai scriu?
Pentru că mă mișc mai puțin? Nu am mai fost de 2 ani și ceva plecată într-o destinație exotică.
Pentru că nu am timp? Muncesc mai mult, pierd timpul mai zdravăn pe net, mi-am luat pisică și am lungi conversații în miauneză despre somn și dopuri de plută cu ea.
Nu și nu.
Nu mai scriu pentru că nu mă mai uimește mare lucru.
Pentru că mi-am dat așteptările pe foc mic și fierb mai greu decât fasolea uscată 8 ani în pod.
Pentru că am obosit să-mping pietroiu conversațiilor printre jaloanele lui: toți sunt la fel, nu ne mai facem bine niciodată, suntem o cauză pierdută.
Dar uite că acum mi-am dat voie să mă-ncânt.
Mamă și fiică, mama la orgă electronică, fiica la voce, cântă duminică seara sub un candelabru de jamon serrano, la intrarea într-un restaurant, pe faleza de la Balcic. Bate vântul și răvășește șlagărele, le trimite printre macarale și cele două femei de sub jamon continuă să cânte nimănui și eu mă gândesc că ăsta e adevăratul curaj, nu Tibi Ușeriu, nu pompierii români din Grecia, nu președintele României atacând gaura numărul șaișpe.
Ci să cânți sub niște picioare de porc afumate, unor oameni care-și târșâie șlapii, confuzi, așteptând să ceva, să fie treziți, să li se dea un obiectiv. Înmulțiți-vă, fiți fericiți, doriți-vă mai tare victoria.
Majoritatea sunt români, spune domnișorul de la recepție care, desigur, vorbește românește, asta și pentru că are niște rude la noi, bulgari rătăciți prin secolul XIX și refugiați taman în Baia-Mare.
Când trec de suta de mașini de România, las baltă numărătoarea. Avem Gorj, Argeș, Constanța, Cluj, Arad, au mers sute de kilometri ca să mănânce icre și biban, calcan și chefal care nu există la ei acasă. Bulgarul de Nessebar, exact ca grecul de Neo Marmaras sau ca turcul de Istanbul știe să zică: ce faci, la revedere, are, n-are, asta e câștigătoare.
Este o neînduplecată bunăvoință, vreau să intri la mine, vreau să mănânci mâncarea mea, vreau să dormi în patul meu, care m-a scos din amorțeala ultimelor luni.
Ce au ei și n-avem noi, vorba cântecului Deliei. De ce băiatu cu trening de la lotul de box, sponsorizat de Pobeda, strânge farfurii și cară oliviere în loc s-o frece-n ciungă la bloc, cum poate Dina, cu rădăcinile ei negre izbucnind într-un bălai chimic, să știe să zâmbească la 11 noaptea, deși o rup încheieturile încinse în manșete de pluș, de la căratul tăvilor cu 7 farfurii și 8 halbe?
Vreți mujdei, facem mamaliga, hai să-ți arăt ceva.
Chelnerul scoate telefonul și mi-l arată pe Bănică, în pantaloni scurți, la microfon, cântând pe terasa lui.
E prietenul nostru, vine des aici și face șou, zice mulțumit.
Bănică, ăla de umple Sala Palatului mai ceva ca Congresu PSD, îmi e brusc simpatic. El, superstarul, cântă unei adunături strânse-n ecranul chelnerului, cântă și pare fericit.
Lumea aplaudă și-și suge degetele de zeamă de barbun.
Ce au ei și nu avem noi? Ei, bulgarii disprețuibili, au țigle pe case. Ați văzut asta? Că Lindab sau cum dracu îi cheamă pe ăștia de ne urâțesc satele și orașele, nu au reușit să intre aici. Aici sunt olane și mușcate, gardurile sunt joase, din 4 rânduri de piatră, e viță în curte, sunt dovleci și smochini și nu pute-a rahat.
O dronă se uită la mine când scriu de pe terasa hotelului Tyulenovo de unde văd coasta muncită de val unde, pe vremuri, se tupilau foci.
Am ajuns aici din întâmplare. Am trecut peste câmpuri semănate cu eoliene și porumb. Am văzut veverițe și popândăi. Am mâncat scoici și pește proaspăt, nu șalău de Metro ca la Vama Veche.
Ce au ei și nu avem noi?
Curaj.
Să cânte sub jamboane, să învețe o limbă străină, să nu creadă că totul e pierdut și că e musai să plece din țară.
Să tricoteze balauri cu trei capete și prințese cu țâțe enorme pe care le vând la capul Kaliakra, pe unde trecea granița dintre România și Bulgaria până în 1940.
Practic, acum 100 de ani, aș fi fost acasă aici, la Tyulenovo.
Dar nu mă simt, chiar dacă se vorbește românește și poți plăti cu lei.
Și sunt fericită că nu sunt acasă. Că aici nu e România. Pentru că astfel, o întreagă regiune a învățat nu numai să pună castraveți dar să-și țină țiglele pe casă și zâmbetul pe față.
Uite tată, am scris în sfârșit ceva.
feher 
A se compara mere cu mere, cel mult mere cu meri! Cu “litoralul” clar pierdem, cu altele suntem tot pe-acolo!
Cred că e invers, ce-avem noi și n-au ei?
Noi avem cozile de topor ale rușilor, care alternează la guvernare de ochii lumii. Cu ”premierul Grivco” ajuns președinte chipurile ca salvare la alternativa mincinosului patologic, iresponsabil și mereu vesel. Cu PSD-ul desemnând-o pe Viorica sparring-partner pentru același ”premier Grivco”, astfel încât să-și ducă ambele mandate la capăt. Fiindcă e destul de spălat ca să arate bine la Berlin, dar și destul de obedient încât să fie acceptabil pentru Kremlin.
În esență, România s-a împotmolit, de asta nu mai scrii. Nu mai poți să scrii. Împotriva pandemiei nu poți scrie că n-ai voie, în favoarea pandemiei nu poți scrie că nu te mai lasă conștiința. Interesant de urmărit pe Contributors tupeul cu care gunoaiele abonate acolo au început să-l atace pe Dl.Stanomir, singura voce decentă împotriva măsurilor fasciste.
În urmă cu câțiva ani, pe vremea când mai aveai ce scrie, Tismăneanu scrisese și el acolo un articol despre ”tentația fascistă a tovarășului Putin”. Astăzi nu mai scrie așa ceva, astăzi scrie amintiri din liceu despre Nicu Ceaușescu. Iar cine trece vreodată prin Drumul Taberei, prin fața fostului sediu al MApN (unde e acum Statul Major al Forțelor Terestre) o să găsească acolo un monument înălțat de SRI pentru Trosca și ciracii lui, mitraliați acolo de un tanc în decembrie ’89, exact cum meritau.
De asta nu mai poți să scrii, pentru că până și Trosca a ajuns să aibă monument în Drumul Taberei. Iar până nu dispare Putin din peisaj (și încă 3-4 ani după aceea) chiar nu se întrevede nicio soluție pentru România. Ce-ar mai fi de scris?
Din câte am citit, Trosca era ofițer de contraspionaj care cunoștea dosarul agentului sovietic Nicolae Militaru, ministrul apărării în echipa lui Iliescu. A fost chemat să apere sediul ministerului de “teroriști” și acolo a fost pulverizat împreună cu cei care îl însoțeau – majoritatea studenți la Academia Tehnică Militară. Eliminarea unei persoane care putea documenta legăturile cu Moscova ale noii puteri și oribila profanare a cadavrelor celor uciși intră la categoria “așa cum meritau” ? De ce mă mai mir?
Wikipedia: “Ion Muicaru a fost decapitat, iar capul său a fost așezat în batjocură, cu o țigară în gură, înfipt pe osia roții unui ABI răsturnat. Trupurile luptătorilor USLA uciși au zăcut mai multe zile pe asfalt, timp în care trecătorii au scuipat și au urinat peste acestea, iar pe mașina blindată cu care aceștia s-au deplasat a fost scris „Teroriști“.”
@last_moromete – din câte am trăit, Trosca era șeful de stat major de la USLA, trupele care-l țineau efectiv în brațe pe Ceaușescu. Dacă ar fi fost după USLA, Ceaușescu și dinastia lui ar fi domnit și astăzi.
Partea pe care majoritatea românilor de azi nu o înțeleg este că trupele de la MI (deci inclusiv DSS, inclusiv USLA) erau destinate să lupte împotriva propriilor cetățeni și în favoarea regimului, în timp ce trupele din MApN erau destinate să lupte împotriva unui inamic extern.
Pe vremea acea făceam parte din puținele trupe combatante în timp de pace din MApN, singura diferență era că USLA putea lua oricând unul dintre noi de pe stradă și să nu mai audă nimeni de el niciodată, în timp ce noi nu puteam face asta celor din USLA. N-am avut niciodată treabă cu tancurile, dar dacă aș fi comandat un tanc în dispozitivul de la MApN în decembrie ’89, aș fi tras chiar eu în ABI-urile USLA. Pentru simplul fapt că erau ABI-urile USLA, nu de altceva.
Povestea conflictului lui Trosca cu gen.Militaru e inventată. Militaru era într-adevăr omul rușilor, dar asta era de notorietate publică, de asta a și fost trecut în rezervă. Ceaușescu n-a avut curaj să-l omoare pe Militaru, tocmai fiindcă era omul rușilor, la fel cum era și Ion Iliescu. Dar faptul că a fost nevoie de oamenii rușilor ca să-l dea jos pe Ceaușescu a fost o mare rușine pentru trupele din MApN și a fost meritul integral al lui Trosca și al trupelor USLA.
Dacă era cineva capabil în România să-l salveze pe Ceaușescu și să-l reinstaleze la putere, Trosca era acela și exact asta ar fi făcut, ceea ce ar fi dus imediat la o intervenție militară sovietică. Loialitatea personală a lui Trosca față de Ceaușescu era arhicunoscută, însă și granița României cu Uniune Sovietică era chiar pe Prut la vremea aceea. Inclusiv dpdv strategic, uciderea lui Trosca a fost soluția corectă pentru ca înlăturarea lui Ceaușescu de la putere să rămână definitivă, chiar dacă am exclude complet resentimentele trupelor din MApN față de trupele din MI în general și față de USLA în special.
@last_moromete – despre profanarea cadavrelor: se pot vedea asemenea manifestări când e vorba de victimele unui accident rutier, de exemplu? Faptul că trecătorii s-au manifestat în felul ăsta demonstrează tocmai resentimentele cetățenilor obișnuiți față de trupele USLA. Care se dăduseră în stambă chiar pe 21 decembrie, cel mai recent.
ABI-urile de USLA nu puteau fi confundate cu nimic altceva, orice bucureștean știa ce vehicule sunt alea și ale cui sunt. Erau în esență niște ARO-uri blindate, presupun că blindajul rezista la tiruri de arme ușoare, poate și la arme de asalt, dar garantat nu rezista la un tir de mitralieră de pe tanc, după cum s-a și demonstrat.
Oricum, bucureștenii știau foarte clar ale cui erau ABI-urile, avuseseră ocazia să le vadă frecvent prin oraș. De aceea au și tratat cadavrele așa cum le-au tratat.
La Cugir, unde erau mai multe fabrici de armament, s-au întâmplat lucruri la fel de edificatoare: securiștii trăgeau pur și simplu în muncitori, din clădirea lor, așa că oamenii au dat foc clădirii, în cele din urmă, cu tot cu securiștii aflați înăuntru. Însă, evident, asta numai și numai pentru că muncitorilor respectivi ”noțiuni de genul “empatie”, sau “umanitate” păreau să le fie complet străine” 😛
@last_moromete – încă un mic amănunt, pentru a înțelege structura trupelor românești de ieri și de azi: Jandarmeria de azi este urmașa directă a trupelor de Securitate (DSS) de pe vremea lui Ceaușescu. Intervenția din 10 august 2018 din Piața Victoriei a fost una tipică pentru trupele din MI de ieri și de azi. Dacă în urma intervenției și a metodelor folosite în 10 august 2018, Jandarmeria poate fi considerată the good guys, atunci și USLA erau the good guys, nu mai am nimic împotrivă 😛
@Harald – Vorbim despre lucruri diferite. Comentariul meu nu viza aspectul istoric, unde aveți dreptate (cu două amendamente: 1. Militaru a cerut explicit ca dispozitivul USLA să fie condus de Trosca și 2. Ceaușescu a căzut atunci în acel mod tocmai pentru că sistemul reprezentat de Trosca l-a abandonat). Eu mă refeream la latura umană a aprecierilor dumneavoastră, noțiuni de genul “empatie”, sau “umanitate” părând să vă fie complet străine.
”empatia” sau ”umanitatea” invocată drept necesară față de trupele USLA este cea mai bună descriere a confuziei generalizate care domnește astăzi printre snowflakes. Tocmai am explicat mai sus că ”empatia” sau ”umanitatea” trupelor USLA ar fi putut face dispărut orice militar din MApN, dar se pare că am explicat degeaba.
Nu ”sistemul” l-a abandonat pe Ceaușescu. Securitatea avea sute de ”stay-behind”, la fel cum aveam și noi în MApN. Diferența era că ai noștri ar fi urmat să rămână în teritoriul ocupat de inamic, în cazul unei ocupații străine, deci ar fi urmat să lupte totuși pentru țară, în timp ce ai Securității au tras zile întregi în civilii de pe stradă și nu s-au potolit decât după execuția lui Ceaușescu.
”Sistemul” l-ar fi păstrat cu dragă inimă pe Ceaușescu. Pentru asta erau selectați, pentru loialitatea personală față de el. De asta Iliescu și-a instalat cartierul general în sediul MApN, de asta l-a numit pe Militaru ministru al apărării și de asta Militaru a adus tancuri care au înconjurat efectiv clădirea MApN din toate direcțiile, împiedicând orice atac sau pătrundere în forță. Pentru că în MApN loialitatea nu era față de Ceaușescu, era față de țară. N-a fost ușor de acceptat orchestrarea făcută de oamenii rușilor, dar era the right thing to do, altfel nu putea fi dat jos Ceaușescu.
Pentru comparație, TAB-urile din jurul clădirii CC au fost retrase de ofițerul care le comanda, după ce s-a anuțat la radio ”sinuciderea” lui Vasile Milea. TAB-urile erau de la MApN, nu de la MI. Așa a ajuns Ceaușescu să trebuiască să fugă cu elicopterul, altfel ”sistemul” l-ar fi ținut în continuare în brațe, dacă era după cei din MI.
Tocmai am găsit un nou exemplu despre ce-avem noi și n-au ei: cenzura 😛
Un comentariu pe Hotnews, la un articol despre alegerile din Germania, a trecut inițial de moderare, dar a fost apoi șters după câteva ore. Ce poate fi considerat inacceptabil pentru publicare în următorul comentariu?
Merkel i-a fost impusă lui Kohl de către ruși, a fost o parte din prețul reunificării Germaniei.
Sigur că e ”păcat” că s-a retras tocmai acum fosta secretară UTC de la Academia de Științe a RDG, dar așa a fost înțelegerea din 2017, de la alegerile precedente. Merkel și Steinmeier și-au împărțit atunci funcțiile în stat cu 6 luni înainte de alegeri, tocmai ca dovadă că rezultatul lor nu conta.
Cancelarul german nu e ales de cetățeni, numai presa și postacii Berlinului încearcă să prezinte imaginea asta. Cancelarul german e desemnat în Bundestag, prin înțelegeri pe sub masă. Uneori chiar înainte de alegeri, ca în 2017.
Schimbul de replici era cu un postac de-al Berlinului, care pe Hotnews se laudă că e în Germania, în timp ce pe Contributors pretinde că locuiește în Cluj. Ca regulă generală, postacii Berlinului sunt români plecați în Germania, pe unii i-am identificat cu nume și prenume și chiar adresa la care locuiesc. Unii sunt mai civilizați, alții mai puțin, însă n-am reușit să-l determin pe niciunul, niciodată să scrie vreo idee diferită de politicile Cancelariei de la Berlin.
Postacul respectiv se lamenta pentru retragerea lui Merkel, e ”păcat că s-a retras”. Femeia aia are 4 mandate, la fel ca Putin, dar e ”păcat” că se retrage …
Iar redactorul Hotnews șterge respectivul comentariu, numai și numai din respect pentru cititori, evident 😛
Despre scris pe blog… Bob Dylan și Alexandru Andrieș, doi artiști colosali, au devenit celebri prin versurile cântecelor lor cu puternice mesaje critice la adresa societății. După ce anii au mai trecut peste ei, ambii și-au schimbat tematica, concentrându-se pe teme general umane – viața omului simplu, dragostea etc. Ironia face ca Bob Dylan să primească prima mare recunoaștere oficială (Oscarul în 2001) pentru un cântec în care spune “I used to care, but things have changed”. Și Ada Milea a avut o traiectorie asemănătoare… Pare că până la urmă toți oamenii care văd și simt ce nu e în regulă cu lumea ajung la concluzia că nu o pot schimba, și că mai important e omul de lângă tine, nu societatea. Nu știu dacă e resemnare sau înțelepciune, și nu-mi bat capul. Scrieți mai rar, așa e, și parcă citați mai mult din vechile postări – pentru că ne învârtim în cerc. Cred că aveți încă nevoie să scrieți (e o formă de descărcare) și cred că sunt încă oameni care au nevoie de rândurile astea – și pentru informații, dar mai ales ca să simtă că nu sunt singuri.
Eu am descoperit vara asta voluntariatul montan – am stat mai mult pe munte decât acasă, și am cunoscut o mulțime de oameni senzaționali. Cât timp există asemenea oameni, mai e o speranță. A fost cea mai frumoasă vară din viața mea!
Lumea poate fi schimbată, fiecare nouă generație care vine din urmă are nevoie de idealuri. Important e să înțeleagă corect lumea în care a deschis ochii, astfel încât idealurile fiecărei noi generații să fie benefice societății, nu dăunătoare.
Cel mai cunoscut personaj pe care l-am auzit susținând că lumea nu poate fi schimbată a fost chiar Ceaușescu. La Congresul al XIV-lea al PCR, desfășurat după ce Zidul Berlinului căzuse deja el exact asta explica, la noi reformele au avut deja loc și nu e nimic de schimbat. După aproximativ o lună, murea cântând Internaționala, tocmai ca dovadă că nu mai înțelegea pe ce lume trăiește.
A propos de voluntariatul montan: oamenii ăia senzaționali care trăiesc la munte se dau cumva de ceasul morții să legifereze căsătoria între persoane de același sex, de exemplu? Defilează prin munți numai în chiloți și cu pene în fund, fluturând steaguri curcubeu? Poate de la întrebările astea ar trebui început, ca să înțelegem ce înseamnă degenerarea și ce înseamnă regenerarea societății.
Chiar nu vă mai bagă nimeni în seamă și m-ați găsit pe mine, domnule Harald?
Sigur că lumea se schimbă continuu, iar n-ați înțeles ce am scris. Am spus doar că gândurile scrise de cineva pe un blog, ce pot face eu sau vânătoarea de postaci ai Berlinului pe care o desfășurați dumneavoastră nu vor avea un impact semnificativ în transformarea societății, dar pot conta măcar pentru câțiva oameni.
Cei pe care i-am cunoscut vara asta nu trăiesc la munte, dar aleg să-și investească timp liber, energie și bani în a schimba ceva în bine în zona montană. Oameni foarte diferiți, tradiționaliști sau progresiști, vaccinați și anti-vacciniști, credincioși și atei, reușesc să se simtă foarte bine împreună, să respecte diferențele de viziune și să lase și ceva în urmă. Cum spuneam, există speranță.
Succes la vânătoare, domnule Harald!
Asta este, cine are de comentat la adresa subsemnatului despre ”noțiuni de genul “empatie” sau “umanitate” părând să vă fie complet străine” trebuie să-și asume riscul de a nu suporta prea bine ecoul 😛
Sunt destule femei și sunt destui fătălăi pe lumea asta, crescuți numai de femei. Este “empatie” și “umanitate” de dat cu ele în câini. Așa se ajunge la măsurile fasciste de azi, din nemaipomenită “empatie” și “umanitate”, în mod sigur 😛
@ Harald – N-am nicio problemă cu ecoul, domnule Harald, am deja ceva vechime pe aici și nu mi-e greu să vă ignor, când cred că e cazul. Pur și simplu comentariul de mai sus nu vă era adresat și nu are nicio legătură cu dumneavoastră. Din dialogul nostru despre empatie și umanitate tot nu ați reușit să înțelegeți că una e să reacționezi într-un fel animalic într-o situație-limită (în ’89 aveam doar 14 ani și o înțelegere limitată a ceea ce se întâmpla în jurul meu, dar e posibil să mă fi comportat la fel la adresa cadavrului lui Ceaușescu dacă aveam ocazia, ura era prea puternică și se simțea în toți cei din jur), și alta e să spui, 30 de ani mai târziu, că oamenii ăia de la USLA “au primit ce au meritat”. Probabil nici veți înțelege… Numai bine!
@last_moromete – ce n-am reușit eu să înțeleg din ”dialogul nostru despre empatie și umanitate” e altceva: cu ce ocazie te consideri îndreptățit să-ți caracterizezi interlocutorul? Din ce postură?
De unde ai învățat normele astea de comportament, genul ăsta de agresiune psihologică pe care tu consideri că e perfect normal să o folosești în discuție? Exact din astfel de comportamente se vede lipsa tatălui în educație. O femeie are o scuză când face asta, îi naște și îi crește copiii partenerului, deci se consideră de neînlocuit și își permite. Scuza ta care e? 😛
Haralde, tampit ai fost, tampit ai ramas. Plin de rautate, mic, meschin si cu idei fixe. Bunica-ta aia de o tot dai pilda s-ar lua cu mainile de cap daca te-ar vedea. Esti odios, amice.
”Cine spune, ăla este”, asta ar fi spus bunică-mea, dacă tot ți-e dor de ea 😛
Ideea e următoarea și e ilustrată cel mai bine de Diane Abbott, ca să nu se supere nimeni cu exemple din RO. Femeia a fost politician laburist toată viața ei, a adunat vreun milion de lire până acum, dar e tot timpul victimă. Iar în calitate de victimă autodeclarată, consideră că are dreptul la răzbunare nelimitată, ăsta e jocul psihologic pe care-l joacă ea. Dacă ea primește un email pe care-l consideră ea jignitor, i se pare firesc să promoveze o lege care să prevadă 6 luni de închisoare pentru cine-l scrie. Pentru că nu contează faptele, contează cum se simte ea.
Ia vezi tu ce se întâmplă în lumea de azi și puneți o întrebare simplă: cum de ajungi să te încadrezi în aceeași categorie cu una ca ea? Cum ajungi de la ”empatia” și ”umanitatea” pe care le revendici pentru tine, la măsurile fasciste pe care le vrei luate împotriva altora? N-ai făcut niciodată calculele astea, nu ți-a dat niciodată cu virgulă? Vrei toleranță pentru tine ca să-i abuzezi tu pe ceilalți? Că la asta ajungi de fiecare dată.
Imi place “suntem o cauza pierduta” , acolo m am si oprit cu cititul articolului. Restul lui e pentru restul oamenilor, nu-s curios.
Bună seara.
Da’ grăbit mai sunteți.
Uite așa ajungem (la un răspuns) la întrebarea autoarei, „Ce au ei și n-avem noi ?”
Eu citesc articolele lui Feher pentru părțile de nihilism. Găsesc greu asa ceva la români. Cred ca acolo se termina si concluzia persoanala a autoarei. Restul e serviciu, adica trebuie sa aiba cititori. Iar romanul, dupa ce mananca niste mezel, daca nu zice el o moralizatoare sau o axiologica nu se lasa. Nu se face sa închei un articol cu concluzia asta, l o invatat popa pe roman ca nu e bine sa deznadajduiesti. Un sclav nihilist sau depresiv nu e productiv. Oricum, noi ca specie suntem o cauza pierduta a unui demiurg praf. Cat despre noi si ei, distincțiile nationalist metafizice de gospodina sunt cringe.
Găsesc greu ca artă.
Cum s a chinuit și Camus să o scalde și să gătească o soluție. Era în fișa postului de filosof să găsească una. Dar e balast.
@Sorin Chereji – cu nihilismul ăsta se petrece un fenomen destul de interesant: apare numai la populația urbană. Țăranul care pune în fiecare zi niște fân în iesle la vacă, taie în fiecare an câteva căruțe de lemne de foc, taie în fiecare an un porc de Crăciun și se duce noaptea chiar și la -20 de grade la buda din curte, nu pare să fie afectat niciodată de nihilism.
Europa a mai trecut o dată prin asta, la finalul secolul 19. Populația urbanizată a diverselor imperii, prin cei mai de seamă intelectuali ai ei, a inventat mai multe ideologii de-a dreptul criminale și nu s-a lăsat până n-a provocat două războaie mondiale. Europa de azi nu pare să fi învățat nimic din asta.
Nihilistul adevărat sta departe de oameni, nu creează ideologii legate de mersul societății. Acolo nu e nihilism ca asceza estetică făcută de sine pentru sine prin sine. E manipulare pentru putere. Asa cum, indiferent de existența lui Dumnezeu, religia nu are nicio legătură cu el. Isus nu a creat o religie, oamenii au făcut o, zic asa ca paranteza.
Nihilismul urban e unul emoțional venit din condiția de șobolan sclav închis intr o cușcă de beton.
@Sorin Chereji – absolut de-acord, sigur că orice religie este creată de oameni, iar creștinismul nu face excepție.
Mai există totuși o problemă de ansamblu a societății umane, pe care ar trebui s-o avem în vedere: mult înainte de Iisus, mult înainte de Abraham și mult înainte de faraonii egipteni, oamenii au creat întotdeauna religii.
Chiar și în zilele noastre, în pădurea amazoniană sau în insulele Andaman, orice trib de 20-30 de oameni se închină întotdeauna la ceva. Se închină la copaci și la pietre, dar tot se închină la ceva. Oare de ce se întâmplă asta? De ce se închină tocmai la copaci și la pietre, în lipsa unei religii mai elaborate?