Anul președintelui cu picioare lungi

Taximetristul mi-a zis că el speră că vine Catrinel Menghia la putere, doar pe ea o mai vrea, restul sunt niște hoți, știe bine hoții, uite, l-a dus cu mașina pe Nechita, arăta rău după pușcărie deși n-a stat mult, a scris cărți, a muncit, di tăte a făcut ca să iasă mai iute.
Și îl mai știe și pe fostu șef al consiliului județean Botoșani, apoi director la Drumuri și Poduri de unde a furat cu 87 de mâini, miriamanos, l-a apărat un cumnat de-al lui, avocat, l-a scăpat de pârnaie și a fost răsplătit cu 2 apartamente-n Iași.
Catrinel e salvarea. Sau fuga-n străinătățuri. 4 ore am vorbit despre unde plecăm, în ce direcție o luăm, Spania sau Italia sau Germania?
M-am uitat înapoi la ultimele 3 revelioane, la Beirut și Tokio și la plantațiile de ceai din Sri Lanka.
La oamenii care au traversat, odată cu mine, trecerea dintre ani.
Și am înțeles că deși am fugit mereu în alte părți, mereu mi-am petrecut revelionul în România, visând alături de taximetriști, electricieni și maneliști că va veni o zi când președintele nostru va avea picioare lungi și zâmbetul lui Catrinel Menghia.

1 ianuarie 2021
Portăreasa e îngropată sub pisici bipolare, cu zâmbete enorme și ochi îngrijorați, care miaună, torc, se foiesc pe umeri, în poală, în cap, printre picioare, continuu plângându-se: nu mă iubește, mi-e foame, mă mănâncă între omoplați, scarpină-mă, mi-e sete, cine e ăstaaaaa?
Toate își ridică spinările, se așează pe lat, coada înfoiată și scot din gât mârâieli, ca săbiile puse de un fachir pe masă, la sfârșitul reprezentației, după ce și le-a extras din gargantă.
Ăsta e Toke, câinele Andrei, înalt cât pisicile, ochi blânzi și bot care începe să albească.
Produce spaimă în 92% din pisici, în 87% din femeile libaneze de pe stradă, în 56% din paznicii cu mitraliere care reazemă gardurile mall-ului. Copiii îl privesc circumspecți, doar unele mame își lasă odraslele să-l atingă și când o fac, din palmele mângâind blana lui Toke urcă prin brațe într-o secundă, direct în creier, 14.000 de volți care luminează ochii cu fericire.
Andreea nu poate să intre cu câinele pe terase.
Portari, chelneri, toți bărbați, te anunță în franceză sau engleză că nu ai voie, că managementu, că pot doar să te lase, eventual, undeva la margine, dar să nu urci câinele pe scaun, nu există să îi dea cineva un bol cu apă, câinii sunt tolerați, lăsați să respire aerul dintre mese, asta nu înseamnă că ne întindem prea tare.
De unde vine groaza-ura de câini?

Narrated Ibn ‘Abbas: Maimunah, wife of the Prophet reported him as saying: Gabriel promised to visit me last night, but he did not visit me. Then it occurred to him that there was a pup under his bed. So he ordered and it was turned out. He then got water in his hand and sprinkled it on its place. When Gabriel met him, he said: We do not enter a house which contains a dog or a picture. When the morning came, the Prophet ordered to kill dogs. He ordered to kill the dog which guarded a small orchard, and left the dog which guarded the big orchard.

Asta îmi amintește de mirarea Tănascăi, bunica mea maternală, atunci când ne-am înființat în sat cu pechinezul Marco: mămică (i-a spus fiică-sii), ai înebunit de tot măi mamă, măi, cum să ții câine? Nu dă lapte, nu dă ouă, nu dă carne, la ce îl ții?
Mohamed nu îi spusese nimic bunică-mii, nu știa de vreun hadith, dar a judecat că animalul îl ții ca să te slujească, nu să strângi tu rahatul după el.
Însă, spre deosebire de libanezii de azi, Tănasca împărțea în 1984, cu generozitate, disprețul ei pentru toți cei care țineau animale în casă, fie ei câini sau pisici. 
De altfel, cu un an înainte de a veni cu pechinezul, Pisicel a fost decapitat cu sapa de un vecin care l-a bănuit că a găbjit un baboi din ligheanul pus pe prispă.
Medieval execution.
În timp ce Mohamed căsăpea câini, creștinismul european măcelărea pisici:
Further contributing to the cat’s poor reputation was its association with the feminine, carried over from Egypt, and the poor light in which women in the early Middle Ages were viewed. Prior to the popularization of The Cult of the Virgin Mary in the High Middle Ages (1000-1300 CE), coupled with the French romantic tradition courtly love which elevated women’s status, women were closely associated with Eve and the Fall of Man in the Garden of Eden. Women were considered innately sinful, lusty, and responsible for man’s first fall as well as whatever struggles each individual man after Adam had to endure.
The mythology of the Bible, taken as divine truth, also vilified the Jews as Christ-Killers and during the entire length of the Middle Ages in Europe Jews were linked to the cat as well. Jews were said to worship the cat, were able to transform themselves into cats to sneak into Christian homes to practice mischief or cast spells, and were also believed to crucify cats as a mockery of Christ’s death on the cross. To the patriarchal culture of the Middle Ages, then, the cat was easily the vilest creature to creep across the earth.  (https://www.ancient.eu/article/1387/cats-in-the-middle-ages/)

În șlapi chinezești, sunând la ușa modernității la care am întârziat vreo sută de ani să ajungem, noi, românii, suntem structural crucificați între axele urii, urând câinii, pisicile, femeile, impuritatea, puritatea, bogații, săracii, leneșii, harnicii, partidul URA, ăsta ar câștiga alegerile detașat.
De fapt a apărut deja, sunt literele amestecate. 

O pisică iese de după o tejgheaua unei șaormării și, scuipând, îl atacă pe Toke.
Clienții, toți bărbați, râd și încuviințează.
Toke privește în urmă speriat.
Vin vremuri noi. De AUR.

1 ianuarie 2020

Mulțimea e despicată de cordoane de poliție care taie trecători. Din no-man`s land se ridică pancarte pe care e desenat un șoarece cu o căciulă țuguiată care te sfătuiește pe o parte să aștepți și pe cealaltă, atunci când e întoarsă de polițistul supraponderal și invariabil cu ochelari, să te miști dar încet. E 1.25 în 1 ianuarie 2020, mii de oameni se înghesuie la hatsumode, prima rugăciune la templele shinto. În fața mea e un bețiv cărat de nevastă și frate, omul râgâie, grohăie, gâfâie, cu ochi mijiți și picioare moi se târăște prin parcul templului Meiji care sărbătorește 100 de ani de la consacrare, capul bețivului alunecă pe spate, ceafa e de gumă, ființa lui pare să fie mult mai mică, un copil care a îmbrăcat ca pe-o blană de urs trupul adultului și acum îi e cald și vrea să dea jos costumul ăsta trist, să-l lase să cadă aici în față la Meiji-Jingu.
Nevasta se caută de monezi. Asta trebuie să faci odată ajuns în fața templului, să arunci cu monezi pe o prelată întinsă, să te apleci de 2 ori și tot de 2 ori să bați din palme, apoi să mai bați o dată din palme și să-ți trimiți gândurile către divinitate.
Dar de unde vine povestea asta cu bătutul din palme de 2 ori? Nu îmi merge internetul și geaba aplaud calm și arunc cu monezi pe prelată, netul nu vine. Divinitatea nu are chef de wikipedia. Găsesc însă când mă întorc la hotel povestea lui Nakatomi no Ōshima Ason, numit în text Minister of the Department of Divinities, care trimitea rugăciuni către zeități dar nu făcea greșeala să confunde “short clapping”-ul, când lovești palmele între o dată și trei ori, numit și tanhakushu și “long clapping” de 4 aplauze, numit și chōhakushu.
Regulamentul bătutului din palme nu e atât de simplu încât să se oprească aici:
There are also distinctions based on the manner of clapping, which includes shinobite, raishu, renhakushu, and awase hakushu. Shinobite involves silent clapping and is performed at “Shinto funeral ceremonies” (shinsōsai) and other occasions. Raishu is performed, for example, when presented with a cup of sake. At Shinto ceremonies, “two hand claps” (nihakushu) is generally common. Moreover, according to the conventional explanation for kashiwade as an alternative word for hakushu, kashiwade is a popular name derived from confusion between the character for “oak tree” (kashiwa 柏) and the character haku 拍. Another theory suggests that the name kashiwade is related to the raishu etiquette of hand clapping before “food served on individual tables at a banquet” (kyōzen) following a Shinto ceremony as well as to the fact that both kyōzen and “food served on individual tables” (zenbu) are called kashiwade.

Cuvinte care ordonează meticulos haosul. Câte tipuri de nume pentru beție există? Trotilat, afumat, abțiguit, rupt, carcalete, compot, cum stabilești asta, în funcție de moliciunea pasului, de șubrezeala echilibrului, de îngustimea ochilor, de forța mahmurelii, de numărul de borăli?

Polițiștii vorbesc și vorbesc și vorbesc în conuri de plastic, cuvintele cad inconsistente ca fulgii peste asfaltul încălzit de trecerea subterană a unui țevi de apă caldă, cuvintele nu lasă nicio urmă, nici măcar condens și cu toate astea în lumea asta stranie a crainicilor care te roagă în metrou și tren să-ți dai telefonul pe silent, lumea vorbește atât de mult făcând diferențe între bătutul din palme înainte de sake și bătutul din palme la templu într-o încercare plină de candoare și disperare de a așeza universul în cutiuțe și sertărașe, ca pe betigase de ureche, elasticele de păr și șosețele.
Cum altfel să te descurci cu halca asta de realitate când tu ai bețișoare și niciun cuțit? Nu poți să fii un sălbatic, să muști din ea, normal că o rupi în sectoare, departamente, fragmente.
Mâncarea vine aici în porții gândite special să-ți lase bărbia liberă de grăsime.
Suntem eficienți, curați, ordonați.
Bețivul începe să-și revină. Își face un selfie cu soția, ea râde, viața e frumoasă. Pleacă de la templu cu un talisman împotriva bolilor luat cu numai 800 de yeni.
În fața mea, pe stradă, 5 cetățeni costumați în ninja, cireș înflorit, vulpe, robot și semn de circulație “cedează” adună gunoiul cu clești speciali, clămpănind din fălcile ustensilelor în timp ce decupează mulțimea care îi pozează.
Ce nume or avea ei?
Trash Vigilantes?
Garbage Heroes?
Refuse Bandits?
Impiegații au și ei microfoane, polițiștii continuă să vorbească în conuri, vânzătorul de la tarabă scoate ca pe-o sabie din gât o lamă lucitoare de cuvinte și-mi amintesc de Westworld și de teoria conștiinței care se crează prin repetiție și amintiri, același lucru făcut de 98520 de ori va duce la stabilirea unei poteci neuronale care te va purta mai aproape de tine.
Cât de departe sunt ascunsă în mine?
Și ce trebuie să spun să mă ajung?
E 5 dimineața pe 1 ianuarie și prezentul pare retro.

1 ianuarie 2019

Un ochi se uită după colț, la 2018, celălalt cercetează, ca un neamț în șpilhozeni, relieful feței mele. A fost manager de plantație de ceai timp de 40 de ani. În `72, plantațiile au fost naționalizate de statul sri lankez socialist, luate din mâna exploatatorilor britanici și date în mâna poporului care, ce să vezi, poporul ăsta de a primit plantații nu era chiar orice popor ci niște verișori ai prim secretarilor de partid sri lankez. Și uite așa, producția de ceai nu a mai mers atât de bine că deh, englezii plecaseră cu know-how-ul, au trebuit să învețe din mers și când faci două lucruri deodată, mergi și înveți, le faci pe amândouă pe jumate bine.
Industria ceaiului s-a dus în cap.
Așa că pe la începutul anilor `90, statul a hotărât să scoată la vânzare plantațiile iar. Dar, fiind stat socialist, gândindu-se mereu la poporul obidit și cum să-l ajute mai bine, Sri Lanka a vândut plantațiile numai sri lankezilor. Nu ne vindem țara, o împărțim între noi.
Căci cine avea milioane de dolari să cumpere gigantice plantații de ceai decât Dan Voiculescu de Sri Lanka? Dar e Dan Voiculescu al nostru, nu vreun Dan Voiculescu britanic, așa că poporul a fost mulțumit că s-a făcut dreptate, că uite, generalii și serviciile secrete o să conducă acum și plantațiile de ceai pe cele mai înalte culmi de producție și eficiență.
Dar în spatele acestei superbe mișcări de privatizare era pitită ușița secretă prin care s-a strecurat dușmanul în țară. Pentru că legea permitea investitorilor străini să își ia un frontman sri lankez pe post de CEO și, de fapt, încet dar sigur, să devină stăpânii adevărați ai plantațiilor de ceai din Sri Lanka.

Managerul cu ochi împrăștiați spune că Damro a fost luată de chinezi, plantație gigant care înainte se chema Mercury. Și Pedro are bani chinezești. O alta a fost preluată de Arabia Saudită. China construiește drumuri și hoteluri, fabrici și poduri. China împrumută statul, politicienii bagă banul în buzunar și apoi Sri Lanka nu mai are de unde să dea creditul înapoi așa că nah, China intră în casă și îți ia feonul din priză și bețișoarele de urechi de pe policioară. Pe urmele Chinei vin statele arabe.
Dar nu China e cel mai mare dușman al managerului, nici Arabia Saudită sau UAE ci statul care impune ca numai 10% din producția de ceai să fie vândută în interior și astfel, manipulează prețul ceaiului. Deși este a patra țară producătoare de ceai din lume, cu 20% din ceaiul vândut global provenind de pe plantațiile de aici, sri lankezul obișnuit bea rumeguș. 90% din producție se duce la Tea Board și Tea Board o vinde cui vrea el, la prețul pe care îl vrea el, fără să dea socoteală nimănui.
Geaba se dau cu fundul de pământ producătorii, geaba vin cu pile și relațiuni la președinte, guvern și parlament. Tea Board, instituția care reglementează piața, e o gaură neagră care anulează gravitația și strivește orice electron care încearcă să i se opună.
Unii dintre șefii de plantații au fost uciși, chiar și ministrul ceaiului (da, există ministrul ceaiului aici) a fost mățit acum niște ani, spune managerul și ochiul stâng plonjează panicat în amintiri. E îngrijorat că și el ar putea fi asasinat.
Dar totuși, continuă lupta.
Țara nu e a ăstora de la putere.
Țara nu e nici a chinezilor. Încă.
Nici a saudiților. Încă.
Țara nu e ca să fie proprietatea cuiva, țara e ca să știi unde se termină casa ta. Și casa nu o ai, casa o locuiești. Ești sufletul care animă ființa.
La voi în România cum e?
Iau o gură de ceai. E negru.
La noi în România e negru.
Și peste tot e întuneric și amar și niciun vecin care să-ți dea o linguriță de zahăr.