Show roomul armelor albe

Întotdeauna se poate și mai rău, ne spunem și avem dreptate.
Soldații sovietici violând băbuțe în 45, milițieni rupând picioarele studenților în 56, temniceri pisând oasele dușmanilor poporului în pușcării sau la Canal, securiști ucigând minți și, uneori, trupuri, și apoi vidul anilor 90, când ne era dor de durere așa că ne-am întors împotriva noastră, ne mâncăm singuri ficatul, ne smulgem singuri rinichii și-i aruncăm pe grătar. Ne e dor de violență pentru că ea e familia noastră, ea ne-a ținut de sete și de cald și când ne era foame, mâncam bătaie.
Românii se întorc acasă după un revelion cu sarmale, salată boeuf și rezoluții.
Că vor rămâne poporul care mai întâi dă, apoi întreabă.
Că vor rămâne poporul care îți arde una peste bot cerându-ți să taci în vorbe sau să vorbești tăcând.
Că vor rămâne poporul care se grăbește să bată pasul pe loc.

Citesc despre un incident pe Valea Prahovei, cu un nene care a amenințat cu cuțitul un alt șofer.
Nu am detalii, încerc să mi le imaginez.
De 32 de ani, Valea Prahovei a rămas aceeași stradă a Sforii, un loc preaîngust pentru egourile cailor putere. Nu poți să treci în față, nu există scurtături, futu-i în cur pe evreii de la Waze că ne-au șters și avantajul competitiv al ăstora de suntem localnici, este singurul loc din România unde bogat sau pârlit, idiot sau geniu, bagaboandă tunată sau casnică transpirată, suntem toți egali, prinși în chihlimbarul traficului care nu se clintește cu orele.
Și aici ne întâlnim poate cu singurul moment când putem să ne recăpătăm demnitatea ieșind cu cuțâtul, ca la 907, să luăm gâtu boierilor care vor chiar și aici, în acest loc al comunismului perfect, al fulgilor identici de nea, vor să ne facă, să ne-o ia în față, să depășească pe trotuar.
Oamenii-și pierd mințile pentru că știu că polițistul ăla, de la 14 metri distanță, nu-l va amenda pe ciumecu din BMW, doar pe fraieru din Logan, că dacă ciumecu va intra cu BMW-ul în baba de pe trotuar, o să scape de pârnaie și că ciumecu, mai mult ca sigur, și-a luat BMW din banii din evaziune, ciordeală de fonduri europene, fraudă, poate chiar banii pentru autostrada asta care este promisă de 30 de ani au fost furați de vreun neam al ciumecului.
Și nu numai banii dispar în acest deșert al neputinței ci și timpul nostru.
Zeci de ore, zile, ani pierduți pe Valea Prahovei pentru că ciumecu ăsta și cu neamul lui de ciorditori ne-au tâlhărit.
Și atunci scoatem cuțitul.

Sau rotweileru.
Sau cataroiul.
Sau luptătorul K1.
Sau batista maică-mii infectată cu Covid.

Valea Prahovei e un experiment în răbdare, egalitate și un show-room de arme albe fără de care viața e neagră. Aș putea să fiu eu șoferul cu cuțitul dacă aș avea eu unul în mașină. Dar eu am o pilă de unghii, apă de gură, șlapii lăsați de astă vară în portbagaj și poeziile lu Nichita, 800 de pagini, adevărata armă.
E un început, știu.
Poate că rezoluția pe anul ăsta ar fi să o iau pe Cheia. Ca să nu fiu nevoită să lupt corp la corp cu un ciumec cu BMW cu ajutorul lui Nichita.