Urs la rus nu-și scoate ochii

“Every year, according to them, Russia plans to invade Ukraine,” said 24-year-old Andrei. 

“Meanwhile, we all sit here and listen to the news with eyes wide open and think: ‘Really? Again? Weren’t we supposed to invade last year?’ I think the West is just using this issue for their own interests.”
(BBC, 22 ianuarie 2022)

În vara lui 2017, am plecat cu TransSiberianul din Moscova la Vladivostok. O lună mi-a luat să cobor după covrigi și bere în gări, să urc la loc, să dorm pe lavițele de vagoane de dormit, tâdâm-tâdâm-tâdâm-tâdâm. Nimeni nu știa nimic de România. Ba nu, mint, auzise de Vișniec o intelectuală din Krasnoiarsk.
Politica externă în Rusia este un basm cu pitici, erau 7, au plâns când Albă ca Zăpada le-a ocupat pătuțul. Ei, rușii, sunt Albă ca Zăpada, alergați de mămică-sa cea rea, Regina americancă, obsedată de chirurgie estetică și oglinzi.
În 19 iulie am scris un post pe blog denumit: Marele și veșnicul război al rușilor. Am zis să-l reiau acum. Nu știu dacă ajută, dar sigur nu poate face rău.

Gara e imensă, are candelabre uriașe care pot strivi 5 familii dacă ar vrea. Dar candelabrele nu vor, vor să stea sus, să trimită lumini galbene peste foiala în șlapi, picioare umflate, tricouri întinse de burți coapte și scâncete de sugari iritați de zgomot și de mișcările bruște ale mamelor cu păr împletit în frizuri complexe. Când mai au timp și de copil când trebuie să stea 6 ore să-și împletească zecile de cosițe?
Nu știu.
Misha continuă drumul. A ascultat în buclă Voaaaa-iaaaaj, vooooa-iaaaaj a lui Milene Farmer în intrepretarea unei rusoaice. Merge la Irkutsk.
Eu am coborât la Novosibirsk, undeva în nimicul siberian unde calea ferată, minereul de fier, războiul cel mare și relocarea industriilor militare către interiorul țării au făcut să apară într-o sută de ani cel de-al treilea oraș ca mărime al Rusiei, după Moscova și Sankt Petersburg.
Novosibirsk este copilul lui Mare și al lui Uriaș. S-a născut cu 8 kile și a continuat să fie ținut pe hormoni de creștere de mămică-sa, are celulită și pe degete de cât de gras e. Are grația unui obez care nu mai poate să-și părăsească de 12 ani camera. E ținut captiv de bulevardele imense și de opera mătăhăloasă, cea mai mare sau probabil cea mai mare din lume.
Între blocuri sauronice, cu balcoane atârnând precar, orci în fuste cară plase cu mâncare. Deși aici nu au fost cartele decât în al doilea război mondial și apoi pe timpul Perestroikăi, foamea a rămas cu ei așa cum a rămas cu noi și cu toți cei care au avut parte de dieta comunistă. Trăim și noi și ei în familii unde cea mai importantă întrebare a unei mame este: ai mâncat? sau vrei să mănânci ceva? Ar trebui să trecem la întreținere foamea, că e și ea un suflet, consumă apă, căldură, energie.
Pe trotuare, pe cartoane și pungi, pe funduri de găleți întoarse sau pe lădițe, se vând ciuperci, fructe de pădure, buchete șleampete de flori, ridichi. În intersecții sunt tarabe cu fructe și zarvazavaturi și fiecare dintre ele este secondată de o tarabă cu ochelari de vedere. Numai așa funcționează, binomul legume-rame, peste ambele se apleacă cercetător femei cochete și matrioșci cu barbă, pensionare cârcotașe și funcționare înțepate. Cumpără galoși de cauciuc și șosete de nylon, treninguri de polistiren și blugi țepeni, tip scoarță de copac. Printre noi, tacticos, își fac loc trei fete cu trei bufnițe.
Vii.
Bufnițele își rotesc capetele după rochițe, după șlapi, după bețivii care croncăne la marginea drumului. Fetele cer bani, probabil pentru cercul de biologie.
De unde ați luat bufnițele? Se dau la kil? La pachet cu ramele de ochelari?
Nu înțeleg ce le întreb, râd, își dau coate și pleacă.
3 minute mai târziu, un tânăr impetuos încearcă să treacă strada călare. Calul e alb, are șa roșie și băiatul e în blugi și cămașă bleu și soarele îi bate în față, el e încruntat și privește atent cele 5 benzi de circulație peste care trebuie să galopeze cândva când mașinile se vor opri. Așa trec 3 minute tensionate, nu s-a clintit de pe linia de tramvai, mașinile continuă să vină claxonînd și calului îi tremură picioarele de încordare și uite cum călcâiele voinicului se înfig în burtă și după ultima Hondă, calul ajunge pe partea cealaltă a pieței Lenin unde este desigur chiar Lenin, din fontă. Are 3 metri Lenin și paltonul îi flutură în spate, înspre Opera gigant, aproape cea mai mare din lume. În stânga e un nene cu o torță și o doamnă cu un spic de grâu, tot din fontă, încremeniți în semanlizarea circulației. Ei nu i-ar fi permis tânărului pe cal alb să traverseze așa piața.
-Când s-a întors Lenin pe soclu? Nu l-ați dat jos și voi în 1991?
Dima zice că Stalin era ăla cu probleme, că Lenin e idealul comunismului, de ce ai avea ceva cu Lenin?
Tot el zice că nici Stalin nu e atât de rău, în definitiv a câștigat marele război.
Dar a omorât și niște zeci de milioane de oameni.
Dar a câștigat marele război pentru libertate.
Pobeda. Pobeda.
Rusia nu e lăsată să uite de război.
Marele război continuă din 1940 încoace.
Statui, basoreliefuri, tunuri, tancuri, avioane, rachete, morminte, cruci, biserici, bancnote, insigne, medalii sunt închinate renașterii naționale, țărișoara întoarsă ca Isus din bezna înfrângerii, credeați că am murit păcătoșilor? Au murit niște zeci de milioane de oameni, dar nu eu.
În gara din Novosibirsk sunt fotografii cu soldați reparând șinele, refugiați cu căruțele pe vagoane, un tren deraiat, vârât în el însuși ca într-o carapace de lemn rupt.
Stalin a omorât zeci de milioane de oameni dar Rusia dăinuiește azi datorită lui, pe tricouri, magneți de frigider și pe bluze de trening.
Pe lângă pozele cu marele, continuul război, trag valize pe rotile și împing cărucioare cu sugari roșii de urlete, urmași ai rușilor care au înfipt drapelul pe Reichstag.
Americanschi? întreabă curioși în timp ce își așează grijulii valijioarele pe raft.
Niet. Rumânschi.
Rumânschiii? Aveți păduri în România?
Avem.
Aveți urși în România?
Avem. Uneori ucid turiști. Americanschi.
Rușii râd. Pe ei nu îi atacă urșii. Nici măcar nu au curaj să se uite la ei. Se jură că ursul trece mai departe dacă vede un rus.
Știe ursul ce știe.

5 comments
  1. Valentin P. said:

    you should be more careful. sufletul rusesc e grozav de lipicios.

    • pro said:

      In tarile NATO a inceput mai curatenia. Cei acoperiti se redescopera. La noi aparent doar sputnik-ul sef s-a scufundat, avea atarnata de picioare pensia grea de parlamentar (care vine cu un juramant de loialitate) si asta l-a tras la fund.

  2. Un oarecare said:

    Harald?
    Just asking.
    Who the fuck are U?

  3. Victor Suvorov

    …nu da, Doamne, porcului coarne și iobagului boierie.

    Comunismul are o particularitate interesantă. El nu trebuie înțeles parțial. Dacă nu îl înțelegi, atunci neînțelegerea este totală, adîncă și deplină. Însă, dacă l-ai înțeles, atunci ai făcut-o total, pînă la capăt.

    „Istoria Țării Sovietelor este plină de secrete josnice și absurdități care, la o cercetare mai profundă, iau forma unui tablou sinistru, dar plin de realism.”
    Viktor Kovalciuc, Segodnia, 29 mai 2001

    Pe 11 decembrie 1941, într-un discurs în Reichstag, Hitler a anunțat niște cifre: în cinci luni de război, de pe 22 iunie pînă pe 1 decembrie, au fost capturate și distruse

    ― 17.332 de avioane sovietice
    ― 21.391 de tancuri
    ― 32.541 de tunuri

    și au fost luați prizonieri 3.806.865 de soldați și ofițeri sovietici. Fără a-I lua în calcul pe cei uciși, răniți și fugiți prin păduri.

    Vreme de 50 de ani mareșalii și generalii noștri au declarat aceste cifre născociri ale lui Goebbels și aiureli ale smintitului de Führer.

    Treptat însă lucrurile s-au limpezit. Odată cu trecerea anilor și deceniilor, cifrele pierderilor din 1941 ale Armatei Roșii, recunoscute oficial, creșteau și tot creșteau, pînă au ajuns să coincidă cu cele anunțate de Hitler. În prezent s-a stabilit, iar Marele Stat-Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse a recunoscut că, în primele cinci luni de război, Armata Roșie a pierdut, prin cei luați prizonieri, circa patru milioane de soldați și ofițeri,

    ― 17.900 de avioane de luptă
    ― 20.500 de tancuri
    ― 20.000 de tunuri.

    Rușinea devine insuportabilă cînd te gîndești că inamicul avea de ȘAPTE ori mai puține avioane și de ȘASE ORI ȘI JUMĂTATE mai puține tancuri, … iar… trupele care atacau numărau între un milion și jumătate și două milioane de oameni.

    Cercetători onești au calculat cifra pierderilor (pe întreg războiul). Aceasta depășește cu mult cele 7 milioane anunțate în timpul lui Stalin, 20 ― în timpul lui Hrușciov și 27 ― în timpul lui Gorbaciov. (În timpul lui Gorbaciov au adunat cifra lui Hrușciov cu cea alui Stalin și au obținut una nouă, cea mai adevărată).

    PENTRU NOI (RUȘII), A TRIMITE LA MOARTE TREI SUTE DE MII DE SOLDAȚI REPREZINTĂ O PIERDERE TACTICĂ NEÎNSEMNATĂ, ÎN TIMP CE PENTRU EI (GERMANII) AR FI O PIERDERE DE NIVEL APROAPE STRATEGIC.

    În 1945 Uniunea Sovietică era distrusă de război. Cîteva generații de bărbați tineri au fost practic nimicite. Nu mai avea cine să facă armata. Ultimul contingent și-a făcut stagiul militar obligatoriu din 1945 pînă în 1953 „pe durată nedeterminată”. Nimeni nu știa cînd va fi liberat. Dacă nu ar fi murit Stalin, băieții ar mai fi slujit mult și bine.

    …Hitler a provocat Uniunii Sovietice o rană mortală din pricina căreia nu și-a mai revenit NICIODATĂ. Comuniștii au prezentat acea înfrîngere din al Doilea Război Mondial aproape ca pe o victorie. Totuși, asemenea „victorii” rușinoase n-au mai existat în istoria lumii. În urma „marii victorii”, țara s-a transformat într-un cadavru, CHIAR DACĂ ȚINEA O BÎTĂ NUCLEARĂ ÎN MÎNA PUTREZITĂ. Ca urmare a „marii victorii”, Uniunea Sovietică s-a rostogolit pînă la nivelul celor mai înapoiate țări, pentru ca în cele din urmă să se prăbușească, dezintegrîndu-se. Însă cu aceasta descompunerea nu s-a încheiat.
    Procesul continuă.
    Iar finalul nu se zărește.
    Victor Suvorov

    DIN 80.300 DE AVIOANE PIERDUTE ÎN RĂZBOI, ÎN 47% DIN CAZURI CAUZELE FUSESERĂ ACCIDENTELE, NU ARTILERIA INAMICULUI SAU ERORILE DE PILOTAJ.

    Simon Sebag Montefiore STALIN – curtea țarului roșu

    uninterrupted attacks against Soviet army columns. Reminiscent of the early years, the Luftwaffe was able to inflict high losses largely unopposed. Over 800 vehicles were destroyed within two weeks. In the first three days of February 1945, 2,000 vehicles and 51 tanks were lost to German air attacks. The Belorussian Front was forced to abandon its attempt to capture Berlin by mid-February 1945.

  4. Ioan said:

    Imi place. Data viitoare vreau sa citesc o intamplare cu partidul USR si calul SUR! Sunt sigur ca gasesti legatura.

Leave a Reply to VASILIU MIRCEA PAUL Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: