Happy hour la bunătate

Plouă și e mai frig în casă decât afară.
Marea e murdară ca o minte de proxenet. Miroase a amar și sare. A transpirație de ocnaș.
Azi am auzit niște români la mall unde m-am dus să cumpăr ulei de gătit. E 4 euro litrul, de 2 ori mai scump decât o sticlă de vin. În supermarket sunt olandezi, nemți, elvețieni, englezi. Și câțiva români.
Taci dreacu că m-ai înebunit, a șuierat mama. Copilul român și-a tras nasul și-a tăcut.
Plouă de 10 zile, bătrânii umblă, aduși de spate, în gecuțe scurte, împlântate-n talii.
Tinerii dau cu petarde, poc, trosc, e sărbătoare, din hârtie presată au ridicat statui enorme de spiriduși și zeități, zâne și troli, țara arde și baba nu se piaptănă, nu are păr, că merge la chimioterapie.
Am închiriat apartamentul de la o rusoaică, mă rog, ea zice că e un fel de rusoaică, nu chiar, e căsătorită, spune, cu un ucrainian.
Îi e frică să spună că e rusoaică.
Îmi amintesc anii în care îmi era târșă să spun că sunt româncă. În 99, veneam din Sarajevo, cu autocarul, prin Bosnia, prin Croația un pic, prin Ungaria, am spus colegelor de drum că sunt ucrainiancă, idioata de mine, nu aș fi știut să zic Holodomor, nu aș fi știut să zic “Bună seara, naziștii mei” sau ceva care să sune vag ucrainian.
Crucea din leduri a farmaciei e jumătate sub apă, jumătate-n soare. Steagul Ucrainei stă acolo, albastru-galben, voluntarii de la Crucea Roșie se foiesc pe lângă ALDI și LIDL și alte lanțuri de magazine pentru nemți cărpănoși încercând să strângă donații.
Rusoaica mea rușinată că e rusoaică are un dulap-vitrină unde stă pitit un samovar pictat, pe ușă are prinsă o cruciuliță ortodoxă și de sub fustă îi ies picioare de manechină.
Meniul televizorului e în rusește, trăiască vacanțele la Bragadiru de Teleorman și crash courseul în kirilică, Russia Today e banată, dar am post chinezesc, TVR Moldova și TVR Internațional.
Cum obținem pacea minții în vremuri tulburi?, se întreabă o burtieră și o doamnă cu ochelari vorbește despre bunătatea românilor ca despre descoperirea apei pe Marte.
Corina, plecată din Roșiori în 2002, e la a doua căsătorie cu Dumitru din Galați și nu crede-n blândețe. “Mă mai trosnește și pe mine”, zice tandru-timorat soțul, cu două capete mai înalt ca ea. “Să meargă nevastă-mea-n Ucraina, s-ar termina războiu cu infractoru ăla-n două zile.”
Dar Corina nu merge la război, că are de făcut curat în Tarragona, are lupte grele de dus, cu praful, cu igrasia, cu țevile sparte, să se descurce Ucraina fără ea.
Plouă.
Vecina de deasupra, oloagă, mută mobilă în fiecare zi, încercând cu această zgomotoasă reașezare geo-strategică, să obțină un avantaj asupra plictiselii.
Nicăieri nu-i pace, îmi spun citind ultima mișcare a vecinului din Ploiești care acum îmi cere evacuarea și interzicerea folosirii casei.
La câteva sute de kilometri se moare din cauza unor cretini ca el.
Sunt și eu o refugiată, fug de propriul popor care oferă bunătate doar la happy hour.
Cum obținem pacea minții în vremuri tulburi?
Nu știu ce a spus doamna de pe TVR Internațional, am schimbat postul pe un program cu dansuri populare azere.