Când ați sughițat ultima oară?

Știi că ești bătrân atunci când nu mai sughiți, că nu te pomenește nimeni.
Seneca a zis asta, marți 4 octombrie, anul 21 după Christos.
Am sughițat ultima oară acum 2 ani.
De atunci nimeni nu a mai zis: hei, dar ce mai face Feher, dar unde crezi că e? Crezi că e cu același tinerel famelic sau cu vreun bătrânel cocalar?
Stau, stacojie-n dungi, ca un ciorap trist, pe-un fund de cutie IKEA.
Azi dimineață au plecat ai mei, nu am mai locuit împreună din `96, anul lui Acum Emil!
14 zile de feheri.
N-a fost ușor.
Ei cred în Digi și Pro, în știrile de la ora 7, în cătălin radu tănase, în breching nius și supere.
Cred în alb și negru și deloc în gri.
Cred în Moise despicând ape iar cartea lor de căpătâi nu e Biblia ci abecedarul de maniheism pentru oameni comozi care spală coloratele separat, să nu iasă revoluție în cuvă.
Au plecat și nu știu dacă o să-i mai văd vii.
E straniu să-ți iei rămas bun, crezând că e ultima oară.
Dar ce norocoși suntem.
Acum 35 de ani, nu ne-am fi imaginat că ne putem strânge în brațe pe un aeroport. Acum 34 de ani, aduceam acasă arpagic și sfeclă, de la practică, unde ne duceau cu autobuze, fiii țării cu pământ sub unghii, acum 33 de ani purtam pantofii lu frate-miu și-un poncho din Maroc, primit din Israel, Rumburaku îmi ziceau colegii. Mi-era frig dar eram vizibilă, sughițam, nu ca acum, când nu mi-este cald și nu mă pomenește nimeni.

Frate-miu le-a spus alaltăieri alor mei: Putin dă bombă în România și Polonia, rămâneți la Raluca.
Nu putem, avem bilete dus-întors. Dă-l dracu de tiran, a răspuns maică-mea.

Dacă acu 33 de ani, Dunărea era trecută într-o singură direcție, acum ai opțiuni.
Cu priority, cu bagaj la cală, cu locuri plătite în avans.

Noul Război Rece nu mai sperie decât vânzătorii de chiftele.
Rămas bunurile sunt cu E-uri, făcute cu aditivi, coloranți și alergeni.

Ne vedem în curând, în 2 luni, într-un an, acușica.
Acum 35 de ani, erai plecat.
Ca mort.
Plecat dintre noi.
Nu puteai să faci tai-tai, să te-ncumeți să vorbești despre confort, mâncare și turbulențele existau doar în vocabularul activistului politic.

Cred că trăim cea mai bună perioadă din viața noastră și nu suntem capabli să fim recunoscători.
Cred că ne doare mai tare să fim pomeniți, ponegriți, decât să fim uitați în binele nostru mediocru.
Cred că nu suntem comfort creatures cât suntem ființe care vor să nu fie uitate, oricând schimbând la barter existența plenară fără sughițuri, pe una precară cu.