Contribuția mea ca supraviețuitor

Apa s-a tras pe coate către Africa și nisip uscat rătăcește peste nisipul ud rămas în urmă, ca vocile purtate de vânt ale unei mulțimi strânse pe-un stadion.
Zgomotul verii s-a dus, turiștii au plecat, localnicii își reocupă băncuțele și balustradele preferate și magazinele au început să vândă eșarfe de cașmir.
Hipioții rastamani au fost înlocuiți de scrobeala englezească de vârsta a treia.

Doar leandrii continuă să înflorească în neștire, ca un erou al muncii socialiste sovietic, de neoprit, trimițând flori către soare. Levantul bate cald, învârtind vârtejuri de șervețele și mucuri de țigară. Nenorociții, uite cum aruncă pe jos, ca țiganii, zice maică-mea.
Nu aruncă nimeni pe jos, e vântul, mamă. Ș-apoi trebuie să aibă treabă și gunoierii orașului, doar nu o să-i lăsăm odihniți, să aibă timp să țeasă vreo ideologie nouă sau să coacă, în spatele tomberonului, vreo revoluție.

Aici nu sunt români, sunt legați cu sfoară ca pixurile de la biblioteca județeană, să nu îi ia vântul, de tejghelele și birourile unor megalopolisuri unde sunt magazine cu mălai, parizer și pate Ardealul.
Aici nu sunt români, putem să ne înjurăm călcând printre șervețele și mucuri de țigară, nimeni nu ne-nțelege.
Aici nu sunt români dar ăștia care suntem suntem prea mulți, prea furioși, prea țipători.
Purtăm cu noi bancuri de pe vremea lui Piticu, uri de pe vremea comunismului, răzbunări călduțe pe care nu am apucat să le punem în aplicare, frustrări ulceroase, inventaruri ale succesurilor personale rămase nerecunoscute, neputința de a lăsa mortu să se răcească sub pământ, de a ierta aroganțe, de a permite extravaganțe.

Ultimii ani m-au făcut să-mi pierd simțul umorului. Sau lumea întreagă și l-a pierdut și eu nu mai pot să râd la glumele ăstea.

Politica nu o mai găsesc amuzantă, cretinismul nu mă mai face să zâmbesc.
Ca să mă simt bine, citesc ce a zis Hagi.
Atât mi-a mai rămas.
Hagi. Ba nu, mint. Mai îl ascult și pe Gigi Becali pe partea economică dându-i-o-n gură lu Voiculescu.
Și apoi mă-ntorc la geopolitica explicată de spălătorese de cadavre, la prognoze economice făcute de ciatiste vizionare și îmi vine să-mi scot batista, să o ridic în aer și să mă las ridicată, învârtită, răsucită, ca un gunoi uman, între șervețele și mucuri de țigară, până se face iar primăvară și se întorc rastamanii.
Poate unul mă fumează și sunt și eu de ajutor.
Cuiva.

Asta dacă nu dă Putin bomba și, nah, atunci am treabă. Trebuie să salvez pentru viitorime vorbele lui Hagi și ale lui Gigi. Asta va fi contribuția mea, ca supraviețuitor.
Voi, ce v-ați propus să faceți?