&mdash; feher

visul meu este sa am o librarie intr-un oras in care cetatenii nu folosesc cartile doar ca sa faca vant micilor care se prajesc alene pe gratar, uite ca domnu flavio care si-a deschis librarie de limba engleza in trastevere unde americanii sunt mai desi ca tzatzele cu silicon la emisiunea lui capatos.

cum merge pravalia? vinde in nestire clasici, carti despre istoria romei si literatura de calatorie, aduce autorii la serate cu cititorii, curge vinul, curge conversatia, iese din matca si ajunge invariabil in politica.

flavio traseaza terenul de joc: mafia e in parlament, gomorra imparte teritoriile in economie, voi sunteti in aparare, tu atacant, tu conducator de joc, tu esti aripa dreapta. dupa plecarea lui monti-hulit de detractorii din toscana pentru legislatia care a terfelit putinele economii ale clasei de mijloc, acuzat ca este un economist de biblioteca, fara habar de ce se intampla in realitate- sau salvatorul italiei, daca pui urechea la fanii sai..

..dupa plecarea lui monti deci, a venit letta, un nene cu ochelari si aspect curatel, de sarpe miop si intelept. de fapt o fatada pentru berlusconi-anunta flavio. fara berlusconi coalitia de dreapta nu avea cum sa triumfe, gravitatia lui berlusconi striveste orice incercare de a evada din atmosfera poluata a dreptei.

dar de cand e dreapta un concept gresit? nu e in general, insa in italia, dreapta inseamna bani pompati in nord, in buzunarele marilor industriasi, centrul si sudul sunt lasate de izbeliste, megacoruptia a crescut ca tumoarea gigantica a lucicai bunghez. “italianul nu suporta sa-i spui adevarul daca e unul crud. prefera sa fie mintit frumos”, prefera deci sa-l voteze pe berlusconi decat sa auda vreo veste proasta din gura lui monti.

dreapta e un soi de stanga vopsita, legea e un foetaj care ascunde fire de par in crema de vanilie, “tu ai de platit taxe de 100 de euro, vine guvernu si spune ca acum iti da o scutire si trebuie sa platesti doar 70. poporul e vesel si nimeni nu se gandeste cine acopera aia 30 de euro care nu mai ajung la buget. pai iti zic eu de unde se acopera, din banii tai pe care iti vor pune noi taxe, ascunse, mariri de fiscalitate picurate pe sustache, in timp ce tara sta cu ochii beliti la tzatzele demoazelelor plimbate prin studiourile televiziunilor lui berlusconi” zice flavio.

suna cunoscut? nu trebuie sa fii patron de librarie ca sa vezi similitudinea. dar pentru asta trebuie sa mai lasi televizorul si sa mai pui mana pe o carte. mai ales ca vine weekendul.

trafic de hanoi, la un pas de noi

June 20, 2013

pe autostrada spre roma, la benzinarie un italian isi trage tacticos manusile de plastic pe maini si purcede sa alimenteze. de unde are manusi de plastic, le-a adus de acasa? nu duduie, uite dispensorul de manusi, ca sa nu puti a benzina atunci cind ii treci mana prin par iubitei.

benzile se-noada, traficul curge gros ca dunarea la budapesta, nimeni nu tine banda, nimeni nu vrea sa tina banda sau nu poate sa tina banda sau poate ca doar eu vad benzi si reguli acolo unde macaroanele vad oportunitati, vjjjjjjjjjr, al 128-lea van imi taie calea, ma-mpinge inspre camionul care alearga manios in stanga, toti trei ne-nfigem in intersectia in care au inflorit cateva zeci de scuteristi, roiuri de tzantzari bazaind la lumina rosie a semaforului.

trafic infernal de vietnam. daca va mai spune cineva vreodata ca bucurestiul e varza, opriti-l in fata computerului, intrati pe youtube si cautati trafic hanoi, trafic ho chi min, trafic vietnam. cum e asta: http://www.youtube.com/watch?v=Uz5uxAsrbwI, nu va lasati pacaliti de primele secunde, mutati la 0.39, cascati ochii si cu mana dreapta bateti repede 3 cruci. halimaiul e la fel de aprig si in roma, aici insa se circula cu viteza.

degeaba incerc sa descalcesc matematica traiectoriei domnului din stanga, ramine la fel de neinteles ca rationamentele maica-mii. gresesc drumul o data, de doua ori, de trei ori, suvoiul ma-nvarte, sunt o punga billa prinsa-ntr-o bulboana, dupa 1 ora 40 reusesc sa ajung in fata biroului rent a car sa predau masina, un francez demn intreaba de ce ar avea nevoie de asigurare, doar sofeaza de 50 de ani, in parcare toate masinile sunt tesite, troznite, batucite, “ia-ti prietene asigurare, asta e roma, nu paris”.

coada din fatza de la pizzeria remo e ca un banc multicultural, avem americani sumoisti, avem francezi partzari, avem contese ofilite rujate intens, operate si vopsite strident, avem birocrati in costume, avem mustati ghidon si par lipit cu briantina, peste zgomotul de turbina al cozii se inalta trilurile unui vrabioi gras care ghideaza multimea: doi la masa 1, trei la masa 4. poporul se executa, huruiala de cascada a multimii ineaca urechile, 12 muieri bocane pe tocuri pe gresia modesta si se aseaza la masutele de plastic. suntem in cea mai faimoasa pizzerie din roma, cartierul testaccio, al mai pe val cartier roman. doua pizze alearga la baiatul, salsiccia cu fasole la domnita, bruschete cat ozeneurile la domnu, prosoapele de pe cefele groase ale nenicilor care fac pizza (m-am gandit 3 minute cum se zice pizzaiolilor, pizzaioli. niciunul nu suna bine asa ca am dat-o pe romaneste ca si stiu cum stau la panda filologii sa ma bage cu nasul in gafele gramaticale) picura sudoare. sanatate.

romanii sunt..

June 19, 2013

1 Comment

mirele si mireasa sosesc in caleasca, sunt imbracati in costume ceremoniale japoneze, ea-gura desenata rosu pe varul fetei, el-mustacioara de hirohito, frac, pantofi cu scartz, calca marunt si des pe linga caleasca, ii prinde mana si o ajuta sa coboare, florenta la picioare, pozarul e in pozitie, ram-pam-pam-pam, trage 50 de poze pe secunda, se vede domul? se vede? se vede podul? hap, nu se vede, pai baga si ponte vecchio in cadru. arcuit peste arno, este singurul care a supravietuit celui de-al doilea razboi mondial. miscati de frumusetea lui, nemtii nu l-au pulverizat, fritz ai tu asa ceva la tine acasa? nein, dar tu hans? nici eu n-am vazut ceva atat de frumos, dar tu siegfried? nici eu nu stiu ca in thuringia sa fie asa ceva, pai atunci voi si cu prietenii vostri veti muri aparandu-l de aliati, dar nu va atingeti de o caramidutza din el.

nemtii. bunica lui toni povestea ca in 1943, cind au trecut prin satul ei, nemtii au impartit ciocolata copiilor, erau domni, curati si binevoitori, atenti si politicosi, niciodata nu au insfacat ceva fara sa ceara inainte. daaa, niste domni, asa erau nemtii, cind au ajuns in ’44 la bunica-mea. ofiterii tzitziritzi i-au rupt inimioara ei inegrita in soarele baraganului: ce lumina mamica, ce oameni frumosi si de treaba.

stereotipurile se formeaza acumuland valuri de informatie similara, informatie care iti intareste parerea preformulata, dar noi suntem inclinati natural sa strangem doar datele care ne confirma teoriile, deci rezultatul este puternic influentat de ipoteza formulata. nemtii sunt drepti, domni, blonzi, reci. italienii sunt veseli, dezordonati, agitati, creativi, isterici. romanii sunt..hopaa, depinde pe cine intrebi, unii pun botul la retorica nationalist triumfalista: destepti, frumosi, ospitalieri, muncitori, conducatorii noului ierusalim.

sau sunt: lenesi, hoti, vicleni, descurcareti, impostori, murdari, prosti, manipulabili, lasi daca ii intrebi pe depresivii cu actele de imigrare in portofel. stiu romani carora le este tarsha sa spuna ca sunt romani atunci cind sunt in strainatate, iar cind sunt in italia tarsha se transforma in frica. si daca-mi dau in cap, si daca o sa creada ca le ciordesc prosoapele?

gregorio sporovaieste in spaniola, crede ca sunt din argentina pentru ca in contul de airbnb, e trecut buenos aires ca oras de origine, gregorio a lucrat in constructii in spania si eu nu stiu ce sa fac, daca vreun marian i-a ciordit banii sau vreun viorel nu se spala pe picioare si imputea baraca? stii, nu sunt argentinianca ci romanca, astept sa cada barosul in tampla, gregorio tace incurcat. ma simt impostoare, camuflata sub falsa identitate a noului papa francisc, gregorio mesteca ceva-ntre dinti, astept:

..”te iubesc. du-te-n pizda ma-tii”. uhhhh, am trecut proba, romanii din spania l-au invatat toate injuraturile posibile. romanii sunt generosi.

de ce-s mai tari templierii lor decat templierii nostri?

June 17, 2013

porcii mistreti se alearga la liziera lui san gimignano, oraselul este o capcana uriasa de ursi americani si de vulpi frantuzesti si de cerbi japonezi, in fiecare an fiecare amarastean care s-a intamplat sa traiasca in san gimignano primeste din oficiu un dumicat de 500 de turisti. pastrand proportia asta ar insemna ca florenta sa-si deschida portile pentru 150 de milioane de calatori pe an. nu o face, orasul nu-i vizitat nici macar de o zecime din numarul enuntat bombastic mai sus. imaginati-va stresul san gimignienilor la sosirea hoardelor care cumpara, beau, maninca, pozeaza, fac dus, claxoneaza, vorbesc tare sau susura serpeste la fiecare colt de strada, sosete in sandale, guri cascate, capete date pe spate, priviri strapungand plafonul de nori. unde e varful olimpului? san gimignano e faimos pentru turnurile impresionante in care niciun icar nu s-a grabit sa-si zobeasca fuselajul.

turnurile sunt albe, cainii sunt toti aurii, batrani si artritici, pisicile sunt niste pume plictisite care abia au terminat de mancat jumatate din rusul asta si piciorusele francezului astuilalt. templierii au fost si pe aici, au fondat biserici si bed and breakfasturi si au pus bazele cooperarii cu fabrica de posete din china care acum aprovizioneaza magrebienii care bat in sus si-n jos orasul, vreti o gentuta? nu prietene, incep sa prefer surdo-mutul de tren din romania. tacerea este-iata-de aur.

templieri avem si noi la cartza, la igris, avem teutoni la prejmer si harman, dar niciunul din cei 500 de turisti pe cap de locuitor al lui san gimignano, nu are habar ce e aia cartza si igris, nici prejmer sau harman: o firma de avocatura nemteasca? doua firme de avocatura nemtesti? nu domnilor si doamnelor, ultimele sunt doua spectaculoase biserici fortificate din secolul XIII, plasate la nici 20 de kilometri de brasov. minuni arhitectonice pe care le viziteaza doi trei englezoi speriati sau niste sasi intorsi sa vada unde a crescut bunicutza inainte sa ceara reintregirea familiei si sa o stearga in padurea neagra.

intrebare: cum reusim sa pastram misterul? cum se face ca nici dracu nu stie nimic despre noi cind e vorba de lucruri bune? cum reusim sa ascundem tot ce e bun sub un strat gros de unsorica si sa scoatem la inaintare ciotul bubos cu care cersim un banut pentru ca, vezi bine, suntem victimele istoriei?

aceeasi istorie care ne-a dat teutoni, templieri, biserici fortificate, biserici cisterciene, dinozauri pitici si placutele de la tartaria. aceeasi istorie pe care nu o stie nimeni, cazuta dupa un fiset ca dosarul unui viitor soldat cu pile la ofiterul de recrutare. cui ii trebuie istorie cind acum trebuie sa te pricepi doar la ciordeala?

suntem in groapa de gunoi a istoriei. la propriu.

June 16, 2013

3 Comments

cea mai grozava incercare pentru o casa de productie in romania este sa se descurce cu un scenariu care zice: “suntem in fatza unui conac, sirurile de vitza se intind cit vezi cu ochii”, nu vitza e problema, ce te faci cu mezonu? il pui in postproductie? 50 de ani de comunism acid si inca 20 de lene-prostie-lacomie au dezbracat tarisoara de demnitatea arhitectonica a timpurilor trecute. herculane a fost lasat sa cada, art nouveaul a fost violat de pensiunile portocalii cu geam oglinda ale ghertoilor cu bani care viermuiesc pe cadavrul fostei statiuni. sinaia*, drumul spre peles, te tarasti printre chioscuri de lemn care vand tirbusoane cu dracula si melci gonflabili chinezesti, piatra cubica e aici, dar aici nu mai e, a fost si este ciordita de intreprinzatorii rromi, ziua in amiaza mare se apleaca si-o smulg din caldaram bucata cu bucata, gardienii picotesc in timp ce drumul dispare de sub talpile lor. duca-se.

lasam in spate insula de latrinitate si ajungem in toscana. torre del sasso, anul fabricatiei-1400, peste drum un alt conac de la 1300, mai avem un castel pe deal, colea, de la 1200, biserica de la anul 900 si una mai tinerica, de la 1200. in 1954 torre del sasso era fabrica de ulei de masline, in castelul de pe deal era o alta presa de ulei. in conacu de peste drum era frizeria, duminica se facea coada pina-n strada, macaroanele se aranjau pentru slujba, nu se face sa te vada doamne doamne cu perciunii neingrijiti. apoi a venit mecanizarea, coada din fatza frizeriei a disparut, poporul s-a mutat la oras, conacele s-au golit insa lepra romaneasca n-a calatorit in italia si constructiile au ramas in picioare, neatinse.

timp de 40 de ani, pina cind italianul si-a scos nasu din menghina si-a dat orasul pentru viata la tara, nimanui nu i-a trecut prin cap sa fuga cu barnele din tavanul castelului parasit x sau sa demonteze, caramida cu caramida, piatra cu piatra, peretii conacului y sau macar sa creasca porci in turnul z. nimeni nu s-a gandit sa ridice, uite aici, in buza bisericii din anul 900, un showroom maramuresan, cu termopane, 3 etaje si acoperis lindab. ba mai mult, cind au fost reocupate, castelul, turnul si conacul, au fost curatate, intremate, un botox aici, un lifting colea, nu tu tzatze noi, nu tu nas taiat. restaurare cinstita, cu respect pentru istorie, cu pretuire a traditiilor.

v-ati prins deci unde bat? intr-o tara unde televizorul vomita zilnic de 18763 de ori cuvantul traditie, unde se proclama venerarea mostenirii daco-romane, sarmizegetusa e-ngropata in peturi**, turnurile medievale sunt cacastori pentru localnici iar ministerul culturii are cinci inspectori care trebuie sa ingrijeasca 29000 de monumente istorice si situri arheologice. adica 0.000172 oameni per monument.

cum numarul inspectorilor nu creste, ca nu-s bani, trebuie sa scada numarul monumentelor. mana libera la praduiala si distrugere. ia mai furati mai flacai si pocniti din bice maaaaai.

PS poate ca lucrurile s-or fi imbunatatit intre timp. am pus stelute la sinaia si sarmizegetusa, pentru ca ambele au fost vizitate in 2011

de ce asa si nu altfel. scurta istorie a lacomiei omenesti

June 13, 2013

2 Comments

tiziano isi sufleca manecile, umfla o creta si incepe sa schiteze rapid starea de lucruri a societatii italiene, acum, la mijloc de 2013, dupa cristos si dupa noi potopul.

care va sa zica florenta are cateva milioane de vizitatori pe an, ceea ce face ca mai putin de jumatate din orasul vechi sa fie ocupat de localnici, fugiti in suburbii, departe de acordeonul tiganesc si de posetuta senegalezului. in centrul istoric e turistu care atarna in medie cam 2 zile in oras, lasa banu si pleaca si mai sunt studentii care stau citeva luni. avem deci hoteluri, carciumi si terase, camine studentesti si cluburi, avem scandaluri de la spritz, ciordeli, droguri si cafturi, avem bande si mafie si nimeni sa intervina pentru ca politia nu munceste noaptea. de ce? asa, politia nu munceste noaptea, noaptea politistu scoate chipiu, il pune frumos sub tampla si doarme linistit, ce se poate intampla? panicat de valul de criminalitate si de lipsa sacilor cu nisip care sa-l fereasca de viitura, primarul florentei a decis, acum cativa ani, sa interzica servirea bauturilor alcoolice dupa ora 23 in unitatile de consum.

ho-paaaa, si-au zis indienii si pakistanezii care aveau chiosculete deschise non-stop, pai nu-i nimic fratiorilor, cumparati de la noi spirtoasa si va racoriti cu dinsa aici pe bordurica, mult mai ieftin, uite o vodca aici costa 8 euro sticla, florentinu nu-si putea dezlipi fatza de pe piatra cubica unde zacea latit pina-n zor de zi, criminalitatea se deschidea ca un furuncul fermentand. si uite asa primarul a decis sa intervina din noua: indianului i s-a luat dreptul sa vanda alcool dupa ora 21 dar la carciuma poti sa bei pina la ora 2 dimineata. cine sa se asigure insa ca se respecta legea, ca politia, cum ziceam, la orele astea e in pijama cu ochii la ramona badescu?

peste tot e la fel de mare brambureala? clar, nu exista orasul perfect in italia, peste tot serviciile sociale sunt praf, romanii se cred buricul pamantului, orasul etern, orasul etern corupt si murdar, milanezii sunt jidovi, cu 1200 de euro mori de foame in nord, in sud e saracie, bari e-un soi de giurgiu cu oameni buni dar prostalai, iar napoli e caracalul, unde toata lumea e pe ciordeala-ciupeala si mafia are un deget bagat in fundul fiecarui politician pe-o raza de 1500 de kilometri. acusi, de curand, a fost scandalul cu ziaristul care era cat pe ce sa fie matzit de camorra pentru ca a avut obraznicia sa vrea sa vanda paine fara sa ceara voie. totul este teritorial si specializat pe natiuni: in florenta senegalezii controleaza vanzarea de cacastufuri pe strada, pentru ca asa zice mafia si pentru ca in florenta e ambasada senegalului, deci sunt legati birocratic de florenta. in roma aceeasi operatiune e in mainile ganezilor, pakistanezii sunt cu florile, romanii nostri sunt trasi pe linie casnica, ei se ocupa de servicii de curatenie-intretinere.

de la familii, organizarea sociala a trecut pe natiuni.

chiar asa, mai aveti casa de medici, as vrea sa-i dau unuia dintre ei add pe facebook? tiziano e ingrijorat ca si cum l-am prins cu meniul descoperit. nu mai au de medici, acum cativa ani s-a stins si ultimul carbune fumegand din neamul baietilor astora care au pus foc la fitilul din fundul renasterii, au murit fara copii, sterilitate, boala grea. la putin timp dupa decesul ultimului de medici a aparut un lorenzo de medici. italia intreaga l-a adulmecat, l-a masurat si a decis ca e facatura, nici macar nu era din florenta, bashti prietene de aici. nici pazzi nu mai exista, pazzi sunt conspiratorii care la 1400 au incercat sa-l ucida pe lorenzo magnificul, nebunie curata au zis florentinii si de atunci pazzi s-a transformat in pazzo, in italiana “cucu”, “nu esti cu toti boii acasa”, “ticnit”, “dement”, “descreierat”.

s-ar putea sa mai fie ceva urmasi ai casei de camatari strozzi si sigur au ramas bischeri, parintii morali ai termenului bischero, care, pentru florentini inseamna lacomie combinata cu prostie. de ce? in secolul XIV, biserica incerca sa faca loc basilicai santa maria de fiori asa ca poprietarii casutelor din zona au fost convinsi cu bani sa paraseasca suprafata de joc si sa se mute-n alta parte. numai bischeri au ramas inflexibili, incercand sa negocieze o suma mult mai mare, rezistand la toate incercarile bisericii de a descoperi o cale de mijloc pina cind mana divina cu bricheta sfanta le-a pus foc la pravalie, asa ca bischeri s-au lins pe bot. de tot.

ce invatam din aceasta poveste? ca nu-i bine sa fii calic crinutz, ca nu-i bine sa nu stii sa cedezi victoras si ca, in general, romania nu mai are de mult familii de boieri si ca se vede clar ca suntem condusi de niste tarani.

da vinci si aparatul de legat turistu de glie

June 12, 2013

11 euro costa biletu de intrare intr-o garsoniera trista, ok, exagerez, apartament de obor cu doua camere si camara, unde un smecheras a varat claie peste gramada reproduceri dupa lucrarile ingineresti ale lui leonardo, mecanisme de lemn care masoara viteza vantului si umiditatea, ridica greutati sau elimina frecarea. o englezoaica grasa intra in sicriutul octogonal, captusit cu 8 oglinzi care-ti permit sa-ti vezi ceafa si cosul de pe buca stanga, ‘baby, trebuie sa intri si tu”, baby se strecoara zvlet intre cei 8 pereti si geme impresionat. leo e tare frate, a facut si prototip de stilou si unul de tanc, ceas si elicopter si submarin, un gater actionat de apa si a creat strabunica mitralierei moderne. sprijinit de peretele negru e o bicicleta de lemn, numa’ buna pentru hipsterime, si p-asta tot nea da vinci a facut-o? hmmm, de asta nu se stie sigur, ca schita a fost gasita incropita pe niste documente dubioase, da’ automatonu e sigur al lui, mai precis robotu medieval, o armura actionata de sfori, tragi in dreapta iti schimba bordura, tragi in stanga, revizuieste constitutia.

in 35 de minute ai terminat opera lui da vinci, ce mai ai de facut? poate sa citesti trei vorbe despre viata maestrului: acuzat de sodomie, s-a refugiat in bratele familiei sforza care l-a insarcinat cu organizarea petrecerilor de la castel si crearea vestimentatiei de bal. un soi de botezatu renascentist, sunt sigura ca a avut o colectie de chiloti care a rupt inima occidentului iluminat. cu aceasta informatie esentiala despre titanul din vinci, iti iei la revedere de la cea mai blazata casierita din univers, treci pe linga muntii de ascutitori chinezesti cu monalisa si iei calea orasului lucca.

declarata noua perla a toscanei, un oras fara staruri dar uniform gratios, cam ca jocul lui deportivo la coruna pe vremea cind ma uitam la fotbal. prinse intre zidurile pe care poporul baga jogging sau se plimba cu bicicletele, sunt jde piete, turnuri cu gradini suspendate, un amfiteatru roman ocupat cu carciumi si magazine, sute de magazine de pielarie care i-au scos din biznis pe vesnicii senegalezi sau magrebieni care-ti vand vuitonul chinezesc, si catedrale iesite ca primarii usl dupa alegerile din 2012. adica multe, nu murdare, cum v-ati fi putut inchipui.

pe treptele uneia, 5 baietasi isi impletesc dreadlocksurile, ma strecor pe linga, in drum spre racorica divina dinauntru.. inauntru avem racorica si o pinctura a lui tintoretto, racorica si pictura sunt impartite cu un grup de mamai din scotia, mamaile se uita ganditoare la pictura si se-ntreaba “who’s she?”, chiar asa, cine e madama cu un prunc in brate plasata de tintoretto taman la cina cea de taina, toate trei ne scarpinam in barba. frecarea nu ne aduce vreun raspuns. incurcate-s caile domnului.

in piazza napoleone, linga ringispiru care-nvarte puberi cu cosuri, e intalnirea confederatiei vespa, sunt zeci de bijuterii, tzitzirite-poleite, mangaiate-admirate, uite-o pe aia roz, ai vazut-o pe aia verde? proprietarii isi umfla pieptutzul cu serotonina, vorbesc mai tare, gesticuleaza mai mult. o turista olandeza stranuta vartos, trimitand stropi de cappuccino spre bleul unui scuter. r-ati ai dracu de calatori, sunt sigura ca leonardo s-a gandit la un prototip de masinarie de tinut turistul acasa, dar nimeni nu s-a gandit inca sa-l puna-n aplicare.

esti drogat sau umbli cu cioara vopsita?

June 10, 2013

un grup de chinezi pe segway trece pe piatra cubica, zdranganindu-si dintii-n gura, trd-brd-crd, isi musca limba isi trantesc de piept maxilaru dar n-are a face, sufera baba cind tre sa se dea futurista. in fatza la palatul pitti, cheerleaders baga lapte gros sau iaurt subtie, picioare zboara in aer, maini agitate, americani penibi.. dau sa zic, dar sunt francezi, francezi care se poarta ca americanii tocmai ca sa strice reputatia acestora in strainatate, sa-ti spui “uite ce imbecili zgomotosi. tataie nu mai e cazul sa-i astepti pe americani, li s-a degenerat si astora rasa”, dar sunt cocote frantuzesti care joaca la discreditare. la 20 de metri, piata e plina de indieni care te ademenesc cu espadrile si esarfe, poate nu-s indieni. poate-s tiganii nostri, castigatorii premiului intai cu coronita la salonul mondial de inventii, cei care s-au dat sri lankezi in 2004 si 2005, victime ale tsunamiului care le-a luat pe sus casuta si le-a depus-o taman in montmartre. “da si mie un banutz boierule”, pai de unde stiu sri lankezii romana? ce intrebare imbecila, desigur de la stramosul decebal dar nu ma starniti ca iar incep cu dacii si planetara lor dominatie.

in piata santo spirito miroase a mari si a cica, care se drogheaza bre in mijlocul orasului, la lasata intunericului?, 6-7-11 maini se ridica, bravo, continuati, continuati. o bucata de bezna cu urechi albastru-fosforescent vine catre masa mea, donnie darko de senegal, oare nu vreau si eu urechi albastre stralucitoare ca ale lui?, nu vreau, poate vreau bling-bling senegal? nici asta, hasis?, nu multumesc, sunt old school, imi place bautura. un alt soldat al comertului cu amanuntul se apropie, dinsul are craniul impodobit cu un turn de jobenuri colorate, e sigur ca mi-ar prinde bine unul intru indeplinirea numarului cu iepurasul, nu vreau, poate atunci niste jointuri, servesc?, nici asta.

parada continua, de data aceasta un domn cu beculete multicolore, legate in serie, tip podoabe de brad, in ciuda luminitelor care clipesc feeric, dinsul e intunecat, vreau sa intru in atmosfera craciunului? nu, vreau hasis, iarba, cocaina, ceva? nu sarna. nu am dezamagit pe nimeni, in viata mea, asa cum am facut-o chiar acum cu, sa-i spunem generic, muhamed.

ba nu, a mai fost cineva, acu 12 ani, in rotterdam, tanarul negutator oferea orice: iarba, hasis, cocaina, pastile, nu multumim, poate atunci timbre, ciuperci, ketamina, nu sarna, atunci poate fete, doriti fete?, nici asta, ce-as putea sa va aduc, “carti” zice kisbac, “noi suntem pe carti”. stupoare, apoi o revenire spectaculoasa din upercutul administrat: sigur, asteptati-ma si-n 20 de minute aduc orice. ce fel de carti vreti? romanesti, traduceri din miron costin si mircea cartarescu.

iaca si pe ai nostri, cu acordeonu sprijinit de burtoaca, degetele alearga si leaga o cantzoneta, emotionate, doua lezbiene se-noada intr-un sarut dezgustator, ptiu, caini isi ling stapanii betzi naruiti pe treptele bisericii, doua femei rupte cara 2 halbe de la bar pina la masa, varsand jumate din ele pe trotuarul unde boema s-a asternut la petrecut, pakistanezi incearca sa vanda trandafiri. sau poate nu-s pakistanezi, poate-s tot tigani de-ai nostri ca se stie ca ei controleaza mafia florilor in praga, de ce n-ar face-o si-n florenta?

imi amintesc si rad ca proasta de istoria lui oreste din barcelona: 4 romani, la masa, beau cafelute si privesc cu ochi mici foiala de pe rambla, la urechea lui oreste o voce ragusita susura o doina de jale “ p.la veeerde, p.la veeeer-deee, esti o p.la veeerdeeeeee”, ce-ai zis ma nemernico?, tiganca tresare si zambeste viclean “ah domnisorule, daca stiam ca esti roman, nu cantam asta. dai si matale un ban?”.

arunc un hai noroc, la multi ani, pakistanezul zambeste si insista sa-mi vanda floarea. mi-e dor de casa si o dulce injuratura romaneasca.

tartufo, borduri si bling-bling senegal

June 8, 2013