Archive

dutevino

the economist zice ca viitorul e depasit, isi roade unghiile pe-un scaunel si nu stie ce sa mai inventeze, americanii au scos deja termostatul care iti citeste gandurile, scade temperatura cind esti plecat de acasa si comploteaza cu frigiderul, aspiratorul si play stationu sa-ti faca un surprise party, indienii, chinezii, rusii si japonezii te ajuta sa fii ubicuu, prins in trafic dar si privind peste umarul contabilului care joaca solitaire crezand ca nimeni nu-l vede, tztztztz, big brother e little brother, little doctor brother pentru ca, zice revista, cea mai strasnica aplicatie a robotului care te multiplica este cea in spitale, in timp ce medicul isi face pedichiura in maldive, chipul lui iti zambeste larg la marginea patului si te intreaba “cum va simtiti azi domnule mitica?” de pe ecranul unui ipad catarat pe-o coada de matura cu rotile. pentru piata romaneasca as dota ipadul cu buzunarul de spaga, un cititor de card, l-ai trecut prin fanta, gata, atentia intra direct in cont, curat, tehnologizat, asa ca pentru anul 2013. cred ca rup cu aplicatia asta in tarile fostului bloc comunist, conturile, desigur, le deschidem in cipru, astept finantare si dam drumu la treaba, sigur punem mana pe unul la gala premiilor de design din londra 2014.

da’ pina atunci sa va zic de premiile pe 2013: digitalu rupe, avem de la aplicatii pentru runneri care prea se plictisesc fugind fara rost si atunci niste dementi au creat un program care-ti pune pe urme o armata de zombie, “fugiii, ia-o la dreapta, acum”, grohhhh-grooohhh, plescaieli in ceafa, “ia-o la dreapta si salveaza-te” comanda un nene in casti, vezi care e mersu aici: https://www.zombiesrungame.com, pina la inovatii stranii ca cea a unei companii producatoare de portelanuri care a mixat sarmaua cu augmented reality, “mamiii, pasarica mi-a mancat toata mazareaaaaa”, iaca aici isprava http://www.unanico.com/ehh.html.

e anul imprimantelor 3d care au trecut de zona paharelor si vuvuzelelor si au ajuns in sfarsit sa aiba aplicatii serioase: exoschelet pentru copiii cu distrofie musculara, poftim aici http://hpectechtrends.wordpress.com/2012/08/21/3d-printed-exoskeletons-for-children/, a camerei foto pentru retarzi, lytro, care-ti permite sa schimbi focusul dupa ce ai facut poza, https://www.lytro.com/camera#perspective_shift si a inventatorilor substantei care elimina palmele peste fundul sticlei din tortura extragerii ketchupului pentru ca da, stimate cititoare si incantatori cititori, a fost inventata substanta liquiglide care face rosioara sa alunece ca mucul copilasului intr-o zi geroasa de martie, luati de va minunati http://www.fastcoexist.com/1679878/mits-freaky-non-stick-coating-keeps-ketchup-flowing.

bineinteles ca apar vesnicele exercitii de ecologie, pescari ramasi fara halibut care prind navoade de plastic din care fac mobila ca sa-si finanteze comunitatile ramase fara obiectul muncii, scaune facute doar din reziduuri, care apropo-la fabricile de mobila zic expertii ca sunt cam 80% din materia prima intrata in productie, mai avem scaune din rasini si pilitura de fier modelate de magneti si biciclete cu baterie si lampi cu stecher in care sa-ti bagi telefonul la incarcat, vopsea sensibila solar si camera ploii unde detectoare de caldura te lasa sa treci prin siroaiele de apa care cad neobosit din tavan, ca nastase prin parnaie, fara sa te atinga nimic.

imi place aici in viitor, dar, trebuie sa va reamintesc, ca nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile daca dacii nu ar fi inventat pamantul, axul lumii si caloriferul.

“ultimul album david bowie tineti?”, a-hahahahahahaha, domnul bonom de la hmv da cu lol-urile de pereti, 30 de ani pe repede inapoi, ma simt ca la complexul mare intrebandu-l pe travestitul cret, cu firele de barba rasarind discret din stratul gros de fond de ten, daca mai au pantofi cu toc in fata si tenisi cu fermoar pe talpa, a-hahahahaha, albumul a fost ras in cateva ore, de doua saptamani, de dupa rafturi, pandesc neobositii fani, nimeni nu stie cind vine urmatorul transport, mister. in ploaia rautacioasa de afara un cetatean tasneste pe linga mine, scara verde la subrat, poate are de schimbat un bec, poate a auzit miorlaitul unei pisici captiva pe o craca de castan, poate a..omul cu scara se-nfige hotarat in multimea insirata in fatza cinemaului odeon, reflectoare matura omenirea uda, ies aburi, urla muzica, mc-ul arunca vocale in portavocea infundata cu apa, blop-blop-blop, cuvintele ies leoarca, scurtate, decolorate, omul cu scara s-a cocotat pe ultima treapta, isus din corcovado, pluteste-ridicat la ceruri, ce vezi, ce vezi? nimic, multimea se foieste, abureste, clocoteste, e lansarea filmului gi joe, gi joe 2, cu domnu tahitian cu grumazul adunat intr-o teasta ingusta, ca o sticla de schweppes, nu stiu cum il cheama, si bruce willis care o fi greu de ucis, dar e si mai greu de vazut, n-am scara, banca sau detenta asa ca ma feresc de pneumonie sub acoperisurile de pe strada anticariatelor.

intr-o vitrina un cetatean asteapta demn la o masuta urmatorul client, e ghicitor in carti de tarot, n-are turban, nici batic cusut cu banuti de aur, arata a profesor de matematica iesit la pensie, genul care imbraca o uniforma neagra cu scorsese security si reazema trist peretii unei farmacii din bucuresti, ghicitorul si bancul sau de lucru sunt doar o particica modesta dintr-o librarie gigant mistica: tot peretele din stanga e vrajitorie, cum sa legi-dezlegi-culegi-alegi, witchcraft for dummies, farmece si blesteme si potiuni, apoi peretele cu cristale, 2 italience discuta aprins daca sa ia roz sau alb sau poate verde smarald, carti de tarot, carti de interpretat tarotul, globuri de cristal, cruciulite, svastici, serpi pe bastonase, uite si astrologie, chinezeasca, occidentala, indiana, vedica, aiurvedica, reiki, self-help, salvati planeta, treziti-va, i ching, qi gong scris asa, chi kung scris asa, gnostici, budisti, budism tibetan, indian, chinezesc, tao, in 10 minute inchidem, atac de panica, inca nu am ajuns la subsol, filozofie crestina, ortodoxie, yoga, alchimie, cum sa faci aur din caramida refractara, din piatra, din lemn, asta e, o vreau, ne pare rau, am inchis, va asteptam si maine, casierul zambeste 2d, dac-as avea cristalul ala alb as putea sa-l transform in scara, sa-l iau la subtioara si sa-l vaz si eu pe nea bruce. sau as putea sa-l transform direct in bruce sau mai bine in ultimul album al lui bowie, a dreacu magie, de ce atunci cind, in sfarsit o gasesti, e intuneric si esti dat afara din pravalie?

casa de marcat ii e scut vanzatoarei, poporul umple incaperea, ca un banc de scrumbii plasa pescarului, preseaza, se zbate, o negresa gigantica, dezechilibrat cocotata pe-un scaunel fragil, anunta ca pot intra cei cu biletele de ora 16, oamenii trec pragul expozitiei de portrete fotografiate de man ray, deodata, unii-n altii, ca o inghititura prea mare care-ti ramane-n gat, toti 50-60 se opresc in dreptul textului-omagiu de pe perete care-nsira reusitele artistului, o tanara mama impinge un carucior, un tanar tata se taraste anevoie prin fatza portretelor, cu 2 maimute legate de picior, copiii urla, bebelusii behaie, ea-60 de ani acoperiti la coafor cu vopsea rosie -ii explica lui, docta, cu ochii levitand deasupra ochelarilor cu rame groase-negre, ce-i cu marcel duchamp, cine e max ernst si de ce au dat 10 lire pe bilet.

de ce? pentru ca man ray a trait ceea ce woody allen a visat in “a night in paris”, i-a strans mana lui picasso si i s-a uitat in ochi lui james joyce, cu hemingway a baut o tzuica si a mancat o maslina cu stravinsky, a spart seminte pe bancuta vorbind nimicuri cu matisse si cu salvador dali, pe pereti se-nsira o generatie de fochisti care au turnat gaz in palalaia de sub caldarea culturii moderne: jean cocteau si channel, tristan tzara si gertrude stein, avem andre breton si braque, dezinhibati, experimentatori, uite-o pe genica athanasiou-actrita romanca, model al primului portret in culori facut de man ray.

eeee, vedeti? tot noi-romanii suntem mai ai dreacu, noi avem cele mai frumoase femei-ar balosi patriotic buzele lui gadea, si tzara e al nostru, daca nu era el, canci dadaism, deci nici vorba de surealism, constructivism si deconstructivism si structuralism, fara el nea man ray facea poza de nunta in curul pensilvaniei si n-apuca sa-mbatraneasca cu un pahar de fernet la bufetul de la coltu strazii-n montparnasse, e limpede ca lumina zilei ca romanii au modelat ultimul secol, acesti hobbiti cu picioare murdare si obiceiuri barbare, ei au facut sa se invarta lumea, dar s-au retras, timizi, lasandu-i pe americani si pe englezi, pe rusi si pe chinezi, sa se balaceasca in luminile scenei.

ca sa nu mai vorbim de italieni, de francezi si de spanioli, latinii, latini pe dracu, latina este doar limba daca interpretata, limba dacilor-inventatorii crestinismului, prafului de pusca, ai primei burse din lume de la sarmizegetusa si ai pacalelii de 1 aprilie.

e timpul ca romanii sa se bucure de gloria faptelor lor: ma uit la galeria de portrete ale lui man ray si vad daci, acum doar eu, in viitorime insa miliarde de oameni vor stii adevarul. privind spatele para-violoncel al lui kiki de montaprnasse, ma intreb oare ce curent cultural inaltator mai pune la cale, micutul dar atat de creativul popor dintre carpati si mare?

ploua rece-congel-flagel, de pe tocurile rosii se reped, sub fusta-batista, picioarele vinete ale unei domnite cu coc, calca iute, fugind inodata de bratul partenerului la patru ace, merg la nunta? nu, la lingfield, la cursele de cai, prin turnicheti trec carnuri, 4, 6, 10 bucati, dichisite, dezgolite, poa sa fie -20 de grade, ce-are a face?, sunt curse, pui voaleta pe ochi si miniul de scandal si gata. batrani in livrea albastra iti spun bine ai venit, chircit sub o umbrela, un costum vinde ziarul cu ponturi despre cursa, cv-uri de cai, pareri de experti, previziuni-viziuni, punctaje, gramaje, foetaje, ma uit muta, in hol o trupa de barbosi cu fetze rosii urla niste cantece ostasesti, e saint patrick’s day.

piticu insfaca 4 berici si taloane de pariuri pe care scriu numarul calului si cat pun pe el, marmot bay, asta e calul meu, marmot bay, 2 lire, “each way, pune each way” zice piticu, “asa castigi chiar daca esti pe locul 2 sau 3”, e prima cursa, fugim la tarcul de afara sa vedem caii, ploaia-mi scoate berea afara din pahar, am pojghita de gheata pe mana inclestata pe plasticul puchinos, marmot bay are niste strecuratori de ceai peste ochi, e agitat si musca isteric zabala, ne-ntoarcem in tribuna, umar linga umar, roman linga roman, calul lui piticu se retrage, calul norinei e praf, calul lu muine e pamant, marmot bay taie ploaia, sageata, racheta scud, sol-sol, siiii, siiii…..locul 3, castig ceva?, “nu” zice piticu si pleaca sa puna urmatoarele pariuri, pentru cursa de 2.45.

5 lire, ai castigat 5 lire ca a prins si locul 3-piticu e extatic, iau bancnota, dau s-o pun deoparte, manca-ti-as gurita ta de marmot bay, “nu, trebuie sa joci banii astia. ii pui pe urmatoarele pariuri”, de pe fotoliu un lapricorn de 108 ani zambeste senil, sprijinit cu cotu-ntr-o lulea neagra-lustruita, pun mana pe vasilica, mos ciupic se lasa muls de noroc si stirb anunta ca si-a pierdut averea la curse, din spatele batranului izbucneste un cor irlandez, doua demoazele trecute bat marunt din picioare, agitandu-si jobenele enorme din burete, fetite cu rochite cu volanase isi tarasc pletele blonde pe covorul imbibat cu guiness, a doua cursa nimic, norina si piticu inhata 11 lire, victorie, vinul curge, traiasca, traiasca, hai sa alegem iar, muine merge pe ponturile din ziar, piticul se risca, norina e modesta, raman cu ultimul cal, 25 la 1 cota de pariuri, poetic verse, pun 2 lire pe poetic verse si fuga in tribuna, norul de peste pista e sfartecat la mijloc de soare, ploua cu bulbuci intr-o lumina sangerie, caii pleaca de undeva de departe, inotand in apa, poetic verse e ultimul, un crap grascior si lenevos, ce ma asteptam?, poetic verse-poetic verse urla scos din minti comentatorul in boxe, calul meu vine napraznic, buzdugan, trece de tot grupul si-si arunca gatul peste linia de sosire, piticul urla in delir, eu racnesc in pragul infarctului, tribuna tace, poe-tic verse.

casierita ma priveste plina de respect, insfac 60 de lire, de 30 de ori mai mult de cat am pus, daca nu pariam each way luam o suta si ceva, piticul e lansat in calcule, daca puneai 4 lire castigai 300, daca te aruncai la 6 castigai 700, sa curga sampania, sa vina bagabondele, pe hol barbosii sunt visinii la ochi si canta un ritm indracit, punctat de tropaitul domnitelor cu jobene, acum mai curentate, alte taloane, ma simt in forma, nu mai ies in tornada de afara sa vad caii, ma misc expert, desenand decisa sume pe hartie, e randul lui muine sa inhate 27 de lire, apoi norina 12, inchei seara cu 17 lire facute, fara emotii, pe seama lui lieutenant dan.

 

norina zice ca bukowski traia din cursele de cai. scria, publica, lua banu si apoi ii baga-n fundu unui vifor bragadiru sau implant pentru refuz, toata viata mea de copiraitar am urat sa dau nume, dar, uite acusi, de saint patrick day, ma gandesc sa ma reprofilez: nasica de cai m-as face, astept oferte. pariez pe: “caloriferu lu marga” si “mihaela, dragostea mea”.

 

 

prin sparturile din cearsaful botit de nori, anglia se vede alba, ninge la londra anunta pilotul, brrrrrr, se-ntinde un frison printre scaune, vantul smulge biznismenii de pe scara avionului si albastreste mainile pe balustrade, in hammersmith s-a trecut la garderoba de iarna: cusma sovietica de blana, cu urechi de bassett, shal tip acordeon, fash si slapi, abia la vederea cartofiorilor degerati ma ia frigul, centrala duduie si norina da cep la o sticla de vin.

bbc-ul isi pastreaza calmul, filmeaza din elicopter autostrazile din sud-est, ingropate in zapada, au fost ceva derapari, ceva accidentari usoare, cafenelele benzinariilor isi fac planul pe 5 ani, pline ochi de sinistrati, reporterul nu horcaie nevrotic, cu respiratia intretaiata de manie si surpriza, este calm, senin si discret, intervievatii beau cafea, ceai si spun cu un zambet delicat “it was terrible”, nimeni nu-si smulge parul din cap, nimeni nu infige degetul in ochiul guvernului sau in nara mucoasa a institutului de metereologie, pai si normal, ca asta e bbc-ul, se stie ca ei sunt mai retinuti, au o zgarduta care-i curenteaza la cel mai mic semn de entuziasm jurnalistic de tip tabloidian, sa mergem deci pe sky.

alti constipati, 1 metru de zapada in sussex este o stire care nu reuseste sa creasca intensitatea campului electrostatic din studio, doamna de la meteo anunta imperturbabila temperaturi de -4 grade care, din cauza vantului, se vor simti -10 poate chiar -11 grade, palmierul din fatza casei intra-n convulsii, cameron tace malc si nu proclama inchiderea scolilor si nici vestitul cod portocaliu, asa ca betivii continua sa bea berica gadilati de vantoasa, in fata pubului.

Ziarele de a doua zi spun sec pe pagina 6: cea mai rece luna martie din ultimii 27 de ani. punct. Punct. Nu batranele degerate, nu tiristi isterici, nu sapte cruci: doamne dumnezeule, de ce ne pedepsesti tu pe noi cu frigul asta? nu analisti in studio, cu priviri de bambi care simpatizeaza cu cetateanul prins cu primavara-n copca, nu trenuri intarziate, calm britanic,  drobul de sare n-o sa cada, e bine mersi cocotat pe dulap, nu mai bine discutam noi despre referendumul din faulkland? sau despre bugetul uk pe anul 2013? nu mai bine ne suflecam manecile si trecem la treaba? nu, asta cu suflecatul manecilor nu tine, ca-i al dracu de frig, mi-a inghetat urechea in drum spre tate modern, la parter, ciuciti in sosete treisferturi in aerul rece, 549 de elevi sporovaiesc, deseneaza si-si catara pe net creatiile.

keep calm and carry on.

sotul a pierdut banii la pacanele, sotia repede peste el cuvinte ascutite, jap-jap, il plesneste peste ochi cu invective si, simtind ca durerea pricinuita e prea mica, ii arde o palma peste ceafa, chinezul se chirceste sub uraganul de manie al nevestei, nu zice nici pis, cearta e blurata de imbulzeala din terminalul de ferry, haos, domnii de la ghisee nu vorbesc engleza, nici portugheza, mandarina nu stiu eu, arat biletul, necastigator, sunt trimisa-n capatul cozii, 80 de oameni intre mine si barcuta, 82-pentru ca soata manioasa isi vira jumatatea umilita si speriata intr-o gaurica in lantul uman, taman in fatza unor americani ocupati sa-si inspecteze reciproc cavitatea bucala, chinezoaica profita de erosul pasagerilor si se grefeaza pe coada, nimeni nu protesteaza, nimeni nu sufla o vorbulita, civilizatia occidentala e incapabila sa combata nesimtirea estica, s-o fi pus dracu sa faca asta la coada la picioare de porc la alimentara de la micsunica, brasov, 1987, numai sa fii incercat sa faca asta si o scoatem de perciuni si o tundeam ca pe olandezele tziitoare care s-au iubit cu ocupantul nazist, o ardeam cu tigara snagov pe curu-n care-i dadeam apoi un sut, pin in fundu chinei, asta-i faceam daca o punea dracu sa faca asta in ’87, la micsunica, nu ca prostii astia de americani care rad tamp si ridica din umeri. neispravitilor.

toti vesticii sunt la fel, inmuiati de atata corectitudine, flescaiti sub invazia barbara care-i umple de urina, “prieteni, chinezii astia doi tocmai s-au pisat pe voi”, nu draga, nu-ntelegi, au incontinenta urinara, trebuie sa le dam medicamente, nu sa-i pedepsim, si uite asa scroafa se catzara din craca-n craca, pina o ai in crestet, cu bucile-i cazute peste ochi.

da-o jos daca mai poti, dar cine vrea sa o dea jos? ca occidentalilor nici nu le trece prin cap: acum 4 ani fac escala la beijing in drum spre ulan bator, vant puternic, air china zice ca amana zborul spre mongolia si ne trimite pe toti, fedeles, la un hotel de linga aeroport, o suta de oameni asteptand pe peron autobuzul spre hotel, 40 de caucazieni, nemti si elvetieni si englezi stransi unu-n altul, oite barsane, 60 de chinezi si mongoli imprastiati capreshte, calarind munti de bagaje, vine autobuzul, opreste in dreptul gruparii vestice, care e spulberata hotarat din flancul stang de un atac tataresc cu coate si coapse, vesticii privesc aiuriti hoardele ocupand masina, stupoarea se transforma in superioritate: lasa-i ma saracii, ca ei in comunism au stat in picioare si sunt tare obositi, suntem mai presus de o bataie pe scaun, o sa stam noi pe culoar, spanzurati intr-o mana, si-o sa ne uitam de sus, milosi, la astia 40 de mogli care au crescut cu ursu-n padure, lasa-i sa ne ia scaunul, lasa-i sa ne ia locul, lasa-i sa ne ia mancarea, lasa-i sa ne ia bancile, lasa-i sa ne ia petrolul, lasa-i sa ne ia casele, ca ei n-au avut saracii, ca au avut ghinion sa se nasca de partea gresita a liniei.

si uite asa nesimtirea, lacomia si abuzul sunt bagatelizate, salbaticii nu sunt tunsi, frezati, spalati si invatati bunele maniere ci lasati-ecologic-sa populeze orasele, sa-mprastie sporii mitocaniei mai departe, sa se catere nestingheriti pe reguli, sa se spele pe picioare in castronul tau cu educatie, “ce draguti sunt, ca niste copii” surad emotionate elitele crescute la scoli occidentale, da uite asa, nestingheriti de vestul cazut in admiratia jucauseniei lor primare, cresc oameni ca gigi si ca udrea si ca marga.

coada se misca, prind ferryul de 8 si 20, pe scaunul de linga mine este sotia nevricos-ambitioasa, scoate telefonul mobil si pune muzica-tare, tarE, taRE, ii zic sa-l inchida, nu-ntelege, chem stewardesa, ii zic sa-i spuna sa inchida, cuminte se executa, americanii-mi multumesc din ochi, va-n gura de politicosi, ce v-ati face fara-un metis, trecut prin comunism, ca mine?

e cald, zabuseala, igrasia intuneca peretii, umezeala adapa plantele care izbucnesc ca parul de pe piept de sub camasa lui chewbacca din balcoanele metalice dantelate, pe trotuare uriasul piton uman se taraste catre piata senatului, in fatza catedralei 12 papusi gonflate sug demnitatea din cladirile istorice, cele 12 semne ale zodiacului, but of course, turistii capiati se pozeaza de gatul sarpelui, tigrului si calului, niciuna din harti nu-i corecta si ma-nvart ca o musca-n borcan, lovindu-ma de peretele asta, ricosand in astalalt, reusesc sa ajung intr-un patratel cu biserica, biblioteca, piatra cubica pe jos si flori curgand din ghivece, o cafenea pitica serveste o vanilla late dens ca lava, de unde esti?-ma intreaba o fata cu barbia ascutita, din romania, aaa, eu si prietenii mei suntem din ecuador, am venit sa studiem arhitectura coloniala portugheza, salud.

piata senatuluidupa hong kong, macau pare un soi de fetesti, baruri ioc, nici urma de carciumi, omul care a sculptat vanilla late-ul spune ca sunt inchise de sarbatori, dar sarbatorile s-au terminat acusi o saptamina, imi pica fisa in sfarsit: astia nu au restaurante pentru ca toata lumea mananca gratis la cazinouri, turismu-l faci cu lacatu pus pe matze, sa nu care cumva sa te momeasca vreun miros, cum e asta, imi rupe nara parfumul de la patiseria kao kei-producatoarea celui mai faimos export al statului macau, o eruptie chinezeasca a ingropat magazinul kao kei in omenire, cumpara tarte cu ou, cate 8, cate 10, cate 20, maninca pe bancute in fatza impreuna cu imensul trib cu care au venit in micromigratia de anul nou, intra din nou, mai fac o coada si isi mai iau 20, astept un sfert de ora sansa sa-mi infig dantura in sfanta tarta portugheza, sufletu lu magellan si inima lu vasco da gamma, paraiso.

madre de diosbuuuuuuuummmmm, templul de linga e atacat cu petarde, fumul se lasa peste piata unde un nene si ciocanasul sau fac ordine in entropia de piatra, indicatoarele chinezo-portugheze ma duc intre bolovani si inapoi la vale, pe poteci de capre, unde-i domle strada x? dar unde-i trotuarul? nu-i, pe linga cot imi vajaie-n viteza masinile, si stoluri de scutere mici si ascutite, in intersectie un militian se lupta sa tina turma lipita de case, incolonati turistii calatoresc spre mcdonalds sau starbucks, 3 cantareti peruani tin piept cu bravura tsunamiului care se repede peste muzica lor, bagandu-le muzica inapoi in coarda, in degete, in gura, omor.

templul de pe muntestrada cu piatra cubica lustruita duce spre ruinele catedralei madre de dio, pe trepte o colonie uriasa de pinguini gentoo tipa, se cheama, depune oua, se imperecheaza si se pozeaza, pina la scari trebuie sa treci prin dubla bariera a patiseriei kao kei, doua patiserii pe fiecare parte a strazii, scilla si caribda, nu ai cum sa scapi pacatului, poporul e invitat cu zambet sa inhate biscuiti de pe tavi uriase, doze gratis pentru heroinomani, firmituri pe barbie in toate fotografiile, zambete cu coca pe dinti, din fortul portughez din varful dealului orasul chircit sub valul de smog arunca in aer monstrozitatile luminate de neon ale cazinourilor din vale.

vulcanu macauannimic pe lume nu taie kitchul lui fisherman wharf, insirata pe marginea marii e voma unui arhitect care a mancat curry, mazare si sarmale la masa de pranz, avem casino babylon, statui gigantice din staniol sustin o bolta din nestemate nestimate, linga este restaurantul in forma de sat african, bordeie si colibe de nuiele se invecineaza cu mansionuri din new orleans care sfidand geografia, isi dau mana cu cele din amsterdam, strada se largeste si brusc ai ajuns in fata colosseumului, iata si forumul roman si columna lui traian pentru ca da, stimati cititori, dacii au ajuns si in macau, stiam eu, au ajuns si au intemeiat vechea civilizatie a barbutistilor si a jack blackului, care se joaca aicisa, pe versantul vulcanului in a carui burta este chiar tunelul groazei, usile se casca si dinauntru se aud urletele ingrozite ale clientelei, probabil ca au fost anuntate masuri de austeritate.

grozav.

sala de asteptare la ferriurile pentru macau fierbe, omenirea bulbuluceste, da in foc, coada se destrama, se impleteste, cat e ceasu? 8 jumate, in ritmul asta prindem bilete pentru barca de 1, bisnitaru cu noroace, dai un ban dar stii ca face, pentru 6 euro in plus sar capra, sar casa, ajung in fatza, in buza usii, strivita de geam de mareea de chinezi care sunt invitati de pe coli a4 sa nu cumva sa scuipe, ferryul asta apartine cazinoului “the venetian”, copia vestitului lacas de zaruri, pacanele si blackjack din filmele americane.

umbla vorba ca, de vreo cativa ani, vegasul a fost halit de macau, incasarile din fosta colonie portugheza le-au depasit pe cele din orasul pacatului original, normal daca te uiti la vecinul din nord, cel mai mare producator de jucatori compulsivi de pe glob, grupuri uriase de asiatici se-mprastie in fuga, ocupandu-si locurile pe barca, am plecat.

casino venetiantimp de o ora, televizoarele ne arata minunatiile care asteapta calatorul in taipa, bucatica din macau dedicata norocului, in venetian avem expozitia cu titanicul intr-o sala si cadavrele imbalsamate in plastic a lui human body in alta, o voce mandra anunta ca in sala de concerte a cazinoului incap lejer 15.000 de cetateni gata sa ramana fara suflare la numerele de striptease a lui chippendales sau sa-si scuipe sufletul la picioarele unor asiatici mai siroposi ca justin bieber, exista si showuri de arte martiale, un shaolin isi arunca dezinvolt piciorul dupa gat, u-a-u, vreau sa vad asta, chinezu din fatza mea horcaie in aerul conditionat dat pe polar, am promoroaca pe mustati cind cobor in terminalul din macau, vamesii privesc de dupa sticla chioscurilor cu scarba, nu tu buna ziua, nu bine ati venit, bunavointa romaneasca, vaai ce bine e sa te simti ca acasa.

relief taipaferryul are serviciu de shuttle care te depune in poala hotelului, la 3 kilometri departare, taipa e un santier urias,  constructii megalitice, piramide, turnuri, ceausescu si lenutza au visat marunt cind au fatat casa poporului, te simti strivit de peretii repeziti vertical, milioane de tone de beton care arata a butaforie ieftina, linga mine e unul din brand managerii nike macau, vine din hong kong sa supervizeze vanzarile, 80% din papucul cu virgulita este vandut chinezului venit sa-si joace economiile, coboara de pe vapoare in carduri gigantice, cu ecusoane in piept, marketingu cazinourilor le ofera pachete:casa si masa de 5 stele la 5 bani, stiind ca odata intrati la pacanele o sa arda bugetu pe 2 ani, totu-i sa-i momesti sa intre in capcana, omul de la nike zice ca acum 20 de ani macau era o mlastina pustie sub cerul albastru, acum piticuti cu berete vaslesc gondolele pe canale taiate in beton armat, langa domul din venetia, intr-un imens platouas hollywoodian, ma ciupesc sa vad daca durerea e reala, auuuu, in sfarsit ceva adevarat.

casino lisboadin venetian ajung la crown casino, linga e greek mythology, alerg pe holurile enorme, intestine de balaur asternute cu covoare de plus, o alta statie de shuttle, asta te duce-n oras, gratis, cind nu mai ai o letzcaie poti sa ajungi in macau si sa inghiti un dim-sum la tarabele din centru, o coada imensa se-nvarte intre benzi elastice, din nou buluceala, coate-n burta, i’m in, trecem podu si-n ochi ma-nteapa nu barna ci floarea de lotus din sticla si otel, cazino lisboa, o uratenie optzecista fara egal, inalta pina la ceruri, am ajuns.

maine va zic cum arata poleiala consumista peste igrasia coloniala. o zi buna

dupa cartierul vanzatorilor de fructe de mare uscate vine cel al florilor, tufe de trandafiri si snopuri de gladiole, campuri de orhidee si bazine sangerii cu garoafe, prima la dreapta dupa o padure de bonsai este intrarea boltita in piata de pasari, mierle, grauri, papagali, varati la gramada, ingropati in gainatz, zbateri indesate de aripi, nimeni nu canta, toti incearca sa gaseasca o iesire din rahat. imi aduce aminte de tabara de refugiati kosovari din macedonia, nato strike against yugoslavia -’99 world tour, cateva mii de suflete inghesuite ca la “aschie”, in cercul salvator, unde gheata sarbeasca nu-i va ajunge sa-i calce, corturi incropite, nu toalete, mancare aruncata din bena unui camion, maini muscand aerul, coate intepand ochi, urlete, ura. dupa doua saptamani de trai in noroiul imbibat de urina, de frica holerei si a dezinteriei, tabara a fost desfintata, refugiatii pe cat walk, si-au petrecut picioarele arse de pipi si caca si gunoi descompus, gambe rosii si umflate si purulente, copii in brate tipand, cainii lup pe margine sfasiindu-i din ochi, mame plangand, miros greu de putreziciune plutind ca o luna moarta deasupra campului de pe care autobuzele strangeau omenirea stricata si-o trimiteau la aeroport, deseuri numai bune de ingropat in vreo alta tabara in germania si in belgia si in italia.

refugiati cu penelinga tabara de pasari stranse-n colivii insalubre e piata pestisorilor de aur si a testoaselor de platina, gratiile de la intrarea in magazine sunt tapetate cu pungi cu apa in care se vantura ochi bulbucati si aripioare mladioase, 30 de cm3 de viata intr-un plastic strans la gura, magazinul asta e plin de acvarii supraaglomerate, crapi gigantici in pe loc repaus, nu au unde sa se miste, injura marunt tzuguindu-si buzele in o. sau poate se roaga. linga sunt acvarii cu pesti cu frunte inalta si un soi de perciuni, copilul se apropie cu un polonic mare si, ajutat de vanzator, prinde unul, il examineaza si-l lasa cu pleosc, inapoi in bazin, inca unul sau doi, al treilea e bun, are o pata mare rosie pe spate si burta argintie, vanatoarea a luat sfarsit, pestele cu fatza de aurelian andreescu o sa moara-ntr-un bol meschin dintr-o camera de 12 metri patrati, intr-un oras care nu are loc sa creasca, intr-o lume prea stramta sa ne mai cuprinda.

refugiati cu solzirefugiati.

ora 4 dupa-amiaza e cea cind zaharu fuge din organism, pash-pash, se strecoara pe la subtioara afara si te lasa ca pe-un ciorap gol, incapabil sa te tii drept, latiti pe drum, pensionari, studenti, chinezi, filipinezi si alte nationalitati se joaca de-a frumoasa din padurea adormita, e o epidemie, un veac de singuratate.

somnoros 1singurul oras in care poporul are boala somnului mai zdravan ca hongkongul este lima, autobuzele fugeau in oras cu o incarcatura de adormiti, barbi-n piept si tample zvacnind dreapta-stanga la fiecare groapa din sosea, acolo se doarme in crucea zilei, 11-12, probabil de la presiunea atmosferica, nu ca in bucuresti unde cu totii suntem zombi, agatati intre vis si realitate, nici calare, nici pe jos, nici cal-nici magar, jumatate de om calare pe jumatate de iepure schiop, si-am incalecat pe-o sa si v-am zis povestea asa, hai la culcare.

somnoros 2

Design a site like this with WordPress.com
Get started