Archive

dutevino

pielea tigrului din padure si alte povestiri

March 14, 2013
dutevino
Leave a comment

stanley e colonia de bogatasi a hong kongului, jiiiiiiimmmmmmm-jaaaaaaaaaaaaaammmmm, pe linga autobuzu cu etaj care scutura turisti in fatza mall-ului, se arunca-n curbe maserati si ferrariuri si bugattiuri si lamborghiniuri, fara numar, fara numar, pe plaja se-nsira, mana-n mana perechi de lezbiene standard, barbatusul cu pantaloni in vine, bocanci si tample rase, eventual un inel in nara, femelusul in fusta creata, pantofi cu toc si buze ascunse de o metereaza de ruj, caucazienii au umplut carciumile de pe malul marii, asiaticii se pozeaza indraciti pe pontonul de lemn facut bucati in buricul orasului, impachetat si despachetat in stanley, uite ce idee buna, ma gandesc sa-i propun lu gigi sa puna-ntr-o valiza curtea domneasca si sa o refaca in corbeanca, sa facem loc pentru inca 8 carciumi in centrul vechi si sa scapam ramasitele arheologice de atacul urinei de betiv.

stanley portnu numai pontonul a fost mutat de la a5 la g17 ci si casa murray, piatra cu piatra, stalpisor cu stalpisor a fost dezasamblata si reconstruita in buza marii, sub ventilatoarele de lemn burti se umfla cu pizza, tapas si carnat nemtesc, consumu infloreste la o aruncatura de bat de templul zeitei habarnamcumocheama, faimos pentru ca adaposteste o blana de tigru care a fost impuscat chiar acolo, in padurea din stanley, pe vremea cind era una de copaci nu de blocuri de 40×1 milion de dolari apartamentul, adica in anii ’30, un ofiter indian a scos pusca, a tras si ce sa vezi?, in loc sa arda vreun viezure a ucis singurul tigru satul de atata curry, care a coborat in sud, blana e inegrita, de la fumul de betisoare probabil, chiar si asa puchinoasa poate sa faca miracole, placuta de pe perete spune ca in timpul razboiului 2 bombe japoneze au cazut pe acoperis si nu au explodat, ce tot atata labuta de iepure, asta port bonheur de succes.

pielea tigrului din stanleyun ghicitor sta la panda, nereusind sa dibuiasca viitoarea victima, tony imi explica de ce nu are incredere in ei: daca ar vedea viitorul ar stii numerele la loterie si ar fi bogati, atata timp cat stau in cortuletele lor de vanzatori de pepeni asteptand sa le pice-n plasa vreo musca, e clar ca habar n-au ce le rezerva viitorul, sunt niste farseuri.

stanley postcardnu-nteleg de ce-si rupe lumea capul dupa stanley, ok, are cateva plaje modeste, niste temerari baga un crawl voinicesc in apa nu prea calda, mai are si singurul gazon de pe intreaga insula si chiar aici este primul si ultimul loc unde am intalnit turisti francezi carora le place apa si sapunul; in tunelul groazei care este piata de oricevreisinuvreisinuveiaveaniciodatanevoie din stanley m-am pierdut intr-un banc de vorbitori de franceza care nu s-au spalat din ’89, nimic neobisnuit, insa colindatorii cu dragon si tobe m-au impins intr-un magazinul de antichitati unde, printre vechituri, am dat de alti doi francezi care miroseau a nou, parfumati si curatei, pai vedeti ca se poate?

revenind la stanley, de fapt revenind ca sa avem de unde sa plecam, 40 de minute in tangajul busului cu etaj prin tunele, pe poduri si sosele, orasul e cusut si impletit cu asfalt, hop peste balta, am ajuns in kowloon unde se lasa seara, se scot tarabele, se da drumul la lectura din clasici…

temple streethop, v-am pacalit, incepe sesiunea de shopping de amurg-seara-noapte, un grup de nemti tzipa inebuniti de chilipiruri, hong kongheze tip-top isi plimba cainii in posete, din corturile aliniate pe marginea drumului urla muzica de karaoke, un mos scrie cu sare pe-o panza intinsa pe jos, printre picioarele trecatorilor care se bulucesc sa auda ultimele vesti despre unguentul care te vindeca de buba anusului, pe masutele pliante aburesc castroane cu supa, se plescaie si se ragaie si se striga comenzi, un tigru bengalez trece printre staluri cautandu-si pielea.

nu-i aici prietene dar putem sa-ti oferim o husa pentru iphone cu hellokitty la numai 5 euro.

bucataria lu michelin la pret de cocosatu

March 13, 2013
dutevino
2 Comments

un pudel stirb latra spart de pe canapeaua de piele ascunsa de draperia bleumarin, se uita la televizor si nu se deranjeaza sa ne intampine, fiica pudelului puriu tropaie ascutit pe gresia neagra, arata a cavou dar sunt sigura ca n-am murit si am ajuns in iadul designerilor de interioare care iubesc scarile interioare din inox ci fac primii pasi, timizi, in “the legend”, private kitchenul unuia dintre bucatarii cei mai smecheri din hong kong, luati loc, luati loc, nevasta maestrului ne invita sa stam la o masa discret luminata de o lumanarica, pudelul batran mai ragaie de doua ori, hai pofta buna.

private kitchenul este o mare smecherie in hong kong, trebuie sa fii supernorocos sa ajungi sa vezi una cu ochii tai, turistii nu calca pe aici pentru ca doar localnicul e tovaras cu bucataru sau nevasta bucatarului sau verisoara bucatarului si astfel ajungi pe lista de oaspeti, de fapt asta e conceptul, ai 4-5 hai maxim 6 mese, numai prieteni-rude-vecini, meniul e fix, aperitiv-supa-2 feluri principale si desert, nu servesc alcool asa ca esti responsabil de spritz pe care ti-l procuri singur iar pretul este modest, ca doar nu-ti ciordesti prietenii.

toata povestea a inceput din cauza sars-ului, va amintiti? 10 ani au trecut de atunci, o statuie ridicata in memoria medicilor si asistentelor care au murit in timpul epidemiei trimisa de poporu vecin si prieten chinez, le preamareste eroismul, daca nu erau ei gripa spaniola din 1918 ar fi fie o gluma comparativ cu sars-ul din 2003, masti pe gura, biznisuri inchise, turism cataleptic, hong kong a tras aer in piept si s-a dat la fund, viata sociala ioc de unde si restaurante in faliment, concedieri, pai ce viata e asta? s-au intrebat bucatari cu stele michelin la epoleti, frica a paralizat orasul si trebuie sa luptam cu frica, se stie ca ea trece cind maninci vita wagyu si placinta de creveti asa ca maestrii bucatari si-au suflecat manecile si au inceput sa gateasca pentru prieteni, vecini, rubedenii, au bagat in bucatarie inca o masa si in sufragerie inca doua, si uite asa s-a umplut orasul de private kitchen-uri, frantuzesti si italienesti, cantoneze si shichuaneze, japoneze si coreene, dar chiar si asa nu apuci sa calci in vreuna fara programare facuta cu 2 luni inainte.

sau de pe o zi pe alta daca esti tovaras cu tony care organizeaza aici, in cavoul pudelilor, petreceri de ziua ogarului pitic whiskey, nevasta bucatarului ne prezinta meniul: stridii si foie gras de ratza, supa de ardei rosu, porumbel fripturizat, seabass provencale, sorbet si tarta de mere cu inghetata de vanilie, totul stropit cu vin din africa de sud, adus de tony care insa bea cu masura pentru ca trebuie sa plece la serviciu, sub mana lui e emisia statiei cnn, daca mana tremura de la citirica se duce dracului pravalia de cateva mii de suflete, hai totusi sa mai toarne un paharel, vinul il dezleaga si mai tare la limba, imi spune ca actrita principala din filmul cu gheisha face dragoste cu seful lui, eee? inghit recunoscatore tarta cu mere si mangai cu dreapta pudelul boss care s-a plictisit de programul de la televizor si a venit sa ne salute.

nota va rog, 45 de euro. traiasca sars-ul si efectele sale asupra gastronomiei hong kongheze, unde altundeva poate chiar si-un pensionar cfr sa manince  capodopere construite de manutzele unui bucatar instelat de michelin?

opera din bambus si pedepsirea scorpiei

March 11, 2013
dutevino
Leave a comment

in stanga drumului, invelit in carpe, creste un imens palat de scobitori, este opera din hong kong, impletita toata din betze de bambus, in colivia gigantica azi are loc reprezentatia tinerilor artisti ai operei cantoneze, si e gra-tis, ce incantare, o coada uriasa se incolaceste afara, militieni intind benzi si pun stalpisori care organizeaza multimea, in pavilionul din fatza chinezii fac uauuuuu si-si rotunjesc ochii la vederea machetei proiectului castigator al operei, in 2-3 ani, la cum erupe hong kongul, in locul nuielelor de bambus vom avea gradini suspendate, galerii de arta, sali de spectacole mii si stele faclii, eu as baga si-o shaormarie si macar un kaufland sa te-ajute cu un wurst inainte de reprezentatie, copilitze-n uniforma impart programul serii si un dosar cu qr cod pe el care, scanat, te lasa sa intorci cu degetul aratator opera pe partea dreapta, apoi pe stanga, in fatza e buluceala, militienii au dat drumul unui sarpe de oameni sa intre, iu-huuuu.

teatru de bambusbatranii alearga pe scari, organizatori striga ceva dupa ei, ce se intampla? domnitele cu pliante ne roaga sa nu ne grabim pentru ca sunt destule locuri pentru toti, nimeresc linga o orca din alabama, nadusita isi face vant cu programul, chinezii se precipita pe scaune, se cauta, niste tataitzi se distreaza scanand qr codurile, linga, altii joaca pe tableta angry birds, se urla, se cheama, se boncaluieste, se dau telefoane, sotul transmite live sotiei atmosfera urinara de la coada de la toalete, de fapt tace si surade pe ecran in timp ce dinsa ii zambeste inapoi si ii face cu mana, gong, se sting luminile, cortina de matase rosie falfaie si incepe spectacolul de opera cantoneza, un ghiveci amuzant de balet, costume, cantece, teatru, arte martiale din care nu-ntelegi nimic dar razi ca boul pentru ca eroina principala miorlaie in distress, face pasi mici, isi misca penele de paun din par, e machiata viguros, pometii-s chituiti strasnic, stai ca a inceput sa functioneze si subtitrarea, doua plasme traduc sincopat vorbele personajelor.

teatrul betzecumva imi amintesc de vremurile irinei nistor zgariindu-mi timpanul pe filmele cu bruce lee, cred ca prin 87-88 am prins o caseta cu good fellas tradusa de un nenic cu aptitudini de client service, omul habar n-avea cu traducerea, tacea si statea la panda ca o felina si apoi tasnea si iti facea o sinteza a discutiei: “au zis ca nu-l plac pe cutarica si s-au certat pe ceva neesential”, dar cind era vorba de scene de actiune se entuziasma anuntandu-ne ca o sa urmeze ceva tare de tot, “nu parasiti micile ecrane”, pacat ca nu poate sa spuna ce-o sa se intample, inapoi la opera din hong kong, ecranele tac, inteleg ca printesa cu paunu-n cap tocmai a primit o vizita de la o mica delegatie de fugari pe care-vigilente-fortele de ordine le-au arestat, unul din parnaiasi e logodnicu fetei, el l-a ajutat sa scape de la ananghie pe fiul imparatului x care a fost ucis de fratele sau care vrea sa puna mana pe coroana, printesa cu pene-n par trebuie sa-i ajute pe fugari pentru ca sunt rubedenii, logodnici chiar, apare un gras, chinezul chel de linga mine zboara-n tavan de incatare, a recunoscut personajul, e printul, hatrul print, fratele printesei-paun, dolofanu nu vrea sa-i primeasca pe fugari dar se razgandeste cand mai apare o dama, cine e dinsa? n-o sa stim niciodata, ecranele s-au gripat iar.

telenovelapauza 15 minute, opera reincepe, suntem intr-o padure de bambus, printesa s-a casatorit cu logodnicu sau, grasu a luat-o pe fata cea frumoasa, grasu are o fiica adolescenta care se teme ca mama vitrega o va bate, printesa e deja batuta de sotz, multa violenta, sala rade, femeile aplauda, da-da-da, muierea trebuie strunita, copilul trebuie educat, cu karata, ca-n viata de kungfuist, prin sala se plimba spectatori cu carje, bastoane si rabdare subtire, cunosc legenda si s-au plictisit grozav.

actul 3 intervine salvator, prea multa arta strica, eu zic sa bagam un shopping .juma de sala e afara. venit, vazut, bifat, plecat.

salariu de director la posta pentru chelneru de la cel mai meserias hotel din lume

March 8, 2013
dutevino
1 Comment

tony zice ca daca vrei sa bei ceaiu la peninsula trebuie sa faci rezervare cu o luna inainte, tony-tony-tony, cum le stii tu pe toate mai ceva ca adrian nastase din celula sa, n-am rezervare si n-am nimic de pierdut daca incerc, imi iau inima-n dinti si, picurand sange pe covoras, imi fac vant printre usile deschise de doi indieni de 2 metri, de-a dreapta un covor persan modest, mai micutz decat ce are gigi la el in drawing room, in stanga un alt covor persan, parca putin mai mare dar clar mai mic decat cel din sufrageria baciului becalian, mese-mese-mese, soapte si clinchet de vesela, argint pe portelan, clinc, chelneri gomosi si tacticosi oferindu-ti meniul ca pe sfanta scriptura, luati de va luminati!!

astept sa primesc masa, in fatza o familie de americani se-nsira la marginea covorului, n-au nici ei rezervare, nici englezoii din spate, chelnerul are un vacheron constantin la mana cit luna de pe cer, o fi fals, o fi luat de la pachistanezii de la colt sau e pe bune? cat castiga un chelner de la peninsula tinind cont ca hotelul e de 6 stele si un ecler e 17 euro? o zana aduce cappuccinoul, dinsa are la mana un omega cu nestemate, isi permite din salariu? nu cred sau cine stie ca oricum nu cred ca oamenii lasa bacsis aici, ca bogatanii, se stie, e zgarciti, nu-s toti generosi ca gigi-da stiu, ma obsedeaza oieru dupa ce am citit un articol in the guardian despre mnealui si razboiul cu abramovich pe valoarea hainutelor din garderoba.

si oricum pe aici nu-s bogatani, in orice caz nu la ora ceaiului, de-a stanga si dreapta sunt numai inchipuiti, ca mine: o pereche de pensionari australieni, profesorasi in adelaide pe undeva, blugi si pantofi sport si palarioara de turist impinsa pe ceafa, o masa cu rusi ingrasati pentru taiere, geci himalaya, nike fosforescenti in picioare, nu par sa fie niste spendari de succes, japonezi chitrosi la dreapta, fac poze la candelabre si si-au comandat cel mai ieftin ceai.

la toaleta la peninsula miroase dumnezeiesc, e baia lui dumnezeu unde ii place lui sa stea pe tron si sa citeasca cite 5 ore duminica, azi e vineri, dumnezeu nu-i la baie sau o fi la barbati caci la femei sunt eu singura si ma spal pe maini cu o spuma de violete cind o mana imi intinde un servet, o asiatica in varsta, imbracata in costum de camerista, sort alb peste sarafan negru peste camasa alba, zambeste in spatele ochelarilor cu rama de baga neagra, la mana este un rolex, ma uit atent, pare pe bune.

incet-incet-tiptil, creierul meu incepe sa inteleaga ce inseamna sa fii cel mai bun hotel din lume, nu pentru ca m-a rupt prajiturica sau m-a dat pe spate candelabrul sau m-a spart pianul manuit live de un domn in frac sau m-a indoit meniul asternut cu litere aurite sau m-a terminat gentiletea cu care a fost turnata apa in paharul de cristal.

cind chelnerul masoara timpu cu ceva care costa cit un apartament de 3 camere in brasov, cind doamna care spala bude isi trage manusile de cauciuc peste un logan, te gandesti ca domnii de la peninsula care ii platesc cit ii platesc, stiu sa le pretuiasca serviciile si ca daca castiga 8000 pe luna, mai ceva ca directorul de la posta, probabil ca atata merita si ca tocmai ai fost subiectul celui mai scump serviciu din lume.

Americanii mi-au distrus traficu pe blog

March 6, 2013
dutevino
2 Comments

Pentru prima oara din decembrie 2011, numarul cititorilor blogului a fost mai mic de doua sute pe zi. Ma uit in dreapta, in stanga, sus-jos, nu-nteleg pina cind, pina cind …domnul pi face conexiunile si ma lumineaza: restul sunt toti la inmormantare la chavez.
Deci mana americanilor, stiam eu.

ciocnirea civilizatiilor in noaptea artificiilor fara numar

March 6, 2013
dutevino
1 Comment

nathan road si canton road sunt inchise, din nord coboara, umar linga umar, batalioane si familioane, exod, tsim sha tsuiul se goleste, continentul se-ndoaie sub multimea bulucita la buza apei, mii de politisti aliniaza bulevardele, pe cel din fatza de la hotel peninsula l-au inchis complet, de ce? pentru masinile de salvare; dirijata printre gardulete natiunea ingroasa  crusta de omenire prinsa la marginea lui victoria bay, circulati-circulati, bastoanele flutura in aer, fluiere-ti inteapa timpanul, la muzeul de arta nu se mai poate intra, ocoliti-ocoliti, pe star avenue refugiatii sunt ciuciti, zacand nepasatori pe urma sfanta a manutelor infipte-n asfalt ale lui jackie chan, catarandu-se pe bustul incordat sub bronz al lui bruce lee, asteapta de 3-4 ore deja aici, nu putem ramine, ne scurgem sute de oameni, incet-incet, inspre est, la marriott incerc o diversiune: cu pasi mari dau sa trec de un chinez de 2 metri, costum, casca-n ureche, “sunteti oaspetele nostru?”, nu, dar vreau sa beau un spritz la barul de la ultimul etaj, “intr-o seara ca asta, totul e rezervat. totul e rezervat cu 1 luna jumate inainte, imi pare rau”, ultima sansa, starbucksul din dreapta, tzasnesc printre tufe si iata-ma pe platforma, forez folosind coatele si-mi infig picioarele bine-bine-n scandura terasei, 40 de minute trebuie sa rezist aici si o sa am o vedere geniala la faimoasele artificii de anul nou din hong kong, cele mai FRUMOASE DIN LUMEEEE!!!!

poporu la artificiiun grup de nemti baschetbalisti au ras zeci de beri, masuta de metal e racita si zeci de ventuze ii acopera spatele, copiii dorm rupti pe umerii tatilor, mai sunt 20 de minute, politia opreste accesul pe balconul starbucksului, de ce? problema cu rezistenta, daca pica din cauza greutatii, daca lumea se infige in balustrada si aia cedeaza, daca pica drobul de sare si-mi omoara bebelusul, pe balcon se lafaie 15 persoane, pe cheiul golfului victoria, in fatza starbucksului, politia a lasat sa treaca vreo 50 de persoane, sa nu se produca o busculada-degringolada-huliganiada, un vaporas baga ture amenintator, inchizand navigatia pentru o ora, toate barcile si vasele si submarinele si portavioanele stau in larg, amusinand.

mai sunt 10 minute, imi iau un cot in pieptut, tai cu privirea-n dreapta reverul unui chinez inalt, mai inalt decat mine cu 2 capete, impinge un alt nenic si incearca sa-mi ia fatza, chinezii de ciaila-cum zice tony-sunt ca gazul, vor patrunde in cele mai mici cotloane lasate libere, le vor identifica si se vor prelinge, cite-un picior intre mine si grasa din fatza, o mana care se-nfige-n fanta libera de linga brat, acum are priza si se trage inainte, deja mi-a obturat 30% din vedere, dar nu ma las, probabil ca chinezul meu crede ca sunt vreo vestica amarata, prietene, te-nseli amarnic, sunt copilul cozilor comuniste, sunt mogli de alimentara, stiu tehnici de supravietuire in buluceala de la “portocale” si “adidasi de porc”, picioru-mi zboara inaintea genunchiului chinezesc, se impleticeste, se apleaca peste celalalt chinez, carat in marsupiu, il strapung cu privirea si ii spun “asta e locul meu, nu te bagi in fatza”, chinezul se sperie si da inapoi soptind “ok, ok”, e doar o diversiune, mai incearca o data dar am cotul pregatit, “d’artagnan mada faca”-traiasca tarantino si strigatele de lupta de geniu, chinezul se sperie si se retrage in dreapta.

victorie.

artificii de anul nouartificiile bubuie pe cer. ce bine ca nu-s cocotata la starbucks, n-as vedea nimic de prelata cu volanase, copilul vecinilor se trezeste si priveste buimac exploziile luminoase, rosii-albe-verzi-galbene-albastre, pornesc unite ca usl la alegeri si apoi se sparg in catralioane de factiuni, imprastiindu-se in urletele de incantare ale haitei, big-bang dupa big-bang, universul se recreaza in sute de feluri in fatza ochilor nostri, dar ce spun eu, in fata aparatelor noastre care inregistreaza tot, lumea traieste lipita de ecrane, uaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, artificiile pornesc vertical si apoi fac tumbe, oscileaza, trei piruete si buuuuum, erup in praf de stele, vecina geme de placere, ochi micsorati, gura cascata, 20 de minute de orgasm cu miros de praf de pusca, catralioane de fotografii si zambete si degete cracanate in “v”, a mai trecut un an, am supravietuit, un ultim tunet si spectacolul se termina, a-ca-sa.

padure de cameremultimea curge coerenta, corecta, organizata, zagazuita de lanturile de politisti, milioane de oameni au fost in seara asta la buza apei, cu ochii-n cer, milioanele bocane spre metrou, cativa politisti zic ca metroul e inchis, intoarceti-va, alti politisti zic treceti, un italian pe la 65 de ani organizeaza rezistenta in fatza incompetentei fortelor de ordine, isi trece nervos mainile prin barba si urla “schifoso”, trotuarul este congestionat ca artera unui halitor de slana, trei chinezi mai picura la deal, unul la vale, ce facem acum? italienii batrani erup in strada, militienii le iau urma, “nu e voie ca pe aici vin masinile de urgenta”, care masini schifoso?, hongkonghezi condusi de nepotul lui garibaldi trec bulevardul, civilizatia britanica amenintata de un acces de latinitate, suntem pe trotuarul celalalt, milioane de oameni captivi in tsim sha tsui, metroul nu circula, ferryul nu circula, busurile nu circula, apai atunci sa ne suflecam manecile si sa ne apucam de shopping, cu cat dai camera asta, da telefonu?, se bea adalmasu pe la colturi, se mesteca ratza pechin in balcoane, ma tupilez intr-un restaurant cu 2 stele michelin, aflu si eu cind iau meniul premiat in mana, prost sa fiu, noroc sa am.

mai mult decat rechinul omorat si inmuiat in supa, mai mult decat crevetele ucis si tavalit in sos picant, mai mult decat chelnerul care a avut treaba si nu a avut timp sa iasa la artificii, mai mult decat mama pentru care bucurestiul e un oras mare, traiasca norocul de a ma fi nascut in romania comunista care mi-a lasat timp sa citesc si m-a protejat de televiziunile lu voiculescu si a lui sarbu, traiasca agenturilii care ne-au scapat de ceausescu, traiasca iliescu si ponta ca ne tin mereu in miscare si tensiune, altfel m-as plafona si ..

tsim sha tsui dinninghai ca au dat drumu la metrou si la ferry si la bus, traiasca englezii, traiasca americanii, nu ii mai asteptati, sunt toti aici.

unde sunt triadele de alta data?

March 4, 2013
dutevino
Leave a comment

un carait continuu se aude de sub pasarelele impletite deasupra autostrazii, o colonie uriasa de filipineze face si desface, leaga si inoada, cumpara si vinde, au liber de la stapanire si s-au strans la marginea lui charter garden apoi s-au revarsat in queen’s si in des voeux road, munti de trentze si cutii de mancare sunt descalcite, impartite, stivuite, scartzaie banda adeziva care capaceste cuburi gigantice pline cu prada pentru acasa, pentru aia mici, pentru sotzii condamnati la onanie dar nu la saracie, ca aici fac bani adevarati spaland la fund copiii beizadelelor din hong kong, bani adevarati nu trei lulele ca-n fundul luzonului de unde vin ele, urechile ti se umplu instant cu tagalog, o engleza data cu maioneza de triburi filipineze, printre maldarele de marfuri, direct pe ciment, s-au intins cearsafuri, balerinii au zburat din picioare si zac expulzati la margine, s-a dat drumu la picnic, trotuarul e smaltat cu filipineze tavalite-ntr-o rana, cu sucu la carton-ntr-o mana si caserola cu orez in cealalta, muzica urla din telefoanele mobile asezate evlavios in mijloc, la 100 de metri de epicentrul postei filipineze, in mijlocul strazii blocate cu gardulete de politie ca sa faca loc unei adunari de ong-uri specializate pe protectia imigrantilor, un preot in mov vorbeste de iubirea lui dumnezeu unei congregatii placide care asculta zambitoare slujba de pe scaune de plastic, de costinesti. tablou de bruegel cel batran.

filipinezi la cutieunde-i domne maxim’s? un portar zice ca-ncolo, 40 de minute mai tarziu sunt inapoi in harmalaia filipineza, mai multe ceaarsafuri, intinse pina-n port, pe pasarele, sub, in statiile de parcare, la primarie-n prispa, cite 6 cite 8, fetele se arunca-ntr-un soi de macarena, sincronizarea nu exista, fiecare-si executa miscarile anarhic, entropie muzicala, desigur gangnam style, mainile tin hamul imaginar, duduitele sunt ridicate in scari, si fiecare o ia anapoda pe ritm, maxim’s e inchis, hai la kownloon walled city.

isterie de cinavorba vine, orasul nu mai exista din 91 cind, in sfarsit, guvernul a reusit sa stoarca buboiul crescut in 40 de ani pe spatele hong kongului, cuibul triadelor, al traficului de droguri si furnizor oficial a peste 90% din chiftelutele de peste din dieta zilnica a hong konghezului, kowloon wall city continua sa traiasca in batman si in jocurile video, in benzile manga si-n muzica, desi acum e-un parculean blajin, cu studentasi veniti sa-si arunce basca in aer la absolvire, peste podul cambrat deasupra lacului plin de crapi porcini.

macheta kowloonun mic muzeu incropit in cladirile stravechi restaurate iti arata cum se traia in kowloon city in 1987 cind 40.000 de oameni se inghesuiau pe 0,03 kilometri patrati, sute de cladiri crescute una peste alta, infasurate una in jurul alteia, doar cele din exterior aveau lumina, in miez nu putea patrunde nimic, favelele din rio sunt parfum pe linga kowloon walled city, nu exista electricitate si nici apa, pe ecranele din micul muzeu un tataie stirb zambeste inveselit amintirilor despre carausii de apa care-ti cereau 1 dolar sa-ti aduca o galeata de la conducta, erau doar 2 lifturi in cele cateva sute de blocuri intepate vertical, era mai usor sa  urci cu liftul unuia din ele pina la ultimul etaj si apoi sa traversezi pe acoperisuri pina la cotetul unde trebuia sa livrezi damigeana, ce vremuri zambeste o tushica venita in kowloon city in ’60, erau droguri, erau traficanti, era periculos, dar doar pentru cei dinafara, noi, inauntru, eram o comunitate unita.

arma de ploaiedar cum a fost posibil ca un intreg oras sa creasca intr-o crapatura a legii, sa cada ca un dosar dupa fiset si nimeni sa nu poata sa intervina legal in el?  fosta cazarma chinezeasca,  kowloon city nu a intrat sub administrare britanica iar in timpul ocupatiei japoneze din al doilea razboi mondial a inceput sa se ingroase populatia si gluma, politia a pus prima oara piciorul inauntru  spre sfarsitul anilor ’80 si instantaneu a fost intoxicata de atmosfera corupta a orasului, “cereau spaga ca sa ne lase sa ne facem treaba” isi aminteste o dentista din neamul dentistilor fara patalama care aveau insa o strada intreaga in kowloon city, “nu aveam acte si d-aia la noi era mai ieftin”, 40.000 de oameni traind intr-o imponderabilitate legala, codrul lui robin hood in buricul hong kongului, iti usca rufele pe acoperis boeingu’ in infricosatoarea aterizare de pe vechiul aeroport al orasului aflat la cativa kilometri departare, acum inchis, ce vremuri ofteaza dentista.

pare acum 100 de ani dar au trecut doar 20 de cand guvernul a venit cu buldozeru si a trimis triadele..in macau probabil, sa creasca noul vegas al asiei, in parcul deschis in ’95 miresele zambesc tamp la camera, clic-clac, hong kongul se schimba la 2 ore, a pierdut un horrorland, si-a deschis un disneyland.

frumos peste uratorasul cade totdeauna in picioare.

http://en.wikipedia.org/wiki/Kowloon_Walled_City

ban si sex, oferta hong kongului pentru cetateanul expat

March 1, 2013
dutevino
9 Comments

azi e ziua de dimsum cu familia si prietenii, un dragon rujat pazeste usa si trage cu ochiul la un calculator care-i spune ce mese sunt eliberate si ce mese sunt ocupate, computerul e cocotzat pe o tejgheluta decorata arhaic, ca vitrinele de magazine romanesti in ’87, cu o carpa neglijent crampotzita pe care sunt imprastiate monezi din ciocolata invelite in staniol galben si un soi de barcute-submarin, tot aurii, “pentru noroc” zice tony apoi ii strecoara dragonului, cu doua maini, un plic rosu, ??????, sase semne de intrebare-mi apar in ochii fatetati, de musca, “tot pentru noroc, punem bani in plicuri si le oferim in dar chelnerilor sau parcagiilor daca ne place cum ne servesc. doamna e foarte draguta si d-aia i-am dat bani. si mama mi-a dat azi dimineata 1000 de dolari”, americani?, “americani”, bietii oameni, daca nu au craciun normal caaa.., “cum sa nu avem craciun? bineinteles ca-l sarbatorim, eu de exemplu sunt catolic” sare tony, replierea: bietii oameni, au doua craciunuri, numai parinte sa nu fii in hong kong, dragonul palmeaza expert banii, pof-tiiiiiiiiti.

arta stradalaslalom intre mesele gigantice unde cete de chinezi hulpavi inghit galuste, cosurile cu dimsum urca decise spre tavan, si-nca unul cu creveti, si unul cu porc, galusca alba si biluta aurie, udate cu sosuri portocalii si sosuri negru-roscate si sosuri chihlimbarii, tony priveste cum alearga gogoselele-n gura si-mi explica de ce nu s-a insurat pina la 40 de ani: dupa ce ai luat-o de nevasta, femeia se pune la masa ca trebuie sa-si stinga foamea,  foame e mare, i-a rost stomacu zeci de ani cit a fost pe piata, prinsa-n cursa de insfacat un sotz, si acum maninca-maninca, in cateva luni se face cit o vita, te uiti la ea si nu intelegi de ce ai luat-o, ceai tony?, “yes thank you”, intrerup expozitiunea si deschid usa uneia noi, ritualul ceaiului: ca sa nu te intrerupi din povestire si sa spui “multumesc” de fiecare data cind cineva iti toarna ceai, bati elegant cu aratatorul in masa de doua ori, toc-toc, omul care te-a servit e multumit si el, tot de doua ori, ca ai continuat povestea si ca i-ai zis “sarna omule” si asta nu-i tot, trebuie sa stii ca atunci cind vrei sa-ti mai aduca ospataru apa pentru ceai, lasi capacul ceainicului shui, pac, ochiul antrenat inregistreaza neregula, citeste semnele si imediat apare cu o incarcatura noua. si fierbinte.

cersetori din viitorin supa congee pluteste un cauciuc negru sidefiu, cineva si-a decupat dildoul, l-a maruntit bine si l-a fiert odata cu stridiile si carnea de pui si.. nu duduie, acesta este celebrul ou negru hong konghez, ou vechi de 6 luni pe care il tin ingropat in nisip, gust divin, ar merge perfect cu o bere, “u-a-t?”, e pranzul, nimeni nu bea alcool atat de devreme, doamne dumnezeule, eu vin din tara in care pensionarii din metrou traznesc a tzuica la 7 dimineata, daca n-ar fi listerinul atat de scump, poate ca ar sta mai bine pe igiena orala si nici n-ar fi giniti daca ar adormi cu capul pe tejghea la oficiu de pensii.

urare filipinezahai sarumina pentru masa, tony e multumit, nu plateste parcarea daca arata bonul de la restaurant, facilitati peste facilitati, parcarea e aliniata numai cu mertzuri, bmw-uri, uite si doua lamborghinuri, trei ferrariuri, ma simt ca la bacau, la fiecare 5 ani ar trebui sa-si faca itp-ul masinii da’ bacauanii de hong kong prefera, in loc sa-si repare taraboantele sa-si cumpere altele noi, vechiturile sunt date in china, taiwan sau malaezia, da de unde aveti voi bani sa va schimbati masinile ciac-pac? bursa, salarii babane, unul mediu e pe la 2500 de euro, basca fiecare angajat are acoperita prin lege 50% din chirie sau pretul casei pe care si-o cumpara, pardon?, “da, exista un house allowance pe care ti-o achita angajatorul care, dupa aceea, isi recupereaza banii de la stat”, incredibil, un guvern by the people, for the people, utopie vie, primiti cu expatu?

expaticlar, hong kong este pe penultimul loc in lume la natalitate, sub nemti, elvetieni si japonezi, trag de vestici: poftiti, veniti, puiti, de chinezi sa ne feriti, hollywood road e plin de blonde si gelati, americani urlatori si patiserii frantuzesti, uite o terasa, doua, expatul isi rade bericile cu ochiu-n arsenal vs liverpool, expatu ocupa cu halba-n mana strada si fluiera dupa chinezoaice cocotate pe tocuri de 30 de centimetri care o ard englezoaice, piciorul gol si vanat, sanii-n fatza si gene false, expatul ii da flit pakiului care vrea sa-i vanda un rolex fals, probabil e un watch allowance oferit de stat sa nu te faci de rahat cu fake-ul ca un turist rus, expatul ciupeste de fund chelnerita de la carciuma de tapas cu bucatar filipinez, expatul intra, pe linga bouncerul negru, in clubul de noapte de unde urla zdutz-zdutz muzica pusa de un alt expat, aici, in lau kwai fong, expatul zambeste in billboarduri si de pe tramvaiele care se tarasc vertical pe queen’s road, expatul e prezent in numele de strazi, “internashianal siti” zice mandru tony.

iron man de metroucorect, la televizor, o blonda de 3 metri aprinde niste betigase la templul Sik Sik Yuen, am trecut ieri pe acolo, am vrut sa intru dar coada te baga inapoi, in vagonul de metrou, alta data, blonda de 3 metri isi face loc, titanic, prin marea de mancatori de orez, cativa ii intind pliculete rosii, uimita ii spune reporterului ca este minunat acest obicei, sa primesti bani de la necunoscuti, de anul nou, imi fac cruce si astept sa primesc si eu, de martisor sau de 8 martie, o invitatie oficiala de la guvernul hong konghez sa ma relochez in marele lor oras.

iron man e deja aici.

consumul excesiv de orez dauneaza grav inaltimii

February 27, 2013
dutevino
2 Comments

de ce sunt hong-konghezii mai mici decat, sa spunem, beijingnezii sau shanghaiezii, tony a rezolvat acest mister si, in soapta, grabit, il imprastie bogat, ca parmezanul peste bolognese, nu intamplator v-am inmuiat in sosul unei metafore despre mancare pentru ca statura chinezului sudist si cea a japonezului are de-a face cu potolul, cum ar zice ionica: conteaza din ce faci matzul parizer iar tony spune ca dihotomia orez-noodle e la baza discrepantei, piticii sunt pe orez iar gigantii de pe coasta sunt pe lu-daaa, adica noodle cu accent chinezesc, dar nu orice fel de luda ci ala din cartof sau din grau, nu luda din orez, caci asta te arunca in nanism de nu te mai scoate nici dracu.

parada dragoninfierbantat tony dezvolta: in timpul, celui de-al doilea razboi mondial, japonezii cei mici si degraba varsatori de sange au constatat, dupa ce au ocupat juma de asie, ca trebuiau sa se suie pe scaunel ca sa le taie jugulara plavanilor cuceriti, s-au foit si s-au gandit si ho-paaa, le-a tunat ca de la mancare trebuie sa fie si ca ar trebui sa bage-n ei mai multi luda din grau si cartofi, sa creasca vajnici, expertii nutritionisti au anuntat populatia ca e timpul sa-si ia la revedere de la orez, nuuuuuu, nuuuuuu, rezistenta s-a inarmat cu sushiuri si s-a ascuns in munti, deci nu merge cu frumosu a zis hirohito care hap, a scumpit orezu’ si uite asa, pe chitroseala,  au trecut japonezii la paste si au crescut mari, mari, atat de mari incat nu vad de ei nimic din parada care sta sa inceapa.

parada irlandezi
sar, mai sar o data, gravitatia ma trage de poale, ce n-as da sa fiu puricele potcovit cu 99 de ocale de fier, sa ma-nalt si sa cad cu botinele mele otelite pe tamplele bivolilor vestici de 2 metri 30 care au ocupat randurile din fatza, alerg isterizata incercand sa gasesc o fisura in zidul uman, la iesirea de metrou de pe nathan road meterezele au 6 randuri de oameni, se mai subtieaza un pic inspre kowloon park, tu-ti luda-ul ma’tii, ma-nfig linga cea mai urata femeie din lume, o indianca-vrajitoare cu nas cocarjat care, doamne dumnezeule, a facut si un copil, sute de politisti mana elegant omenirea pe partea asta, ba nu, p-astalalta, pe unde o sa treaca parada? pe aici, ba nu, pe acolo, mai sus, mai jos, un soi de tara-tara vrem ostasi, pe cine? pe aia 75 de oameni de peste drum, trimiteti-i incoa, se aude muzica din vale, incepe.

pitici parada

primul car alegoric e al lui cathay, branding jalnic, fetele dau din mana, spectatorii chiraie, vin cimpoierii chinezi-scotieni, niste caltabosi imbracati in fuste ecosez, cu berete cu ciucure, apoi echipa de patinatoare pe role din estonia, iu-huu, niste scoli de dans cu copilasi costumati insotiti de un cortegiu de parinti incapabili sa-si paraseasca odraslele, inca un car alegoric ne invita la shopping, butaforie de magazinul cooperativei din bragadiru de teleorman, scoala de salsa, niste dudui dezbracate conduse de un efeb cu camasa crapata pe pieptutul epilat fac pasi strambi in tzipetele extatice ale multimii, rusoaicele-u-aaaaa, barbatii de linga mine scapa un geamat, blonde si americancele si la fel de bune, urmeaza bolivience in mini si cizme inalte, carul lui disney cu mickey salutand dictatorial multimea, chinezii de linga mine ma imbratiseaza, in fatza am vreo 4 camere instabil sustinute de manutele subrede ale celor care au consumat “decat” orez, piticilor, ma desprind din inclestare si in fatza mea se strecoara vioaie o musca, pe la 60 de ani.

parada insectebazaie agitata, capul ii apare in stanga, apoi in dreapta, stanga iar, dreapta, sotul picoteste, trece scoala de kung-fu, in sfarsit dragoni si baieti imbracati in matase care agita un sarpe mare de carpa, bat tobele, sotul doamnei a adormit de-a binelea, e trezit de “aaaaaaaaaiiii”-ul de incantare smuls de dansatoarele semigoale irlandeze, politia se apropie vigilenta, o cunoscuta terorista hong-kongheza a fost prinsa impingand gardul si incercand sa se strecoare in parada, colonelul personal o cearta veninos, asa ceva nu se face, baba trage gardul si-si ia locul in budinca umana din jurul ei, copiii ridicati pe umeri distrug poze dupa poze, gemetele fotografilor se indesesc, insectele englezesti nu trebuie scapate, clac si clic, am 5 chinezi la subtiori, 3 pe umeri si 2 in cap, clic-clac.

parada dragonipoate ca nu-s chinezi, mi-a zis mie tony cum sa recunosc un coreean, dupa capul tip tigaie? m-am precipitat incercand sa anticipez raspunsu, nici vorba, dupa utilizarea coatelor, au fost inraiti in timpul razboiului din coreea si, de atunci, comportamentul de cazarma s-a transmis din tata-n fiu si din mama-n fiica si din tata-n fiica si pe ailalta diagonala.

parada consumismdupa 2 ore de parada poporul s-a subtiat, englezoii au parasit gardurile si s-au aruncat la spritz in carciumile din tsim sha tsui, chinezii cimpoieri si-au strans fustele si asteapta autobuzul linga, e frig si au picioarele albastre, ca cerul primei nopti a anului sarpelui, hai la multi ani.

cum sa faci fatza tsunamiului de marlanie ruseasca.

February 26, 2013
dutevino
1 Comment

vecinul lu tony baga un karaoke pe my way la 1 dimineata, re-velioooon-re-ve-li-oooon, ce-mi mai placea ora asta, atunci soseau celebrele saluturi ale televiziunilor, ala pugaciova care se schimonosea pe cantecul cu saltimbancul si jeni-faras, cum ii ziceau baietii de la bloc, care-si scuipa plamanii pe melodia copiata fara rusine de eva kiss-e scrissss in steleee, ta-dam, taram-tam, tam-tadam, chiar, ce-o face eva kiss azi, 10 februarie 2013, prima zi a anului sarpelui de apa, oare s-o gandi eva kiss ca undeva in north point, la etajul 4, in dormitorul de 9 mp, cineva se gandeste la ea, la planturoasa eva chish, de pe rafturi ma priveste uriasa colectie a lui tony de canuri de cola, de 20 de ani strange la ele, le goleste ca altfel dupa 2 ani fac poc si, la cate sunt, arunca neibarhudu-n aer, are din franta si din australia, editii limitate din barcelona si de la campionatul mondial din africa de sud, are slapi cu coca-cola si ceasuri de plastic: unul in dus, dupa perdea, sa te uiti cu ochiu plin de sapun la el si sa-ti alerge mainile mai repede ca intarzii la serviciu, si unul deasupra chiuvetei si mai are unul in camera, alb-simplu, si altul in bucatarie, a completat 2 puzzle-uri gigantice, fiecare insirand postere vintage coca-cola, are chiar si trei skateboarduri brandate coca-cola, sunt puse pe dulapul plin cu sute de canuri in care rusul evghenie, sa-i spunem, nu a putut sa-si puna cele 769 de tricouri aduse pentru vizita de 7 zile la hong kong.

coca cola sleepingrooms-a enervat atat de tare incat a scris un review oribil in care s-a plans ca la tony e murdar si ..tony se balbaie de furie, inspira-expira, inspira, calmeaza-te, fii calm ca bruce lee, tatal stapanirii interioare: casa lui tony este pe lista de dreamhouse in asia, toate review-urile sunt foarte bune pentru ca tony e painea, dar ce spun eu, e dim-sumul lui dumnezeu, apartamentul e glantz, in 3 ani de zile doar rusu-avocat de 28 de ani si iubita-doctorita tot p-acolo ca varsta, au strambat din nasucurile lor cirne la vederea lui, de fapt cand si-au dat seama ca tony o sa stea cu ei in casa, “pai asta e airbnb, locuiesti cu gazda” s-a aparat tony, o-chei, fie, dar am vrea totusi sa ne schimbi cearsafurile si prosoapele in fiecare zi, si vrem in fiecare seara o lumanare si sa ascultam blana pe kylie minogue la 2 dimineata, “prieteni, dar nu se poate, voi ati luat o camera cu 60 de euro pe noapte. asta puteti sa faceti la hotel de 5 stele. acusi va duc la four seasons, ia sa vedem cit costa?’”, tony a dat telefoane, 500 de euro pe zi si toarshu avocat si lady macbeth pot sa bage harlem shake in crucea noptii, catarati pe receptie, cu orasul la picioare, nu ne convine au zis oaspetii si au continuat sa traga cu prastia cu rahatel in micul hongkonghez: elibereaza dulapurile, da, da, ce tot atatea cutii de cola, d-ale dreacu, si la baie vrem sa ne punem noi lucrurile si mai vrem sa fumam in casa si sa te batjocorim pe cinste, du-ne la metrou, cara-ne bagajele, “si-si-si” tony se balbaie de indignare, “si-si cind au venit mi-au zis sa-i astept la ora x la metrou si ei au intarziat o ora, au aparut si nu si-au cerut scuze, n-au zis multumesc ca ii ajut, am intrebat ce s-a intamplat si serghei-evgheni-ivan mi-a spus ca ii era foame si s-a oprit sa manince ceva. la aeroport”, pai futu-ti pashtili si dumniezai, pai sa vezi ce ii faceam si ii dregeam.

povestea devine din ce in ce mai stanjenitoare si insultatoare, ca un episod din the office, dupa ce face overdose de marlanie, tony se trezeste cu reviewul care zice ca sta-ntr-o cocina si ca-i pute gura, ua-ua-ua, tony zambeste inveselit “si eu care nu credeam ca trebuia sa ne pupam”, e 2 dimineata si, la etaj, vecinul a trecut la madonna “time goes by, so slowly”.

revelionogarul pitic whiskey incearca sa mai obtina un masaj la shalele batrane, prietene mi-e somn, se impleticeste spre culcusul lui sub privirea materna a lui tony, hi olueis slip, maine dimineata il duce la maica’sa sa nu se plictiseasca singur in casa si sa se apuce de karaoke: doamna Li are 70 de ani dar si acum se dichiseste ca sa nu-i dea ocazia sotului sa-i fuga ochii la altele, celui de-al doilea sot, primul a picat testul ochiadelor si dupa 20 de ani impreuna si 4 copii a intrat pe mainile unei chinezoaice tinere, pentru ca nimeni nu vrea femei din hong kong, sunt autoritare, stanca, multe-s manageri darzi care te-nfig pin la tzatzisoare-n dosare si revizii, “iar aici nu-i ca-n japonia unde chiar daca esti sefica, egala cu seficu, tot ii torni barbatului ceai sau sake sau berica in pahar, ca esti femeie”, femeile din hong kong sunt niste amazoane si barbatul prefera o tarancuta din guangzhou care toarce-n poala si-ti taie unghiile de la picioare si..

mos craciun chinezesc. sau nu?e 3 dimineata in prima noapte a noului an chinezesc, eva kiss doarme dusa numai tony n-are somn, maine va spun de teoria orezului si de ce coreeni folosesc la deplasare coatele mai dihai ca pterodactilii. noapte buna

Design a site like this with WordPress.com
Get started