Un saint bernard enorm se fatzaie in carciuma benzinariei unde beau o bere andes si citesc ziarul andes, din cind in cind ridic ochii si, ce sa vezi, andes linga andes linga andes si cu un pic de andes, nea jorge care pune benzina constata zgomotos ca este o zi frumoasa, se bucura saracu de un pic de nor, un herpes umil pe gura lui andes, uuuuuuuuu, alunec pe serpentine, pe un indicator scrie “toca la bocina”, a dracu ceha, daca ar fi scris si ei in spaniola poate intelegeam, ma prind dupa vreo 37 de minute si 1297 de curbe ca trebuie sa claxonez, astfel voi speria adversarul care va trage de volan si va cadea in prapastie lasandu-mi loc liber, tu-tuuuut, soimi atarna din 200 in 200 de metri la roadkill ca potera romaneasca la spaga, soseaua e sparta de un torent, toca la bocina sa gonim pestii, andes sunt rosii vapaie, tornade ridica nisipul fierbinte, hai cu villa union ca ma prinde noaptea pe drum si-mi rontzaie frigul tzurloaiele.

Pe stanga e un hotel rosu, infipt in pamant rosu cu personal imbracat cu veste galbene pus pe ciordeala, un nene cu par slinos mi se aseaza pe umar si-mi sopteste in ureche rapido-rapido-suave-suave: camera e 400 dar daca dati 300 cash e a dumneavoastra, se face fratelo, are wifi si sapunuri mici si rotunde in baie, niste chinezi tortureaza o tastatura in hol, slinosul se insinueaza, ii arunc mingea “unde as putea sa cinez?”, waf-waf, cum unde, la dentelibre, locul unde poti sa maninci cat tzap vrei, eee uite asta mi se pare o frumoasa proba olimpica, se apropie de masa campionul en titre la inghitit tzap, jose morenooo, jose a reusit sa inghita in doar 43 de minute 6 kile de parilla de chivito, sa vedem daca astazi isi poate depasi propriul record.

In dentelibre nu exista dusumea, mesele sunt puse direct pe pamantul rosu pe care se tavalesc niste caini teshitzi, ce excentric, credeam ca e tara ciobanescului german, hm, imi iau tzapu de carne si tzapu de bere, masa se misca, pun un caine sub un picior, tot nu sta, se hatzana grozav cind incerc sa folosesc cutzitul, invat cum sa maninc de la copilul de 4 ani al familiei de termite care a ras tot si a lasat in urma un munte de oase, unde a intrat proteina bat-o vina ca nu-i nici pe ceafa si nici la teschereaua burtii? a fost doar in hol dar cind sa ia loc in salon, harsht a fost poftita afara pe la subtioara si pe la inghinala pentru ca in Jurassic Park nimic nu-i lasat la voia intamplarii, maninci ca un animal si apoi da-i tzapu jos pe pista sanatatii, de la dente libre pina la benzinarie alergi pe aleiutza amenajata de primarie, genunchi la piept, 1-2-1-2, faci zece flotari si uite asa ramai mandra si subtirica si cind baietii fac toca la bocina tu stii ca de curbele tale periculoase le este frica. Mai serviti niste capra?

 

Intr-un procent covarsitor de provenienta europeana, expatul de Jurassic Park traieste pe un areal intins si se hraneste cu carne, vin si iluzia superioritatii fatza de populatia originala incapabila sa-si rezolve problemele de capul ei. Sa-l luam pe Stephane, francez, trecutul in industria “ospitalitatii”, venit acum 4 ani in mendoza cu 7000 de euro in buzunar si o sotie mai tanara cu 6 ani de brat, lucreaza sef de restaurant apoi inchiriaza un vilau pe care il transforma-ilegal, pentru ca desigur nu plateste nicio taxa, in bed&breakfast. Ma nimeresc la dinsu’n pravalie cu o familie de olandezi pe care am recuperat-o de la rentacar, ei aveau gps, eu aveam adresa, daca nu ai acces la mail esti mancat de balena pentru ca nu exista adresa fizica nici pe site-ul hotelului si nici pe site-urile de bucuit cazare-pai de ce? pai gandeste-te, altfel vin baietii de la fisc si il fac sa scuipe bani, uite aici la nenea in caldarusa, scuipaaa, vezi ca mai ai 1000 de pesos dupa maseaua de minte din dreapta sus, da cu limba si scuipaa. Ca sa ajungi “la maison” trebuie sa iti trimita datele stephane cu mana lui fina de manager, olandezii nu pot sa priceapa mersul lumii, ei sunt corecti, drepti, doi metri de dreptate blonda care ii impiedica sa dea 150 de dolari pe un tur de 3 vinarii cu tata stelelor michelin, isi iau bicicletele si baga singuri printre vii, stephane e scarbit si jignit de alegerea lor asa ca nu le arata privelistea de pe casa unde doar amicii sunt adusi, chercez la amitie, 16 minute mai tarziu ma combina sa  facem schimb de vinuri, desigur in defavoarea mea, sunt ca poporul roman in ’30, tzapit de traditionalul frate de sange latin, merdre, omul e un munte de chitrosenie, stii doar uitandu-te la oul ochi daca el sau sotia au robotit la bucatarie, la ea e cu sunca, la el fara, ce tot atata carne? uh? iti cade parul de la ea si te constipi.

Spune ca stie sa piloteze Cessna, ca a ajutat la organizarea Dakarului, el si cu motociclistul invizibil care se presupune ca ocupa camera vecina, elvis si carlos sacalul e posibil sa imparta un dormitor la etajul 2, nu i-am vazut pe niciunul dar daca stephane zice ca sunt eu cred, e definitiv, hotarat, priceput, la ce? la ce nu e, stie politica, publicitate, le are cu gatitul, negociatul, organizeaza excursii, gaseste cazari, se aseaza la masa si bea trei pahare din vinul spumant pe care l-am cumparat de la familia Cecchin dar nu da un pahar din vinul lui, ca ala e de vanzare, credeam ca suntem prieteni, pai din prietenie ti-am baut vinul, hehehe, e un ciupitor, un mermelitor, un monument de avaritie si implinire financiara, cum reuseste sa fie atat de mult cu atat de putin? “simt energia anzilor care-mi da putere si ma face sa reusesc”.

Welcome to Jurassic Park dar fiti cu grija la expatul avar de frantza. Il recunosti dupa accent si dupa urmele de colti de pe portofel. Succes.

generalul san martin n-a prea stat pe acasa, am eliberat argentina, acusi sa trecem la peru si la chile, hop pe calutz si la drum peste anzi in sus, in jos, unde intorci capul vezi o tablita cu “ruta sanmartiniana”, omul in haine de hipster, cu epoleti si tricorn, pe cal, explicatii trilingve, pe aici s-a oprit si a fumat o tigara, aici s-a scarpinat la tampla nestiind care incotro, aici a intalnit un nandu care i-a citit viitorul in palma.

Neaparat trebuie sa vedeti manzano historico, marul istoric adicatelea, ce e aia frate? ma simt intr-un film coreean cind kim ir sen boteza o cale ferata si satenii din lu pong dong plantau 3 copaci in cinstea lui, cu san martin nu suntem departe, omul a trecut inspre chile sa ii scoata de sub spaniolii cei rai, a dormit si el la umbra unui mar si in 1950 argentinienii, suflete de vioara au ridicat iute un monument, vezi bine spunind bai chilienilor daca nu era san martinu nostru putrezeati in sclavie, tristilor, maru e unu nou, o copie chinezeasca a vechiului mar, din ala adevarat pe care si-a uscat san martin ciorapii a ramas doar o bucata care e varata intr-un muzeut plin de fotografii de la inaugurarea monumentului, niste turisti isi fac poze cu marul fake iar tataia de 120 de ani care vinde la chioscul din colt, un supravietuitor al campaniei din 1812 a lui san martin se intereseaza ce cred despre legalizarea avortului, dau un raspuns in doi peri si plec, nu stiu incotro pentru ca nu exista indicatoare decat cele care te anunta ca vaca este in zona, dar nu vezi niciuna, e mai rusinoasa ca o puma, de ce dracului iti spun sa fii atent la vaci daca nu-i picior in zona?

Gata, uite tablita care zice ca esti pe drumul cel bun spre villavicencio, locul de unde izvorasc cele mai faimoase ape minerale din tara, hotelul e inchis dar parcarea e deschisa si plina de cocalari in slapi, mai slabi ca ai nostri, fara ceafa si lant de aur, fara mertz sau bmw, dar cocalari inconfundabili, flip-flop-flip-flop, isi tarasc picioarele prin gradinile descompuse ale complexului, copiii urla, babele gem, urmeaza drumul anului, 365 de curbe, san martin le-a numarat ca a trecut bineinteles si el pe aici, si darwin si-a facut drum pe la villavicencio si a dat de fosile de araucaria, valea se deschide si aconcagua apare gigantic, bate un vant rece, rinichii plang si mainile imi ingheata, o turma de guanaco paste calma la 3 metri de masini, san martine, san martine, da mama cu biciu-n mineee. Neaparat sa incercati chivitoul de aici zice o domnita, e cel mai bun din tara, pe gratarul gigantic generatii dupa generatii de capre-tzapi-iezi au fost caramelizate, afara incepe grindina, cade curentul dar chelnerita imi aduce un pahar de vin de 700 de grame si entuziasmul urca la cote nebanuite, consult meniul, nu-i departe de ala de la cocosatu: lengua a la vinagreta este language with vinaigrette, cima de pollo este top chicken, porcion of vacio este portion of empty si chivito a las brasas este can be grill goat. Merg pe recomandare, tzapul e  sec si tare dar scot pasta de halapenios pe care am luat-o de la osvaldo, inginerul transformat in artizan de beri, arde, sting cu vin, sunt atat de vesela incat as putea acum sa pornesc sa eliberez niste popoare, astept totusi sa se opreasca ploaia si inhat un desert. Curentul nu a venit, dar e un intuneric de han medieval. Welcome to Jurassic Park, se intra pe o ruta sanmartiniana, urmati-o cu incredere.

e ora 6, in fiecare zi la 6 vantu incepe punctual sa bata, 30 de kilometri pe ora la inceput, urca la un 50 si daca avem noroc prindem un 60, domnul Torro se uita in stanga, apoi in dreapta de parca ar vrea sa treaca strada, vantu da tzeapa azi si sunt si niste nori care-l ingrijoreaza un pic, daca ploua nici vorba sa putem sa alergam, domnul Torro isi freaca barbia, hai mai in mijloc, trebuie sa vina dinspre nord, e 6.15 hai sa mai asteptam putin, face de 40 de ani caravelism pe fundul lagunei din parcul leoncito -unul din cele mai smechere locuri din lume, ca na, nu esti pe plaja la mare ci in plina cordiliera-dar in uiltimii ani s-au cam dus dracului conditiile de munca, vantul, ce-i drept, continua sa fie punctual, o punctualitate argentiniana totusi, adica intarzie si o ora dar cind vine baga trei glume si l-ai iertat, dar nu mai e puternic, un 30 de kilometri te propulseaza cu un 50 la ora dar nu mai pupi vantoase ca pe vremuri care te trimiteau in capatul lagunei cu 80-90 la ora.

desertul se umple de masini care intra isterice pe fundul lacului ca pechinezul meu pe covorul din sufragerie dupa ce ii faceam baie, fac tumbe si curbe, alearga de colo-colo, ambaleaza si franeaza, doi indragostiti din buenos aires clic-cloc, fac un sac de poze idioate, doi indragostiti din mendoza se tin aproape, iata o noua pozitie cea cu norul tinut in palma, doi indragostiti din barreal pluseaza cu un numar de rapirea din serai, domnul Torro isi da ochii peste cap, masinile distrug pista si e 6.30 si vantul nu mai vine.

Decide totusi sa dea carturile jos din spatele dubei, sotia in plovaras roz tricotat ciripeste ceva vesela in timp ce gheisa ajutor fixeaza vela, are mustata, e concentrata ca o comunista in ilegalitate la tiparnita de manifeste, domnul Torro masoara vantul, hai ca avenit un soi de nepotul lui de la Pitesti, 20 de kilometri pe ora, poate totusi ajunge si batranes.

Un neamt empatic si un polonez apatic sunt impinsi de la spate de o spanioloaica simpatica, buenas, buenas, clic, cloc, cu cit puteti sa mergeti cel mai tare, 90 de kilometri la ora, uau, listen guys, 90 kilometres, polonezul freaca ceva la mobil, nu e atent, neamtul da in ele “it can have 120 kilometres per hour”, si eu care credeam ca italienii exagereaza, lost in transaltion continua, din laguna de 13 kilometri neamtul face una de 57, polonezul e buimac, ca-n ‘39 n-a vazut-o venind, nici eu vantul dar e aici, un frumos 30 de kilometri la ora, sunt de-a dreapta domnului Torro, imi da volanul, el tine vela, bagam cu vreo 50, iu-hiiiiii, meeeee gustaaaaa urlu in urechea dinsului, imi face semne cu un deget noduros si apoi striga sa iau curba acum, centrifuga ma arunca, vrea sa ma arunce, baaaai fetito io am fost prima aici, stransa curba, ne intoarcem, ciudat spune domnul Torro, ma asteptam ca vantul sa vina din nord si a venit din sud, ce chestie, si la noi in tara vantu e surprinzator, trage de volan, ma indoi peste batranel, ac de par ce mai, rad ca proasta, scuip 25 de pesos la doamna Torro-n decolteu si zic welcome to Jurassic Park. e 7.35, vantul se cara sa spulbere niste fonduri de investitii in cordoba, maine sigur va fi mai puternic, hehehehe.