bancile sunt inchise, atm-urile nu inghit carduri internationale, alerg ca gaina fara cap printre officeuri, inutil. bancomatele astea fac orice: plati de facturi, trimit bani bunicii in padurea verde, iau singure credite si le platesc tot singure, duc copiii la scoala si scot cainii la plimbare. fac orice numai nu te lasa sa scoti bani daca nu ai un card corean. 90% din magazine sunt inchise. ce se intampla? ziua recoltei, 3 zile de spritz si haz cu familia.  punandu-mi in fatza un platouas cu fashii de caracatita uscata, ciocolata si nuci, ryugu spune ca deja ii e dor de mine si ca e mare pacat ca nu reusesc sa il prind pe fiul cel mare care vine de la seul.

e sarbatoare deci, ziua recoltei, asta sa fie scuza pentru care trenul intarzie, pentru prima data in istorie, nu unul ci 6 minute. oooooo, zguduiti de failibilitatea sistemului, calatorii isi pierd mintile. un tatic ii da copilului de 5 luni sa traga vartos din paiul infipt intr-o vadra de coca-cola. trenul alearga cu 310 de km la ora, mananca pamantul pana in busan, trosneste timpanu cand alunecam prin tunele, in 30 de minute am ajuns la mare. nasul apuca sa intre pe usa, sa incline capul intr-un salut si apoi sa strabata cu pasi mari culoarul. ajunge in capatul vagonului, se intoarce catre calatori si saluta din nou, scurt si protocolar. nu intra in atributiile lui sa verifice bilete.

din gara busan pina la plaja haeundae mergi cu metroul vreo 30 de statii, muzica zglobie anunta sosirea trenului, muzica anunta apropierea statiilor,  cu muzica inainte iesi din tunel, mai batran cu 30 de opriri, briza te ia pe sus si te poarta prin padurea de beton pina-n batatura love hotelurilor care au impadurit coasta marii japoniei.

in cei 40 de euro pe noapte, primesc cea mai mare camera imaginabila intr-un hotel corean, un stadion, cu cada, tapet cu pisi in sanii goi deasupra patului, canale porno cu filme care te costa doar 2 euro, si kitul de baie cel mai bogat din univers: periuta si pasta de dinti, crema de fatza, de corp, demachiant, 3 tipuri de duschbaduri, perie si gel si spuma de par. in frigider sucuri, apa si bere si masca de colagen, abia astept sa mi-o trag pe fatza dar mai intai sa dau un bot pe plaja.

in valuri sunt numai caucazieni perpeliti, fete cu genunchii umflati de soare si baieti in bermude care incearca sa lege apoi o miuta pe plaja, in dreapta, in fatza acvariului, un buldozer impinge un dig de nisip inspre buza apei: se construieste un pavilion al festivalului de film de la busan, considerat unul dintre cele mai importante festivaluri de film din asia. promenada e masurata cu pasi marunti de rusoaice cu coaste scoase si talii de barbie, cocotate pe platforme de 20 de centimetri. barbatii lor au blugi cu pietricele, pantofi de lac “bucuria turcului”, lanturi de aur inodate la gat si mobilul in care arunca cuvinte aspre, ca protestatarii pietre in jandarmerie. operati si parfumati, rusii sunt urati, neam de cocalari-trogloditi gata sa-ti bage in ochi farurile bogatiei lor kitchoase si sa te calce pe trecerea de pietoni.

hoteluri si restaurante si carciumi cu vinuri frantuzesti, americani hohotitori si suedezi demni, las haeundae in spate si intru in marina busanului, un stup imens, in unghiuri drepte, taiate de arhitecti bengosi. cum or putea edilii din qatar sa-l cheme pe norman foster si astia din busan, aceasta constanta a coreei, sa ia arhitecti austrieci, in loc sa-si activeze ghildusii lor si ancele petrescu si toata armata de cunoscuti si baiatu lu domn general-atunci cand e vorba de proiecte de dezvoltare urbana?

dupa marina vine centum city. falca loveste trotuarul din fata lui shisengae-cel mai mare magazin universal din lume, care strange la subtioara una din cele mai mari spa-uri din asia, acum inchis pentru ca, deh, spusei, e ziua de trei zile a recoltei. langa, e biff-locul special construit pentru festivalul de film de mazare al lor, care a batut palma cu coop himmelblau si, pentru numai 150 de milioane de dolari-de 3 ori juma, poate chiar 4 ori mai putin decat costurile catedralei neamului, a ridicat un complex de 30.000 de metri patrati cu un cinema outdoor de 4000 de locuri, 4 ecrane indoor, acoperite de un tavan de led-uri, sub care mai intra un centru media, arhive si sali de conferinte.

ma gandesc la radu muntean, la jude, la mungiu, la noul val al cinematografului romanesc, oamenii astia care fac reclame la pateu ca sa scoata bani si sa poata sa-si faca filme pe care nu au unde sa le arate, pentru ca oprescu mai degraba ar pune-o de-o saormarie decat sa dea un banut la cinematografe, intr-o tara in care sergiu nicolaescu e elogiat si geo saizescu plans si arsinel isi ia rinichiu peste rand.

laserele muzeului de noi medii artistice intind pe nisip citate celebre. nu stiu al cui e asta dar zice asa: pentru un politician, cea mai valoroasa calitate a unui popor este lipsa memoriei.

e 11 noaptea, un caucazian cu fatza de santierist roman, baga opturi pe trotuar, zambet larg catarat pe corp de cobra, ochi umezi si imprastiati, de betiv. ii trimite pe amandoi catre mine, ca pe-o sfoara cu pietre-n capat, d-aia folosita de indieni la vanat cai salbatici. ma prinde cu privirea, deschide bratele si semnalizeaza fericit victorie cu ambele maini. douazeci de metri mai incolo, doua tinerele ma opresc, incepe dansul: de unde sunt, imi place coreea, cat mai stau pe aici, au niste fluturasi in mana, or vrea sa-mi ofere cazare?, nu multumesc, stau acote, nu va faceti griji. “deci ai unde sa dorm in seara asta?, vai ce bine”-se-ncanta domnitele, este dovada suprema ca dumnezeu are grija de noi toti si ca viitorul este cum nu se poate mai luminos. un flyer alearga catre mine, lucios, bisericii nu prea ii place hartia mata, dumnezeul catolicilor, ala cu barba alba si ochi albastri, imi transmite printr-un copy infantil-toate cele bune si ma asigura ca, daca ma rog, totul o sa fie minunat.

inainte sa plec, maica-mea mi-a ordonat sa-i aduc un budda, mic, cu burta, sa umple spatiul dintre cele doua sfesnice de pe servanta din sufragerie. nu stiu daca o sa pot pen ca habar n-am daca sud coreenii sunt buddisti, poate sunt taoisti sau confucianisti sau shintoisti. stai asa, mai intai sa vaz care-i mersul.

platouasul de credinte din coreea n-are nicio legatura cu ce ma asteptam: avem 46,5% din populatie declarata atee sau gnostica sau cu biserica pierduta si declarata nula. deci aproape jumate din populatie crede in bursa si samsung si bulgogi bine facut. apoi avem 29% coreeni crestini din care 18% protestanti si 11% catolici. urmeaza doar 23% buddisti si 2% un mehlem de religii orientale intre care intra si confucianismul-credinta dominanta in coreea vreme de 500 de ani.

juma de mileniu, etica umanista a lui confucius, meritocratia, loialitatea fatza de stat si cultul stramosilor au manat in lupta poporul coreean, insa stransoarea corsetului disciplinei sociale l-a lasat fara suflare. imaginati-va ca la 1400, administratia confucianista tinea registre cu numarul de intalniri intre rubedeniile unei familii. toti cetatenii aveau carti de identitate, niste placute de lemn, pe care le purtau prinse cu sfoara de gat, ca odraslele muncitorilor de la steagu, cheile de la apartamente. cat sa rezisti cerintelor de dragoste filiala, nedisputata, nestramutata si respectului absurd aratat superiorilor, fara cir-mir, in orice situatie?

malcom gladwell scria despre influentele confucianiste din cultura coreana moderna in outliers. cultul respectului pentru superiori sau cei mai in varsta, a dus korean air la sfarsitul anilor ’90, pe lista companiilor aeriene cele mai nesigure din lume. avion dupa avion prabusit, sute de victime, totul din cauza deferentei ierarhice dictate de cutuma.

gata.

coreenii au dat cu confucianismul de pamant si, tragand cu ochiul cat mai departe de ungurii lor, adica vecinul japonez sau de comunistul chinez sau nord coreean, au ajuns la protestantismul american, motorina tractorasului modernizarii care a cuprins tara dupa jde ani de dominatie japoneza, al doilea razboi mondial si razboiul secesionist corean.

acum, 11 din cele 12 cele mai mari congregatii crestine din lume sunt in seul. yoido full gospel church pretinde ca are 1 milion de membri iar pastorul cho-yong-gi, supranumit “papa” este trimisul domnului pe pamant. http://www.pbs.org/wnet/religionandethics/2012/08/10/august-10-2012-worlds-biggest-congregation/10162/

cu toate astea, in iunie, “papa” a fost luat la purecat de fisc, fiind acuzat de evaziune si delapidare. http://globalvoicesonline.org/2013/06/14/pastor-for-south-koreas-biggest-church-charged-with-financial-crimes/. multe voci spun ca cho-yong-gi si multi alti pastori, fac trafic de influenta si sunt amestecati in jocurile politice de la seul.

hahahahahahaha.

imaginati-va in romania anului 2013, cu o populatie de 81% ortodocsi declarati si doar 0,2% atei, actiunea unui organ de control al statului in catastifele bisericii mama-tata si matusa a natiunii. sa bat repede 7 cruci, sa ma curat de gandul pacatos. si totusi, ia cititi si asta si dati-ca cu parerea http://www.stelian-tanase.ro/cati-bani-are-biserica-de-lea-berzuc/

pe fiecare strada din gyeongju, cot la cot, ca farmaciile in piata iancului, sunt prinse-n hora magazine de biscuiti, sweetbread spune reclama, un soi de waffe zic eu, cu miez umplut cu crema de fasole dulce, neagra amestecata cu nuci. pe geamul unuia dintre magazine, o poza alb-negru cu o baba demna, aliniata corect de-a stanga sotului, anunta ca cei doi fac biscuiti din 1973, mai colea flutura traditii din ‘84 si din ‘88, taman de la olimpiada. vara-mea bobi, gabriela blazinovitch pe numele sau intreg, hambalista de 2 metri de la rulmentul brasov, a fost la olimpiada cu echipa nationala de rezerve. hehe, nu-mi amintesc daca a vazut si ea terenul 5 minute, dar ce conteaza, a scorat glorios in olimpiada de shopping, intorcandu-se din deplasare cu un mandru aparat de video, fala cartierului. seara de seara, familia feher isi punea ghetutele, lua tuica din camara, copiii de mana si se catara pin la apartamentul de la 4, unde se bucura, alaturi de alte cateva zeci de vecini stransi in sufrageria lui zoli si rojica, de horcaielile cabanei diavolului sau din filmu cu freddy krueger, de cafturile infantile ale lui bruce lee, intreaga audienta injurand ofticata vocea irinei nistor rostind ascutit afirmatii tip: “tehnica ta este desavarsita”. dar ce desavarsita, e data dracului.

hooooop, ma feresc din calea unei masini care nu incetineste defel atunci cind se apropie de trecerea de pietoni. aici nu exista prioritate pentru noi. poate d-aia 98,9% din populatie e sprintara si o arde sport imbracata prin oras. in centrul gyeongju-ului, toate brandurile de hiking, trekking, running din univers isi arata tzatzele, te poftesc inauntru, gata sa-ti vanda daca nu un bocancel, macar o bandana sau un toiag cu care sa te lupti cu veverita de munte sau cu soferul de ses, reincarcanat in aceasta viata dintr-o veverita de munte, calcata de masina.

pana la templul bulguksa sunt 14 kilometri si trebuie sa iei autobuzul, nu stii care, pentru ca, desi bus station este scris in engleza, numele statiilor in care opresc cele 7 autobuze afisate, sunt toate in coreana. n-are a face, faci cu mana la toate, “bulguksa?” intrebi, soferul iti arata pe degete numarul autobuzului ala bun. te-ai descurcat.

ai ajuns dupa un drum scurt printre orezarii si sate traditionale care traiesc numai si numai din olarit, la stanga e indicator catre muzeul lui teddy bear, ????, un panou ti-l arata pe ursuletul de plus impreuna cu fratii sai, toti asezati pe pozitiile corespunzatoare capelei sixtine. coreenii, decizi, sunt la fel de stricati la cap ca japonezii. dar buba o ascund mai bine.

bulguksa este clasificat de guvernul sud coreean drept “historic and scenic site no.1” si, in pantecul templului sunt inghitite sapte “national treasure of south korea”, numerotate fiecare cu precizie: avem national treasure numarul 20 si 21-doua pagode faimoase despre care nu afli mare lucru daca nu ai un ghid.

nu ai, insa privesti cu ciuda cum ghidul unor chinezi palavrageste 20 de minute cu mana pe capul sculpturii unui porc auriu, chinezii schimba picioarele, casca, rad, incep sa vorbeasca intre ei, probabil se si roaga si budda ii aude si opreste deluviul. atunci impingi cu piciorul cuvintele stranse ca semintele intr-un munticel la baza statuii, pozezi, treci mai departe complet debusolat de lipsa de informatie, uite totusi o placuta, ce scrie pe ea? spune asa: “aceasta este o baie de granit care reprezinta o broasca testoasa”. dar asta ai vazut deja. altceva? nu. atat.

in fiecare templu sunt niste doamne in uniforme de calugari buddhisti, gri care nu te lasa sa pozezi comoara nationala numarul 26 si nici sa intri cu umerii descoperiti, sunt manioase si vigilente ca niste lucratoare la administratia financiara. continui sa urci scari si sa vezi noi si noi sali decorate cu felinare de hartie, comoara numarul 23 si comoara 61, de ce, cine, las ca citesti acasa pe wiki. acum bucura-te ca stii ca ai bifat historic and scenic site no.1, ca stii ca este considerat o comoara a dinastiei silla si ca e soare afara si uite iar o tablita cu informatii pe care scrie, citez: “acest copac are 15 metri, 500 de ani si este de sex feminin. La numai 30 de metri distanta, puteti sa intalniti un alt copac din aceeasi specie, de 30 de metri, tot de 500 de ani si tot de sex feminin”

hohoho, reconsider. boala de nervi coreana castiga dintr-o lovitura 50 de puncte si astfel ajunge la acelasi nivel cu cea a poporului vecin, japonez.

nu poti si nu trebuie sa pleci de la bulguksa, fara sa treci pe la pestera seokguram unde, se zice ca este cea mai frumoasa reprezentare a lui buddha din tot orientul indepartat. este comoara nationala numarul 24. la ea ajungi dupa o ora de hiking pe sosea sau 14 minute cu autobuzul. din statia de autobuz mai sunt cateva sute de metri pina la grota, in dreapta se vede marea japoniei, in stanga creste muntele, in fatza, ca un furuncul pe fundul versantului, scoate capul casuta unui paznic vigilent care-ti interzice sa te apropi de un clopot imens daca nu marci banul. pe budda cel zambitor nu poti sa-l fotografiezi, o alta doamna jackie chan, vegheaza sa te conformezi, te uiti la doamna, la budda, la cei 8 paznici-generali si cei 4 aparatori ai punctelor cardinale si-ti iei talpasita. te opresti in buza grotei, scoti un sweetbread traditional facut din fructele unui copac de sex feminin si ale unui vrej de sex incert, mananci si privesti marea, intrebandu-te unde e lista cu comori nationale romanesti si, daca e vreuna, cate din ele s-au stricat si cate s-au pierdut.

coreenii din sudul coreei de nord habar n-au auzit de gangnam style sau de telenovelele de epoca sud coreene, faimoase din bulgaria in filipine. coreenii din nordul coreei de nord, cei de la granita cu china, stiu de psy, ce e un smartphone si ca e bine sa il tii pe al tau intr-o husa imensa, de plastic, stantata cu cap de porc sau vita sau magar, cat sa i se iteasca urechile din buzunarul mult prea mic sa le inghita.

granita cu china e sita prin care trec nu doar vestile dinspre sud, ci si fugarii nord coreeni care, odata ajunsi in manciuria, sar intr-o barcuta purtata de curentii din marea japoniei taman pana la un port din estul coreei de sud, unde pasesc in secolul XXI si in capitalism, ‘in the process” pierzandu-si binecunoscuta plasuta de asistat: din rafie, cu ochiuri mari, dar, cu toate astea, gata sa te prinda atunci cand dai de greu.

timp de un an de zile, statul capitalist coreean e bona pentru micul nord-coreean: il alfabetizeaza in tainele economiei de piata, ii da bani, il trece strada dar, la miezul noptii dupa 365 de zile, il lasa singur, in intersectie si zice: de aici baiete de descurci.

cei cu joc bun de glezna rezista. ceilalti-aia de-l plang pe kim-ir-sen, care il jelesc pe stalin, care vor locuinte si locuri de munca si un tatuca sa-i inveleasca, pana sub barbii, cu paturica comfortului-resemnat, aia in 3 luni sunt inapoi in barcuta, vaslind impotriva curentilor din marea japoniei, spre manciuria, hap peste parleaz si inapoi acasa.

unde partidul ii inhata de ceafa, ca pe niste pui de matza cu ochi lipiti, ii pune in fatza unei camere unde fugarii infiereaza societatea decadent-purulenta din sud care nu are grija de om si-l pune sa alerge pe rotita, in ritm de gangnam style.

ai vazut tu vreodata emisiune din nord? ryungu zice ca nu. sudul bruiaza nordul si nordul bruiaza sudul, in cacofonia uriasa de pe paralela 38, nu poti sa-ti auzi geamanul siamez bagand un biscuite in gura. dar mai vorbesc la stiri despre ce se intampla in nord, despre detractorii sudului, despre propaganda cu care nordul incearca in continuare sa castige batalia ideologica.

“uita-te la germania” zice ryungu si apoi tace, lasand in liniste sa creasca adevarul care-ti umfla parul: nimeni nu mai vrea sa se uneasca nordul cu sudul, niciun sistem nu poate sa faca fatza atacului catorva zeci de milioane de milogi. frica de multimea de nemancati bate mila, ii da doua peste cap si-o trimite la culcare.

“noi nu am ajuns usor la ce avem aici. in ’80 era inca saracie. abia acum mai scoatem capul. si nu vrem sa impartim cu ei. nu cu niste nerecunoscatori”. ryungu sustine ca nordul primeste ajutoare din sud, mancare, haine, le-nhata demn si apoi apuca prastia cu rahat si trage in expeditor. “cine sa-i inteleaga?”

stiu cine: baietii din mina de butaforie de la rosia montana. angajatii de la oltchim. locuitorii din targu jiu si din slatina si din oltenita, din alexandria si botosani, aia de-l plang pe tiran si pe sinistra pentru ca le-au dat, pensionarii care aprind lacramosi lumanari la presupusul mormant din ghencea militar, rugandu-se la bunul dumnezeu, acelasi de fu calcat in picioare de cizmaru executat, sa reinvie vremurile trecute cind fiecare avea un apartament, un loc de munca, scoala si strazile erau curatate de cremenali. ce tot atata libertate, la ce va trebuie, nu vedeti ca libertatea numai rele a facut in tarisoara asta?

astia sunt oamenii care i-ar intelege pe coreenii din nord. si nici eu nu vreau sa ma unesc cu ei. nici macar cat sa-l dau jos pe ponta.