confucianismul si iesirea din mazga balcanica

maestru lu bruce lee, 124 de ani, mustati albe lungi si pletute sarace, infasat in salopeta gri de calugar buddist, isi vantura lejer cardul contactless si intra la metrou. pe langa el curge un card nesfarsit de fetite in fuste de-un deget, tastand frenetic pe messenger. ma opresc ametita in fatza cubului metalic care scuipa bilete, ma pune sa aleg numele statiei dar harta mea e in coreeana, “unde vreti sa mergeti?” intreaba in inighiris (aka engleza) o broasca batrana, zambet larg, dinti multi, de razatoare werner. la muzeul national al coreei, “atunci desigur apasati pe i si schimbati la chungmurou si iesiti pe iesirea 12”. cat astepti metroul, daca te-ai plictisit de ecranul de 15 centimetri al samsungului tau, poti sa te joci pe touch screenul gigant care-ti spune orice, de la amantii mamei la viitoarele numere castigatoare la loto. tan-tarada-tan-tan-tam, o muzica de nunta inunda brusc statia, vine metroul si orbul trebuie si el sa stie. ca sa se fereasca. din vagoane ies, umar langa umar, un batalion de scolarite si babe cu casti si basti, se joaca un soi de “tzara-tzara vrem ostasi”, cei de pe peron nu cedeaza, aia din tren imping, se sparge frontul pe la un hipster cu -8 la ochelari. urcam-balot-si ne imprastiem pe holul mare, tan-daradam-ta-dam, reincepe muzica si pornim la drum in timp ce pensionarii se aseaza maraind pe bancutele lor semnalizate, in capatul vagonului. una din pensionare ma apuca de inel, ca hrusciov de butonul rosu, si incepe sa ma impinga cu stanga, in timp ce cu dreapta imi arata un scaun, undeva in capatul celalalt al vagonului, vorbeste mult, vorbeste mult-mult-mult. imi aminteste de scena filmarii reclamei din “lost in translation”, cind regizorul da 6 minute de indicatii iar, la intrebarea lui bill murray: ce a zis?, i se raspunde laconic in engleza: sa te intorci putin spre stanga. asa si aici, poate ca baboiul spune: treci pe scaun, dar pare sa recite un verset de shakespeare, ii spun ca nu multumesc, nu se lasa, imi arata scaunul proaspat eliberat de un domn peste drum, daca nici acum..nici acum, femeia nu intelege nimic si se intoarce boscorodind sa roboteasca la telefon.

muzeul coreeimuzeul national al coreei creste imens, ca o tumoare vanata pe pulpa lucicai bunghez, pazit de pensionari in uniforme albe. doi dintre ei, priponiti in fata intrarii principale, imi arata umbrela din mana si apoi spre un cos de gunoi. nu domle, potoleste-te, e umbrela gazdelor, nu o arunc si chiar e buna, “oche, oche” imi face semn din nou unul din ei, infig umbrela intr-o gaura si o punga o inveleste de sus pina jos, trag si gata, am propria mea husa de umbrela, ca sa nu siroiesc prin muzeu. doamne fereste.

grupuri de scolari asteapta, tropaind, sa intre. toti au pantofii cu 2-3 numere mai mari, calcaiele se ridica si se scufunda, ca niste delfini jucausi. da’ uite ca nu numai ei, si profesoarele, uite si mosulanii din stanga, si doamnele tzitzirite din spate, toti au pantofii cu 3 numere mai mari. sa aiba coreeni picioare de bambus, in crestere continua pina la 90 de ani, ori..clar, e pentru templele buddiste in care calci doar in sosetuta. daca ai sta sa tragi de sireturi si cizmele ti-ar fi fixe, s-ar duce dracului toata piosenia.

calaretul corean

orice ar spune muzeografii, problema incaltarilor cred ca a atarnat major in balanta atunci cind dinastia joseon a decis in secolul XIV sa dea cu buddismul de pamant si sa-si bage confucianismul in casa. curatorii muzeului insista ca cei 500 de ani de confucianism au insemnat eliberarea de misticism, o societate rationala, curata, in care, la 1400 existau inspectori anticoruptie care taiau si spanzurau in randul functionarimii de la curte. dar eu cred ca a insemnat mai ales pantofi cu marimi firesti si, deci, o folosire rationala si mai eficienta a resurselor: in loc sa pui 8 spice de orez la o sanda, puneai doar 5, dintr-un copac faceai 78 de perechi de saboti de lemn, nu doar 64.

labagiul politicianprin dreapta mea marsha-parsha, isi tarshaie pantofii imensi o pensionara darza. se opreste in fatza unei vitrine si rade zgomotos, apoi imi face semn sa vin langa ea: in fata e un vas funerar pe care e sculptata o barca vaslita de un domn cu penisu-n vant, limba p-afara si urechi imense-versiunea coreeana a luntrei lui caron. doamna scuipa niste cuvinte, rade. eu nu rad. il stiu pe caronul obscen sculptat pe vas. la noi se cheama politician si conduce tara, cu sula-n mana, limba p-afara si urechile ascutite, atente sa prinda murmurul spagii.

poate ca e timpul sa-l imbratisam pe confucius si sa renuntam la traiul pe picior mare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: