Archive

tara lui ba pe-a ma-tii

de ce e presa asa cum e si de ce nu ma-nchin la zeul infoteinmentului

August 25, 2013
dutevino, romania, tara lui ba pe-a ma-tii
4 Comments

hamburgu este buricul presei germane, spiegel, stern, bauer si inca o basculanta de ziare, radiouri si televiziuni rasturnata la hanseatici in batatura. liza a facut scoala de jurnalism, 4 internshipuri pe la reviste si cotidiene dar nici nu viseaza sa prinda un post pentru ca “este foarte greu, trebuie sa ai un cv beton si eu, la 25 de ani, sunt foarte tanara si nu am cum sa am experienta”. 3 zile pe saptamana se trezeste la 5 juma, motzaie 50 de kilometri in trenul care o duce pana-ntr-o suburbie indepartata si apoi baga o miuta cu colegii, pasandu-si stiri despre pisici salvate de la obezitate si batrane muscate de mana de protezele inghitite pe nemestecate, de dimineata.

liza e resemnata, la 40 de ani poate o sa se apropie la 20 de kilometri de oras, la 65 sigur are un post la stern. pina atunci insa trebuie sa traiasca iar banii de colaborator la foaia regionala nu-s multi, asa ca celelalte 3 zile libere, nu-s deloc libere: da meditatii la germana si seara e chelnerita la un barulete din eimsbuttel. carciumarii-baieti buni-ii platesc asigurarea de sanatate,  nu ca astia de la presa care nu dau un ban pe taxe daca esti colaborator si cum la 25 de ani nu prea ai cum sa fii altceva decat  colaborator pentru ca nu ai experienta si fara experienta nu te angajeaza nimeni, rezulta ca nu ai asigurare si… incepe sa sune a romania. unde, drept e, orice agramat poate sa intre ca-n branza si sa scrie un material despre celulita ioanei tufaru, insa mult mai greu se poate pricopsi cu un contract valid de munca.

vuieste presa de stirea plecarii lui sarbu, oooo, titanul media-deschizatorul de drumuri-geniu’ din buftea, dar nu sufla nimeni o vorba despre anii munciti si neplatiti, de contractele la caterinca pe care fraierul de ziarist de 23 de ani le semna ca primarul iar angajatorul le lua si facea cornete din ele si nu platea nicio letzcaie la sanatate sau somaj, de cartile de munca cu un z mare in ele si pensia pierduta-ma rog, cine mai crede in pensie o sa ziceti, dar nu vreau sa intru (inca!!!) in subiectul asta.

as ramane la rapacitatea cu care o generatie intreaga a fost ciordita de catre mogulii media, aia care-ti spuneau cat de norocos esti ca esti aici si cat de tare trebuie sa te bucuri de cele 5 minute de celebritate cu numele tau pe ecranul televizorului pentru ca: azi esti, maine nu esti. daca nu esti supus, la poarta proteveului sunt alti 790 de fraieri ca tine, gata sa-si dea sufletul in serviciul marii fabrici de infoteinment. moguli care au ouat mogulasi, inraiti ca pitbulii si invatati sa latre, mogulasi care au contaminat cu meltenismul lor arogant toata media, s-au scurs in canalele de stiri concurente si in ziare si radiouri.

si iaca-ta cum, acum in frunte cu mustata suprema, inchid cercul si taie orice posibilitate de retragere intr-o emisiune normala de stiri prin deplasarea in par la rds-rcs, daca o fi adevarat. daca nu, fac trei cruci c-am scapat.

liza zice: “am auzit ca si tu esti jurnalist”. nici vorba, sunt contabila si inca una proasta. care a acceptat sa fie tzapita ani de zile, fara sa cracneasca, de catre cetateni model, omagiati de societatea romaneasca. halal.

ps. si d-aia e presa romaneasca o varza stricata. pentru ca e plina de contabili, ingineri si taximetristi, fara o secunda de scoala, fara repere deontologice sau profesionale. indivizi constienti de impostura titlului de “ziarist”, deci mereu infricosati de sutul in fund pe care l-ar primi pentru ca-sunt alti o mie ca ei la poarta ziarului-radioului-televiziunii. in marea ei majoritate, presa romaneasca este o scoala de marlanie si rautate, in care empatia si umanitatea sunt pedepsite si batjocorite. mai multe pe maine, ca m-am pornit destul de tare.

de ce sunt ei mai relaxati ca noi si cum sa scapam de tzafna

August 21, 2013
dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii
Leave a comment

cladiri de caramida, zvelte, balcoane pariziene, ferestre inalte si late prin care se vad biblioteci manoase si camere hirsute, pline de flori pe piept si pe la subrat. nemtoaice cu ochi carpiti de somn imping carucioare cu copii blonzi, ai face si tu un copil blond, ai face si-un pechinez sau un ou de broasca testoasa daca ai stii ca ar trebui sa-l plimbi dimineata de la casa ta cu geamuri mari pina la elba 79 unde vecinatatea se strange duminica sa-si ia brunchul. 12,5 euro de caciula sa-ti faci matzul parizer cu carnati afumati si carnuri care-si lasa zeama calda pe fundul de lemn, salata de cartofi cu mustar si wurst care te pisca draceste de limba, salatica de peste si peste fara salatica, somon tavalit intr-un sos dulceag si iaca si departamentul dulciuri cu iaurturi cu fructe si vafe si pandispan. o coloana de gravide cu burti tuguiate se-nfig la clatite, dureaza o vesnicie pentru ca nu-s gata, le presezi tu insuti intre palmele mari si negre ale masinariei cu becuri rosu si verde care clipesc ca la tren, rosu “stai asa ca acum se face”, verde “gata domle, s-a facut”.

copiii se tavalesc printre mese, escaladeaza banci, se caftesc cu paine, totul in soapta, ca-n biserica, parintii picotesc cu paharul de prosecco in mana, afara hipsterii robotesc la farfuriile pline. ma uit miloasa la ei, doar doi ar lua nota de trecere la hainite, la o tura prin gradina eden de la palatul stirbei: pantalonii nu-s indeajuns de fistichii, nici camasile indeajuns de saizeciste, poate bastile si peticele din coatele sacourilor sa-i salte un pic la impresia artistica. femeile sunt praf, blugi negri stransi pe solduri prea mari, tricouri lalai, nu tu un capotel de la mamaitza si baticul strans sub ceafa, nu tu un cosulet pe bicicleta alba si o pereche de opinci de la muzeul satului, hipsterii de hamburg pierd competitia fara drept de apel, pun pariu ca nici nu stiu ca se poarta sprancenele rase si palariile de pasla impinse militieneste pe spate.

nici plictisul filozofic si dezgustul amar nascut de inutilitatea vietii nu stiu saracii hamburghezi sa mimeze. alearga prin parcul de pe marginea lacului alster, se-nfig grabiti in pedalele bicicletelor, isi paseaza frizbiuri, baga spritzuri la ponton, hlizindu-se inocent la trupa de jazzmani care gadila trompete, barci gonesc pe lac, caiace se urmaresc pe canale. alene, in picioare pe placi de surf, pieptanind cu vasle apa, trec doamne de 60 de ani si nepoti de 7, hidrobiciclete muta familiile de la o terasa la alta: bagam o bere si-un pipi si continuam traseul. caini mici urmaresc vigilent traficul din cosuletul baboantelor tonifiate care dau viguros la pedale, un grup inalta zmee, o coada lunga de barci se insira la geamlacul carciumioarei deschis deasupra canalului, drivein nautic: balanganindu-se zdravan, fete isi iau cafele si paseaza vafe baietilor de la pupa. sau prova, niciodata n-am stiut care-i care. se rade, se chicoteste, relaxare. de la bani, n-au astia nicio grija. sau..

drivein nauticpaul ekman a scris despre contagiunea sentimentelor exprimate de fetele noastre. daca ne balacim in zambetele naive ale trecatorilor, problema taxelor si oftica pe unchiesul care nu te-a sunat de ziua ta se estompeaza si gura-ti pleaca in suras, muscultura obrajilor dandu-i un branci creierului care cade cu splash in ligheanul cu serotonina. daca ne lovim de figuri incruntate, grimase nervoase si buze stranse intr-o cicatrice mica sub nari frematande de manie, geaba ti-ai luat rochie noua si copilul a primit ‘foarte bine” la extemporal, o sa ajungi acasa tarand dupa tine isteria strazii, ca pe-un fum de gratar care ti-a intrat in haine.

propunere pentru edilul general: 100 de actori scosi la orele de varf in statiile de metrou si pusi sa zambeasca larg calatorilor. pariu ca incet incet otrava tzafnei regatenesti se va risipi?

 

il stiti p-ala cu romanul, neamtul si japonezul?

August 17, 2013
dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii, terapie prin calatorie, travel
Leave a comment

asta vreau sa vad, asta nu vreau sa vad. cunosc,  o-ho-hooo, o seama de oameni pentru care calatoriile sunt forme costisitoare de narcisism si onanie. stiam eu ca asa este germania, ti-am spus eu ca exact asa este america. cartile si emisiunile lui aristide buhoiu care au sapat sinapse in creierul nostru, ne impiedica pe multi sa vedem lucrurile asa cum sunt, preferand sa inghesuim adevarul suparator de diferit de ceea ce stiam, in sertarasul alocat dinainte. si ce daca in japonia am vazut singurul computer 286, inca functional, pe care o doamna de 74 de ani mi-a scos bonu la o pensiune din takayama? eu stiu ca japonia e viitorul si 286-le nu face decat sa murdareasca, exact ca un rahat de musca, poza pe care o am eu in cap despre niponi. si ce daca japonezii se fac zob, chiraind veseli si dand peste cap jde sticle de sake, fumand serpeste cate 7 tigari deodata, in trenul care goneste cu 270 la ora, ducandu-i acasa dupa serviciu. mi se rupe. eu stiu ca japonezii sunt deprimati si roboti tristi, veselia asta nu o vad si mi-o sterg din minte pentru ca asta ar insemna ca tot ce stiu eu e incomplet. sau fals. si astfel, contaminat de minciuna, ajung sa-mi neg si eu existenta. adanca asta, nu?

multi dintre calatori nu-si pun intrebari, pentru ca au deja toate raspunsurile. hamburg? aia au bani sa-si bage si-n fund si totul e scump de mori. la die bank, restaurant cu stea michelin, antreu cu degustare +felul principal+2 pahare de vin (da mama, mi-a fost sete)+apa+serviciul chelnerului cu maniere studiate la curtea angliei=40 de euro cu tot cu bacsis. eee, asta e o intamplare. dar sigur-fiind germania-totul merge ca uns si e foarte tehnologizat.

ihim. aici nu puteti plati cu card-primul refuz la un restaurant portughez, desigur pentru ca sunt portughezi, nici aici nu puteti plati cu card international-al doilea refuz, la un restaurant turcesc, desigur pentru ca sunt turci, aici nu puteti plati decat cu cash-la un bar cu narghilele si public asiatic tolanit pe fotolii. nu mi-am luat atatea refuzuri la plastic, nici macar in fundul columbiei. de ce nu pot plati cu mastercardu meu? pentru ca managerii sunt chitrosi si mastercard si visa au taxe mai mari decat emitentii locali de carduri sau decat maestro asa ca..de ce sa platesc eu, carciumarul, cind poti sa platesti tu, clientu, comision atunci cind scoti bani de la atm, care, apropo, nu-i la orice colt, ca pe stefan cel mare, ci iti tocesti o pereche de opincute pina dai de unul.

raminem la tehnologie. astia au net, ca-s nemti, se stie ca nemtii+tehnologia+comunicarea=love. pe dracu. jumatate din restaurante-chiar si alea tzitzirite nu au net deloc, treizeci la suta au avut net da’ acum e plecat in concediu in bulgaria, nouazeci la suta e parolat si trebuie sa te loghezi informand reteaua despre dieta mamei tale, in luna a saptea, cind te avea in pantec. mai greu prinzi o nemtoaica trecand strada pe rosu decat un minutel de internet la liber.

pentru ca da, stimati cititori si dragi cititoare, da, iata ca exista un clicheu care se pupa cu realitatea din teren cum ar zice adelin petrisor: nemtii nu traverseaza cind lumina rosie taie in tabla neagra silueta unui nene in asteptare. neamtul se uita in stanga, in dreapta, in stanga, in dreapta, cat vezi cu ochii-si vezi mult, 300-400 de metri pe fiecare parte-nu se apropie nicio masina. si cu toate astea sta lipit de trotuar, alert dar inert. ochii neamtului tintuit la stop te urmaresc pe tine-cel care nu respecta legea si trece pe R-O-S-U, se uita lung dupa tine, ai zice ca o sa te urmeze, ochii se umezesc, tu te indepartezi, e inca rosu, neamtul ramine imobilizat de disciplina rutiera, acolo, in spate.

switch on your brains-zice tobi, singurul neamt cu porniri sudiste, atzatzate de lunile petrecute in mijlocul civilizatiei de rasculati perpetuu a americii de sud. hmmmm

deci germania merge atat de bine, cu toate ca functioneaza cu creierul dat pe minim? lasati-l pe off baieti. uite ce ni s-a intamplat noua, de la supraincingere. daca nu luam foc, ho-hoooo, eram acum departe. poate chiar inainte japoniei unde, apropo, am auzit ca totul este supratehnologizat si toaletele te spala la fund si-ti fac si analiza coproculturii.

catedrala mantuirii neamului cui?

August 14, 2013
calatorii, dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii
12 Comments

hafen city: cel mai mare proiect imobiliar din europa, 2,2 kilometri patrati teren de joaca pentru arhitecti din selectionata lumii, herzog ii paseaza lui de meuron care dribleaza si inscrie spectaculos cu proiectul elbphilharmonie, fabuloasa filarmonica a hamburgului crescuta ca un iceberg pe un depozit dezafectat al portului. ar fi trebuit sa fie gata in 2010 si sa coste 240 de milioane de euro, da’ nici nemtii nu mai sunt ceea ce au fost asa ca maistru otto s-a frecat sub casca de plastic si a cerut o amanare pina in 2016, poate ciupim si un pic din 2017 si dublati si suma la 500 de milioane. bine baetasi, banu alearga, ca e de unde, orasul prospera. in hafen city creste stalagmita sediului unilever, diamantul gigantic al grupului de presa spiegel, costume tzitzirite beau cafele in pravalii glantz, barcute de sute de mii de euro sunt andocate in fatza unor blocuri elegante unde..cat costa domne sa stai in buricul arhitecturii europene? mai putin decat pe strada washington in bucuresti. te lipesti de un apartament rupt din oblivion, sf-ul asta ultim, cu tom cruise multiplicat, pentru 600-800.000 de euro. hahahaha, saracii nemti, problema lor este ca nu stiu sa ceara.

elbphilharmonie

sa ne intoarcem la elphy, sfasiind rece cerul vanat al hamburgului, sub sticla jucandu-se de-a gheata care imbraca gigantica cladire, o sa intre nu numai filarmonica ci si un hotel imens, un complex rezidential, galerii culturale, spatii artistice, parcare, probabil si-o kebabarie si un chiosc de curry-wurst. totul la 500 de milioane de euro, cu tot cu taxe. juma de miliard care se vor intoarce, incet incet in teshchereaua investitorilor din vanzarea apartamentelor, serviciile hoteliere si, desigur, evenimente culturale. nenicii care au proiectat pravalia sunt acestia: http://en.wikipedia.org/wiki/Herzog_%26_de_Meuron, ajunge sa spun ca au trecut pe raboj tate modern, allianz arena si stadionul din beijing.

in acelasi timp, in romania laica a anului 2013, statul si biserica se pregatesc sa cheltuiasca 400 de milioane de euro pe catedrala mantuirii neamului, mantuire care iata incarca nota de plata a poporului cu o suma care nu va fi pururi recuperata, caci stim cu totii ca banii sunt ochiul dracului deci hai sa-i turnam in buzunarele lui vanel exim din bacau care se lauda, la portofoliu, cu inaltarea tribunalului din bacau, un sarcofag optzecist trist, modernizarea garii din bacau-vai-vai-vai si inca de 47 de ori vai, aeroportul din bacau: albastru de institutie sovietica de pe vremea lui andropov si tot asa si tot asa, geamuri oglinda si gresie de valea cascadelor. 200 de milioane din munca mea si a ta se vor duce la domnii astia din bacau, alte 200 pe fresce, picturi si altare. wiki nu zice cine ce artist se va ocupa de asta dar sunt sigura ca nu ghenie-perjovski-savu-cantor.

proiect elphy

imi trebuie o incheiere inteligenta, dar uitandu-ma la cifre, comparand hamburgul si bucurestiul si stiindu-ma platitoare corecta de taxe, ma simt mai seaca si proasta ca niciodata. multumesc statule roman si tu biserica ortodoxa, stim cu totii ca prostia e sursa de fericire. si atunci de ce dracu imi vine sa-mi tai venele ca traiesc in tara in care traiesc?

germania uita. dar oare iarta?

August 12, 2013
dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii
1 Comment

hamburgu e un oras fabulos cu o problema complicata de branding pe care toti medaliatii romaniei la matematica nu ar sti sa o rezolve. poate pentru ca este-de fapt- o problema de chimie. mai dihai ca fetestiul, germania nu e un loc unde sa-ti faci vacanta.“niste hitleristi” zice maica-mea, fina cunoscatoare a istoriei, “carnati si bere” stranuta superior dorian, germanofob infocat. eva spune ca hamburgu e plin de bani dar nemtzofoii sunt neplacuti si te trag la sale cu raceala lor hanseatica, doar kiki imi ureaza calatorie placuta si se arata increzatoare pentru ca sotul tzutzu a fost aici o data si i-a placut mult orasul.

ploua marunt si sunt 21 de grade. ca la londra, deci inca un punct in minus. in trenul de la aeroport se inghesuie murata o familie patrata, mami-tati-baietel-fetita, cu adidasi identici si geci de sport. linga, avem un bufet cu greci, turci, arabi, africani, chinezi, coreeni, niciun blond atletic, ma rog, putem sa socotim unul: un soi de travestit de 2 metri, fusta mini, colanti turbati, par roz. la umbra ei-lui, sub nasul imens, cresc inca doua ciuperci umflate, tot cu parul roz. o fi genetic.

ies din gaura de la metrou unde-stupoare-nu miroase a pipi. neamtul isi cara vezica la domiciliu, n-o lasa sa picure pe strasse. casa lui tillman e intr-un bloc de la 1900, cu balcoane cu feronerie delicata, frantuzita. tot cartierul are stradute umbroase, cu piatra cubica, biciclete tasnind din tufe inflorite, pe fiecare parte a aleilor sunt carciumioare cochete portugheze si mexicane si gradini de vara germane, perne grase trantite pe suporti din europaleti. boemie de buenos aires. a stat si ploaia si sunt 23 de grade.

doamne ce frumos e, oftezi trecand pe linga taverna greceasca unde curge retzina si sare sardina din farfurie, grupuri trec grabite cu lazi de jever si cutii de astra-bere cu sprite, adevaratul vestitor al verii. la coltul unui mansion somptuos, s-a dat drumu la gratar, adica pravalia inchiriaza gratarul, tu vii cu carnatul de acasa si bei spritzul stabilimentului. eficienta. o morsa infipta in usa unei locante art deco invarte o tigara din pachetul cu tutun, familia lui vinde vin din 1927 si nu pare sa se pensioneze in curand, rafturi cu grune si weisse burgundi aliniaza peretii, mai scumpe ca pinot grigioul italienesc sau chablisul frantuzesc. protectionism si mandrie nationala.

1927? stop-stop-stop. dar hamburgu a fost ras in ’43, in asa zisa hiroshima a germaniei. zilele trecute s-au implinit 80 de ani de la cel mai sinistru asalt aerian din istorie-la vremea aceea, apoi a venit vietnamul si irakul si atrocitatile au devenit obisnuite ca operatiile estetice ale lui michael, deci saptamina trecuta s-au implinit 80 de ani de la operatiunea gomorrah care a omorat peste 40.000 de oameni, a distrus juma din oras, intreaga industrie si, pentru prima oara, i-a sapat intre sprancene lui hitler un rid adanc de panica; daca baietii astia o tin tot asa o sa pierdem razboiul. englezii si americanii au intins un covoras, dar ce spune eu?, persan d-ala mare, gros, de bombe peste oras, creand furtuni de foc cu vanturi de 240 de kilometri pe ora si temperaturi de 800 de grade care au inghitit in flacari de 300 de metri, orasul.

nimeni nu sufla o vorba, nimeni nu-si arata cicatricile, nimeni nu intinde degete acuzatoare. flacarile inghit acum carnatii, berile galgaie pe gat, orasul si-a cauterizat trecutul si strange-n brate, entuziast, viitorul. ce-nvatam de aici?

ce-mi doresc pentru 40.

August 10, 2013
tara lui ba pe-a ma-tii, vinerea copilariei
7 Comments

azi implinesc 39 de ani. acum ca stiti asta, folosind un soft smecher, puteti sa-mi dibuiti cnp-ul si astfel sa-mi spargeti conturile si sa ma lasati saraca lipita. sau cel putin asa mi-a spus marius ca se intampla cu cei care isi pun-inocenti-data nasterii pe facebook.

la 29 de ani, o amica mi-a scris pe biletelul care insotea desuurile roz, cu perfor, pe care nu le-am purtat niciodata: “la multi ani and be happy, it’s the last time when you’re in your 20s”.  scria in engleza, cu carioca rosie si erau desenate niste zambetele care sa-mblanzeasca suriul strecurat miseleste in stomac. m-a urmarit mult timp rautatea corectitudinii acestei afirmatii.

suntem crescuti intr-un sistem decimal, cind ajungi la “si 9”, bate un vant de noiembrie si n-ai cum sa nu  te gandesti ca trebuie sa-ti faci catrafusele si sa te muti in alt sertar, alaturi de restu cetatenilor care impartasesc cu tine prima cifra a varstei.

la 29, am primit -sa ma insoteasca in anevoiosul drum prin my 30s-un vibrator mare, mov, cu bile si lubrifiant la pachet. catalina mi-a spus ca orice femeie care se respecta trebuie sa aiba unul. ea de exemplu, pentru ca se respecta mai mult, avea doua. vibratorul a trecut decada, tupilat prin diverse sertare, ascuns de scocioralile de raton in tomberon ale lu taica-miu, departe de bombanelile si crucile crestineste batute de maica-mea. oi avea eu un vibrator ca orice femeie care se respecta, dar in continuare nu sunt una. ma port ca un copil, speriat de ce-o sa zica mam’mare si ce ii trece prin cap lu al batran.

la 39 de ani ma simt exact ca la 16. agitata, frustrata, nervoasa, adolescentin rebela, neimplinita, pe bataie, cu manecile suflecate ca sa-ti demonstrez ca eu stiu mai bine si ca tu esti un impiedicat.

doar oglinda imi spune ca 40-ul a fost vazut urcand gafaind scarile catre apartamentul meu. si contul-daca nu m-ati ciordit deja, vezi povestea cnp-ului-imi arata ca pentru gangbangul murdar care este viata de zi cu zi, daca esti insistent si perseverent, macar o sa fii platit.

noroc ca pisicile nu-s broaste testoase

August 9, 2013
dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii, terapie prin calatorie
Leave a comment

din 84 pina in 98 am avut pechinez, din 96 pisica 1-dodo, din 99 pisica 2-mura, care mai de care mai operate, castrate, fluturand burti lasate, zacand pe balcon sau varate in subtioara canapelei, sub cuverturi, in tunele de carpa, mieunand strident cand te asezai cu-o buca pe coada. “ai grija draga, ca e mura aici”, sarea tazafnoasa maica-mea in apararea animalului, “fii atenta ca e dodo in cizma ta”, ma urechea taica-miu. casa parinteasca devenise casa pisiceasca. si matzele crapau de incantare jucandu-se cu ciucurasii vietii lor.

2006: haideti la mare. agila, maica-mea fandeaza, torpila invitatiei lovindu-se cu zgomot de vitrina dulpaului din sufragerie: “cum adica sa merg la mare? si pisicile cui le las?”. il chemi pe frate-miu sa le dea de mancare, sa le citeasca seara basme si sa le inveleasca. “noooo, nu pot. pai pisicile astea cind plec se razbuna. imi fac casa praf”. smulg parchetul? sparg repartitoarele? ciomagesc centrala? “nu. dar fac pipi peste tot. am plecat 6 ore pina in poiana si cind m-am intors, dodo facuse pipi in mijlocul canapelei.” mare chestie, se spala. “cum sa se spele, iti zic ca distrug casa. acum 4 zile a facut pipi pe televizorul ala din camera mea”, poate era o emisiune cu gadea?, “nu. ca era scos din priza. iti zic ca nu pot sa plec nicaieri si pace”.

2009: taica-miu descopera ca are dreptul la o calatorie gratis in europa, ca fost angajat cfr. ca sotie si partenera de viata, maica-mea are si ea acelasi drept. unde vreti sa mergeti? taica-miu anunta praga si viena, maica-mea il bodogane cu usa inchisa. “nenorocitu’, nu se gandeste deloc la pisicute, sa mearga singur”. aventuros, taica-miu se arunca in oceanul verde de bila, baga un voinicesc crawl pina la praga, se-ntoarce prin viena si traieste un an de cosmar alaturi de maica-mea care ii reproseaza de 14.875 de ori ca a parasit matzele.

2010: 40 de ani de casatorie, cadoul meu? excursie la paris. taica-miu isi freca manutele, maica-mii ii fuge gura intr-un rictus amar: “pai si pisicile?”, te rog frumos, nu incepe iar. nu trebuiesc scoase, nu trebuiesc plimbate, si doi stropi de pipi de matza nu-ti terfelesc casuta. pare sa cedeze, da semne ca intelege ca parisul totusi merita o stinghie umflata in parchet dar, in ultima secunda, hap, dodo si cu mura ne pun la skandenberg si pe mine cu cadoul meu cu tot. si pe taica-miu cu poftele lui cu tot. cu toate acestea omul infrunta un nou an vitriolat, se catara in taromul de paris si p’aci ti-e drumul. urmeaza istorii cu duduite la moulin rouge, peripetii prin louvre si ocheade in metrou pe care nepotul le aude in bucla.

2012: moare dodo. nu o plang. maica-mea slabeste 5 kile. isi revine dupa 3 luni.

2013: moare mura. nu o plang. maica-mea slabeste 7 kile. isi revine dupa 5 luni.

jumatea lui 2013: din avionul de la roma coboara doi pensionari multumiti. maica-mea: a fost atat de frumos. la terme lui caracalla erau atatea pisici. mi-am adus aminte de mura si am plans. si la forum la fel. mi-am adus aminte de dodo si am plans.

ma gandesc la nemangaiatele pisici din montmartre, la nealinatele matze de pe charles bridge. si la cei 30 de ani de caini si pisici care au zidit-o trainic pe maica-mea in ordinarul vietii casnice romanesti. the cat killed curiosity. noroc ca pisicile nu-s broaste testoase si nu traiesc 170 de ani.

fabula cu maturi responsabili sau 9 oameni si-un cartof

August 8, 2013
tara lui ba pe-a ma-tii
1 Comment

lucrez la un proiect cu world vision, organizatie solida si avida sa ajute copilasi din toata lumea sa aiba o viata decenta. au un sistem ingenios de sponsorizare, te uiti prin baza de date, alegi un copil si donezi 15 euro pe luna. banii nu se duc in gura hrapareata a taticului betiv sau pe smacurile mamei ci sunt gestionati de world vision care construieste o scoala, da cu var pe dispensar, cumpara vaci si cai sau ii scoleste pe amarasteni sa creasca albine si sa faca agricultura. apare in discutie celebra zicala cu pestele si undita, world vision te invata sa prinzi stiuca, nu ti-o tranteste pe masa, de la metro, congelata.

in romania, pina acum, toate proiectele s-au facut cu bani de la sponsori din state, suedia, germania sau din taiwan, adela zice ca aveau pana si parnaiasi care trimiteau, din celula inchisorii dintr-un fund de america, bani unui copil sarman din constanta sau moldova. da’ dupa 23 de ani, headquarterul ongului a zis ca e cazu ca romanasii sa mai lase dusterul si vacantele in grecia si sa se uite o lecuta la cine se joaca goi prin praful olteniei, pepiniera de votanti usele, care face ordine.

asa ca in dolj incepe un proiect pilot world vision, romanii fiind pentru prima data invitati sa adopte un copil folosit drept carlig de marele ong. vorba vine sa adopte ca nu trebuie sa-l ia in casa ci sa aleaga un marian sau o luminita sau un claudiu si sa dea minim 15 euro lunar, din banii stransi urmand sa se rezolve problemele comunitatii in care traiesc marian si luminita si claudiu si, deci, sa traga foloasele, cu mantinela si copiii din proiect.

cum gigi-singurul suflet degraba varsatoriu de valuta-e la parnaie si nu mai poate baga ploi de bani in vizite de lucru prin tara, sarcina world vision e mai grea ca niciodata. ca sa convingi romanetele de nevoia reala pe care o au copiii de banii lor, improscarea cu statistici seci nu ajuta mai tare decat ar ajuta o tura cu aspiratorul la stabilirea curateniei intr-o mina de carbune.

mai bine dati-mi niste exemple, povestiti-mi cateva din cazuri, o trag pe oana de poala rochiei. oana scotoceste in computer si scoate de urechi vreo 8 profile. judetele diferite, sablonul comun:

-parinti someri sau plecati in italia la munca, de unde nu s-au mai intors si nici nu au trimis vreun firfirel. nu au terminat 8 clase, la randul lor au 7-8-10 frati, toti someri sau muncind cu carca prin santiere

-acasa, bordeie crapate, pereti din paianta, podea de pamant, fara curent si fara apa curenta. se doarme claie peste gramada, nu sunt haine, nu exista incaltari

-densitatea pe metrul patrat e mai mare decat in kowloon, hong kong. avem 9 copii, 2 parinti in 9 metri patrati; avem 5 copii, mama, 2 bunici, in 7 metri patrati.

-copiii trebuie sa renunte la scoala iarna pentru ca nu au cu ce sa se imbrace, nu au cum sa ajunga pina la scoala, nu au cum sa invete, ca nu au curent, cum ziceam mai sus

-se traieste din alocatia copiilor, bunici, parinti, capre, vrabii, toata lumea ciuguleste din buget pina ajunge cam la 30 de lei de om pe luna. o familie de amarasteni spunea ca trebuie sa renunte la mancare ca sa poata sa-si permita sa cumpere lemne, ca frigul e mai nemilos decat matzul nervos. asa ca 9 oameni se buluceau la un cartof. nu, nu-i o fabula peruana. realmente 9 oameni pe-un cartof.

-parintii-aia care nu au zbughit-o-n macaronia-spun toti ca isi iubesc nespus copiii, ca nu le pare rau ca au turnat 5-6-7 si au intrat in criza de supraproductie. de ce sa le para rau? ca si ei-parintii-au avut cate 9 frati acasa si au avut o copilarie frumoasa si au reusit sa creasca si sa maturizeze fara probleme.

??????????????????????????????

domnule tata, doamna mama, stimati parinti care nu aveti decat un cartof pentru 9 copii si ii trimiteti in pijamale la scoala, serios? chiar credeti ca ati crescut frumos si ati ajuns niste maturi responsabili?

responsabilitate ar fi sa strangi genunchii si sa nu torni primul copil la 15 ani, al doilea la 16 si la 25 sa ai deja 6 si un post de maturatoare in oraselul de la numai 67 de kilometri de satul tau. responsabilitate ar fi sa nu-i dai sugarului carnati si s-o lasi pe fiica’ta aia mare-de 4 ani-singura cu el, sa-l creasca, cind tu mergi sa culegi nuiele in padure ca sa va-ncalziti cosmelia. si mai ales, responsabilitate ar trebui sa vina de la popa, de la doftoroaie, de la politist, care atunci cind te vad ca ai puit deja 3 pina la 19 ani, ar trebui sa te opreasca: amenda, afurisenie, sterilizare-sa nu mai pui pe lume inca 6 amarati care sa se bata in serile lungi de iarna pe un cartof.

 

bucuresti, budapesti si disparitia umorului la romani

August 7, 2013
romania, tara lui ba pe-a ma-tii
8 Comments

pe mama lui tata o chema blazinovici, pe tata lui tata il chema feher, in casa se cerea un pic de sare in maghiara, se spunea sarumina pentru masa in germana, ochelarii de vedere erau cautati in slovaca si vecinii erau injurati in romaneste. gulas de mittel europe. in ’69 tata a luat-o pe mama, teleorman, romani de la dunare care fugeau de pe ulite cind veneau pravaliile mobile ale evreilor pentru ca, nu-i asa: “jidanii maninca copii”.

mama vorbeste romaneste. atat. toate rudele lui tata vorbesc si romaneste, dar mai degraba n-ar face efortul asta, ca e greu sa prinzi cuvantu …zi sa-i zic, stai asa..si oricum noi astia, vorbitorii de maghiara suntem dominanti, adica suntem toti mai putin copiii lu micki feher si nevasta din teleorman. in fiecare an, de 1 noiembrie, ne strangeam la matusa lidia, multi blazinovici, o mana de feheri, ioji si rojica si zoli si carol, supe dulci si gombot si varza a la cluj.

dupa ’90, masa a fost intregita de lecturile din romania mare, glumele belicoase ale lui eugen barbu tupilat dupa semnatura alcibiade fiind intampinate cu o reala satisfactie. ungur linga ungur linga slovac ungur linga ungur roman slovac sas evreu inghiteam fericiti-ca ursii din poiana colturile de paine aruncate de turisti-tartinele cu rahat zvarlite de alcibiade si de tribun, pe vremea aia tribunel. ne distram mai cu seama la dumele cu maghiari. alcibiade se lua de domokos geza, spunea ca ii cade parul de pe cap direct pe piept, hahahahahahahahaha, ca prinde muste cu limba, hohohohohhohohoho. umorul patriotard neaos scutura camesa pe cititorul inamic minoritar.

scena lecturii comune se repeta la fiecare intalnire a micutului clan panonic, indiferent fata de evenimentele din targu mures, opac la discursul din ce in ce mai otravit al nationalistilor romani. pina-ntr-o zi, cind la inmormantarea lui carol, verisoru lui taica-miu, maica-mea s-a infoiat sfatos la slujba, pentru ca popa de la biserica catolica, dupa un discurs in limba maghiara, fara subtitrare,  a dat play la caseta cu imnul ungariei. stupoare-n biserica, rigor mortis la cetatenii din cortegiu, toata lumea in picioare, “ce dra..doamne iarta-ma se-ntampla?” a zis maica-mea, inganata indeaproape de perplexitatea lui taica-miu. e clar ca simtul umorului a fost inchis, vanat si cu limba umflata, in sicriul lui carol.

vizitele s-au rarit, intepaturile nationaliste s-au inmultit, ardealul este al nostru, ba nu, e al nostru, ai dracu de unguri, las ca stim noi ca daca cerem in romaneste paine spuneti “nem ertem”, adica r-ati ai dracului, va faceti ca nu intelegeti? tensiunea creste: dar vorbeste domnule romaneste odata, ca in romania traiesti nu in ungaria.

2013, discutie de terasa, bucuresti: “unde mergi?” la budapesta. “ce sa faci mama la ungurii aia? crezi ca sunt mai breji? n-ai vazut si nebunu de orban ce face si ca economia e praf?”.  nu mai bine stai tu la bucuresti, ca ai de toate si acum si domnul vocalist de la iron maiden a stiut sa spuna buna seara bucuresti, nu ca drogatu ala de ozzy care nu stie pe ce lume traieste si credea ca e in mizeria de budapest.

bucharest is not budapest-ne explica a mai de succes campanie publicitara a verii, in aplauzele estropiatilor si cercopitecilor cu cod rosu la nationalism gaunos. bineinteles ca nu e colegutilor de tara, sunt doar omonime, budapesta este un oras cu staif si 493 de orbani n-o pot distruge, iar bucurestiul este o adunatura de sate demolate si industrializate, pe care nici 600 de hohenzollerni nu o pot transforma intr-un centru urban. mi-e dor de glumele lui alcibiade din 1990. barbu macar n-avea matura demna a adevarului unic bagata in fund.

mugur isarescu judecat pentru carcelul din portofel

August 5, 2013
romania, tara lui ba pe-a ma-tii
Leave a comment

“de unde sa am eu bani sa-ti dau mamicutza? n-are mama bani”, “de unde sa am eu bani sa platesc taxele? n-am bani”, “de unde sa am eu bani sa va dau salariile, ca nenorocitii nu m-au platit pe mine, n-am bani”, vaierul se ridica de 23 de ani peste tara, giulgiu intins peste economia intrata in soc hipotermic, desangvinizata de lipsa banilor care unde dracului se duc atunci cind pleaca?

la ai mei e simplu, nicio paraluta nu rezista mai mult de 6 minute inainte sa fie transformata in vaze, margele si sandale, debaraua e plina de trente, lichiditati inghetate in rafturi, vezi daca poti sa le storci si ce pica din ele. la doamna preda castigator e zepter, mii de euro alearga pe dispozitive, roboti si cratite miraculoase, saci de medicamente umplu bucataria. sunteti bolnava? nuuu, doamne fereste, dar asta este un praf din batatura de zana frecata cu coasta de caracatita si unghie de sarpe din himalaya, te scoala din morti chiar daca nu ai murit inca, trebuia sa il am. se fac credite pentru covoare persane care nu au unde sa fie intinse, ca nu-i loc de celelalte rogojini si de mobila sculptata, deci ar fi bine sa luam inca un credit si sa-l dam rapid pe-un apartament.

nu mai bine imi dati mie 3000 de euro pentru o excursie in india? “ai inebunit? de unde sa avem noi bani? suntem amarati si avem o gramada de datorii cu robotu de greblat franjurile la covorul persan si, oricum, cum sa tragi prin cur atatia bani cind ai putea sa-ti iei aparat de bruiat bormasina vecinului si ..”

ma intorc spre cei care imi datoreaza bani, nu din imprumuturi ci din contracte de prestari servicii. intelegerea e simpla: eu prestez serviciile, ei ma asteapta la umbra, la capatul sirului de porumb, cu gologanii pregatiti in mana. canci. in romania trebuie sa pui bratul de coceni jos, sa te asezi pe ciuci si sa incepi sa negociezi respectarea contractului: daca ai vorbit de euro, fii atent la curs, intotdeauna va fi ala din 2006. explica-le ca esti in 2013, da, stiu si ei ca sunt in 2013, dar de unde sa aiba sa-ti dea lei la cursul din 2013, ca nici ei nu sunt pricopsiti. de fapt nici nu au cum sa te plateasca, pentru ca uite ca nu le-au intrat banii si nu mai bine astepti tu vreo 2-3 luni pina se pun cit de cit pe picioare si dupa o sa te plateasca, 1500 de dolari nu?, nu taicuta, 1500 de euro. pai tot aia e, daca stai sa te gandesti care era cursul din 2006 al euroului, e bara bara.

cosmin spune: isarescu e vinovat, daca ar da drumu la tiparnita, ar avea si tarisoara ce sa consume. din cauza lui se vaita bietul roman de bani de i s-a-nrosit gatlejul, daca ar da bani la oameni, multi si noi, de plastic colorat, n-am mai auzi peste tot “da de unde sa am eu bani sa-ti dau?”, ca raspunsu ar fi simplu: de la tipografie. 23 de ani de lipsuri se termina cu apasarea decisa a butonului start. mugurele, unde-i multiplicatoru?

Design a site like this with WordPress.com
Get started