mirele si mireasa sosesc in caleasca, sunt imbracati in costume ceremoniale japoneze, ea-gura desenata rosu pe varul fetei, el-mustacioara de hirohito, frac, pantofi cu scartz, calca marunt si des pe linga caleasca, ii prinde mana si o ajuta sa coboare, florenta la picioare, pozarul e in pozitie, ram-pam-pam-pam, trage 50 de poze pe secunda, se vede domul? se vede? se vede podul? hap, nu se vede, pai baga si ponte vecchio in cadru. arcuit peste arno, este singurul care a supravietuit celui de-al doilea razboi mondial. miscati de frumusetea lui, nemtii nu l-au pulverizat, fritz ai tu asa ceva la tine acasa? nein, dar tu hans? nici eu n-am vazut ceva atat de frumos, dar tu siegfried? nici eu nu stiu ca in thuringia sa fie asa ceva, pai atunci voi si cu prietenii vostri veti muri aparandu-l de aliati, dar nu va atingeti de o caramidutza din el.

nemtii. bunica lui toni povestea ca in 1943, cind au trecut prin satul ei, nemtii au impartit ciocolata copiilor, erau domni, curati si binevoitori, atenti si politicosi, niciodata nu au insfacat ceva fara sa ceara inainte. daaa, niste domni, asa erau nemtii, cind au ajuns in ’44 la bunica-mea. ofiterii tzitziritzi i-au rupt inimioara ei inegrita in soarele baraganului: ce lumina mamica, ce oameni frumosi si de treaba.

stereotipurile se formeaza acumuland valuri de informatie similara, informatie care iti intareste parerea preformulata, dar noi suntem inclinati natural sa strangem doar datele care ne confirma teoriile, deci rezultatul este puternic influentat de ipoteza formulata. nemtii sunt drepti, domni, blonzi, reci. italienii sunt veseli, dezordonati, agitati, creativi, isterici. romanii sunt..hopaa, depinde pe cine intrebi, unii pun botul la retorica nationalist triumfalista: destepti, frumosi, ospitalieri, muncitori, conducatorii noului ierusalim.

sau sunt: lenesi, hoti, vicleni, descurcareti, impostori, murdari, prosti, manipulabili, lasi daca ii intrebi pe depresivii cu actele de imigrare in portofel. stiu romani carora le este tarsha sa spuna ca sunt romani atunci cind sunt in strainatate, iar cind sunt in italia tarsha se transforma in frica. si daca-mi dau in cap, si daca o sa creada ca le ciordesc prosoapele?

gregorio sporovaieste in spaniola, crede ca sunt din argentina pentru ca in contul de airbnb, e trecut buenos aires ca oras de origine, gregorio a lucrat in constructii in spania si eu nu stiu ce sa fac, daca vreun marian i-a ciordit banii sau vreun viorel nu se spala pe picioare si imputea baraca? stii, nu sunt argentinianca ci romanca, astept sa cada barosul in tampla, gregorio tace incurcat. ma simt impostoare, camuflata sub falsa identitate a noului papa francisc, gregorio mesteca ceva-ntre dinti, astept:

..”te iubesc. du-te-n pizda ma-tii”. uhhhh, am trecut proba, romanii din spania l-au invatat toate injuraturile posibile. romanii sunt generosi.

porcii mistreti se alearga la liziera lui san gimignano, oraselul este o capcana uriasa de ursi americani si de vulpi frantuzesti si de cerbi japonezi, in fiecare an fiecare amarastean care s-a intamplat sa traiasca in san gimignano primeste din oficiu un dumicat de 500 de turisti. pastrand proportia asta ar insemna ca florenta sa-si deschida  portile pentru 150 de milioane de calatori pe an. nu o face, orasul nu-i vizitat nici macar de o zecime din numarul enuntat bombastic mai sus. imaginati-va stresul san gimignienilor la sosirea hoardelor care cumpara, beau, maninca, pozeaza, fac dus, claxoneaza, vorbesc tare sau susura serpeste la fiecare colt de strada, sosete in sandale, guri cascate, capete date pe spate, priviri strapungand plafonul de nori. unde e varful olimpului? san gimignano e faimos pentru turnurile impresionante in care niciun icar nu s-a grabit sa-si zobeasca fuselajul.

turnurile sunt albe, cainii sunt toti aurii, batrani si artritici, pisicile sunt niste pume plictisite care abia au terminat de mancat jumatate din rusul asta si piciorusele francezului astuilalt. templierii au fost si pe aici, au fondat biserici si bed and breakfasturi si au pus bazele cooperarii cu fabrica de posete din china care acum aprovizioneaza magrebienii care bat in sus si-n jos orasul, vreti o gentuta? nu prietene, incep sa prefer surdo-mutul de tren din romania. tacerea este-iata-de aur.

templieri avem si noi la cartza, la igris, avem teutoni la prejmer si harman, dar niciunul din cei 500 de turisti pe cap de locuitor al lui san gimignano, nu are habar ce e aia cartza si igris, nici prejmer sau harman: o firma de avocatura nemteasca? doua firme de avocatura nemtesti? nu domnilor si doamnelor, ultimele sunt doua spectaculoase biserici fortificate din secolul XIII, plasate la nici 20 de kilometri de brasov. minuni arhitectonice pe care le viziteaza doi trei englezoi speriati sau niste sasi intorsi sa vada unde a crescut bunicutza inainte sa ceara reintregirea familiei si sa o stearga in padurea neagra.

intrebare: cum reusim sa pastram misterul? cum se face ca nici dracu nu stie nimic despre noi cind e vorba de lucruri bune? cum reusim sa ascundem tot ce e bun sub un strat gros de unsorica si sa scoatem la inaintare ciotul bubos cu care cersim un banut pentru ca, vezi bine, suntem victimele istoriei?

aceeasi istorie care ne-a dat teutoni, templieri, biserici fortificate, biserici cisterciene, dinozauri pitici si placutele de la tartaria. aceeasi istorie pe care nu o stie nimeni, cazuta dupa un fiset ca dosarul unui viitor soldat cu pile la ofiterul de recrutare. cui ii trebuie istorie cind acum trebuie sa te pricepi doar la ciordeala?

grecii stau stransi unii-n altii, cocosati peste croisante, ultimele croisante pentru ca restul au fost infulecate de copilasii francescai, mastera de la “sorgente de francesca”, cati sa fie ei?, 4-5 jumatati de om calare pe jumatati de iepuri schiopi alergandu-se prin gradina, pe linga piscina acoperita cu prelata, “nu-i dam drumu nici azi ca uite ce vreme e, n-am mai vazut timp nasol ca asta din 2002”, e frig si socialism in europa. cine sa vrea sa bea bebite fredi la taraba domnului cu ghidonu sub nas plasata strategic la intersectia a trei drumuri? poate stolul asta de biciclisti chinuiti, poate nemtii pogorati apocaliptic din autocarul care-i mana la fiesole? unde?

fiesole, zice wiki, este o firmitura atarnata de fatza de masa a florentei, dar in firmitura asta avem asa: ziduri etrusce, bai si teatru roman, primaria de la 1300, catedrala cu moastele sfantului Romulus, catedrala veche construita la 1028, o poala de alte biserici stravechi, cu oase de sfintisori sau fara, cu picturi si sculpturi renascentiste, castelul di vincigliata, un sac de vile:  medici, le balze, palmieri, schifanoia si cel mai scump prosecco din italia.

8 euro un paharel, se mira teutonul de la dreapta, na klar, caci de la terasa asta se casca florenta la picioare, o floare carnivora care-si clantane dintii, musca-n aer si hap, te-a inghitit, te duci pe esofag, impreuna cu toate madamele iesite la shopping si cu toti mosii care se incalzesc la terase. purtat cu bolul alimentar turistic la vale te opresti in piata di santa croce.

la intrarea in basilica functioneaza doar o casa din doua, coada de 30 de oameni, nemti mohorati, spanioli iritati, americani uimiti, brazilianca vrea sa intre in biserica in maieu?, sacrilegiu nesimtito, acopera-te cum sa te vada doamne doamne despuiata. straniu cum in tablourile renascentiste isus e gol-golut, c-un tifon acoperindu-i partile rusinoase, dar acum nu poti intra in casa domnului fara un sal pe umeri. cred ca biserica s-a inspirat din brand bookul unilever: nuditatea este rea, murdarirea este buna.

enervata, brazilianca nu mai vorbeste cu sotul care pozeaza compulsiv tot ce prinde, mormantul lui galileo, clic, mormantul lui dante, clac, mormantul lui machiavelli, clic-clac, enrico fermi si marconi, neamul lui medici, toti au ramasitele aici, sub bolti pictate de giotto. uite si statuia poeziei care a inspirat statuia libertatii, aia acoperita de cocleala verde in apele new yorkului, dar uite cat de gigantice sunt orgile, copii urla si se alearga, zbang, unui din ei il carpeste pe celalalt, plansete si “shhhhhhhhhht”, reincepe alergarea. trei japoneze fac-fiecare- poze placutelor cu explicatii, cind ajung acasa o sa traduca si o sa stie ce au vazut. trist.

miracolele stau ca scaietii, prinse de calcaiele fiecarui sfintisor: asta a despicat apele, asta le-a reunit, asta a inventat fuziunea la rece, asta a incalzit-o, nimeni nu a reusit totusi sa salveze basilica in timpul inundatiilor din ’65 cind arno a crescut cu 5 metri si a umplut orasul cu noroi, caci din el venim si in el ne intoarcem. frescele au fost distruse, structura de rezistenta slabita, si acum, dupa 60 de ani, continua lucrarile de restaurare si schele sprijina altarul. sub ele intra degajat un grup de romani care-si sug dintii si vorbesc tare: iote tu, haidi ba, mi-e foame, stai asa ca ma maninca o buca.

oare de ce-o fi gresit sa intri cu umerii goi in biserica, dar te primesc cu creiere goale?

roma ciampino, rotile avionului huruie pe pista, aplauze frenetice izbucnesc de pe scaune, imi amintesc istoria spusa de taica-miu despre cursele el’al din anii ’50, cind evreii ajungeau “a-ca-sa” si, neputind sa pupe din prima clipa tarmacul, aplaudau cu ochii-n lacrimi pogorarea din ceruri, pe pamantul sfant. dacii din cursa de bucuresti se intorc si ei acasa, la roma, leaganul civilizatiei traco-etrusco-latine, ca asa mi-a zis mie domnu preda, ca noi astia, dacii, ne tragem din traci dar tot din traci se trag si celtii si etruscii si toata lumea, de unde rezulta ca noi i-am descalecat si pe amaratii astia cu imperiul lor roman si nu cum spun istoricii oficiali care habar nu au pe ce lume traiesc, stewardesa unguroaica se chinuie sa aseze in scaune romanii care, dupa ce au gatat aplauzele, au sarit in picioare si scormonesc dupa papornite: “jos, jos, nu au fost oprite motoarele”, poporul se lasa ascultator pe ciuci, asteptand arc 5 minute, 8; iaca 12 minute au trecut si motoarele nu se opresc, pilotul zice ca nu are voie sa faca asta pentru ca urmasii traco-etruscilor sunt la un espresso si au uitat ca vine cursa de bucuresti asa ca nu au nu-s ce echipament, deci sa ma asteptam, romanii incep sa se zbata ca musca-n borcan, “dar draga nu se face, nu-i normal”, “niste imbecili”, “tati-tati, ce asteptam aici?”, “dracu stie, cretinii astia nu au scari sau ceva”, “pai aduceam eu o scara daca stiam ca astia nu au”, caterinca umple avionul, se stabileste iute superioritatea carpato-danubiano-pontica, iote ca vine si scara, hai liberare.

coada de la controlul pasapoartelor e groasa ca una de leopard de zapada, nimeni nu se grabeste, carabinierii fac glume intr-o ghereta, unde e rent a caru?, pai va suiti dumneavoastra in troscutza asta care va duce in zona aceea a aeroportului, la ghiseul lui europcar un nene lucreaza si o macaroana cu coada stransa-n varful capului si asprime de sensei o freaca, citeste incruntat niste hartii, nu-i la relatii cu clientul deci il lasa pe mutul celalalt sa coseasca parcela de jde cetateni veniti sa-si ia masinutele, dureaza o alta vesnicie dar uite ca m-am cocotat intr-un frumos fiat 500, ce jucarie, miroase a nou, a coperti de plastic de manual in prima zi de scoala, consuma mai nimic si prinde 160 pe autostrada. si nu, nu mi-au dat bani sa le fac reclama desi as merita.

curatenie, verdeata, casute aruncate intre copaci tuguiati, in mijlocul unor lanuri de rapita, joaca fete si baieti hora-n batatura, ahh de ce n-am zece vieti, sa te cant naturaaa, platouri intregi, cu pereti verticali, par desprinse din campie si aspirate in sus de un magnet urias, fiecare are un orasel, un castelas, o parcare cu autocare pline cu nemti.

orvieto duduie, macaroanele se alearga pe stradute, biserici mai dese ca farmaciile in bucuresti, magazinase cu prosciutto si carnita de mistret si mistreti impaiati decorati cu ochelari de soare sau vestuta de pechinez, paste si vinuri si uleiuri de masline, babe hotarate si mosi spilcuiti reazema treptele catedralei care arata a tot si a nimic, intr-o colosala salata avem mozaicuri bizantine si arce fine, renascentiste si basoreliefuri baroce cu lei si ingeri, caprioare si regi care se-mping si-si fac loc, ca-ntr-o gramada de rugby.

inauntru peretii-s pictati cu raiul, organizat si seren si iadul haotic in care femei goale, cu buci mari, sunt luate pe umar de draci putrefacti, cu picioare verzi, copiii zbiara si mamele ii lasa sa dea raul afara, si-len-cioooo se repede-n ei un preot, halimaiul se stinge pentru 25 de secune apoi reporneste cu tunet, aaaaa-meeeeeeen.

sinuzita trezita de aerul conditionat din wizzair nu-mi da pace, n-am servetele si chelnerul de la carciuma din drum zice ca nu poate sa-mi dea unul ca sunt comanda speciala, apai sa moara .., ne asezam la carciuma din piazza del popolo unde nenicul din prag zice ca “poftiti intrati” dar trebuie sa-si termine tigara, apoi sa se reculeaga, apoi sa-si lege sortul, apoi sa.. hai ca au trecut 20 de minute pina imi primesc grappa, dar unde ma grabesc asa? eternitatea e in fatza, eternitate in spate, cred ca si la dreapta si la stanga-i la fel, indiferent ce spune gps-ul vostru. hai noroc.