in unul din docurile caramizii din hafen city, urc scarile cot la cot cu o ceata de nemti hiperventilati si ne varsam, zgomotos, cascada de slapi lipaind pe ciment, in receptia racoroasa a lui miniatur wunderland, cea mai mare cale ferata miniaturala din lume. aschia nu sare departe de macaz, la tata ceferist, fiica sefa de gara. deci..

..o doamna cu ochelari si gesturi de profesoara de balet imi face vant in sala de asteptare, 45 de minute de odihna cu fundul pe bancutele de compartiment de tren din 86, vinilin lipicios. automatele de suc scuipa gratis pahar dupa pahar de cola si alte zemuri cu gust ciorapos, coada ca la moastele sfintei paraschiva, doamne iarta-ne. copii paroxistici se dau cu capul de pereti, frenezia vizitei e atzatzata cu videouri care arata cum a fost construit aeroportul miniatural inspirat de hamburg international, pe care aterizeaza concorduri si jumbouri. cut. trecem la ecluzele clampanitoare prin care se strecoara uriase vase incarcate cu containere. falcile se aduna din poala, cite minute mai sunt pina intram? pai uita-te si tu la ce numar ai pe bilet si vezi care e cel afisat pe ecran. a-ha, mai am de stat macar un sfert de ora, sa-mi mai iau o cola.

in filmuletele proiectate pe plazmele din sala de asteptare, gemenii braun, constructorii wunderlandului, se tarasc pe genunchi printre trenulete, casca ochii excitati la camera si o momesc sa intre sub o falie de austria. in cartea de pe masa mea un neamt a facut ce stia el mai bine, adica o lista cu inventarul. 12.000 de metri de cale ferata, 890 de trenuri formate din 11.000 de vagoane, 300.000 de lumini, 215.000 de copaci, 200.000 de figurine umane, 700 kilograme de iarba falsa si 4000 de kilograme de otel, 500.000 de ore de munca, 8,7 milioane de euro cheltuite. pliantul te imbie ca, odata ajuns in inima wunderlandului, sa cauti urmatoarele scene: mos craciun cascand usa unei latrine de tzara si surprinzand pe tron omul de zapada, politia stransa in jurul unui paraias unde zace trupul gol al unui individ asasinat nemilos, indragostitii-ma rog, un numar de sex oral, in mijlocul unui lan de floarea soarelui, un laborator in care un grup de cetateni in halate albe produc hotarati droguri.

gata, s-a sunat, trecem de doamna balerina, traversam grabiti magazinul unde copii sunt catarati fara coarda pe munti de masinute, aeromodele si trenuri de plastic, made in china, hap-am ajuns. o tabla electronica informeaza vizitatorii cum stau la scorul pe tari, romania a trimis peste 3000 de indivizi sa gaseasca omul de zapada pe buda, sunt mandra. in spatele meu chiar acum sunt 5 romani, tatal se apleaca cunoscator asupra dioramelor care arata istoria unui oras tipic german, de cind saxoni si-o dadeau parte-n parte cu ursu si bursucu si pina-n timpul celui de-al doilea razboi mondial. fratii braun au presarat in toate etapele betivi naruiti, violuri, cafturi in fatza carciumii, tatal roman trage aer in piept si ii spune sfatos blondei care-i atarna, ca o punga de drena, din buzunarul gecii: “uite draga, aveau cai” sau, privind melancolic la fabrica inegrita de bombardamente: “industria lor era foarte dezvoltata”.

avem berlinul si transformarea lui din ’44 pina in ’89, avem soldati rusi de straja intr-un cimitir acolo unde se termina sectorul american, avem dezertorul redegist sarind parleazul, avem proteste in fata barierei care se transforma in gard de sarma ghimpata care se transforma in zid, care cade sub ciocanelele tomnatice si lasa sa treaca un puhoi de cetateni in trabant, desigur fratii braun introducind intre revolutionarii est germani si o domnita in pasarea goala.

mareea umana se buluceste intr-o camera intunecoasa plina de zgomotele trenurilor electrice, e noapte, la fiecare 15 minute se face pret de 2-3 minute intuneric, se aprind lumini in case, pe strazi. daca nu ar fi domnul acesta imens in fatza mea, as putea sa vad si eu altceva decat varful muntilor din harz, inima germaniei, imi fac loc si ajung la fabrica de ciocolata, apesi pe butonul de pe stalp si linia de ambalare iti trimite in palma o piesa de lindt, traiasca. avem concerte imense-dj bobo, nemti, ce mama dreacu-avem tuneluri si gari si 890 de trenuri pufaind, urcand, coborand, intrand, iesind, smulgand oftaturi de la copiii catarati pe gardul care inconjoara miniatura, avem elicoptere survoland staul de pe autostrada si masini de pompieri care alearga grabite la incendiul de la palat-dar asta este deja austria. avem alpi si scandinavia si elvetia, hamburg si america. daaa, avem america si extraterestrii care trebaluiesc in desert si, ho-paaaa, am gasit laboratorul de droguri, fix linga extraterestrii, or vrea sa dea vina pe ei. daca apas pe butonul asta ce se intampla? un omulet face bunjee din varful unei macarale, la un alt concert, butonul astalalt imi invarte moara de vant. copiii urla si aplauda aterizarea unui airfrance, doua americance xxxxxxxxl zac naruite linga vegasul iubit, un mucos isi vara piciorul in fata mea taman cind faceam o poza atlantidei ingropata sub o mare nordica, populata de vaci care fac scuba diving.

o bucata de scandinavia tasneste in sus, pe sub tablie isi fac loc si trec in culise un sir de 6 norocosi. o sa vada din backstage cum se manevreaza macazurile si toata instalatia asta electrica, se aud urlete din zona “hamburg”, sant pauli a dat gol, stadionul e in delir, vizitatorii racnesc incantati. realitatea miniaturala e mai frumoasa decat aia 1 la 1. 3 ore juma in wunderland, zi gulliver, mai vrei acasa?

de ce sunt ei mai relaxati ca noi si cum sa scapam de tzafna

August 21, 2013

dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii

Leave a comment

cladiri de caramida, zvelte, balcoane pariziene, ferestre inalte si late prin care se vad biblioteci manoase si camere hirsute, pline de flori pe piept si pe la subrat. nemtoaice cu ochi carpiti de somn imping carucioare cu copii blonzi, ai face si tu un copil blond, ai face si-un pechinez sau un ou de broasca testoasa daca ai stii ca ar trebui sa-l plimbi dimineata de la casa ta cu geamuri mari pina la elba 79 unde vecinatatea se strange duminica sa-si ia brunchul. 12,5 euro de caciula sa-ti faci matzul parizer cu carnati afumati si carnuri care-si lasa zeama calda pe fundul de lemn, salata de cartofi cu mustar si wurst care te pisca draceste de limba, salatica de peste si peste fara salatica, somon tavalit intr-un sos dulceag si iaca si departamentul dulciuri cu iaurturi cu fructe si vafe si pandispan. o coloana de gravide cu burti tuguiate se-nfig la clatite, dureaza o vesnicie pentru ca nu-s gata, le presezi tu insuti intre palmele mari si negre ale masinariei cu becuri rosu si verde care clipesc ca la tren, rosu “stai asa ca acum se face”, verde “gata domle, s-a facut”.

copiii se tavalesc printre mese, escaladeaza banci, se caftesc cu paine, totul in soapta, ca-n biserica, parintii picotesc cu paharul de prosecco in mana, afara hipsterii robotesc la farfuriile pline. ma uit miloasa la ei, doar doi ar lua nota de trecere la hainite, la o tura prin gradina eden de la palatul stirbei: pantalonii nu-s indeajuns de fistichii, nici camasile indeajuns de saizeciste, poate bastile si peticele din coatele sacourilor sa-i salte un pic la impresia artistica. femeile sunt praf, blugi negri stransi pe solduri prea mari, tricouri lalai, nu tu un capotel de la mamaitza si baticul strans sub ceafa, nu tu un cosulet pe bicicleta alba si o pereche de opinci de la muzeul satului, hipsterii de hamburg pierd competitia fara drept de apel, pun pariu ca nici nu stiu ca se poarta sprancenele rase si palariile de pasla impinse militieneste pe spate.

nici plictisul filozofic si dezgustul amar nascut de inutilitatea vietii nu stiu saracii hamburghezi sa mimeze. alearga prin parcul de pe marginea lacului alster, se-nfig grabiti in pedalele bicicletelor, isi paseaza frizbiuri, baga spritzuri la ponton, hlizindu-se inocent la trupa de jazzmani care gadila trompete, barci gonesc pe lac, caiace se urmaresc pe canale. alene, in picioare pe placi de surf, pieptanind cu vasle apa, trec doamne de 60 de ani si nepoti de 7, hidrobiciclete muta familiile de la o terasa la alta: bagam o bere si-un pipi si continuam traseul. caini mici urmaresc vigilent traficul din cosuletul baboantelor tonifiate care dau viguros la pedale, un grup inalta zmee, o coada lunga de barci se insira la geamlacul carciumioarei deschis deasupra canalului, drivein nautic: balanganindu-se zdravan, fete isi iau cafele si paseaza vafe baietilor de la pupa. sau prova, niciodata n-am stiut care-i care. se rade, se chicoteste, relaxare. de la bani, n-au astia nicio grija. sau..

paul ekman a scris despre contagiunea sentimentelor exprimate de fetele noastre. daca ne balacim in zambetele naive ale trecatorilor, problema taxelor si oftica pe unchiesul care nu te-a sunat de ziua ta se estompeaza si gura-ti pleaca in suras, muscultura obrajilor dandu-i un branci creierului care cade cu splash in ligheanul cu serotonina. daca ne lovim de figuri incruntate, grimase nervoase si buze stranse intr-o cicatrice mica sub nari frematande de manie, geaba ti-ai luat rochie noua si copilul a primit ‘foarte bine” la extemporal, o sa ajungi acasa tarand dupa tine isteria strazii, ca pe-un fum de gratar care ti-a intrat in haine.

propunere pentru edilul general: 100 de actori scosi la orele de varf in statiile de metrou si pusi sa zambeasca larg calatorilor. pariu ca incet incet otrava tzafnei regatenesti se va risipi?

ciresarii, mormantul si lacrima lui ovidiu

August 20, 2013

cartea de marti

2 Comments

frate-miu e campion mondial la citit “ciresarii”, sigur a sarit zvelt peste stacheta inaltata la numarul 50. rasfoite de peste 50 de ori, copertile s-au topit in maini, untura de lectura, paginile s-au desprins, s-au soiosit, s-au crampotit dar cuvintele nu au luat-o la vale, au ramas prinse pe hartie, spunind povestea lui ursu, victor si tic care s-au batut cu petrachescu si au salvat-o pe laura si apoi l-au infrant pe buboiu negru bob.

intr-o lume fara harry potter si izolata de middle earthul lui tolkien prin cortina de fier, universul lui chirita populat de tocilari inteligenti infratiti cu sportivi cu suflete de vioara si smecherasi puberi, era singura ambasada al carei zid il puteai sari, scapand de ideologia pioniereasca, programa arida si imnurile baloase de pe vremea lui ceasca.

si datorita ciresarilor lui chirita, frate-miu s-a facut arheolog. datorita ciresarilor lui chirita, inca de prin ’87, a trecut la incropirea unei trupe de exploratori, cu branding strasnic si logo lupul-sarpe dacic, obiectiv: descoperirea muntelui kogayon si a comorii lui decebal, bine baietii dar stai asa ca ..a venit revolutia, frate-miu a plecat in armata, ciresarii lui chirita l-au insotit in cazarma din bistrita si apoi la facultatea de istorie, in constanta. ultimul volum, in care maria, lucia, tic, dan, victor, ursu si, na ca nu mai stiu daca mai era cineva, cauta si gasesc mormantul lui ovidiu, l-a gadilat atat de tare pe frate-miu la lingurica incat in anul IV a inceput sa caute finantari sa gaseasca mormantul poetului. hahaha, nimeni nu i-a dat niciun ban, pleaca bai nebunule de aici, pai ce ne pasa noua de poetu tau mort, avem s-asa destui vii si complet nefolositori.

ciresarii volumul 1 a fost scris in 56, al doilea in 58, despre restul de trei wiki nu zice nimic. desuete si naive, aventurile scolarilor romaniei comuniste nu sunt facute pentru ochiul critic al micutei brute care la 13 ani vorbeste cu “uarevar” si stie sa plimbe cu dexteritate pixeli pe ecranul iphoneului de la mama. sunt insa perfecte pentru baietelul din inginerul de 42 de ani si pentru fetita din corporatista de 39, plecati cu cortul la 2 mai, in cautarea tineretii. si-a mormantului lui ovidiu. nu, nu a lacrimii lui ovidiu.

cartierul rosu. de 3 ori rosu.

August 19, 2013

dutevino

Leave a comment

reeperbahn. ai fost pe reeperbahn? pe zi, cartierul rosu e mai trist ca mircea geoana dupa ce-a pierdut iar alegerile. pe noapte, dupa 30 de beri si 16 linii de cocaina trase-n buda, e vegas, un vegas scurt si unsuros ca o jumara la sergiana, cu oameni mari, beti, urcand bulevardul incolonati, tarfe grase, alea poloneze au borsete-zice ana, de ce numai alea poloneze?nu se stie, e o chestie culturala.

tobi spune: nu va duceti domle, e o prostie. cind m-am intors din america de sud m-au tarat prietenii acolo si nu-mi amintesc decat cum noi si noi si noi beri imi curgeau pe gat si pe piept si pe genuchi si crosetam barurile si dimineata imi era rau si ..”nu aveti ciorba de burta, zeama de varza, d-astea?”. tobi zice ca nu. intuiesc o afacere de succes, construita la subtioara epilata a cartierului de bagaboante. le vad si pe ele in fereastra, atarna in furouri, dezmatate, trente intinse la soare, cu 35 de euro ai o ora de distractie sau iti iei un tricou de la reduceri. alegeri, alegeri.

pe dupa ziduri, prin stradutele impletite in spatele bulevardului, zac in urina carciumi graffitate, de pe steaguri negre zambeste strengar craniul simbol al cartierului sant pauli, o calugarita cu un soi de manta ray textil pe cap, ale carei aripioare se ridica si coboara in ritmul alert al pasilor, conduce un tur de americani speriati prin zona, aici e casa ocupata de anarhisti, aici a fost primul bordel, aici al doilea, un deget i se zbate ca un stergator de parbriz: nu ma pozati. prea tarziu, domnul a vrut sa te tragem in chip, turma de americani se buluceste dupa ea intr-un cotlon jegos in timp ce in parculetul de linga se desfasoara campionatul african de table.

cici spune ca in fiecare an, in reeperbahn de 1 mai incepe caftul intre rasculati si politie, cine sunt rasculatii? niste nenici care ocupa case, aaaa, imi amintesc ca am vazut pe malul elbei ditamai vilocul vopsit gros mai ceva ca ozana barabancea, pe pereti graffitiuri si chemari la lupta: pentru drepturile libienilor care nu au murit pe strazile din tripoli dar sunt gata sa o mierleasca in hamburg, pentru sustinerea poporului grec samavolnic luat la scarpinat de gheara uniunii europene, pentru gezi park si antierdogan. reeperbahnu e pe bataie si politia ar rupe si ea niste oase dar jocul-spune ana-este simplu: in momentul in care protestatarii intra in casa, gata, nu te mai poti atinge de ei, trebuie sa astepti pina la anul si sa speri ca baietii o pun de inca-un scandal. ceea ce fac cu precizie de ceas, ca-s nemti chiar daca sunt nemti-arabi, nemti-turci, nemti-greci, nemti-africani sau nemti-portughezi. nemti-romani nu am vazut. probabil ca venisera toti la mamaia sa se bucure de cele 4 zile de distractie oferite din sacul fara fund plin cu timp al statului roman. cind avem de perpelit un mic si de prajit fesele la soare cine mai are timp de proteste?

il stiti p-ala cu romanul, neamtul si japonezul?

August 17, 2013

dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii, terapie prin calatorie, travel

Leave a comment

asta vreau sa vad, asta nu vreau sa vad. cunosc, o-ho-hooo, o seama de oameni pentru care calatoriile sunt forme costisitoare de narcisism si onanie. stiam eu ca asa este germania, ti-am spus eu ca exact asa este america. cartile si emisiunile lui aristide buhoiu care au sapat sinapse in creierul nostru, ne impiedica pe multi sa vedem lucrurile asa cum sunt, preferand sa inghesuim adevarul suparator de diferit de ceea ce stiam, in sertarasul alocat dinainte. si ce daca in japonia am vazut singurul computer 286, inca functional, pe care o doamna de 74 de ani mi-a scos bonu la o pensiune din takayama? eu stiu ca japonia e viitorul si 286-le nu face decat sa murdareasca, exact ca un rahat de musca, poza pe care o am eu in cap despre niponi. si ce daca japonezii se fac zob, chiraind veseli si dand peste cap jde sticle de sake, fumand serpeste cate 7 tigari deodata, in trenul care goneste cu 270 la ora, ducandu-i acasa dupa serviciu. mi se rupe. eu stiu ca japonezii sunt deprimati si roboti tristi, veselia asta nu o vad si mi-o sterg din minte pentru ca asta ar insemna ca tot ce stiu eu e incomplet. sau fals. si astfel, contaminat de minciuna, ajung sa-mi neg si eu existenta. adanca asta, nu?

multi dintre calatori nu-si pun intrebari, pentru ca au deja toate raspunsurile. hamburg? aia au bani sa-si bage si-n fund si totul e scump de mori. la die bank, restaurant cu stea michelin, antreu cu degustare +felul principal+2 pahare de vin (da mama, mi-a fost sete)+apa+serviciul chelnerului cu maniere studiate la curtea angliei=40 de euro cu tot cu bacsis. eee, asta e o intamplare. dar sigur-fiind germania-totul merge ca uns si e foarte tehnologizat.

ihim. aici nu puteti plati cu card-primul refuz la un restaurant portughez, desigur pentru ca sunt portughezi, nici aici nu puteti plati cu card international-al doilea refuz, la un restaurant turcesc, desigur pentru ca sunt turci, aici nu puteti plati decat cu cash-la un bar cu narghilele si public asiatic tolanit pe fotolii. nu mi-am luat atatea refuzuri la plastic, nici macar in fundul columbiei. de ce nu pot plati cu mastercardu meu? pentru ca managerii sunt chitrosi si mastercard si visa au taxe mai mari decat emitentii locali de carduri sau decat maestro asa ca..de ce sa platesc eu, carciumarul, cind poti sa platesti tu, clientu, comision atunci cind scoti bani de la atm, care, apropo, nu-i la orice colt, ca pe stefan cel mare, ci iti tocesti o pereche de opincute pina dai de unul.

raminem la tehnologie. astia au net, ca-s nemti, se stie ca nemtii+tehnologia+comunicarea=love. pe dracu. jumatate din restaurante-chiar si alea tzitzirite nu au net deloc, treizeci la suta au avut net da’ acum e plecat in concediu in bulgaria, nouazeci la suta e parolat si trebuie sa te loghezi informand reteaua despre dieta mamei tale, in luna a saptea, cind te avea in pantec. mai greu prinzi o nemtoaica trecand strada pe rosu decat un minutel de internet la liber.

pentru ca da, stimati cititori si dragi cititoare, da, iata ca exista un clicheu care se pupa cu realitatea din teren cum ar zice adelin petrisor: nemtii nu traverseaza cind lumina rosie taie in tabla neagra silueta unui nene in asteptare. neamtul se uita in stanga, in dreapta, in stanga, in dreapta, cat vezi cu ochii-si vezi mult, 300-400 de metri pe fiecare parte-nu se apropie nicio masina. si cu toate astea sta lipit de trotuar, alert dar inert. ochii neamtului tintuit la stop te urmaresc pe tine-cel care nu respecta legea si trece pe R-O-S-U, se uita lung dupa tine, ai zice ca o sa te urmeze, ochii se umezesc, tu te indepartezi, e inca rosu, neamtul ramine imobilizat de disciplina rutiera, acolo, in spate.

switch on your brains-zice tobi, singurul neamt cu porniri sudiste, atzatzate de lunile petrecute in mijlocul civilizatiei de rasculati perpetuu a americii de sud. hmmmm

deci germania merge atat de bine, cu toate ca functioneaza cu creierul dat pe minim? lasati-l pe off baieti. uite ce ni s-a intamplat noua, de la supraincingere. daca nu luam foc, ho-hoooo, eram acum departe. poate chiar inainte japoniei unde, apropo, am auzit ca totul este supratehnologizat si toaletele te spala la fund si-ti fac si analiza coproculturii.

vinovatie si bogatie

August 16, 2013

dutevino

Leave a comment

2006, iulie, dupa succesul cupei mondiale la fotbal, ziarele dau hamburgul ca favorit in organizarea jocurilor olimpice din 2016. frenezie, dezlantuire de proiecte de urbanism, orasul trage de fiare, baga pilates si 800 de flotari intr-o mana dar se ia cu treaba si nu-si depunde candidatura si uite asa castiga rio. samba si, trabajo no. in hamburg e ailalta emisfera, deci totu-i cu minus, samba no, trabajo si.

la 11 in neue stadt strazile-s goale, carciumile pustii, costumele apar timid, ca curvele dupa o razie a politiei, abia pe la 1. inghit rapid un hamburger, baga un pahar de vin alb si se-ntorc la cioplit busteanul economiei, iote draga, a inceput sa semene cu-n urs. ba nu, dupa talie, e curat madam merkel. ca veni vorba: o iubiti? nici vorba, dar nu avem pe cine sa alegem. poate baietii astia de la piraten partei, cine? partidul revolutiei digitale, a carui voce a capatat amplificator prin scandalul declansat de snowden despre interceptarile nsa din germania. pe stalpi sunt afise de teatru, concerte, expozitii si o gramada de anunturi de picnicuri cu diversi candidati politici. johann de la cdu te invita sa manci un carnat cu el si sa-ti spui parerea despre taxe, pe cind herman de la spd iti flutura pe sub nas o berica in parc si-o discutie prieteneasca despre pensii.

pe bancutele din altona, batranii trag de-un jack cu cola si casca ochii la miscarile teatrale ale macaralelor imense din santierul naval de pe elba. in spatele lor, la bulevard, se tupileaza in padurici de stejar, conace care inghit de 3 ori resedinta lui gigi. miroase a conturi de milioane de euro, a chibzuinta si succes si a peste de la chioscurile care vand fishbrotschen. in fatza vilelor de linga port, pe mese pliante, zac munti de hainute second hand pentru copii, jucarii vechi si pantofi uzati. nimic nu se pierde, totul se transforma. chiar si cantaretul e refolosit: un mosulan de 109 ani, calare pe un scaun prea inalt, horcaie un imn in aplauzele betivilor hohotitori.

la vreo 3 kilometri, spre sant pauli, in mica piateta plina de baruri ca obrazul unui adolescent de cosuri, 4 cubanezi ii zic cu “io no soy marinero, soy capitan, soy capitan..”, se chiuie de la masa 1. de la masa 5 se ridica 4 doamne cu sani modificati genetic si leaga o hora cu pasi mici. tobi zice sa luam bere de la chiosc si sa ne asezam la vorba. nu suntem singuri. un snop de jamaicani e aici, cativa namibieni colea, mai putin de un sfert din oamenii in piata sunt arondati unei carciumi. un talmes balmes de turci, donnere, indieni, curryuri, greci, tzatzichiuri, pisici lenese si femei cu obraji tatuati, iata si-un travestit dichisit care se pozeaza indatoritor cu niste mogaldetze coreene.

tobi spune ca germania o arde fata mare si nu flirteaza atat de mult cu imigratia, pe cat ar trebui. ma uit in jur, ma uit la tobi, singurul blond natural pe o raza de 1 kilometru patrat. o fi de la berea bavareza sau de la pornografia nemteasca hardcorista? germania a fost facuta sandvis intre nicovala din balcani, ciocanul african si presa portughez-spaniola. hamburgul e o londra in miniatura, inghesuind sub coaja de cosmopolitism, vinovatia uriasa a urmasilor generatiei care a bagat moartea-n europa. aia a fost demult, 80 de ani de scuze si platit daune, pupat de maini si plecaciuni. nu va mai trece odata? tobi ridica din umeri si ia un gat de bere bavareza. cei 4 cubanezi sunt la guantanamera. domnite latino sunt calare pe tejghea. hamburgul are o mie de fatete si un milion de complexe de inferioritate.

catedrala mantuirii neamului cui?

August 14, 2013

calatorii, dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii

12 Comments

hafen city: cel mai mare proiect imobiliar din europa, 2,2 kilometri patrati teren de joaca pentru arhitecti din selectionata lumii, herzog ii paseaza lui de meuron care dribleaza si inscrie spectaculos cu proiectul elbphilharmonie, fabuloasa filarmonica a hamburgului crescuta ca un iceberg pe un depozit dezafectat al portului. ar fi trebuit sa fie gata in 2010 si sa coste 240 de milioane de euro, da’ nici nemtii nu mai sunt ceea ce au fost asa ca maistru otto s-a frecat sub casca de plastic si a cerut o amanare pina in 2016, poate ciupim si un pic din 2017 si dublati si suma la 500 de milioane. bine baetasi, banu alearga, ca e de unde, orasul prospera. in hafen city creste stalagmita sediului unilever, diamantul gigantic al grupului de presa spiegel, costume tzitzirite beau cafele in pravalii glantz, barcute de sute de mii de euro sunt andocate in fatza unor blocuri elegante unde..cat costa domne sa stai in buricul arhitecturii europene? mai putin decat pe strada washington in bucuresti. te lipesti de un apartament rupt din oblivion, sf-ul asta ultim, cu tom cruise multiplicat, pentru 600-800.000 de euro. hahahaha, saracii nemti, problema lor este ca nu stiu sa ceara.

sa ne intoarcem la elphy, sfasiind rece cerul vanat al hamburgului, sub sticla jucandu-se de-a gheata care imbraca gigantica cladire, o sa intre nu numai filarmonica ci si un hotel imens, un complex rezidential, galerii culturale, spatii artistice, parcare, probabil si-o kebabarie si un chiosc de curry-wurst. totul la 500 de milioane de euro, cu tot cu taxe. juma de miliard care se vor intoarce, incet incet in teshchereaua investitorilor din vanzarea apartamentelor, serviciile hoteliere si, desigur, evenimente culturale. nenicii care au proiectat pravalia sunt acestia: http://en.wikipedia.org/wiki/Herzog_%26_de_Meuron, ajunge sa spun ca au trecut pe raboj tate modern, allianz arena si stadionul din beijing.

in acelasi timp, in romania laica a anului 2013, statul si biserica se pregatesc sa cheltuiasca 400 de milioane de euro pe catedrala mantuirii neamului, mantuire care iata incarca nota de plata a poporului cu o suma care nu va fi pururi recuperata, caci stim cu totii ca banii sunt ochiul dracului deci hai sa-i turnam in buzunarele lui vanel exim din bacau care se lauda, la portofoliu, cu inaltarea tribunalului din bacau, un sarcofag optzecist trist, modernizarea garii din bacau-vai-vai-vai si inca de 47 de ori vai, aeroportul din bacau: albastru de institutie sovietica de pe vremea lui andropov si tot asa si tot asa, geamuri oglinda si gresie de valea cascadelor. 200 de milioane din munca mea si a ta se vor duce la domnii astia din bacau, alte 200 pe fresce, picturi si altare. wiki nu zice cine ce artist se va ocupa de asta dar sunt sigura ca nu ghenie-perjovski-savu-cantor.

imi trebuie o incheiere inteligenta, dar uitandu-ma la cifre, comparand hamburgul si bucurestiul si stiindu-ma platitoare corecta de taxe, ma simt mai seaca si proasta ca niciodata. multumesc statule roman si tu biserica ortodoxa, stim cu totii ca prostia e sursa de fericire. si atunci de ce dracu imi vine sa-mi tai venele ca traiesc in tara in care traiesc?

extraterestrii si marile carti ale omenirii

August 13, 2013

cartea de marti

Leave a comment

spalata pe creier de hollywood si de istoria tampa si stramba din manualele romanesti, informatia bombardarii dresdei de catre flotila aliata a ajuns la mine numai in 2001, in paginile abatorului cinci a lui kurt vonnegut.

and so it goes-un oras splendid transformat in cuptoras in care s-au perpelit zeci de mii de hanseli si grete, un masacru imbecil nedictat de niciun interes strategic-desi americanii insista ca exista o garnizoana la marginea orasului si ca ea a fost tinta, ratata ce-i drept in totalitate, miile de tone de explozibil fiind aruncate direct peste dresda, eficient zdrobind sub calcai 90% din centrul sau istoric.

nenea kurt a fost prizonier de razboi in dresda lui ‘45, abatorul 5 este juma autobiografic, juma delir intergalactic, e scurta si densa ca un pumn in plex luat de la lucian doroftei dupa ce si-a baut actimelu. vonnegut si-a cerut scuze pentru povestea bizar-mototolita a cartii sustinand ca nu poti sa spui lucruri inteligente despre un masacru. si ca sa scrii o carte “anti-razboi” e ca si cum ai pune-o de un protest “anti-ghetari”. pe scurt: futilitate, ca-i mai buna decat toate.

abatorul 5 este in continuare una din cele mai controversate carti in america, interzisa in anumite state, pusa in genunchi pe coji de nuca pentru pornografie, scoasa din programa, reintrodusa, acuzata de imoralitate, vulgaritate, o lectura depravata, psihotica si anticrestina. un volumas atat de mic, o carte atat de mare.

kurt vonnegut credea ca nu exista genii, doar oameni care au in ureche un receptor de radio cu care asculta si scriu dupa dictare informatiile pe care le primesc din universul intelept-cam ca baietii nostri la bac, cu telefoanele mobile cuplate la istetul din parc cu manualul in poala-newton si einstein si tesla fiind toti niste domni care nu au fost prinsi cu copiuta, dar sigur au fost ajutati de o inteligenta extraterestra la examen. daca e adevarat, batranul kurt avea radarul cel mai puternic si gura de la capatul firului, acelasi nene care a dictat biblia. poate un pic mai sarcastic, de la o migrena de dimineata.

germania uita. dar oare iarta?

August 12, 2013

dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii

1 Comment

hamburgu e un oras fabulos cu o problema complicata de branding pe care toti medaliatii romaniei la matematica nu ar sti sa o rezolve. poate pentru ca este-de fapt- o problema de chimie. mai dihai ca fetestiul, germania nu e un loc unde sa-ti faci vacanta.“niste hitleristi” zice maica-mea, fina cunoscatoare a istoriei, “carnati si bere” stranuta superior dorian, germanofob infocat. eva spune ca hamburgu e plin de bani dar nemtzofoii sunt neplacuti si te trag la sale cu raceala lor hanseatica, doar kiki imi ureaza calatorie placuta si se arata increzatoare pentru ca sotul tzutzu a fost aici o data si i-a placut mult orasul.

ploua marunt si sunt 21 de grade. ca la londra, deci inca un punct in minus. in trenul de la aeroport se inghesuie murata o familie patrata, mami-tati-baietel-fetita, cu adidasi identici si geci de sport. linga, avem un bufet cu greci, turci, arabi, africani, chinezi, coreeni, niciun blond atletic, ma rog, putem sa socotim unul: un soi de travestit de 2 metri, fusta mini, colanti turbati, par roz. la umbra ei-lui, sub nasul imens, cresc inca doua ciuperci umflate, tot cu parul roz. o fi genetic.

ies din gaura de la metrou unde-stupoare-nu miroase a pipi. neamtul isi cara vezica la domiciliu, n-o lasa sa picure pe strasse. casa lui tillman e intr-un bloc de la 1900, cu balcoane cu feronerie delicata, frantuzita. tot cartierul are stradute umbroase, cu piatra cubica, biciclete tasnind din tufe inflorite, pe fiecare parte a aleilor sunt carciumioare cochete portugheze si mexicane si gradini de vara germane, perne grase trantite pe suporti din europaleti. boemie de buenos aires. a stat si ploaia si sunt 23 de grade.

doamne ce frumos e, oftezi trecand pe linga taverna greceasca unde curge retzina si sare sardina din farfurie, grupuri trec grabite cu lazi de jever si cutii de astra-bere cu sprite, adevaratul vestitor al verii. la coltul unui mansion somptuos, s-a dat drumu la gratar, adica pravalia inchiriaza gratarul, tu vii cu carnatul de acasa si bei spritzul stabilimentului. eficienta. o morsa infipta in usa unei locante art deco invarte o tigara din pachetul cu tutun, familia lui vinde vin din 1927 si nu pare sa se pensioneze in curand, rafturi cu grune si weisse burgundi aliniaza peretii, mai scumpe ca pinot grigioul italienesc sau chablisul frantuzesc. protectionism si mandrie nationala.

1927? stop-stop-stop. dar hamburgu a fost ras in ’43, in asa zisa hiroshima a germaniei. zilele trecute s-au implinit 80 de ani de la cel mai sinistru asalt aerian din istorie-la vremea aceea, apoi a venit vietnamul si irakul si atrocitatile au devenit obisnuite ca operatiile estetice ale lui michael, deci saptamina trecuta s-au implinit 80 de ani de la operatiunea gomorrah care a omorat peste 40.000 de oameni, a distrus juma din oras, intreaga industrie si, pentru prima oara, i-a sapat intre sprancene lui hitler un rid adanc de panica; daca baietii astia o tin tot asa o sa pierdem razboiul. englezii si americanii au intins un covoras, dar ce spune eu?, persan d-ala mare, gros, de bombe peste oras, creand furtuni de foc cu vanturi de 240 de kilometri pe ora si temperaturi de 800 de grade care au inghitit in flacari de 300 de metri, orasul.

nimeni nu sufla o vorba, nimeni nu-si arata cicatricile, nimeni nu intinde degete acuzatoare. flacarile inghit acum carnatii, berile galgaie pe gat, orasul si-a cauterizat trecutul si strange-n brate, entuziast, viitorul. ce-nvatam de aici?

ce-mi doresc pentru 40.

August 10, 2013

tara lui ba pe-a ma-tii, vinerea copilariei

7 Comments

azi implinesc 39 de ani. acum ca stiti asta, folosind un soft smecher, puteti sa-mi dibuiti cnp-ul si astfel sa-mi spargeti conturile si sa ma lasati saraca lipita. sau cel putin asa mi-a spus marius ca se intampla cu cei care isi pun-inocenti-data nasterii pe facebook.

la 29 de ani, o amica mi-a scris pe biletelul care insotea desuurile roz, cu perfor, pe care nu le-am purtat niciodata: “la multi ani and be happy, it’s the last time when you’re in your 20s”. scria in engleza, cu carioca rosie si erau desenate niste zambetele care sa-mblanzeasca suriul strecurat miseleste in stomac. m-a urmarit mult timp rautatea corectitudinii acestei afirmatii.

suntem crescuti intr-un sistem decimal, cind ajungi la “si 9”, bate un vant de noiembrie si n-ai cum sa nu te gandesti ca trebuie sa-ti faci catrafusele si sa te muti in alt sertar, alaturi de restu cetatenilor care impartasesc cu tine prima cifra a varstei.

la 29, am primit -sa ma insoteasca in anevoiosul drum prin my 30s-un vibrator mare, mov, cu bile si lubrifiant la pachet. catalina mi-a spus ca orice femeie care se respecta trebuie sa aiba unul. ea de exemplu, pentru ca se respecta mai mult, avea doua. vibratorul a trecut decada, tupilat prin diverse sertare, ascuns de scocioralile de raton in tomberon ale lu taica-miu, departe de bombanelile si crucile crestineste batute de maica-mea. oi avea eu un vibrator ca orice femeie care se respecta, dar in continuare nu sunt una. ma port ca un copil, speriat de ce-o sa zica mam’mare si ce ii trece prin cap lu al batran.

la 39 de ani ma simt exact ca la 16. agitata, frustrata, nervoasa, adolescentin rebela, neimplinita, pe bataie, cu manecile suflecate ca sa-ti demonstrez ca eu stiu mai bine si ca tu esti un impiedicat.

doar oglinda imi spune ca 40-ul a fost vazut urcand gafaind scarile catre apartamentul meu. si contul-daca nu m-ati ciordit deja, vezi povestea cnp-ului-imi arata ca pentru gangbangul murdar care este viata de zi cu zi, daca esti insistent si perseverent, macar o sa fii platit.

—feher

cea mai mare lume mica din lume

de ce sunt ei mai relaxati ca noi si cum sa scapam de tzafna

ciresarii, mormantul si lacrima lui ovidiu

cartierul rosu. de 3 ori rosu.

il stiti p-ala cu romanul, neamtul si japonezul?

vinovatie si bogatie

catedrala mantuirii neamului cui?

extraterestrii si marile carti ale omenirii

germania uita. dar oare iarta?

ce-mi doresc pentru 40.