din 84 pina in 98 am avut pechinez, din 96 pisica 1-dodo, din 99 pisica 2-mura, care mai de care mai operate, castrate, fluturand burti lasate, zacand pe balcon sau varate in subtioara canapelei, sub cuverturi, in tunele de carpa, mieunand strident cand te asezai cu-o buca pe coada. “ai grija draga, ca e mura aici”, sarea tazafnoasa maica-mea in apararea animalului, “fii atenta ca e dodo in cizma ta”, ma urechea taica-miu. casa parinteasca devenise casa pisiceasca. si matzele crapau de incantare jucandu-se cu ciucurasii vietii lor.

2006: haideti la mare. agila, maica-mea fandeaza, torpila invitatiei lovindu-se cu zgomot de vitrina dulpaului din sufragerie: “cum adica sa merg la mare? si pisicile cui le las?”. il chemi pe frate-miu sa le dea de mancare, sa le citeasca seara basme si sa le inveleasca. “noooo, nu pot. pai pisicile astea cind plec se razbuna. imi fac casa praf”. smulg parchetul? sparg repartitoarele? ciomagesc centrala? “nu. dar fac pipi peste tot. am plecat 6 ore pina in poiana si cind m-am intors, dodo facuse pipi in mijlocul canapelei.” mare chestie, se spala. “cum sa se spele, iti zic ca distrug casa. acum 4 zile a facut pipi pe televizorul ala din camera mea”, poate era o emisiune cu gadea?, “nu. ca era scos din priza. iti zic ca nu pot sa plec nicaieri si pace”.

2009: taica-miu descopera ca are dreptul la o calatorie gratis in europa, ca fost angajat cfr. ca sotie si partenera de viata, maica-mea are si ea acelasi drept. unde vreti sa mergeti? taica-miu anunta praga si viena, maica-mea il bodogane cu usa inchisa. “nenorocitu’, nu se gandeste deloc la pisicute, sa mearga singur”. aventuros, taica-miu se arunca in oceanul verde de bila, baga un voinicesc crawl pina la praga, se-ntoarce prin viena si traieste un an de cosmar alaturi de maica-mea care ii reproseaza de 14.875 de ori ca a parasit matzele.

2010: 40 de ani de casatorie, cadoul meu? excursie la paris. taica-miu isi freca manutele, maica-mii ii fuge gura intr-un rictus amar: “pai si pisicile?”, te rog frumos, nu incepe iar. nu trebuiesc scoase, nu trebuiesc plimbate, si doi stropi de pipi de matza nu-ti terfelesc casuta. pare sa cedeze, da semne ca intelege ca parisul totusi merita o stinghie umflata in parchet dar, in ultima secunda, hap, dodo si cu mura ne pun la skandenberg si pe mine cu cadoul meu cu tot. si pe taica-miu cu poftele lui cu tot. cu toate acestea omul infrunta un nou an vitriolat, se catara in taromul de paris si p’aci ti-e drumul. urmeaza istorii cu duduite la moulin rouge, peripetii prin louvre si ocheade in metrou pe care nepotul le aude in bucla.

2012: moare dodo. nu o plang. maica-mea slabeste 5 kile. isi revine dupa 3 luni.

2013: moare mura. nu o plang. maica-mea slabeste 7 kile. isi revine dupa 5 luni.

jumatea lui 2013: din avionul de la roma coboara doi pensionari multumiti. maica-mea: a fost atat de frumos. la terme lui caracalla erau atatea pisici. mi-am adus aminte de mura si am plans. si la forum la fel. mi-am adus aminte de dodo si am plans.

ma gandesc la nemangaiatele pisici din montmartre, la nealinatele matze de pe charles bridge. si la cei 30 de ani de caini si pisici care au zidit-o trainic pe maica-mea in ordinarul vietii casnice romanesti. the cat killed curiosity. noroc ca pisicile nu-s broaste testoase si nu traiesc 170 de ani.

fabula cu maturi responsabili sau 9 oameni si-un cartof

August 8, 2013

tara lui ba pe-a ma-tii

1 Comment

lucrez la un proiect cu world vision, organizatie solida si avida sa ajute copilasi din toata lumea sa aiba o viata decenta. au un sistem ingenios de sponsorizare, te uiti prin baza de date, alegi un copil si donezi 15 euro pe luna. banii nu se duc in gura hrapareata a taticului betiv sau pe smacurile mamei ci sunt gestionati de world vision care construieste o scoala, da cu var pe dispensar, cumpara vaci si cai sau ii scoleste pe amarasteni sa creasca albine si sa faca agricultura. apare in discutie celebra zicala cu pestele si undita, world vision te invata sa prinzi stiuca, nu ti-o tranteste pe masa, de la metro, congelata.

in romania, pina acum, toate proiectele s-au facut cu bani de la sponsori din state, suedia, germania sau din taiwan, adela zice ca aveau pana si parnaiasi care trimiteau, din celula inchisorii dintr-un fund de america, bani unui copil sarman din constanta sau moldova. da’ dupa 23 de ani, headquarterul ongului a zis ca e cazu ca romanasii sa mai lase dusterul si vacantele in grecia si sa se uite o lecuta la cine se joaca goi prin praful olteniei, pepiniera de votanti usele, care face ordine.

asa ca in dolj incepe un proiect pilot world vision, romanii fiind pentru prima data invitati sa adopte un copil folosit drept carlig de marele ong. vorba vine sa adopte ca nu trebuie sa-l ia in casa ci sa aleaga un marian sau o luminita sau un claudiu si sa dea minim 15 euro lunar, din banii stransi urmand sa se rezolve problemele comunitatii in care traiesc marian si luminita si claudiu si, deci, sa traga foloasele, cu mantinela si copiii din proiect.

cum gigi-singurul suflet degraba varsatoriu de valuta-e la parnaie si nu mai poate baga ploi de bani in vizite de lucru prin tara, sarcina world vision e mai grea ca niciodata. ca sa convingi romanetele de nevoia reala pe care o au copiii de banii lor, improscarea cu statistici seci nu ajuta mai tare decat ar ajuta o tura cu aspiratorul la stabilirea curateniei intr-o mina de carbune.

mai bine dati-mi niste exemple, povestiti-mi cateva din cazuri, o trag pe oana de poala rochiei. oana scotoceste in computer si scoate de urechi vreo 8 profile. judetele diferite, sablonul comun:

-parinti someri sau plecati in italia la munca, de unde nu s-au mai intors si nici nu au trimis vreun firfirel. nu au terminat 8 clase, la randul lor au 7-8-10 frati, toti someri sau muncind cu carca prin santiere

-acasa, bordeie crapate, pereti din paianta, podea de pamant, fara curent si fara apa curenta. se doarme claie peste gramada, nu sunt haine, nu exista incaltari

-densitatea pe metrul patrat e mai mare decat in kowloon, hong kong. avem 9 copii, 2 parinti in 9 metri patrati; avem 5 copii, mama, 2 bunici, in 7 metri patrati.

-copiii trebuie sa renunte la scoala iarna pentru ca nu au cu ce sa se imbrace, nu au cum sa ajunga pina la scoala, nu au cum sa invete, ca nu au curent, cum ziceam mai sus

-se traieste din alocatia copiilor, bunici, parinti, capre, vrabii, toata lumea ciuguleste din buget pina ajunge cam la 30 de lei de om pe luna. o familie de amarasteni spunea ca trebuie sa renunte la mancare ca sa poata sa-si permita sa cumpere lemne, ca frigul e mai nemilos decat matzul nervos. asa ca 9 oameni se buluceau la un cartof. nu, nu-i o fabula peruana. realmente 9 oameni pe-un cartof.

-parintii-aia care nu au zbughit-o-n macaronia-spun toti ca isi iubesc nespus copiii, ca nu le pare rau ca au turnat 5-6-7 si au intrat in criza de supraproductie. de ce sa le para rau? ca si ei-parintii-au avut cate 9 frati acasa si au avut o copilarie frumoasa si au reusit sa creasca si sa maturizeze fara probleme.

??????????????????????????????

domnule tata, doamna mama, stimati parinti care nu aveti decat un cartof pentru 9 copii si ii trimiteti in pijamale la scoala, serios? chiar credeti ca ati crescut frumos si ati ajuns niste maturi responsabili?

responsabilitate ar fi sa strangi genunchii si sa nu torni primul copil la 15 ani, al doilea la 16 si la 25 sa ai deja 6 si un post de maturatoare in oraselul de la numai 67 de kilometri de satul tau. responsabilitate ar fi sa nu-i dai sugarului carnati si s-o lasi pe fiica’ta aia mare-de 4 ani-singura cu el, sa-l creasca, cind tu mergi sa culegi nuiele in padure ca sa va-ncalziti cosmelia. si mai ales, responsabilitate ar trebui sa vina de la popa, de la doftoroaie, de la politist, care atunci cind te vad ca ai puit deja 3 pina la 19 ani, ar trebui sa te opreasca: amenda, afurisenie, sterilizare-sa nu mai pui pe lume inca 6 amarati care sa se bata in serile lungi de iarna pe un cartof.

bucuresti, budapesti si disparitia umorului la romani

August 7, 2013

romania, tara lui ba pe-a ma-tii

8 Comments

pe mama lui tata o chema blazinovici, pe tata lui tata il chema feher, in casa se cerea un pic de sare in maghiara, se spunea sarumina pentru masa in germana, ochelarii de vedere erau cautati in slovaca si vecinii erau injurati in romaneste. gulas de mittel europe. in ’69 tata a luat-o pe mama, teleorman, romani de la dunare care fugeau de pe ulite cind veneau pravaliile mobile ale evreilor pentru ca, nu-i asa: “jidanii maninca copii”.

mama vorbeste romaneste. atat. toate rudele lui tata vorbesc si romaneste, dar mai degraba n-ar face efortul asta, ca e greu sa prinzi cuvantu …zi sa-i zic, stai asa..si oricum noi astia, vorbitorii de maghiara suntem dominanti, adica suntem toti mai putin copiii lu micki feher si nevasta din teleorman. in fiecare an, de 1 noiembrie, ne strangeam la matusa lidia, multi blazinovici, o mana de feheri, ioji si rojica si zoli si carol, supe dulci si gombot si varza a la cluj.

dupa ’90, masa a fost intregita de lecturile din romania mare, glumele belicoase ale lui eugen barbu tupilat dupa semnatura alcibiade fiind intampinate cu o reala satisfactie. ungur linga ungur linga slovac ungur linga ungur roman slovac sas evreu inghiteam fericiti-ca ursii din poiana colturile de paine aruncate de turisti-tartinele cu rahat zvarlite de alcibiade si de tribun, pe vremea aia tribunel. ne distram mai cu seama la dumele cu maghiari. alcibiade se lua de domokos geza, spunea ca ii cade parul de pe cap direct pe piept, hahahahahahahahaha, ca prinde muste cu limba, hohohohohhohohoho. umorul patriotard neaos scutura camesa pe cititorul inamic minoritar.

scena lecturii comune se repeta la fiecare intalnire a micutului clan panonic, indiferent fata de evenimentele din targu mures, opac la discursul din ce in ce mai otravit al nationalistilor romani. pina-ntr-o zi, cind la inmormantarea lui carol, verisoru lui taica-miu, maica-mea s-a infoiat sfatos la slujba, pentru ca popa de la biserica catolica, dupa un discurs in limba maghiara, fara subtitrare, a dat play la caseta cu imnul ungariei. stupoare-n biserica, rigor mortis la cetatenii din cortegiu, toata lumea in picioare, “ce dra..doamne iarta-ma se-ntampla?” a zis maica-mea, inganata indeaproape de perplexitatea lui taica-miu. e clar ca simtul umorului a fost inchis, vanat si cu limba umflata, in sicriul lui carol.

vizitele s-au rarit, intepaturile nationaliste s-au inmultit, ardealul este al nostru, ba nu, e al nostru, ai dracu de unguri, las ca stim noi ca daca cerem in romaneste paine spuneti “nem ertem”, adica r-ati ai dracului, va faceti ca nu intelegeti? tensiunea creste: dar vorbeste domnule romaneste odata, ca in romania traiesti nu in ungaria.

2013, discutie de terasa, bucuresti: “unde mergi?” la budapesta. “ce sa faci mama la ungurii aia? crezi ca sunt mai breji? n-ai vazut si nebunu de orban ce face si ca economia e praf?”. nu mai bine stai tu la bucuresti, ca ai de toate si acum si domnul vocalist de la iron maiden a stiut sa spuna buna seara bucuresti, nu ca drogatu ala de ozzy care nu stie pe ce lume traieste si credea ca e in mizeria de budapest.

bucharest is not budapest-ne explica a mai de succes campanie publicitara a verii, in aplauzele estropiatilor si cercopitecilor cu cod rosu la nationalism gaunos. bineinteles ca nu e colegutilor de tara, sunt doar omonime, budapesta este un oras cu staif si 493 de orbani n-o pot distruge, iar bucurestiul este o adunatura de sate demolate si industrializate, pe care nici 600 de hohenzollerni nu o pot transforma intr-un centru urban. mi-e dor de glumele lui alcibiade din 1990. barbu macar n-avea matura demna a adevarului unic bagata in fund.

de ce ti-e frica.. scapi

August 6, 2013

cartea de marti

1 Comment

natura moarta cu piersici, natura moarta cu portelanuri si natura moarta cu spritz pleaca de pe pereti, vecinii se pregatesc de cutremur. a zis marmureanu la televizor ca vine ala marele, de data asta n-are cum sa mai greseasca si nu vreau sa-mi rupa gatul natura moarta mortala asa ca pun tablourile icisa, linga sifonier, unde o sa ma pun si eu pe ciuci si o sa astept sa treaca urgia, ca marmureanu zice sa stau linga piese de mobilier mari, care sa poata sa tina plafonul daca se prabuseste si sa nu o iau la goana, gaina fara cap pe scari, ca riscu-i imens s-o mierlesc ca saracu toma, prins sub daramaturi.

mobilat pentru supravietuire acum 30.000 de ani, creierul uman functioneaza dupa aceleasi principii de savana, usor de dus de nas de bombardamentul mediatic cu chiftele din zilele noastre. asta spune domnul dan gardner in cartea sa “risk, the science and politics of fear”.

calibrati sa invatam din exemple, din istoriile neamurilor: varu nelu a fost mancat de leu, deci leul este un animal periculos, nu incercati sa-l mangaiati pe coama; matusa gina a baut apa din balta si apoi s-a stricat la burta si in 7 zile s-a inegrit toata si a murit, deci nu serviti apa din balta- nu reusim sa jonglam cu numerele mari si sa trecem de la statistica cetei de platou african la cea globala, a celor 7 miliarde de indivizi.

desi se moare mai dihai din cauza slaninei, tuicii si a inecurilor in piscina bleu din curte, noua ne e frica de cutremur, razboi nuclear, accident de avion, tsunami, terorism sau coliziunea cu un meteorit trimis de doamne-doamne sa ne pedepseasca.

cine trebuie aratat cu deshtu pentru aceasta stare de lucruri? media, aceste cozi de topor ale corporatiilor, cei care fac bani de pe urma fricii tale. se vand masini dotate cu sisteme sfhffhghgdj care nici nu pornesc automobilul daca te simt ca ai mancat o bomboana cu rom, se vand asigurari impotriva muscaturii de gargarita otravitoare din tadjikistan, se fac consolidari si evaluari si remodelari care sa-ti tina casa in picioare la tsunamiul care-ti va spulbera blocul desi tu esti la 600 de kilometri departare de ocean. se fac bani de pe urma groazei tale. asa ca la televizor nu o sa-ti spuna nimeni: nu-ti sapa fratelo piscina ca o sa crapi, pentru ca uite statistica, se moare in draci de la inecuri in curtea vilei, ca doar nu o sa le bagi bete-n roate producatorilor de ligheane. nu o sa-ti faca nimeni stiri despre incidenta cirozei si a bolilor cauzate de consumul excesiv de alcool-basca accidente de circulatie-cind poa‘ sa-ti arate un avion infipt in glie si sa te bage-n sperieti, poate poate acum da dumnezeu si-ti iei o asigurare de calatorie.

“risk. the science and politics of fear” se gaseste pe amazon, asta daca va riscati sa cumparati cu cardul pentru ca sunt sigura ca vi s-a spus ca la fiecare curba a tevii de net sta cite-un pirat cu un toporas de inox, gata sa va hacuiasca bugetu.

mugur isarescu judecat pentru carcelul din portofel

August 5, 2013

romania, tara lui ba pe-a ma-tii

Leave a comment

“de unde sa am eu bani sa-ti dau mamicutza? n-are mama bani”, “de unde sa am eu bani sa platesc taxele? n-am bani”, “de unde sa am eu bani sa va dau salariile, ca nenorocitii nu m-au platit pe mine, n-am bani”, vaierul se ridica de 23 de ani peste tara, giulgiu intins peste economia intrata in soc hipotermic, desangvinizata de lipsa banilor care unde dracului se duc atunci cind pleaca?

la ai mei e simplu, nicio paraluta nu rezista mai mult de 6 minute inainte sa fie transformata in vaze, margele si sandale, debaraua e plina de trente, lichiditati inghetate in rafturi, vezi daca poti sa le storci si ce pica din ele. la doamna preda castigator e zepter, mii de euro alearga pe dispozitive, roboti si cratite miraculoase, saci de medicamente umplu bucataria. sunteti bolnava? nuuu, doamne fereste, dar asta este un praf din batatura de zana frecata cu coasta de caracatita si unghie de sarpe din himalaya, te scoala din morti chiar daca nu ai murit inca, trebuia sa il am. se fac credite pentru covoare persane care nu au unde sa fie intinse, ca nu-i loc de celelalte rogojini si de mobila sculptata, deci ar fi bine sa luam inca un credit si sa-l dam rapid pe-un apartament.

nu mai bine imi dati mie 3000 de euro pentru o excursie in india? “ai inebunit? de unde sa avem noi bani? suntem amarati si avem o gramada de datorii cu robotu de greblat franjurile la covorul persan si, oricum, cum sa tragi prin cur atatia bani cind ai putea sa-ti iei aparat de bruiat bormasina vecinului si ..”

ma intorc spre cei care imi datoreaza bani, nu din imprumuturi ci din contracte de prestari servicii. intelegerea e simpla: eu prestez serviciile, ei ma asteapta la umbra, la capatul sirului de porumb, cu gologanii pregatiti in mana. canci. in romania trebuie sa pui bratul de coceni jos, sa te asezi pe ciuci si sa incepi sa negociezi respectarea contractului: daca ai vorbit de euro, fii atent la curs, intotdeauna va fi ala din 2006. explica-le ca esti in 2013, da, stiu si ei ca sunt in 2013, dar de unde sa aiba sa-ti dea lei la cursul din 2013, ca nici ei nu sunt pricopsiti. de fapt nici nu au cum sa te plateasca, pentru ca uite ca nu le-au intrat banii si nu mai bine astepti tu vreo 2-3 luni pina se pun cit de cit pe picioare si dupa o sa te plateasca, 1500 de dolari nu?, nu taicuta, 1500 de euro. pai tot aia e, daca stai sa te gandesti care era cursul din 2006 al euroului, e bara bara.

cosmin spune: isarescu e vinovat, daca ar da drumu la tiparnita, ar avea si tarisoara ce sa consume. din cauza lui se vaita bietul roman de bani de i s-a-nrosit gatlejul, daca ar da bani la oameni, multi si noi, de plastic colorat, n-am mai auzi peste tot “da de unde sa am eu bani sa-ti dau?”, ca raspunsu ar fi simplu: de la tipografie. 23 de ani de lipsuri se termina cu apasarea decisa a butonului start. mugurele, unde-i multiplicatoru?

imprumuturile prietenesti si investitiile in pantofi

August 4, 2013

romania, tara lui ba pe-a ma-tii

Leave a comment

sorana zice: nu mai da niciun leut imprumut, nu sunt bani pe piata, nu o sa-i mai vezi inapoi. cuvintele ies, se-ntind ca fumu de tigara in aer si tot ca fumul de tigara intra-n nari, otravitoare si inecacioase: cum adica sa nu-i mai vad inapoi? am imprumutat prieteni nu vreun nenic de la coltul strazii.

sorana insista: da draga, prieteni. si ariciu a dat bani tot unui amic, cind s-a facut termenu asta i-a spus ca nu are de unde sa ii dea inapoi pentru ca si-a luat niste pantofi castoci. “pai si eu ce fac? am nevoie de bani”-a zis ariciu. ce vrei fratelo, ti-am zis ca mi-am luat pantofi, esti incredibil. ti dau inapoi cind o sa am. pam-pam.

la televizor, pe kanal d, un titlu gras, trantit pe diagonala, zice: investiti in pantofi. sub litere se grabesc imagini cu sandale aurii, argintii, gablonturi si pietricele, tocuri de 36 de centimetri si fundite de catifea. o reporterita rage in microfon, incercand sa acopere ritmul care sparge boxele: cat a costat tinuta dumneavoastra? un travestit tinand elegant in mana o vaza albastra capacita cu o umbreluta, isi grebleaza agale buclele blonde si susura baritonal raspunsul: 1000 de euro. urmeaza o paparuda invelita in roz. si dinsa a investit tot 1000 de euro. “investitie”, asa se cheama. la anu pe vremea asta o sa scoata dividendele din pantofi si din tzipla roz. asteapta si tu prieten drag care mi-ai dat bani imprumut, asteapta pin la anul. dar daca totusi au luat bani de la banci? improbabil.

ma lupt din aprilie sa obtin un card de credit. am raspuns la ghicitori, m-am dat de trei ori peste cap cu un pahar de vin in mana, fara sa-l vars, am dansat salsa cu un urs pe role, cu greu i-am convins dupa ce investigatorii bancii au vorbit cu patronu, cu femeia de serviciu, sefu de scara si moasa satului. insa a trecut vara, s-a dus dracului sezonu. daca as fi diva blonda nu m-as baza pe cardul de credit. atunci poate un credit de nevoi personale? pun pariu ca travetitul a ajuns deja la refinantare. imi amintesc de duduia care a luat unul, n-a mai fost in stare sa-l plateasca si cind i-au batut la usa-boc-boc-boc-recuperatorii de la banca, a ridicat din umeri, i-a poftit in casa si le-a aratat rochia neagra, cu paiete, cumparata special pentru revelion. revelionul de madafacari unde a fost dusa de o prietena, numai baieti de top 300, numai smokinguri, pantofi cu scart, butoni cu diamante. sansa unica de as gasi un arac pe care sa creasca si sa rodeasca. 1000 de euro a costat tinuta ei, dar alte investitoare si-au dorit mai mult victoria si au bagat si mai mult in rochite, fitze, funditze, poate chiar si-au pus tzatze si si-au umflat buze. domnita din poveste s-a intors acasa pe 1 ianuarie. si ea cu buza umflata, dar nesiliconata. n-a prins nimic, acum are de platit si banii bancii dar nu are de unde ca sugardadi n-a gasit, investitia nu a fost amortizata.

si atunci ce-i de facut? cind banca nu-ti mai da gologani, ma’ta n-are de unde, ca la oltchim nu s-au mai platit salariile din ’94 si mazare anunta in chiloti dungati ca incepe sezonu de impuscat papitoi cu bani pe litoral? ce-i de facut?

te duci la prieteni, colegi, amici, umezesti ochiul, frangi mainile si anunti ca e vorba de taica-tu, e foarte bolnav si trebuie sa il aduci la bucuresti, sa il opereze, sa il intremeze, sa il trepaneze, ai nevoie de 1000 de euro, ca stii cum e cu medicii in ziua de azi, niste corbi, te lasa sa mori cu zile daca nu le umpli buzunarul, 1000 de euro, 2 luni, in 2 luni ii vezi inapoi, jur, nu am unde sa ma duc ca stii cum sunt astia cu bancile si tata saracutul, viata lui e in mainile tale …

nu poti lasa asa ceva sa se intample, ii dai banu pe care l-ai strans pentru vacanta ta ignobila, bati trei cruci marunt si zici “doamne ajuta”. cu putin noroc, in 6 luni te faci cu o pereche de pantofi tiptop. doamne ajuta indeed sa fie numarul tau.

pauza publicitara la casa ponton baraj

August 2, 2013

dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii

2 Comments

un zimbru in tricou si slapi te taxeaza la intrarea de la casa ponton baraj, 10 lei daca iti pui prosopu direct pe ponton, 20 de lei daca vrei sezlong, 30 de lei daca naufragiezi in mijlocul unui pat cu saltea invelita in piele alba, john si yoko ono, imagine all the peopleeee.. noi nu platim ca suntem de la agentie si pontonul e al lui nelu, nelu taitelu, patronu lu pontonu si al alunelor ubernuts carora le-am facut reclama atunci si tragem foloase cuvenite acum. doua paturi sunt ale noastre, chelnerita aduce aperol spritz, berici, vinisoare, alune ubernuts-ce altceva?- nelu ne povesteste cum a batut un nas care a fost obraznic si i-a vandut locul in cuseta pentru ca nu s-a suit in tren din timisoara, cum scria pe bilet, ci de la resita. “i-am zis: pai si acum ce facem? si el a zis ca nu facem nimic si atunci l-am boxat in nas. m-am judecat doi ani cu omul, acum abia s-a terminat procesul”. nelu e mare, rosu la fatza, banatean cu entropia crescuta de la gulasul iute, se-nvarte ca bondaru-n borcan, intreaba de-o parte a fileului, alearga pe ailalta parte si isi raspunde, sare parleazu si face stop pe piept, rade, se “inerveaza”, nooo, ce mai beti?

chelnerita surade ofilit, e 11 dar e vlaguita ca un patrunjel tinut prea mult in soare. mai bine asa, aerul curat i-a culcat la pamant obraznicia aia tipica de ospatar roman. e de la aer, clar, pina si cocalarii lor fac fotosinteza altfel si sunt mai spalati. lanturile de aur stau la fel de gat, palarioarele sunt insurubate la fel pe cap, costumele de baie intra la fel de patrunzator intre buci, rujurile sclipesc la fel de umed pe buze. dar aura de bogatie de tinichea e mai putin intensa, tarania are amortizor si nu-ti tuna in urechi, aroganta e pe chill, nu se da in spectacol ca-n mamaia lui mazare.

apa lacului e clara, calda, dulce. uitand cum e atunci cind nu e sare, te lupti mai tare pe cei 20 de metri pina la pontonul plutitor unde zac 6 foci lesinate. boxele barului au limba taiata, e liniste, trei caiace foarfeca lacul si o hidrobicicleta se strofoaca sa tina pasul. nelu ne cheama la masa.

fructe de mare de timisoara, peste de la timisoara, politicieni de la timisoara. cel din fatza, ochi albastri, figura smeada, pedelist, nelu anunta ca el e liberal, pai si nu va dati in cap? nici vorba, se iubesc, maninca plescaind multumiti baboiu de bega si injura cu pofta clasa politica. sunt de acord ca doar udrea a facut ceva cit a fost ministru turismului, sefu autoritatii pentru turism de acum, coleg cu nelu de partid, n-a miscat un deget. poate pentru ca mainile erau prinse sub gramada de promisiuni. cocalarii blanzi de resita umplu restaurantul si infuleca creveti in liniste, cu gura inchisa. pedelistu ma scruteaza cu ochi albastri si ma intreaba daca-l stiu pe enoiu, enoiu de la firma aia de publicitate cu nume de mobil, nokia gen. enoiu de la erickson-da, il stiu, am fost la gala hagi. pedelistu insista. ce reclame ati facut voi? nelu intervine si ii face un platouas: au facut unirea si au facut banca transilvania demult si murfatlar si fulga si ing si ubernuts, “zi ma, nu-ti place ce reclama mi-au facut la alune? am rupt”. pedelistul suge ganditor carnea de baboi dintre dinti, ia un gat de chardonnay de recas si concluzioneaza: desi imi place asta a lui nelu si aia de la ing, enoiu e mai smecher decat tine. ma-ntreb cum am ajuns in ciorba comparatiei, dar n-are a face. cind scrii un blog si ti se spune ca esti mai putin dibaci decat arianna huffington, spui sarumina si-ti fixezi un nou tel in viata. to prove them wrong.

gulasul, frigul si intelectualii

August 1, 2013

dutevino, music, romania, tara lui ba pe-a ma-tii

1 Comment

ocluzie rutiera. masinile parcate pe-o parte si pe alta a soselei inguste si-un militian vigilent au inchis traficul, corturi pe dreapta, pe sub brazi, vanuri trase la marginea paraului, fum de la gratare. scena festivalului de jazz de la garana e privita de sus de mortii satului, cruci si-o biserica atarna in panta, ca un card de turisti indecisi: sa coboare sau nu la un gulas?

frig si izmeneala de vama veche. avem turbane, ii si salvari care spun lumii despre tine ca esti un nonconformist, avem golden retrieverul cu basma rosie la gat, avem rastamanul invelit in carpe, avem barbutze si cercei in nas si fauna clasica de festival. pentru ca sunt 10 grade, la garana avem insa ceva in plus: izoprenul. daca vrei sa fii de-al casei, trebuie sa strangi la subrat sulul de cauciuc verde sau albastru, sa te plimbi cu el ca ghida cu umbrela stransa, insfacata de maner ca un pistol cu rachete de semnalizare, izoprenul iti confera un aer de superioritate, vezi bine nu esti un paltonar de pensiune ci un nativ, care doarme, respira si se hraneste cu jazz. when the world zigs, zag. garana s-a nascut cu tine, tu esti garana.

nelu e sponsor si sta la masa sponsorilor, el, familia lui si un pet imens de palinca, “viniti bai aici”, venim, ce dracu sa facem, ne-nghesuim ca o colonie de pinguini imperiali, unii-n altii, pe scena niste lituanieni (cred) se-ncalzesc lovind frenetic instrumentele. in ciuda halimaiului doi nenici dorm lemn pe bustenii din fatza scenei. dorm sau poate au decedat cu zambetu pe buze visand la o plapumioara, ca fetita cu chibriturile.

parul lui florian lungu s-a ridicat-cobra nervoasa in crestetul capului- florian nu stie de iminentul atac si spune senin, balbait si fara pic de umor bancuri. e pauza si norodul s-a inghesuit la tarabele cu crapau. alergam intre tejghele cu paprika, carnati, gogosi si langos, carne perpelita, carne rumenita, carne frigaruita, muraturi si uite pita unsa cu untura si boia si ceapa rosie, vin fiert in pahare inmuiate de caldura care ti se preling dalinian printre degete, ceasuri topite atarnand de crengi. o muiere muntoasa, corp de kraken si cap de husar nebarbierit, incununat cu coronita de dantela, invarte cu dexteritate polonicul si pune sanatos gulas in farfurii de plastic alb. ies aburi din pahare, aburi din mancare, aburi din guri si din nari. abureala.

la dreapta, un actor ratat de bucuresti cocleste libidinos o fetiscana de banat care se hlizeste incurcat-gadilata de limbile primite in ureche, stanga, un ziarist-activist de vama veche, a ascuns furoul negru de plaja sub pantaloni si suba si scruteaza demn adunarea, in fatza un cantaret vestit strange maini, pupa obrazuri, linge tuici. piar-piar-piar.

reincepe muzica, poporul nu se clinteste de la potol. polonezii sunt mai buni dar tot nu reusesc sa trezeasca bustenii adormiti in iarba. frigu musca, tataie cu microbuzu a sosit, haide fratioare mai repede, sa plecam, ca se face 12 noaptea si imi creste turban in cap, raste in par si-un cort la marginea valcelei. si poate chiar o sa incep sa rad la glumele domnului lungu.

lost in geography la garana

July 31, 2013

dutevino, romania, tara lui ba pe-a ma-tii

Leave a comment

22 de kilometri in 36 de minute, soseaua se-nvarte ca un caine care incearca sa-si muste coada, se rasuceste pe dupa palcu de foioase, pe dupa ghemul de case, pe dupa capitele de fan, ne scoate la lacul valiug pe malul caruia cresc viloace groase, cu ferestre mici, cu rame acoperite cu stikere gealan sau alt termopan, cu acoperisu lindab-rana deschisa supurand in soare, cu ponton de beton si maserati in curte. numere de timisoara si de caransebes si uite si cateva de bucuresti, faci adunarea rapid si-ti ies vreo 200.000 de euro parcati icisa la casa tirol.

or fi venit pentru garana? si daca da, sunt fani ai jazzului, organizatori, presa? or fi adus cu limuzinele astea artistii indragiti de la aeroport?

pe cine sa intrebi? e 8 dimineata si muzicienii dorm, au cantat ieri, in prima seara de festival, la poiana lupului. au cantat pina la 4 dimineata si acum dorm in patutul meu si in patutul lui pila si in patutul lui codi si nu-i chip sa ii trezesti.

dar o sa se scoale mai devreme-ne asigura andreea, o fata cu parul scurt-scurt si tepos-tepos, pila spune ca e odrasla proprietarilor casei tirol-o sa trebuiasca sa se trezeasca acusi, pentru ca au transfer la timisoara. andreea e managerul pensiunii si organizator la garana, stie cu somnul de jazzman, stie cu cremvurstiul de dimineata si cu gulasul de la pranz, are o legitimatie care se balangane de gat care atesta experienta si omnipotenta. da ordine scurte baietilor in spilhozeni de piele si fetelor in fuste lungi, tiroleze, doar suntem la casa tirol unde e drept ca se maninca italieneste, de ce? pe cine sa intrebi? andreea incarca intr-o duba o ceata de jazzmani, un negru in geaca de piele si un mulatru batran, cu basca, un asiatic cu sexualitate incerta si o femeie fara trasaturi pe care o uiti la 1 secunda dupa ce ai pus ochii pe dinsa.

puteti sa mergeti in camera-ne pofteste andreea, camerele sunt spulberate de impachetatul grabit al muzicienilor, peturi goale si acreditari agatate de speteaza scaunului, prosoape si cearsafuri stranse intr-o duna umeda si sticlute de sampon presarate artistic in baie. all that jazz, hehehe.

au venit, au cantat, au luat banii, au plecat. au inteles ceva? au fost curiosi sa inteleaga ceva?

in 2010, dupa concertul air de la bucuresti, funky ne-a rugat sa-l ducem la aeroport pe nicolas godin, probleme cu organizarea, nu sunt destule masini, hai va rog, ocupati-va voi. cu mare placere. 10 dimineata, il luam de la marriott, vant umed de februarie vanat, zapada neagra urcata pe copaceii care dardaie la marginea soselei. traversam orasul murdar si trist si rupem din nicolas raspunsuri despre albume si cantece si turnee si versuri. omul e-ncordat, bufnita pe bancheta din spate, masina se taraste in traficul gri. avem timp, incet incet se relaxeaza. spune ca a venit cu masina de la belgrad la bucuresti si a trecut prin sate atat de sarace incat nu-si putea inchipui ca este europa. saracie de india, saracie de africa. pe linga noi la semafor tasneste un bentley. apoi trec bmw-uri, audiuri si mertzuri, stropindu-mi parbrizul cu apa murdara aruncata din gropile de obuz de pe sosea.

nicolas nu intelege nimic. a venit, a cantat, a luat banii si a plecat c-un mister nerezolvat in valiza. ca si jazzmani de la garana care au mancat italieneste la casa tirol de pe malul lacului valiug. lost in translation? nu. lost in geography.

dragoste in vremea paranoiei.

July 30, 2013

cartea de marti, tara lui ba pe-a ma-tii

Leave a comment

m-am nascut in ’74, socul demisiei lui nixon de la casa alba starnindu-i mamei contractiile si ducind la aparitia mea pe lume exact in momentul in care mandatul prezidential era preluat de gerald ford. hahaha. mama habar n-avea pe ce lume traieste, taica-miu sarbatorea cu baietii, snitzelul la aro era cat capacul de buda, toma caragiu baga soparlitza in pamflete, se gaseau masline umplute, la borcan si cutii de carne chinezeasca si la televizor anda calugareanu canta si cotescu mustacea si ceausescu dadea din mana dar era bine, ca facea un pic de racoare.

eram departe de vestul zbuciumat descris de francis wheen in “Strange Days Indeed, The Golden Age of Paranoia”. nu aparusera inca penele de curent, abia in ’77 s-au miscat minerii si oricum pina in ’87 nu a aflat mai nimeni despre asta, goma nu era chiar atat de vocal, nu aveam terorism si nici bigotism. nu avem par lung si nici par pe fatza, phoenix se mai jucau de-a occidentu decadent si ilie nastase dadea cu racheta de pamant. ceausescu se plimba cu trasurica reginei si nimic nu parea sa tulbure dulshele trai pina cind pacepa si-a luat talpasita si s-a dat drumu la deranj si la noi.

“strange days indeed..” este o carte fabuloasa despre o epoca pe care nu am trait-o, dintr-o lume cu paru sculat pe ceafa de accese de paranoia deloc discrete. avem nixon si butonu rosu la indemana, avem amenintarea cu bomba nucleara, avem anglia in bezna dupa ce minerii au suflat in becul consumului si au calcat guverne in picioare, avem grupari ideologic teroriste care rapesc si mierlesc oameni de afaceri si diplomati, avem accese de habotnicie si procese publice in care sunt judecate personaje de desen animat, avem sacalul si idi amin si uri geller indoind lingurite cu mintea, din spatele tubului catodic.

lumea s-a trezit din betia anilor ’60 cu o mahmureala grozava care i-a strans capul in menghina durerii toata decada ’70. lumea aceea de atunci. lumea aceasta de acum.

“strange days indeed, the golden age of paranoia” mi se pare fantastic de actuala. terorism de stat, telekinezie care indoaie minti-nu lingurite, prim ministrii mincinosi si paranoici, haysami, rapiri, caricaturi care conduc tari. ce nu avem? nu avem abba.

francis wheen nu a fost publicat la noi, dar il gasiti cu usurinta pe amazon.