Archive

Monthly Archives: January 2012

siiii, unde ramasesem? ma simt ca-n bancurile cu arghezi, “maestre tocmai va indreptati catre a doua degustare”, da, da, era in 1886 cind.., “maestre suntem in 2012”, credeti ca nu stiu? dar era in 1886 cind argentinienii consumau 150 de litri de vin pe an, asa zice stephanie, ghida de la Pulmary, o vinarie miniona care produce doar 50.000 de sticle pe an, afacere de rahat in 1886 cind nu saturai taraful din clejani cu productia pulmary pe un deceniu dar un supersucces pentru epoca fitzelor cind vinul organic e mai la moda ca pantofii cu talpa ortopedica. Stephanie jongleaza cu butoiul, uite sticla, zi diferenta, asta e malbec tanar, asta e tinut 3 luni la butoi, asteapta sa-mi dau ochii peste cap, o fac cuvincioasa si scuip chinezeste in ulcica, cam aspru, mi-a amortit limba, o folosesc intru lauda-nemeritata-a picturilor patroanei, artista d-asta de fondu plastic care, avand bani si fiind satula de mazgaleli, s-a hotarat sa faca vin si-si descoperi, intr-un final,vocatia. Femeia arata ca un testicul uscat, zace pe o bancuta in restaurantul unde o sa mancam vita perpelita pe foc si rosii tavalite in ierburi, beau cu gura vinul “maini”-limba mapuche e pe trend in argentina, si-nfulec animalul suculent sub privirile cainelui paco, ma maraie in surdina, bai baiatule tu stii cit e carnea de vita argentiniana la osho?

Stephan asteapta politicos sa ling farfuria, il marai pe paco si plecam spre vinaria numarul 3, a familiei Cecchin. Ajungem in apogeul dezlantuirii lui Mathew, californianul ghid care turuie bilingv, face mersul piticului, al patinatorului, al calaretului fara cap, sare intre sticle, zambeste, rade, canta, danseaza si vinde de rupe, cardurile sar din poseta magnetizate, gracias, muchisima gracias, omu e un natural, e schindler dar ce spun eu, asta ar fi salvat mai multi evrei, il poate face pe putin sa dea gaz mai ieftin europei, Mathew-Mateo se indreapta catre noi si ne face semn ghidus cu degetul sa-l urmam afara. Trecem pe linga balansoarul unde un mos in gumari trage sa moara de 10 ani, pe dracu spune Mathew, e varlav, e chiar domnu Cecchin care maninca organic si biodinamic si o sa ne ingroape pe toti, nu oricum, ci la radacina viei ca sa aiba mai multe minerale din hoiturile noastre, sa iasa vinul bun, sa vanda mai zdravan si sa ii cumpere metresei de 23 de ani un vas de croaziera, adica mosul se mai arde? mathew rade cu subinteles, unul din subintelesuri ca-s o tona, deci nu inteleg nimic. Alerg dupa Mathew in vie, tzup frunza asta e de malbec, tzup asta e de cabernet, si uite ala e cais si ala maslin si noi facem aici treaba asa cum se facea acum 100 de ani, aka biodinamic, adica nu dau cu chimicale, nu storcesc vitza, nu o tund, nu o iriga modern, au un catar care face treaba asta, trece cu un plug, trage niste dare, se baga furtunul, vine apa si cu asta basta.

Nu-mi vine sa cred, zeci si zeci de ani de cercetari ca sa ne intoarcem de unde am plecat, pai bunica-miu a murit sarac tu-i mama ei de biodinamica? Mathew zice ca a facut marketing de vinuri si a venit sa-si exerseze spaniola, “deci, nu-i asa ca vrei sa incerci un sparkling wine?” asa e, cum de ai ghicit, mana alearga la raft “are parfum de caise si nalba, si simti si miros de glezna de virgina combinat cu ureche de bebelus dupa prima baie”, cumpar sticla fara discutii, raftu urmator “nebiolo, aroma de cafea cu parfum de fructe de padure tavalite in ciocolata si mestecate de angelina jolie intr-o sambata”, bine frate, da-mi doua d-astea, ma rog sa se opreasca, nu ma aude nimeni “malbec 100% organic, trufe si pamant proaspat aburind, aroma semineului si ursula andrews tavalita pe blana de urs”, arunc cardul si fug. Mathew ma urmeaza, nu vrea sa ramina singur, zice ca atunci cind ramine fara turisti inchide hala si danseaza samba si tango ca sa se destreseze, acum e intins ca un fir in care ai prins un somn de 19 kile, pare pe cocaina si n-are chef de dans ci de combinat, de pilda sparklingul cu malbec, il tin pe stephan sa nu sara sa-i ia gatul, francezul spumega, probabil ar trebui sa-l las aici sa arda o salsa impreuna, la destresare. Weclome to Giulasic Park si mai poftiti pe la noi ma duc sa dau pe gat niste trufe cu frisca si miere, inghit tot, nu scuip nimic, doar nu mi-oi bate joc de biodinamicu’ lu mos Cecchin.

Stephan spune ca are chimie cu mine si ca o sa ma duca in turul vinariilor chiar daca n-am rezervat nimic inainte cu cel putin 27 de zile, 16 ore si 8 minute cum face lumea buna, merci beacoup stefanele, sa-ti dea dumnezeu sanatate ca bani iti dau eu si nu putini, doar na, nu-i de ici de colo sa-ti arate calea adevarul viata un fost serif de carciuma cu 2 stele michelin, basca organizator de dakar 2011.

Trebuie sa ne grabim ca Alta Vista, prima vinarie, e proprietate franco-chiliana si ei sunt punctuali, aici asta e un fel e boala, “domnu doctor, nepotu-miu saracu sufera de punctualitate, am incercat cu acupunctura, cu homeopatie, nimic nu functioneaza, si e baiat tanar, ce-i de facut?”, chilienii or fi ei nemti dar las ca-s francezii francezi si le mai inmoaie punctualitatea cu un 20 de minute, poarta masiva rezemata de un paznic cu sapca si pulan nu se clinteste, ce dracu-i aici frate, vinarie sau ambasada, de fapt e chiar consulatul francez, stephan se da de trei ori peste cap si se transforma in esteban, hola esteban, ce mai faci? same old, same old, usa se misca, o fata cu parul rosu strange niste sticle si anunta ca in cateva secunde o sa fie numai si numai a noastra, in asteptarea domnitei admir porcii de guineea salbatici care, zice omul cu 2 stele michelin, traiesc in radacinile maslinilor de la marginea podgoriei si acum se alearga erotic in poienita.

Roscata se tine de cuvant si ni se daruieste, ea si cele 56 de kile de informatii despre vie, vitza, vin, strugure, am uitat in 5 minute aproape tot, retin doar ca 2006 a fost cel mai bun an ever pentru mendoza si ca baietii de la wine spectator sunt niste nasoi corupti care puncteaza vinurile in functie de banutii pe care magicianul l-i scoate de dupa ureche, dau ochii peste cap, stephan imi spune ca sunt naiva, doar nu credeam ca oamenii aia de la revista nu au si ei partipriuri, tztztztz, click, click, imortalizeaza naivitatea si o ia inainte, ramin pe mana roscatei care ca Buba din forrest gump enumera al 35-lea cupaj insolit pe care Alta Vista l-a facut luind in deradere normele franceze, “you know, in france they will never took 3 different kind of malbec and put it together, but here..”, si tot asa si tot asa, subtilitati drese cu nuante si nuante cu subtilitati, dam intr-un tarziu de locul cu degustarile, niste macaroane pe la 45 de ani rezeama barul si fac gluc-gluc-gluc cu vinul in gura apoi sporsh il scuipa in galetusa, “e vin de 400 de parai sticla, pretul de fabrica, magarilor”, roscata imi vede oroarea si ma linisteste spunindu-mi ca arunca o gramada de vin dar asta nu-i problema, apa e ca deh, e desert, 3 minute mai tarziu povesteste contradictoriu cum uda via cu apa minerala ca sa iasa strugurele al mai smecher si mai parfumat, cine sa va mai inteleaga? platesc pentru lipsa de empatie cu 2 sticle de torrontes, stephan aproba cumparaturile, besos, besos, tzust in masina si hai la numarul 2. despre care o sa cititi in editia de maine a gazetei “Jurassic Park Diario” ca azi cred ca am facut insolatie.

In Jurassic Park bisericile sunt pentru turisti si oricum sunt inchise pentru siesta intre 1.30 si 6, daca te pune dracu sa ai nevoie de al de sus in timpul siestei..te pupic, biserica catolica doarme de dupa masa ca sa fie vigilenta noaptea cind tentatiile sunt mai mari. pentru credinciosii care nu respecta programul de odihna exista doua personaje care ii pot scoate de la ananghie intre 1 si 6: gauchito gil si ernesto. Gauchito este popular si in alte provincii, are o poveste simpla: haiduc, lua de la bogati, dadea la saraci, a fost prins, condamnat la moarte dar calaul, inainte sa-i faca de petrecanie, ii povesteste ca are un baiat foarte bolnav, care trage sa moara, gauchito baga la cap, il pierde sub cutitul calaului dar ceva, ceva tine minte si cind ajunge la dumnezeu pune o vorba buna pentru fiul calaului care se insanatoseste miraculos, amin. Fanii lui gauchito au fundite rosii la mana, cravatele rosii si ridica troite in care tupileaza statuete de adobe ale lui gauchito, nu se opresc aici si pun esarfe rosii in copaci, marginea drumului arata de parca a trecut tsunamiul si-n retragere a lasat draperiile doamnei de la 4, rosii ca era o doamna pasionala.

Despre ernesto nu stiu mare lucru, doar ca fanii lui sunt mai extroverti, adica nu pun statuete in casute de pechinezi ci scriu direct pe bannere deasupra troitelor, mare sa vada si soferii de pe autostrada, “gracias ernesto”, probabil asta stie sa citeasca spre deosebire de gauchito caruia i se multumeste cu carpe rosii si peturi cu apa, gauchito e pe sete, ernesto e pe likeuri. Hap, uite ca dau de-o mai veche cunostinta, chinuit pe cruce e un Cristos manios, cred si eu, vegheaza campingurile unde crestinii invart intre 1.30 si 6 carnea pe gratar sau bucile de pe-o parte pe alta si ii injura pe chilienii care trimit vremea nasoala peste munti. Sunt ametita ca magarul lui buridan si nu stiu ce sa aleg, cred ca e o problema de naming: ernesto, nu zic ca n-a facut chestii bune dar pare latin lover gay si e prea pe cultul personalitatii, gauchito e pentru copii, adica pe bune cum sa asepti sa te scoata din rahat un diminutiv, daca era rahatel mai mergea dar asa? tztztz, tot la batranul Cristos raminem, desi e intors rau pe dos in ultimul timp, e clar ca pregateste a doua venire, desigur cindva inainte de 1.30 sau dupa 6, ca sa nu ne strice programul.

Autogara duduie, luisito vino incoa, mi amor nu-ti baga mana in teava de esapament, unde-i bunica? v-am zis sa aveti grija de ea ca cine n-are batrani trebuie sa-si cumpere, dar ma’ noi nu avem bunica, dinsa era doamna rafaela de la 3, un R2D2 cu tzatze anunta implacabil autobuzele “cordoba peronul 36”, “puerto madryn peronul 45”, “mar del plata peronul 14”, buluceala, stau cu mana inclestata pe portofel, “feher peronul 41”, m-au strigat, aplic 3 coate si ma infig pe locul 56, cama ejecutivo, dau sa ma tavalesc la 180 de grade dar canci, am parte de un 145, lipsa de confort e compensata cu o friptana in suc de rosii, cad lata, n-am cum, trebuie sa reformulez, cad in unghi obtuz prada somnului.

Se facea ca.., franaaa, ma trezesc zdruncinaturile, e 7 dimineata si dupa un schimb dubios de pasageri cu un alt autocar, stewardul cu fatza de bolec imparte un mic dejun dubios, ness frate, ness, n-am mai frecat unul din facultate, tziiiiiiit, bolec insfaca microfonul, ce zice, ce zice? ma trezesc cu o coada de lingurita de plastic in mana si un cartonas, bolec imi explica doct: bingo, cu plasticul intep cartonul si nu, nu pot sa strig linie, aici trebuie sa am toate numerele completate. Nu-ti face griji senora, sunt 2 premii, o sticla de vin rosu alearga la primu cetatean care-nfige lingurita in carton, o sticla de vin alb fuge la al doilea. Imi lustruiesc ciocanelul, nicovala si scarita, indrept scaunul la 90 de grade, sunt o pantera, bolec are nevoie de ajutor, el va scoate numerele din bol dar cine le citeste la microfon? magareata cade pe un hipster de pe scaunul din fata, omu e un natural, cuvintele sunt cremoase si vanjoase, numerele curg, intep de zor dar nu-i usor, cineva striga bingo, inghet, dar nu, nu doamnelor si domnilor, este acest geoana al jocurilor de autocar, huooo, reluam jocul, privesc cu invidie catre un moso-baba, imposibil sa ma decid asupra sexului dar clar ca lumina zilei ca un umanoid norocos la bingo, sigur va termina inaintea mea. Dar nu, “avem un castigator de la etajul autocarului, un senor oriental”, chinezul este aplaudat, i se da sticla dar numai dupa ce spune numele “lorenzo che”, te-n gura lorenzo, nu stii ca aveti genetic o problema cu alcoolul, da si tu sticla la mandea. “nu rupeti cartoanele, continuam jocul” anunta hipsterul, nu trec 40 de secunde si din nou etajul da un castigator, baba-mos se revolta, contesta alegerile, senora cu fesele pe afara de la etaj este castigatoare, bolec o proclama si priveste cu mila catre mine, “cate mai aveai?”, doua, “nu aruncati cartoanele, hai ca va mai dam un vin”, stau in blocstart, 76, bingo urla mosul-baba si insfaca o sticla de pinot gris, cred, hipsterul o gratuleaza galant si ne ureaza tuturor un bun venit in mendoza, provincia soarelui si a vinurilor bune.

Welcome to Jurassic Park, nu aruncati cartoanele pentru ca urmeaza o noua tragere. Bingooooo

In mijlocul celei de-a 8-a capitale mondiale a vinului, osvaldo face intr-o bucatarie de 2/3 metri bere artizanala, vodca si slibovita si vinde de rupe. mai face si sos iute de halapenios verde si portocaliu, dulceturi si ciocolata cu menta si fructe de padure si pune vinete picante la borcan. si vinde de rupe. are vreo 4-5 mese si niste standuri cu farfurii cu paine, o pui de un pranz pe cinste daca apuci sa intingi dumicatul prin borcane si osvaldo se bucura sa te lase, o da pe teasere, stie ca odata agatat n-ai cum sa pleci cu mana goala. doar vinde de rupe.

e chel, spalatel, isi lasa degetelele de la picioare sa se racoreasca in sandalele de neamt vilegiaturist si are o catatura albinoasa furisata-rusinata, sa-l intreb, sa nu-l intreb, hai ca-l intreb, imi raspunde grabit “am fost nascut in uruguay dar parintii mei sunt elvetieni, de ce?”, pai cine mai osvaldo face bere in tara vinului si ciocolata in patria lu dulce de leche decat un venetic cu parinti ceasornicari care, daca ne apucam sa scormonim rahatul, clar salutau postasul cand venea cu pensia cu lovituri de calcai si svacnet vertical de mana. osvaldo o striga pe caterina, o domnita bondoaca apare cu absintul, 75 de grade, ce decadenta, cine ar fi zis ca mosulica asta cu fatza de inginer babardeste o fata tanara si carnoasa, dau cu mucii in fasole, caterina e fiica cea mare iar omul cu fatza de inginer este chiar inginer. ma rog, fost inginer, actualmente patron. da’ que pasa? pai ce sa fie, va amintiti ca povesteam de decembrie 2001 cind statul a blocat conturile argentinienilor si averi intregi au disparut, spluf, unde sunt banutii mei de casa, de masina, de cosciug? oricum esti praf, vorbeste si tu sa te-ngroape intr-o batista, ei bine atunci nea osvaldo era cu familia la mare, a constatat ca mai are doar bani de benzina sa se intoarca acasa, s-a pus in pat si nu s-a mai ridicat 2 luni de inima rea. depresie d-aia adevarata, se stingea omul cu zile, n-a mai vrut sa mai traga pentru firma germana care-l platea regeste, treci la munca nebunule, pentru ce? pentru ca o sa ne omori pe toti, sotia a incercat cu zaharelul, cu cacatelul, fara rezultat, au venit fetele, taticule, taticule, haida sus ca n-o fi sfarsitul lumii, oooopa a zis osvaldo, ala vine in 2012 si noi suntem abia in 2002, aveti dreptate dragile lui papa. s-a ridicat in capu oaselor si a decis, printre atacuri de panica si caderi de burse, sa munceasca dar sa faca doar ce ii place, respectiv alcool si dulceturi. fara credite, fara sa vanda bijuteriile lu taticu johanis, fara sa angajeze ajutoare, fara sa asculte bombanelile nevestii, si-a facut o afacere prospera, uite astea sunt etichetele-le faceam eu inainte dar acum le face caterina ca e studenta la design si aici sterilizez borcanele, hatz zboara capacul de pe o oala batrana de cositor si uite in tigaile astea fac ciocolata si in vodca asta am pus piper si fistic, pe usa un grup de 20 de turisti se varsa cu taraboi printre borcane, infuleca plescaind dulceturi, mui rico, si, si, me gusta, da’ asta cat face, vreau 4 si din asta 3.

Welcome to Jurassic Park, locul in care nimeni nu asteapta cu mana intinsa sa i se dea. Protestul e bun, dar cui foloseste daca nu e urmat de un plan? al vostru care e?

Sorecarul Frida arata ca un aligator cu operatie estetica la buze, tocmai a inghitit jumate de turist si scuipa afara un sabot crocs ca nu gusta cauciucul, eu trag de al meu, un carnat turing acru de culoarea decesului prin inecare, torn peste niste bere Isenbeck adusa de o duduie blonda imbracata bavarez, simt ca se apropie cadrul cind va face dragoste la marginea piscinei cu bunicul lui heidi, un mos pervers cu basca plina de insigne care-si face poze linga bar cu un grup de otto si brigite. Welcome to Jurassic Park sectiunea Alpenhause, centrul german de experimente cu arme biologice din delta Tigre, mengele a fost sigur pe aici, e evidenta incrucisarea soricarilor cu rotweileri, copilul Fridei da semne ca stie ce e aia blitzkrieg si nu ii e teama sa-l foloseasca iar carnatul acru te transforma intr-un emitent de gaz sarin.

Nemtii se dau cu crema pe fese si se astern 2 metri cu 2 metri cu 1,80 pe sezloangele de la marginea piscinei minione, sunt mai cu motz si ma alatur rezistentei argentiniene care populeaza bratul cafeniu al tigreului, piciorul mi se infunda pina la genunchi in namolul moale, apa are 40 de centimetri dar nu vezi la 2, un nene prinde linga mine un biban de 2 kile apoi fleosc mi-l tranteste-n poala, scoate samponu si se dichiseste, daca nu baga tractorul sa-l curete de motorina m-am scos hmmm, ce parfumata e delta, bibanul imi sopteste ca pescarii folosesc aici numai axe, un parfum care inebuneste femeile. Hai la barca, ofidarzen, ofidarzen, bunicu lu heidi face cu ochiul tinereste, e mai varlav decat tataia care conduce vaporasul sub mottoul scris cu alb pe sticla si aplicat pe perete sa-l citeasca toti pasagerii “invidia ta este motorul progresului meu”, ok, ma chinui sa-l invidiez ca sa ne scoata din apele scazute ale deltei, ii invidiez bradutzul de craciun de pe bord, nu ajunge, e reflux, copii de 5 ani se balacesc maro in namolul pe care pluteste barca, ok, invidiez carma, invidiez meseria, cocalarii din vapor se pun si ei pe invidiat, motorul barcagiului reporneste si ..progres, plecam.

Dar eu nu mai pot sa ma opresc din invidiat, uite casa astuia si uite vilocul aluia si nu ai vrea sa zaci si tu pe un ponton asa si uite hamacul, du-du-durum, motorasul progresului bogatanilor duduie, se gripeaza putin cind trecem pe linga o plaja cu sarmani vilegiaturisti care se scalda intr-o balta cu balize sub privirile vigilente ale unor politisti grasi pe skijeturi, microtsunamiuri de namol aruncate de vaporasele care trec prin zona ii umplu de pamant dar ii parfumeaza cu axe-ul pescarului din amonte, drum-dram-drim, repornesc “uite vila lu asta si la casa lu astalalt”.

In portul Tigre, gura deltei, 400 de oameni asteapta inca sa se suie pe un vas, alti 1000 au ales sa-si borasca parilla in roata mortii, corabia lesinului sau tunelul groazei din parcul de distractii, eu aleg trenul unde o baba cu basca ciuguleste de ceafa un tinerel care ii cedeaza plin de sange scaunul, senora, va rog, numai nu dati la ficat, motorul progresului a tacut, un cersetor cu acordeon anunta in incheierea programului artistic ca doar dragostea va salva lumea. Il invidiez pentru ca crede asta.

reporter: buna ziua doamna feher, cum va simtiti dupa 2 luni adica 62 de zile adica 1488 de ore de buenos aires?

feher: buna ziua dumneavoastra si cititorllor dumneavoastra, ma simt extraordinar, au si trecut 1488 de ore? incredibil cum zboara timpul cind ai parte de vin bun, velociraptori cu mustata, tango therapy si fructe proaspete

r: daca ati putea sa descrieti in 6-7 cuvinte experienta dumnevoastra de pina acum in Jurassic Park care ar fi acelea?

f: in ce limba?

r: in romana, desigur

f: as prefera sa folosesc limba zidurilor din buenos, e locul in care daca vorbesti cu peretii, chiar o sa-ti raspunda.

r: aha, inteleg ca va este lene sa vorbiti, sa fie de la fernetul de aseara?

f: probabil, am sarbatorit anul nou sarbesc si ziua lui eminescu, am inteles ca si ambasada romaniei pregateste un platouas cu poezii, rulouri cu salata de boeuf si un sobor de preoti.

r: doamne ajuta, incheiem transmisia din Jurassic Park, nu inainte sa-ti oferim un sfat venit din partea unui cititor: mare grija la papagali, nu-i lasa sa-ti stranute-n fatza sa nu-ti dea pneumonie, e o tulpina aspra care circula in romania, o fi si pe acolo, zic si eu, hai hasta luego

Taxiurile trag la scara, unul dupa altul, unul dupa altul, golesc babe cu parul mov, tataiti cu parul lipit cu briantina de crestet, o escadrila de veterani ai razboiului de 100 de ani in scaune cu rotile, cu totii intra in cladirea de marmura, au auzit chemarea, veeeeeeee-niiiiiiiiii-iiiiiti, intraaaaa-aaaati, crocodiliiiiiii sunt le-gaaaaa-aaati, pare scena finala din filmele lui spielberg cind supravietuitorii se prind de maini pe delusor, in lumina soarelui si se apropie  cu ochi lacrimosi de mormantul salvatorului. Urc stresata scarile de marmura, mi-e frica sa nu ma adulmece ca m-am infiltrat in iad fara aprobare, cling-clong, tirlulitt, clopotele, fluierase, casinoul bolboroseste vesel, luminite clipocesc, mosii si babele coboara teleghidati scarile, daca crapa macar sa o faca bogati, nu aveti voie sa faceti poze, o pitica tzatzoasa in uniforma neagra imi zambeste condescendent, o alta pitica imi ia rucsacul la garderoba, umblu ca o surdo-muta de tren cu carnetul szr nevizat din 2003 in care-mi tin cardurile si portofelul de baba in care am cash stranse in mana, ca n-am buzunare. Printre mosulanii care-si toaca pensiile aluneca bodiguarzi in costume de gardieni de parnaie, nu-nteleg ce trebuie sa fac, un casier imi indruma primii pasi, cu genunchii tremurinzi ma apropi cu o bancnota de 10 pesos de piririu, zdrang, piririu pacanele cu delfini dar linga sunt cele cu sirene, nu pot sa ma decid si acum imi fac cu ochiu masinile cu fructe si mingi, ma bag la o clasica-banana si cireasa, castig 3 pesos-adica vreo 2 lei si simt ca sunt in mana, imi iau inima-n dinti si ma arunc la star wars, pariez un 20 de pesos, castig alti 5 pesos, un shot de adrenalina urca-n mine, manca-l-ar mama pe el de aratator norocos care e, insa decid sa aplic tehnica lu george din seinfeld si ma retrag in glorie pina nu pierd toti banii. Casc ochii la un rand de babatii cu rochii cu sclipici, e 3 dupa-masa afara dar in casino e miezul noptii, luna plina, luna plina, luna plina, o babornita paralizata de la brau in jos misca bine la masinaria cea mai populara, sex and the city, pe ecrane apar stelute, inimioare si fetzele celor 4 bagaboande din film se intretaie cu monezi si litere, criptic rau, baba inhata in 3 secunde vreo 10.000 de pesos, asta inseamna vreo 2500 de dolari, ii arat degetul mare erectat, telepatic ii zic “te-ai ridicat -metaforic, ca esti in scaun cu rotile, ai luat banetul si ai plecat acasa”, dar nu ma asculta, loveste cu degetelul in continuare in aparat unde vad ca are un credit de vreo 5000 de pesos, astia nu se incurca aici, o fi condamnata sa-si petreaca toata viata la pacanele, e un soi de ocna unde nu spargi piatra ci doar pierzi bani. “Juratii au decis, senora Angeles a fost gasita vinovata pentru ucidere din culpa a sotului si conducere in stare de ebrietate a automobilului la 30 de ani de casino” ohhhhh, ce pedeapsa grea, mai are 2 ani de ispasit si va vedea in sfarsit lumina zilei.

Ma maninca-n fund sa mai joc o data, ce sa fie, ce sa fie, imi face cu ochiul russian treasure, pierd banii in 4 secunde, niciodata nu mi-au placut rusii, un batranel dichisit castiga linga mine vreo 500 de dolari si pleaca vioi la bufet, sampanie, sampanie. Ma indrept catre atm, mama ei de viata, trebuie sa risti mult ca sa castigi mult, un oximoron imi taie calea, un ce? un oximoron, negru si puchinos, ati invatat despre el la limba romana “politician curat”, “iubita de fotbalist virgina”, asta de-l vazui eu e pe un flyer a4 si zice “joaca responsabil”, hehehehehe, flyerul continua “daca jocul pune stapanire pe tine cere ajutorul asociatiei jucatorilor compulsivi, spitalului alvarez-centrul de adictii sau jucatorilor anonimi”.

Welcome to Jurassic Park,  domnu presedinte, sunt sigura ca aici veti gasi intelegere.

argentina a avut febra si toate ziarele vuiesc, ce caniculaaaaa, dios mio ce calduraaaaa, “buenos aires are oficial clima tropicala” striga rosu un titlu, intr-o poza o doamna supraponderala isi acopera cocul cu o umbreluta delicata japoneza iar pe pagina 3, in chenar negru cu litere bolduite sunt sfaturile medicilor: beti 2 litri de apa pe zi, nu iesiti pe strada intre 12 si 16 si mai cu seama uitati de sacou si cravata pe vremea asta. ho-paaaa, e grav, cum sa conduci tara, banca, taxiul si aprozarul fara cravata? maine-poimaine o sa ne interzica sa folosim butonii, eeeee, pe mine nu ma face un cod rosu, nici pe mine, nici pe mine, grupuri de rezistenta, sacou linga sacou, cravate asortate, umplu cafenelele, cortados la toata lumea, “si senor dar stiti, perdon senor, comandamentul a zis sa beti 2 litri de apa pe zi si sa nu purtati cravata si sacou, e cod rosu, va rog sa-mi predati cravata”, peste cadavrul meu baiete, mov sa fie codul si nu renunt la ea.

In ciuda caldurii, metroul miroase a parfum fin si a aftershave, nu tu duhnet de statut, nici urma de hartzi la subrat, un domn isi tamponeaza fruntea cu batista de matase pe care o strecoara in buzunarul de la piept, auzi tu ce idee nastrusnica, sa-ti ceara sa renunti la sacou si cravata, chiar ca vine sfarsitul lumii.

River Plate inseamna raul de argint, e clar ca numele i-a fost dat de un copywriter lingau, departe, in europa, pentru ca River Plate are culoarea fecalelor dupa o saptamina de spital pe macaroane sau poate mai stii, asa arata argintul viu. Cu trei sute de mii de dolari poti sa-ti cumperi un apartament cu vedere la rau in Puerto Madero, cartierul parvenitilor, vezi de la fereastra cum vin barje pe apa cacanie, iote si rata de Montevideo, a intarziat si azi, ptii manca-ti-as gura ta de vista, tare frumoasa mai esti. Nu-mi place Puero Madero, e la fel de artificial ca o plansa de arhitectura, insipid, impersonal si rece, un soi de Virgil Iantu al cartierelor, cu oameni falsi care maninca in restaurante false, rad fals, cu dinti falsi si poarta diamante false, o bogatie snoaba si goala pe dinauntru ca un pufulete.

Alejandro spune ca acum 20 de ani nu era urma de Puerto Madero si nici rezervatia ecologica de pe marginea raului, doar tarabe de unde-ti cumparai parilla si-ti inecai sobolanul din gura cu-o bere la 6 dimineata. Rezervatie ecologica pe dracu, toti sarmanii orasului vin aici ca la mecca, frigidere pline cu beri, chiote dintre tufe, laguna pescarusilor in hatis, nu vezi nici o pasare, ma rog, d-alea cu pene, d-alea in pantaloni scurti gasesti intinse prin poienite, mi amor, si amor, te quiero, io te quiero tambien, pe malul raului pute a abator, e plin de pesti morti, pantofi scofalciti, probabil sunt multi cetateni care au vrut sa mearga pe apa si ii deranjau tocurile, femei in costum de baie se perpelesc pe pietre in mijlocul gunoiului adus de rau, dupa stufaris patru duduite fac pipi-n grup, pe poteca prafoasa trece lev tolstoi in maieu ascultand muzica la tranzistor. Mare noroc ca aici nu exista bere la pet, basca au cartoneros care strang orice se poate recicla, jegul are deci termen scurt de valabilitate, trec baietii cu carutzul, au saltat ce e de saltat, ramin doar mucurile de tigara, nici alea cind dezvoltatorii imobiliari mai baga un incendiu in rezervatie ca sa faca loc inca unui P+40, nino-nino-ninoo, arde iar naicaaa dar cartierul se ridica. De data asta nu-i loc de “welcome to Jurassic Park” desi mai mult ca niciodata e vorba de o lume pierduta*.

 

 

*Multa lume ma tot intreaba ce tot atata jurassic park in sus, jurassic park in jos, ce sa fie, ce sa fie, este arthur conan doyle si a sa “lost world”, n-ati citit-o? trista copilarie.