Sunt 40 de grade, parilla, parilla striga o doamna la radio, baga niste nordici femeie sa fie chill si sa-mi imaginez baltica pe la degetzele, baaai, dar eu chiar nu-s normala, ce dracu fac in casa cind ma asteapta piscina pe bloc, 9 pe 4 metri de apa albastra, uda si rece, bliss, 10 etaje mai jos se vad piscinele blocurilor vecine, saracii ei au soare doar pina la 4, ma tavalesc ranjind pe sezlongul galben, muncitorii de peste drum robotesc la un bloc-tot cu piscina-trosc, toc, bocbocboc, se opresc sa-mi faca semne cu mana, mie sau macaralei, ce conteaza, flutur si eu toata, baieti, tineti-o tot asa, faceti o treaba minunata.

Nu stau in cartier de ambasadori, nici in buricul targului, platesc chirie pe luna cam 500 de euro pe un apartament mobilat tip top cum ar zice maica-mea, bucatarie complet utilata si toate cheltuielile incluse in pret: lumina, intretinere, net, gaz, telefon fix. Basca farfurii, prosoape, cearsafuri, piper, sare si chimichurri din partea proprietaresei, un inger, Angel pe numele din buletin. Asta e pret pentru expati, cristiana zice ca localnicul isi gaseste casa cu 5 camere si curte la 1700 de dolari pe luna, da’ are piscina?, nu? pai cum vii domnita la mine fara piscina, drept cine ma iei?

Pe linga pool, apartamentul meu vine la pachet cu spalatoria de la etaj si portarul, un nenica timid, cu fata de profesor de muzica si ochi tristi de basset, un vigilante mai tot timpul absent, cu Nokia roz si camasi calcate cu dunga. De fapt domnu asta, Enrique cred ca-l cheama, nu-i portar, d-ala are oana, un nene in uniforma care sta tupilat dupa un geam fumuriu, vorbeste cu tine prin speaker “hola fetitzo, spune-mi unde mergi?”, sus, la oana, “mai vedem daca te califici, ia spune-i lu nenea o poezie”. Nu, enrique al meu e encargador, adicatelea sef de scara. Credeti ca sa lucrezi in advertising e misto? ca sa fii femeie de fotbalist e simplu? ca sa o arzi dj e cool? nu fratiorilor si surioarelor, complet gresit, sa fii encargador este meseria cea mai bengoasa din lume, primesti apartament-nu-l cumperi si nici nu trebuie sa faci sex cu vreun batranel ca sa ti-l dea, ai acces la piscina, poti sa o inchizi cind vrei tu-senora, apa e infestata cu ciuperca rozatoare de unghii, reveniti, daca se strica un robinet chemi un instalator dar treci pe la o cafeluta la batranica neajutorata de la 4 ca sa o asiguri ca esti in control, “senora juanita, ce tort bun ati facut, se mai poate o portie?”. Daaaaaaaaar, cel mai important si mai important ai timp sa te pregatesti, participi si castigi campionatul mondial de jucat sarpele pe telefon, ai timp sa inveti cantoneza si sa vorbesti cu chinezul de la magazinul din colt, ai timp sa te gandesti la nibiru, sfarsitul lumii, conditia umana. Plato a fost encargador si Nietzsche a fost unul, si enrique cred ca s-a dumirit de mult, cine suntem, de unde venim si unde ne ducem: “la piscina?” dau din cap, ce intelept e, cum a citit in mine ca-n revista Arroz o reteta de orez cu legume. E un encargador adevarat, un geniu, inclus in cei 500 de euro ca si piscina albastra, rece si uda. Welcome to Jurassic Park, ce ieftina e fericirea.

Metroul ajunge in statie, iti intorci rucsacul pe burta si iti faci loc la subtioara domnului in costum care scrie imperturbabil mesaje pe blackberryul pleonastic negru, un grup de cercelati-inelati-tatuati ma desparte de bara, au long boarduri si skateborduri si toti lucreaza de zor la blackberiurile lor, al unuia e verde, e capitanul lor, prin multime isi face loc specia de surdo-mut local, lasa o dara de agrafe si gume de prins parul in poalele doamnelor care ridica ochii din, desigur, blackberiuri, zambesc, unele dau din deget ca nu dar surdo-mutul e orb la refuzurile lor si-si face rondul pina in capatul vagonului, saracu surdo-muto-orb nici nu miroase o posibila tzeapa, daca pleaca 3 doamne cu agrafele lui, pe unde dracu mai scoate camasa? Nu-mi mai bat capul cu problemele omului cu handicap multiplu si marfa chinezeasca pentru ca e statie, un nou val de cetateni intra ca-ntr-un film de fratii Marx in vagon, scot sita si incep sa caut pepitele de aur in apele tulburi ale noilor urcati, e o mana norocoasa, doi sugubeti, el si cu ea, deghizati in batrani, cu baston, par dat cu faina, cocoasa, shortz si strampi rupti dau drumul la un numar de, zic eu, cersetorie, intriga: se iubesc de 40 de ani, pam-pam si s-ar mai tot iubi, el are si o chitara, subtioara in costum sub care ma adaposteam e emotionata de poveste si chiar pune niste bani in plasa bunicutei care ar putea fi fii-sa, calatorii rad, cersetorii canta, eu nu inteleg si mor de nervi, daca as avea un blackberry as intra pe google translate, lumea le da bani, ei zic bodaproste in spaniola si pleaca nu inainte sa invite tot vagonul la piesa de teatru careia ei ii fac cum ar zice romanul decat reclama.

Welcome to Jurassic Park unde si surdo-mutul daca ar putea sa vorbeasca ti-ar spune ca e de fapt un mim care strange bani pentru un centru de actorie al copiilor cu deficiente de vorbire. Si n-ar minti.

PS. Am aflat in sfarsit misterul blackberiurilor, dar asta in postul viitor. hehehehe.

Diego are 1,92 metri, degetele pline de inele, incheieturile pline de bratari si bratele pline de lei, mai multi decat intrarea in orasul chinezesc si primaria bucuresti la un loc. Lei de cannes in sus, lei de cannes in jos, Diego se gandeste sa plece in India sau in China de unde a primit nenumarate oferte sa vina pentru o luna-doua intr-o agentie negalonata, sa aduca 3-4 lei si sa plece mai bogat cu 100.000 de dolari, “si ce-ai hotarat?”, lui Diego ii place in america unde este deja de 6 ani, lucreaza la latinworks dar vorbeste engleza mai stricat ca nea gigi, soferul de la next. Ok, o fi art director si d-aia nu trebuie sa stie engleza, nici vorba, omul e director de creatie, copywriter la baza, ar trebui sa stie cu vorbele adica, incredibil, Diego imi explica simplitatea vietii: avem traducator, avem om care se asigura ca nu sunt greseli gramaticale, eu dau idei puternice care transced limba, stii ca am fost si in bucuresti in 2008, am venit pentru un weekend, trebuia sa decid intre america unde tocmai imi iesea green cardul si o agentie din romania care imi oferea trei sute de mii, “poftim?”, 300.000 de dolari pe an, am refuzat ca m-am gandit la greencard dar erau bani frumosi. Mi-a pierit glasul, bravo Diego, ai transces limba, uite o idee puternica: o agentie din romania-mica, nu vreo retea ceva-oferea unui cetatean argentinian 25.000 de dolari pe luna ca sa-i aduca niste lei la cannes,  fratelo, deci romanii nu dau bani numai pe veyroane si pasaret de vitrina ci si pe.. biluta ou de porumbel de la incheietura lu Diego se loveste de masa, e porte bonheurul lui, foarte eficient, l-as inscrie la un effie, de unde l-ai luat? din buenos de la un magazin de nimicuri, iar bratarile de la incheieturi sunt lanturi de toaleta, vandalul creativ, varianta lui de a calca in rahat si a avea noroc garla.

Diego trage viata prin narile imense, e vid in jurul meu, lasa-mi domle si mie un pic sa respir, in tricoul albastru deschis, zdranganind la fiecare miscare, pare un cocalar de mamaia, un copil de primar pesedist caruia i-a facut taicutzu o afacere din fonduri europene, omul insa e muncit, hehehehe, uite acum dupa 3 spritzuri trebuie sa plece acasa sa bage pentru fox si mai trebuie sa-si numere si banii facuti de scoala de advertising Brothers al carui proprietar este, oh my gosh, deci predai? eu?nuuuu, platesc alti oameni cu lei de cannes, avem carca in buenos, eu nu am timp de asta, ma culc in fiecare dimineata odata cu rasaritul, la 11 trebuie sa fiu la o petrecere, haide si tu ca sa-l cunosti pe cif crieitiv blablabla. Welcome to Jurassic Park, pe calle nicaragua trei baieti au scos sa faca pipi leii de cannes iar o domnita curata cu punga rahatul dupa al ei, imi sopteste in graba “daca stiam ca trebuie sa fac asta nu ma chinuiam atata sa il iau”.

o vrajitoare cu accent cockney isi scoate barbia din gura iubitului, il lasa la masa sa-i pazeasca matura si sticla de vin si se infasoara pe partenerul de dans neamt cu aspect de papiota, pantofii de tango au batut-o, e desculta si shenila pantzerului e gata sa o striveasca de vreo 3 ori, scapa de fiecare data si sarbatoreste reusita inmuindu-si nasul in paharul de malbec.

Profesorul de tango isi umfla pieptutul sub maieu si suceste o mandra cu solduri groase si pantofi rosii, hai pe stanga, treci pe dreapta, iaca-iaca-asa se face balalailor, cu pieptu-n fata, cu bratul ferm, un hipster cu ciuf invarte la partenera ca matusa-mea la maioneza taiata, fata e ametita dar nu mai tare ca duduia planturoasa cu picioare scurte ca minciuna care este tavalita de un urs american cu fatza tampa, o calca pe deste, fata, habar n-ai sa dansezi, o da la colt si pune mana pe o bruneta cu parul coc, poc, o scapa din brate, o rupe pe genunchi intr-o fandare, nu esti buna de nimic, omul e serial killer, insfaca a treia victima, fata e torturata dar arbitrul fluiera sfarsitul celor 90 de minute si…..da, lectia de tango a luat sfarsit.

Elevii se imprastie pe la mese, turistii au umplut La Catedral uauuu, ahhhh, locul e spectaculos, o sura imensa cu-o inima batand agatata de tavan, ta-dam-ta-dam, peretii urla decadenta, pe scaunele desfundate si banchetele din lazi turistii asteapta crispati, au zburat 14 ore cu avionul sa vada asta, but where is the tango? in lonely planet they say..trei baieti cu camasi negre si plete negre desfac din genti negre o chitara, vioara si-o armonica, huhhhhh, publicul rasufla usurat, microfonie, la multi ani, va vom cinta, foiala in sala, 2 dansatori intra pe ring, ea e fina si el de incredere, vrajitoarea si papiota isi incearca norocul, se misca mecanic ca figurinele din ceasul de la sighisoara, ursul e competitiv, ia pe sus o senorita subtire, reincepe tranta, cind nu mai misca o lasa la marginea ringului si se intoarce triumfator la masa lui.

Miroase a ceapa, dezinfectant si a buda, canci maniere, nema eleganta, zero poezie, nada cucerire, astea nu se pot preda cu ora turistului grabit. Ce lume de rahat am mostenit dar cat de bine e cotata pe tripadvisor.

taximetrul opreste, soferul pare mort de vreo 7 ani dar se tine bine si nici nu miroase desi nu are bradut parfumat, am de-a face cu fosila vie, cu el Cid, e legat de scaunul masinii si continua sa conduca spre victoria finala, “sunt taximetrist din ’65, am 46 de ani de soferie, sunt unul din patriarhii taximetristilor din buenos aires”, dau sa pup mana dar s-a uscat pe schimbatorul de viteze, cu cealalta mangaie automobilul care l-a ajutat sa-si tina cei doi baieti in facultati, acum unul e medic si altul e inginer, nu are nepoti dar are reprosuri, norele sunt vinovate ca nu-l fac bunic, turuie ceva despre niste copii cubanezi sau poate sunt tigari, sunt la fel de confuza ca amintirile lui, a iesit la pensie dar nu poate sa stea acasa ca-l toaca sotia, rade, rad si eu desi a vorbit 4 minute fara a inteleg o vorbulita, ma simt ca intr-un banc cu arghezi.

“sunt taximetrist din 65, am 46 de ani de taximetrie”, auci, patriarhul s-a resetat, ce dracu ma fac, o fi ziua cartitei, noaptea pterodactilului, “am supravietuit la 12 atacuri armate si stiu sa spun multumesc in 15 limbi”, multumesc si eu cerului in romaneste, “de donde es?”, “de rumania, noi spunem mul-tu-mesc”, la semafor intra pe jumate in torpedo si scoate niste fituici, avem multumescuri chinezesti, indoneziene, germane, rusesti, slovace, scrise toate cu majuscule, el Cid le-a memorat pe unele, “shi-shi e in chineza si in slovaca e dencuiu,tatal meu era cehoslovac”,  si bunica-mea, o chema blasinovitch, patriarhul imi zambeste larg si, spre deosebire de taica-miu, nu ia spaga de 2 pesos, ca doar suntem rude. Dencuiu, shi-shi, gracias, kapuncraa, danke