Archive

Monthly Archives: August 2013

vinovatie si bogatie

August 16, 2013
dutevino
Leave a comment

2006, iulie, dupa succesul cupei mondiale la fotbal, ziarele dau hamburgul ca favorit in organizarea jocurilor olimpice din 2016. frenezie, dezlantuire de proiecte de urbanism, orasul trage de fiare, baga pilates si 800 de flotari intr-o mana dar se ia cu treaba si nu-si depunde candidatura si uite asa castiga rio. samba si, trabajo no. in hamburg e ailalta emisfera, deci totu-i cu minus, samba no, trabajo si.

la 11 in neue stadt strazile-s goale, carciumile pustii, costumele apar timid, ca curvele dupa o razie a politiei, abia pe la 1. inghit rapid un hamburger, baga un pahar de vin alb si se-ntorc la cioplit busteanul economiei, iote draga, a inceput sa semene cu-n urs. ba nu, dupa talie, e curat madam merkel. ca veni vorba: o iubiti? nici vorba, dar nu avem pe cine sa alegem. poate baietii astia de la piraten partei, cine? partidul revolutiei digitale, a carui voce a capatat amplificator prin scandalul declansat de snowden despre interceptarile nsa din germania. pe stalpi sunt afise de teatru, concerte, expozitii si o gramada de anunturi de picnicuri cu diversi candidati politici. johann de la cdu te invita sa manci un carnat cu el si sa-ti spui parerea despre taxe, pe cind herman de la spd iti flutura pe sub nas o berica in parc si-o discutie prieteneasca despre pensii.

pe bancutele din altona, batranii trag de-un jack cu cola si casca ochii la miscarile teatrale ale macaralelor imense din santierul naval de pe elba. in spatele lor, la bulevard, se tupileaza in padurici de stejar, conace care inghit de 3 ori resedinta lui gigi. miroase a conturi de milioane de euro, a chibzuinta si succes si a peste de la chioscurile care vand fishbrotschen. in fatza vilelor de linga port, pe mese pliante, zac munti de hainute second hand pentru copii, jucarii vechi si pantofi uzati. nimic nu se pierde, totul se transforma. chiar si cantaretul e refolosit: un mosulan de 109 ani, calare pe un scaun prea inalt, horcaie un imn in aplauzele betivilor hohotitori.

la vreo 3 kilometri, spre sant pauli, in mica piateta plina de baruri ca obrazul unui adolescent de cosuri, 4 cubanezi ii zic cu “io no soy marinero, soy capitan, soy capitan..”, se chiuie de la masa 1. de la masa 5 se ridica 4 doamne cu sani modificati genetic si leaga o hora cu pasi mici. tobi zice sa luam bere de la chiosc si sa ne asezam la vorba. nu suntem singuri. un snop de jamaicani e aici, cativa namibieni colea, mai putin de un sfert din oamenii in piata sunt arondati unei carciumi. un talmes balmes de turci, donnere, indieni, curryuri, greci, tzatzichiuri, pisici lenese si femei cu obraji tatuati, iata si-un travestit dichisit care se pozeaza indatoritor cu niste mogaldetze coreene.

tobi spune ca germania o arde fata mare si nu flirteaza atat de mult cu imigratia, pe cat ar trebui. ma uit in jur, ma uit la tobi, singurul blond natural pe o raza de 1 kilometru patrat. o fi de la berea bavareza sau de la pornografia nemteasca hardcorista? germania a fost facuta sandvis intre nicovala din balcani, ciocanul african si presa portughez-spaniola.  hamburgul e o londra in miniatura, inghesuind sub coaja de cosmopolitism, vinovatia uriasa a urmasilor generatiei care a bagat moartea-n europa. aia a fost demult, 80 de ani de scuze si platit daune, pupat de maini si plecaciuni. nu va mai trece odata? tobi ridica din umeri si ia un gat de bere bavareza. cei 4 cubanezi sunt la guantanamera. domnite latino sunt calare pe tejghea. hamburgul are o mie de fatete si un milion de complexe de inferioritate.

catedrala mantuirii neamului cui?

August 14, 2013
calatorii, dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii
12 Comments

hafen city: cel mai mare proiect imobiliar din europa, 2,2 kilometri patrati teren de joaca pentru arhitecti din selectionata lumii, herzog ii paseaza lui de meuron care dribleaza si inscrie spectaculos cu proiectul elbphilharmonie, fabuloasa filarmonica a hamburgului crescuta ca un iceberg pe un depozit dezafectat al portului. ar fi trebuit sa fie gata in 2010 si sa coste 240 de milioane de euro, da’ nici nemtii nu mai sunt ceea ce au fost asa ca maistru otto s-a frecat sub casca de plastic si a cerut o amanare pina in 2016, poate ciupim si un pic din 2017 si dublati si suma la 500 de milioane. bine baetasi, banu alearga, ca e de unde, orasul prospera. in hafen city creste stalagmita sediului unilever, diamantul gigantic al grupului de presa spiegel, costume tzitzirite beau cafele in pravalii glantz, barcute de sute de mii de euro sunt andocate in fatza unor blocuri elegante unde..cat costa domne sa stai in buricul arhitecturii europene? mai putin decat pe strada washington in bucuresti. te lipesti de un apartament rupt din oblivion, sf-ul asta ultim, cu tom cruise multiplicat, pentru 600-800.000 de euro. hahahaha, saracii nemti, problema lor este ca nu stiu sa ceara.

elbphilharmonie

sa ne intoarcem la elphy, sfasiind rece cerul vanat al hamburgului, sub sticla jucandu-se de-a gheata care imbraca gigantica cladire, o sa intre nu numai filarmonica ci si un hotel imens, un complex rezidential, galerii culturale, spatii artistice, parcare, probabil si-o kebabarie si un chiosc de curry-wurst. totul la 500 de milioane de euro, cu tot cu taxe. juma de miliard care se vor intoarce, incet incet in teshchereaua investitorilor din vanzarea apartamentelor, serviciile hoteliere si, desigur, evenimente culturale. nenicii care au proiectat pravalia sunt acestia: http://en.wikipedia.org/wiki/Herzog_%26_de_Meuron, ajunge sa spun ca au trecut pe raboj tate modern, allianz arena si stadionul din beijing.

in acelasi timp, in romania laica a anului 2013, statul si biserica se pregatesc sa cheltuiasca 400 de milioane de euro pe catedrala mantuirii neamului, mantuire care iata incarca nota de plata a poporului cu o suma care nu va fi pururi recuperata, caci stim cu totii ca banii sunt ochiul dracului deci hai sa-i turnam in buzunarele lui vanel exim din bacau care se lauda, la portofoliu, cu inaltarea tribunalului din bacau, un sarcofag optzecist trist, modernizarea garii din bacau-vai-vai-vai si inca de 47 de ori vai, aeroportul din bacau: albastru de institutie sovietica de pe vremea lui andropov si tot asa si tot asa, geamuri oglinda si gresie de valea cascadelor. 200 de milioane din munca mea si a ta se vor duce la domnii astia din bacau, alte 200 pe fresce, picturi si altare. wiki nu zice cine ce artist se va ocupa de asta dar sunt sigura ca nu ghenie-perjovski-savu-cantor.

proiect elphy

imi trebuie o incheiere inteligenta, dar uitandu-ma la cifre, comparand hamburgul si bucurestiul si stiindu-ma platitoare corecta de taxe, ma simt mai seaca si proasta ca niciodata. multumesc statule roman si tu biserica ortodoxa, stim cu totii ca prostia e sursa de fericire. si atunci de ce dracu imi vine sa-mi tai venele ca traiesc in tara in care traiesc?

extraterestrii si marile carti ale omenirii

August 13, 2013
cartea de marti
Leave a comment

spalata pe creier de hollywood si de istoria tampa si stramba din manualele romanesti, informatia bombardarii dresdei de catre flotila aliata a ajuns la mine numai in 2001, in paginile abatorului cinci a lui kurt vonnegut.

and so it goes-un oras splendid transformat in cuptoras in care s-au perpelit zeci de mii de hanseli si grete, un masacru imbecil nedictat de niciun interes strategic-desi americanii insista ca exista o garnizoana la marginea orasului si ca ea a fost tinta, ratata ce-i drept in totalitate, miile de tone de explozibil fiind aruncate direct peste dresda, eficient zdrobind sub calcai 90% din centrul sau istoric.

nenea kurt a fost prizonier de razboi in dresda lui ‘45, abatorul 5 este juma autobiografic, juma delir intergalactic, e scurta si densa ca un pumn in plex luat de la lucian doroftei dupa ce si-a baut actimelu. vonnegut si-a cerut scuze pentru povestea bizar-mototolita a cartii sustinand ca nu poti sa spui lucruri inteligente despre un masacru. si ca sa scrii o carte “anti-razboi” e ca si cum ai pune-o de un protest “anti-ghetari”. pe scurt: futilitate, ca-i mai buna decat toate.

abatorul 5 este in continuare una din cele mai controversate carti in america, interzisa in anumite state, pusa in genunchi pe coji de nuca pentru pornografie, scoasa din programa, reintrodusa, acuzata de imoralitate, vulgaritate, o lectura depravata, psihotica si anticrestina. un volumas atat de mic, o carte atat de mare.

kurt vonnegut credea ca nu exista genii, doar oameni care au in ureche un receptor de radio cu care asculta si scriu dupa dictare informatiile pe care le primesc din universul intelept-cam ca baietii nostri la bac, cu telefoanele mobile cuplate la istetul din parc cu manualul in poala-newton si einstein si tesla fiind toti niste domni care nu au fost prinsi cu copiuta, dar sigur au fost ajutati de o inteligenta extraterestra la examen. daca e adevarat, batranul kurt avea radarul cel mai puternic si gura de la capatul firului, acelasi nene care a dictat biblia. poate un pic mai sarcastic, de la o migrena de dimineata.

germania uita. dar oare iarta?

August 12, 2013
dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii
1 Comment

hamburgu e un oras fabulos cu o problema complicata de branding pe care toti medaliatii romaniei la matematica nu ar sti sa o rezolve. poate pentru ca este-de fapt- o problema de chimie. mai dihai ca fetestiul, germania nu e un loc unde sa-ti faci vacanta.“niste hitleristi” zice maica-mea, fina cunoscatoare a istoriei, “carnati si bere” stranuta superior dorian, germanofob infocat. eva spune ca hamburgu e plin de bani dar nemtzofoii sunt neplacuti si te trag la sale cu raceala lor hanseatica, doar kiki imi ureaza calatorie placuta si se arata increzatoare pentru ca sotul tzutzu a fost aici o data si i-a placut mult orasul.

ploua marunt si sunt 21 de grade. ca la londra, deci inca un punct in minus. in trenul de la aeroport se inghesuie murata o familie patrata, mami-tati-baietel-fetita, cu adidasi identici si geci de sport. linga, avem un bufet cu greci, turci, arabi, africani, chinezi, coreeni, niciun blond atletic, ma rog, putem sa socotim unul: un soi de travestit de 2 metri, fusta mini, colanti turbati, par roz. la umbra ei-lui, sub nasul imens, cresc inca doua ciuperci umflate, tot cu parul roz. o fi genetic.

ies din gaura de la metrou unde-stupoare-nu miroase a pipi. neamtul isi cara vezica la domiciliu, n-o lasa sa picure pe strasse. casa lui tillman e intr-un bloc de la 1900, cu balcoane cu feronerie delicata, frantuzita. tot cartierul are stradute umbroase, cu piatra cubica, biciclete tasnind din tufe inflorite, pe fiecare parte a aleilor sunt carciumioare cochete portugheze si mexicane si gradini de vara germane, perne grase trantite pe suporti din europaleti. boemie de buenos aires. a stat si ploaia si sunt 23 de grade.

doamne ce frumos e, oftezi trecand pe linga taverna greceasca unde curge retzina si sare sardina din farfurie, grupuri trec grabite cu lazi de jever si cutii de astra-bere cu sprite, adevaratul vestitor al verii. la coltul unui mansion somptuos, s-a dat drumu la gratar, adica pravalia inchiriaza gratarul, tu vii cu carnatul de acasa si bei spritzul stabilimentului. eficienta. o morsa infipta in usa unei locante art deco invarte o tigara din pachetul cu tutun, familia lui vinde vin din 1927 si nu pare sa se pensioneze in curand, rafturi cu grune si weisse burgundi aliniaza peretii, mai scumpe ca pinot grigioul italienesc sau chablisul frantuzesc. protectionism si mandrie nationala.

1927? stop-stop-stop. dar hamburgu a fost ras in ’43, in asa zisa hiroshima a germaniei. zilele trecute s-au implinit 80 de ani de la cel mai sinistru asalt aerian din istorie-la vremea aceea, apoi a venit vietnamul si irakul si atrocitatile au devenit obisnuite ca operatiile estetice ale lui michael, deci saptamina trecuta s-au implinit 80 de ani de la operatiunea gomorrah care a omorat peste 40.000 de oameni, a distrus juma din oras, intreaga industrie si, pentru prima oara, i-a sapat intre sprancene lui hitler un rid adanc de panica; daca baietii astia o tin tot asa o sa pierdem razboiul. englezii si americanii au intins un covoras, dar ce spune eu?, persan d-ala mare, gros, de bombe peste oras, creand furtuni de foc cu vanturi de 240 de kilometri pe ora si temperaturi de 800 de grade care au inghitit in flacari de 300 de metri, orasul.

nimeni nu sufla o vorba, nimeni nu-si arata cicatricile, nimeni nu intinde degete acuzatoare. flacarile inghit acum carnatii, berile galgaie pe gat, orasul si-a cauterizat trecutul si strange-n brate, entuziast, viitorul. ce-nvatam de aici?

ce-mi doresc pentru 40.

August 10, 2013
tara lui ba pe-a ma-tii, vinerea copilariei
7 Comments

azi implinesc 39 de ani. acum ca stiti asta, folosind un soft smecher, puteti sa-mi dibuiti cnp-ul si astfel sa-mi spargeti conturile si sa ma lasati saraca lipita. sau cel putin asa mi-a spus marius ca se intampla cu cei care isi pun-inocenti-data nasterii pe facebook.

la 29 de ani, o amica mi-a scris pe biletelul care insotea desuurile roz, cu perfor, pe care nu le-am purtat niciodata: “la multi ani and be happy, it’s the last time when you’re in your 20s”.  scria in engleza, cu carioca rosie si erau desenate niste zambetele care sa-mblanzeasca suriul strecurat miseleste in stomac. m-a urmarit mult timp rautatea corectitudinii acestei afirmatii.

suntem crescuti intr-un sistem decimal, cind ajungi la “si 9”, bate un vant de noiembrie si n-ai cum sa nu  te gandesti ca trebuie sa-ti faci catrafusele si sa te muti in alt sertar, alaturi de restu cetatenilor care impartasesc cu tine prima cifra a varstei.

la 29, am primit -sa ma insoteasca in anevoiosul drum prin my 30s-un vibrator mare, mov, cu bile si lubrifiant la pachet. catalina mi-a spus ca orice femeie care se respecta trebuie sa aiba unul. ea de exemplu, pentru ca se respecta mai mult, avea doua. vibratorul a trecut decada, tupilat prin diverse sertare, ascuns de scocioralile de raton in tomberon ale lu taica-miu, departe de bombanelile si crucile crestineste batute de maica-mea. oi avea eu un vibrator ca orice femeie care se respecta, dar in continuare nu sunt una. ma port ca un copil, speriat de ce-o sa zica mam’mare si ce ii trece prin cap lu al batran.

la 39 de ani ma simt exact ca la 16. agitata, frustrata, nervoasa, adolescentin rebela, neimplinita, pe bataie, cu manecile suflecate ca sa-ti demonstrez ca eu stiu mai bine si ca tu esti un impiedicat.

doar oglinda imi spune ca 40-ul a fost vazut urcand gafaind scarile catre apartamentul meu. si contul-daca nu m-ati ciordit deja, vezi povestea cnp-ului-imi arata ca pentru gangbangul murdar care este viata de zi cu zi, daca esti insistent si perseverent, macar o sa fii platit.

noroc ca pisicile nu-s broaste testoase

August 9, 2013
dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii, terapie prin calatorie
Leave a comment

din 84 pina in 98 am avut pechinez, din 96 pisica 1-dodo, din 99 pisica 2-mura, care mai de care mai operate, castrate, fluturand burti lasate, zacand pe balcon sau varate in subtioara canapelei, sub cuverturi, in tunele de carpa, mieunand strident cand te asezai cu-o buca pe coada. “ai grija draga, ca e mura aici”, sarea tazafnoasa maica-mea in apararea animalului, “fii atenta ca e dodo in cizma ta”, ma urechea taica-miu. casa parinteasca devenise casa pisiceasca. si matzele crapau de incantare jucandu-se cu ciucurasii vietii lor.

2006: haideti la mare. agila, maica-mea fandeaza, torpila invitatiei lovindu-se cu zgomot de vitrina dulpaului din sufragerie: “cum adica sa merg la mare? si pisicile cui le las?”. il chemi pe frate-miu sa le dea de mancare, sa le citeasca seara basme si sa le inveleasca. “noooo, nu pot. pai pisicile astea cind plec se razbuna. imi fac casa praf”. smulg parchetul? sparg repartitoarele? ciomagesc centrala? “nu. dar fac pipi peste tot. am plecat 6 ore pina in poiana si cind m-am intors, dodo facuse pipi in mijlocul canapelei.” mare chestie, se spala. “cum sa se spele, iti zic ca distrug casa. acum 4 zile a facut pipi pe televizorul ala din camera mea”, poate era o emisiune cu gadea?, “nu. ca era scos din priza. iti zic ca nu pot sa plec nicaieri si pace”.

2009: taica-miu descopera ca are dreptul la o calatorie gratis in europa, ca fost angajat cfr. ca sotie si partenera de viata, maica-mea are si ea acelasi drept. unde vreti sa mergeti? taica-miu anunta praga si viena, maica-mea il bodogane cu usa inchisa. “nenorocitu’, nu se gandeste deloc la pisicute, sa mearga singur”. aventuros, taica-miu se arunca in oceanul verde de bila, baga un voinicesc crawl pina la praga, se-ntoarce prin viena si traieste un an de cosmar alaturi de maica-mea care ii reproseaza de 14.875 de ori ca a parasit matzele.

2010: 40 de ani de casatorie, cadoul meu? excursie la paris. taica-miu isi freca manutele, maica-mii ii fuge gura intr-un rictus amar: “pai si pisicile?”, te rog frumos, nu incepe iar. nu trebuiesc scoase, nu trebuiesc plimbate, si doi stropi de pipi de matza nu-ti terfelesc casuta. pare sa cedeze, da semne ca intelege ca parisul totusi merita o stinghie umflata in parchet dar, in ultima secunda, hap, dodo si cu mura ne pun la skandenberg si pe mine cu cadoul meu cu tot. si pe taica-miu cu poftele lui cu tot. cu toate acestea omul infrunta un nou an vitriolat, se catara in taromul de paris si p’aci ti-e drumul. urmeaza istorii cu duduite la moulin rouge, peripetii prin louvre si ocheade in metrou pe care nepotul le aude in bucla.

2012: moare dodo. nu o plang. maica-mea slabeste 5 kile. isi revine dupa 3 luni.

2013: moare mura. nu o plang. maica-mea slabeste 7 kile. isi revine dupa 5 luni.

jumatea lui 2013: din avionul de la roma coboara doi pensionari multumiti. maica-mea: a fost atat de frumos. la terme lui caracalla erau atatea pisici. mi-am adus aminte de mura si am plans. si la forum la fel. mi-am adus aminte de dodo si am plans.

ma gandesc la nemangaiatele pisici din montmartre, la nealinatele matze de pe charles bridge. si la cei 30 de ani de caini si pisici care au zidit-o trainic pe maica-mea in ordinarul vietii casnice romanesti. the cat killed curiosity. noroc ca pisicile nu-s broaste testoase si nu traiesc 170 de ani.

fabula cu maturi responsabili sau 9 oameni si-un cartof

August 8, 2013
tara lui ba pe-a ma-tii
1 Comment

lucrez la un proiect cu world vision, organizatie solida si avida sa ajute copilasi din toata lumea sa aiba o viata decenta. au un sistem ingenios de sponsorizare, te uiti prin baza de date, alegi un copil si donezi 15 euro pe luna. banii nu se duc in gura hrapareata a taticului betiv sau pe smacurile mamei ci sunt gestionati de world vision care construieste o scoala, da cu var pe dispensar, cumpara vaci si cai sau ii scoleste pe amarasteni sa creasca albine si sa faca agricultura. apare in discutie celebra zicala cu pestele si undita, world vision te invata sa prinzi stiuca, nu ti-o tranteste pe masa, de la metro, congelata.

in romania, pina acum, toate proiectele s-au facut cu bani de la sponsori din state, suedia, germania sau din taiwan, adela zice ca aveau pana si parnaiasi care trimiteau, din celula inchisorii dintr-un fund de america, bani unui copil sarman din constanta sau moldova. da’ dupa 23 de ani, headquarterul ongului a zis ca e cazu ca romanasii sa mai lase dusterul si vacantele in grecia si sa se uite o lecuta la cine se joaca goi prin praful olteniei, pepiniera de votanti usele, care face ordine.

asa ca in dolj incepe un proiect pilot world vision, romanii fiind pentru prima data invitati sa adopte un copil folosit drept carlig de marele ong. vorba vine sa adopte ca nu trebuie sa-l ia in casa ci sa aleaga un marian sau o luminita sau un claudiu si sa dea minim 15 euro lunar, din banii stransi urmand sa se rezolve problemele comunitatii in care traiesc marian si luminita si claudiu si, deci, sa traga foloasele, cu mantinela si copiii din proiect.

cum gigi-singurul suflet degraba varsatoriu de valuta-e la parnaie si nu mai poate baga ploi de bani in vizite de lucru prin tara, sarcina world vision e mai grea ca niciodata. ca sa convingi romanetele de nevoia reala pe care o au copiii de banii lor, improscarea cu statistici seci nu ajuta mai tare decat ar ajuta o tura cu aspiratorul la stabilirea curateniei intr-o mina de carbune.

mai bine dati-mi niste exemple, povestiti-mi cateva din cazuri, o trag pe oana de poala rochiei. oana scotoceste in computer si scoate de urechi vreo 8 profile. judetele diferite, sablonul comun:

-parinti someri sau plecati in italia la munca, de unde nu s-au mai intors si nici nu au trimis vreun firfirel. nu au terminat 8 clase, la randul lor au 7-8-10 frati, toti someri sau muncind cu carca prin santiere

-acasa, bordeie crapate, pereti din paianta, podea de pamant, fara curent si fara apa curenta. se doarme claie peste gramada, nu sunt haine, nu exista incaltari

-densitatea pe metrul patrat e mai mare decat in kowloon, hong kong. avem 9 copii, 2 parinti in 9 metri patrati; avem 5 copii, mama, 2 bunici, in 7 metri patrati.

-copiii trebuie sa renunte la scoala iarna pentru ca nu au cu ce sa se imbrace, nu au cum sa ajunga pina la scoala, nu au cum sa invete, ca nu au curent, cum ziceam mai sus

-se traieste din alocatia copiilor, bunici, parinti, capre, vrabii, toata lumea ciuguleste din buget pina ajunge cam la 30 de lei de om pe luna. o familie de amarasteni spunea ca trebuie sa renunte la mancare ca sa poata sa-si permita sa cumpere lemne, ca frigul e mai nemilos decat matzul nervos. asa ca 9 oameni se buluceau la un cartof. nu, nu-i o fabula peruana. realmente 9 oameni pe-un cartof.

-parintii-aia care nu au zbughit-o-n macaronia-spun toti ca isi iubesc nespus copiii, ca nu le pare rau ca au turnat 5-6-7 si au intrat in criza de supraproductie. de ce sa le para rau? ca si ei-parintii-au avut cate 9 frati acasa si au avut o copilarie frumoasa si au reusit sa creasca si sa maturizeze fara probleme.

??????????????????????????????

domnule tata, doamna mama, stimati parinti care nu aveti decat un cartof pentru 9 copii si ii trimiteti in pijamale la scoala, serios? chiar credeti ca ati crescut frumos si ati ajuns niste maturi responsabili?

responsabilitate ar fi sa strangi genunchii si sa nu torni primul copil la 15 ani, al doilea la 16 si la 25 sa ai deja 6 si un post de maturatoare in oraselul de la numai 67 de kilometri de satul tau. responsabilitate ar fi sa nu-i dai sugarului carnati si s-o lasi pe fiica’ta aia mare-de 4 ani-singura cu el, sa-l creasca, cind tu mergi sa culegi nuiele in padure ca sa va-ncalziti cosmelia. si mai ales, responsabilitate ar trebui sa vina de la popa, de la doftoroaie, de la politist, care atunci cind te vad ca ai puit deja 3 pina la 19 ani, ar trebui sa te opreasca: amenda, afurisenie, sterilizare-sa nu mai pui pe lume inca 6 amarati care sa se bata in serile lungi de iarna pe un cartof.

 

bucuresti, budapesti si disparitia umorului la romani

August 7, 2013
romania, tara lui ba pe-a ma-tii
8 Comments

pe mama lui tata o chema blazinovici, pe tata lui tata il chema feher, in casa se cerea un pic de sare in maghiara, se spunea sarumina pentru masa in germana, ochelarii de vedere erau cautati in slovaca si vecinii erau injurati in romaneste. gulas de mittel europe. in ’69 tata a luat-o pe mama, teleorman, romani de la dunare care fugeau de pe ulite cind veneau pravaliile mobile ale evreilor pentru ca, nu-i asa: “jidanii maninca copii”.

mama vorbeste romaneste. atat. toate rudele lui tata vorbesc si romaneste, dar mai degraba n-ar face efortul asta, ca e greu sa prinzi cuvantu …zi sa-i zic, stai asa..si oricum noi astia, vorbitorii de maghiara suntem dominanti, adica suntem toti mai putin copiii lu micki feher si nevasta din teleorman. in fiecare an, de 1 noiembrie, ne strangeam la matusa lidia, multi blazinovici, o mana de feheri, ioji si rojica si zoli si carol, supe dulci si gombot si varza a la cluj.

dupa ’90, masa a fost intregita de lecturile din romania mare, glumele belicoase ale lui eugen barbu tupilat dupa semnatura alcibiade fiind intampinate cu o reala satisfactie. ungur linga ungur linga slovac ungur linga ungur roman slovac sas evreu inghiteam fericiti-ca ursii din poiana colturile de paine aruncate de turisti-tartinele cu rahat zvarlite de alcibiade si de tribun, pe vremea aia tribunel. ne distram mai cu seama la dumele cu maghiari. alcibiade se lua de domokos geza, spunea ca ii cade parul de pe cap direct pe piept, hahahahahahahahaha, ca prinde muste cu limba, hohohohohhohohoho. umorul patriotard neaos scutura camesa pe cititorul inamic minoritar.

scena lecturii comune se repeta la fiecare intalnire a micutului clan panonic, indiferent fata de evenimentele din targu mures, opac la discursul din ce in ce mai otravit al nationalistilor romani. pina-ntr-o zi, cind la inmormantarea lui carol, verisoru lui taica-miu, maica-mea s-a infoiat sfatos la slujba, pentru ca popa de la biserica catolica, dupa un discurs in limba maghiara, fara subtitrare,  a dat play la caseta cu imnul ungariei. stupoare-n biserica, rigor mortis la cetatenii din cortegiu, toata lumea in picioare, “ce dra..doamne iarta-ma se-ntampla?” a zis maica-mea, inganata indeaproape de perplexitatea lui taica-miu. e clar ca simtul umorului a fost inchis, vanat si cu limba umflata, in sicriul lui carol.

vizitele s-au rarit, intepaturile nationaliste s-au inmultit, ardealul este al nostru, ba nu, e al nostru, ai dracu de unguri, las ca stim noi ca daca cerem in romaneste paine spuneti “nem ertem”, adica r-ati ai dracului, va faceti ca nu intelegeti? tensiunea creste: dar vorbeste domnule romaneste odata, ca in romania traiesti nu in ungaria.

2013, discutie de terasa, bucuresti: “unde mergi?” la budapesta. “ce sa faci mama la ungurii aia? crezi ca sunt mai breji? n-ai vazut si nebunu de orban ce face si ca economia e praf?”.  nu mai bine stai tu la bucuresti, ca ai de toate si acum si domnul vocalist de la iron maiden a stiut sa spuna buna seara bucuresti, nu ca drogatu ala de ozzy care nu stie pe ce lume traieste si credea ca e in mizeria de budapest.

bucharest is not budapest-ne explica a mai de succes campanie publicitara a verii, in aplauzele estropiatilor si cercopitecilor cu cod rosu la nationalism gaunos. bineinteles ca nu e colegutilor de tara, sunt doar omonime, budapesta este un oras cu staif si 493 de orbani n-o pot distruge, iar bucurestiul este o adunatura de sate demolate si industrializate, pe care nici 600 de hohenzollerni nu o pot transforma intr-un centru urban. mi-e dor de glumele lui alcibiade din 1990. barbu macar n-avea matura demna a adevarului unic bagata in fund.

de ce ti-e frica.. scapi

August 6, 2013
cartea de marti
1 Comment

natura moarta cu piersici, natura moarta cu portelanuri si natura moarta cu spritz pleaca de pe pereti, vecinii se pregatesc de cutremur. a zis marmureanu la televizor ca vine ala marele, de data asta n-are cum sa mai greseasca si nu vreau sa-mi rupa gatul natura moarta mortala asa ca pun tablourile icisa, linga sifonier, unde o sa ma pun si eu pe ciuci si o sa astept sa treaca urgia, ca marmureanu zice sa stau linga piese de mobilier mari, care sa poata sa tina plafonul daca se prabuseste si sa nu o iau la goana, gaina fara cap pe scari, ca riscu-i imens s-o mierlesc ca saracu toma, prins sub daramaturi.

mobilat pentru supravietuire acum 30.000 de ani, creierul uman functioneaza dupa aceleasi principii de savana, usor de dus de nas de bombardamentul mediatic cu chiftele din zilele noastre. asta spune domnul dan gardner in cartea sa “risk, the science and politics of fear”.

calibrati sa invatam din exemple, din istoriile neamurilor: varu nelu a fost mancat de leu, deci leul este un animal periculos, nu incercati sa-l mangaiati pe coama; matusa gina a baut apa din balta si apoi s-a stricat la burta si in 7 zile s-a inegrit toata si a murit, deci nu serviti apa din balta- nu reusim sa jonglam cu numerele mari si sa trecem de la statistica cetei de platou african la cea globala, a celor 7 miliarde de indivizi.

desi se moare mai dihai din cauza slaninei, tuicii si a inecurilor in piscina bleu din curte, noua ne e frica de cutremur, razboi nuclear, accident de avion, tsunami, terorism sau coliziunea cu un meteorit trimis de doamne-doamne sa ne pedepseasca.

cine trebuie aratat cu deshtu pentru aceasta stare de lucruri? media, aceste cozi de topor ale corporatiilor, cei care fac bani de pe urma fricii tale. se vand masini dotate cu sisteme sfhffhghgdj care nici nu pornesc automobilul daca te simt ca ai mancat o bomboana cu rom, se vand asigurari impotriva muscaturii de gargarita otravitoare din tadjikistan, se fac consolidari si evaluari si remodelari care sa-ti tina casa in picioare la tsunamiul care-ti va spulbera blocul desi tu esti la 600 de kilometri departare de ocean. se fac bani de pe urma groazei tale. asa ca la televizor nu o sa-ti spuna nimeni: nu-ti sapa fratelo piscina ca o sa crapi, pentru ca uite statistica, se moare in draci de la inecuri in curtea vilei, ca doar nu o sa le bagi bete-n roate producatorilor de ligheane. nu o sa-ti faca nimeni stiri despre incidenta cirozei si a bolilor cauzate de consumul excesiv de alcool-basca accidente de circulatie-cind poa‘ sa-ti arate un avion infipt in glie si sa te bage-n sperieti, poate poate acum da dumnezeu si-ti iei o asigurare de calatorie.

“risk. the science and politics of fear” se gaseste pe amazon, asta daca va riscati sa cumparati cu cardul pentru ca sunt sigura ca vi s-a spus ca la fiecare curba a tevii de net sta cite-un pirat cu un toporas de inox, gata sa va hacuiasca bugetu.

mugur isarescu judecat pentru carcelul din portofel

August 5, 2013
romania, tara lui ba pe-a ma-tii
Leave a comment

“de unde sa am eu bani sa-ti dau mamicutza? n-are mama bani”, “de unde sa am eu bani sa platesc taxele? n-am bani”, “de unde sa am eu bani sa va dau salariile, ca nenorocitii nu m-au platit pe mine, n-am bani”, vaierul se ridica de 23 de ani peste tara, giulgiu intins peste economia intrata in soc hipotermic, desangvinizata de lipsa banilor care unde dracului se duc atunci cind pleaca?

la ai mei e simplu, nicio paraluta nu rezista mai mult de 6 minute inainte sa fie transformata in vaze, margele si sandale, debaraua e plina de trente, lichiditati inghetate in rafturi, vezi daca poti sa le storci si ce pica din ele. la doamna preda castigator e zepter, mii de euro alearga pe dispozitive, roboti si cratite miraculoase, saci de medicamente umplu bucataria. sunteti bolnava? nuuu, doamne fereste, dar asta este un praf din batatura de zana frecata cu coasta de caracatita si unghie de sarpe din himalaya, te scoala din morti chiar daca nu ai murit inca, trebuia sa il am. se fac credite pentru covoare persane care nu au unde sa fie intinse, ca nu-i loc de celelalte rogojini si de mobila sculptata, deci ar fi bine sa luam inca un credit si sa-l dam rapid pe-un apartament.

nu mai bine imi dati mie 3000 de euro pentru o excursie in india? “ai inebunit? de unde sa avem noi bani? suntem amarati si avem o gramada de datorii cu robotu de greblat franjurile la covorul persan si, oricum, cum sa tragi prin cur atatia bani cind ai putea sa-ti iei aparat de bruiat bormasina vecinului si ..”

ma intorc spre cei care imi datoreaza bani, nu din imprumuturi ci din contracte de prestari servicii. intelegerea e simpla: eu prestez serviciile, ei ma asteapta la umbra, la capatul sirului de porumb, cu gologanii pregatiti in mana. canci. in romania trebuie sa pui bratul de coceni jos, sa te asezi pe ciuci si sa incepi sa negociezi respectarea contractului: daca ai vorbit de euro, fii atent la curs, intotdeauna va fi ala din 2006. explica-le ca esti in 2013, da, stiu si ei ca sunt in 2013, dar de unde sa aiba sa-ti dea lei la cursul din 2013, ca nici ei nu sunt pricopsiti. de fapt nici nu au cum sa te plateasca, pentru ca uite ca nu le-au intrat banii si nu mai bine astepti tu vreo 2-3 luni pina se pun cit de cit pe picioare si dupa o sa te plateasca, 1500 de dolari nu?, nu taicuta, 1500 de euro. pai tot aia e, daca stai sa te gandesti care era cursul din 2006 al euroului, e bara bara.

cosmin spune: isarescu e vinovat, daca ar da drumu la tiparnita, ar avea si tarisoara ce sa consume. din cauza lui se vaita bietul roman de bani de i s-a-nrosit gatlejul, daca ar da bani la oameni, multi si noi, de plastic colorat, n-am mai auzi peste tot “da de unde sa am eu bani sa-ti dau?”, ca raspunsu ar fi simplu: de la tipografie. 23 de ani de lipsuri se termina cu apasarea decisa a butonului start. mugurele, unde-i multiplicatoru?