gino e kurd, 100% kurd, nu tu urma de germen de turc, de bacterie de irakian care sa strice puritatea perfecta a rasei. gino are restaurantul cu numarul 9 pe tripadvisor in istanbul, 9 din 10.000, bine pentru un kurd care nu arunca pravaliile competitorilor in aer ci recurge la mijloace circaresti de momire a clientului: sticla de vin purtata intr-un echilibru precar pe cap, numar repetat cu pocalul cu vin si cu paharul cu mojito al vecinilor, aducerea kebabului intr-o ulcica de lut, pe o tava cu jaratec, lovirea in mod repetat-cu un bat metalic a vasului de lut care-si scuipa cat colo capacul in tzipetele de surpriza ale trecatorilor si mormaielile multumite ale clientilor. “kebab timeee” anunta gino si apoi ii cearta pe muzicienii batrani care trag de o bere si cu ochiul din veranda youth hostelului de peste drum: “spectacolul nu-i gratis, sariti cu banu”. mosii rad, niste suedeze sunt harponate de pescarul de clienti, “cu 3 mese pline pe praful asta de sezon, eu sunt multumit” zice gino.

si ia zi, ce mai face ocalan?

heheeeei, nasul de clovn e dat jos si gino incepe povestea lui apo-unchiuletul cum ii zic kurzii liderului pkk, miscare considerata terorista de uniunea europeana, sua si, bineinteles, turcia. ocalan a fost saltat in ’99, condamnat la moarte dar cu sentinta schimbata la inchisoare pe viata. wiki zice ca pina in 2009-dar gino insista ca si acum-a fost detinut intr-o inchisoare de maxima securitate, el-singurul parnaias, robinson crusoe in zeghe pe o insula in marmara. de unde-zice gino-ocalan trage sforile pkk-ului, le spune kurzilor ce sa faca si, de multe ori, chiar reuseste sa-l puna la skanderbeg pe erdogan.

in cei 14 ani de parnaie, ocalan a schimbat registrul trecand de la bombe si masini capcana la retorica zambitoare de bill clinton, sustinand drumul negocierilor si cerandu-le kurzilor sa puna kalasnikovul in cui. in martie anul asta, nu putine au fost degetele care au aratat spre o agenda dubla si nu putine voci au fost cele care au spus ca liderul kurd este omul ankarai.

n-are a face, gino e de neclintit in credinta lui ca ocalan e omul care va da celei mai mari natiuni fara tara, un stat. cum? negociind cu erdogan care uite, sub mustata lui darza, ascunde totusi un suflet de mierla: i-a lasat pe kurzi sa-si deschida ceva scoli, la universitate poti sa studiezi istoria kurzilor. cati sunteti? “50, ba nu, 70, ba nu, 100 de milioane. suntem imprastiati in toata lumea”. aveti bancheri? proprietari de ziare? lobbisti la washington? n-aveti. calariti insa 4 state cu petrol, sunteti pusi taman peste conducta aia care ii scoate din carti pe rusi. cine crezi ca l-a tinut pe ocalan in viata si cine ii da bani sa scrie carti din parnaie? incepe cu a si se termina cu mericanii.

chiar asa: cate carti a scris, 3? pai daca era adrian al nostru singur pe insula, in 14 ani aveati si voi o istorie si un muzeu al hartilor si v-ati fi prins, uitandu-va pe ele, ca nu aveti nicio sansa sa va faceti o tara din bucatele de iran, irak, siria si turcia.

gino nu se lasa. “kurzii au fost aici inaintea arabilor si turcilor, sunt neam vechi, veri cu persii. o sa avem tara, trebuie doar sa avem rabdare”. din pagina de wikipedia ocalan zambeste cald, motan batran cu penita, cum ar zice mama marei. uganda gino-acolo o sa aveti voi stat. uganda.

in istanbul e low season la turism. nu stiu ce inseamna asta pentru ca la moscheea albastra coada de francezi flatulenti si italieni ciorovaitori e mai apriga decat una la picioare de porc, la “micsunica”, in ’87 la brasov. peste drum, la sfanta sofia, turistii ies pe la colturile gurii, ca niste frunze de ceapa verde, nemestecate. sa-ncerc cisterna, cisterna nu-i asa populara. informatiile mele sunt mai depasite decat cele ale inspectorilor onu despre armele biologice siriene. in cisterna se-ntrec in ragete vreo 200 de oameni, americani, chinezi, francezi, nemti, scosi din minti de extraordinara acustica a salii care le permite sa-si strige jumatatea surda de la 30 de centimetri si chiar sa fie auziti de catre aceasta.

un trib de franci se opreste prostit in fata coloanei sprijinite pe capul meduzei si intepeneste pret de 15 minute acolo, blocand accesul. ghidul le spune povestea medusei din metamorfozele lui ovidiu, cel mai tanar mit despre gorgona, diferit de povestea initiala spusa de eschil. medusa era o frumoasa domnita, poseidon o prinde si o abuzeaza in templul atenei si zeita, ofticata de aceasta marshavie, ii transforma parul medusei intr-un cuib de serpi si fatza i-o terfeleste in asa hal incat o simpla privire aruncata asupra gorgonei, te transforma in stana de piatra. medusa a fost ucisa de eroul perseu dar numai cu ajutorul sculelor luate de la dedemanul olimpului: un scut oglinda de la atena, o pereche de sandale inaripate de la hermes, o sabie de la hefaistos si un coif care-l facea invizibil de la hades. chiar si asa, perseu a facut treaba de mantuiala pentru ca, medusa era insarcinata cu poseidon si cand a fost ucisa, a apucat sa-i nasca pe calutul pegas si pe mai putin celebrul frate geaman crisaor, un urias cu-o sabie de aur. iar din sangele picurat din gatul medusei-barbat fiind lui perseu nu i-a trecut prin cap sa puna un bandaj ceva, sa nu pateze linoleumul-s-au nascut serpii veninosi din sahara, coralii din marea rosie si chiar si amphisbaena, un soi de dragono-sarpe.

nu mi se pare o afacere buna, in loc de un monstru, acum omenirea are de-a face cu o cireada de uriasi, balauri si reptile scarnave. dar ce poti sa faci, nu poti sa dai timpul inapoi si sa trimiti alt erou mai bun. asa ca oftezi si iti vezi de facut poze cu lumina si coloane. sau cu cei doi chinezi care s-au imbracat in sultan si sultanita si impietresc intr-o postura ridicola in fata camerei de fotografiat.

afara e low season, adica s-a dat liber la pescuit turisti cu dinamita. un carciumar ma prinde in navod si ma trage spre meniul atarnat la usa. zice “aloraaa” si “ciaaaaooo” si ofera 3 antipasti gratis daca intru la el, gesticuleaza cu ambele maini aduse sub barbie si cand sa zic da, si, certo, hap, un carlig imi strapunge obrazul si sunt mulinata 10 metri mai incolo de alt pescar de restaurant care spune: nu domnita, nu intrati la el ca nu e italian doar “a stupid turk man” care habar nu are sa vanda. i-au trebuit 20 de minute sa va impuie capul cind de fapt, orice profesionist stie ca 2 minute sunt arhisuficiente: veniti la mine pentru ca restaurantul meu are terasa, incalzire, semineu, e primul deschis in zona, poftim carte de vizita, iaca powerpoint si bullet points, pampam.

nu domle, eu merg la gino, numarul 9 pe tripadvisor, al 9 lea din cele peste 10.000 de carciumi ale istanbulului. gino e 100% kurd si imbarligator. as vrea sa-l am cu mine-n prezentari, cum perseu a avut scutul oglinda si sandalele inaripate, sa am si eu clovnul luptator care-ti vinde kebab la ulcica si o sticla de vin chiar daca esti raw vegan si n-ai mai pus gura pe alcool din 87. nu ca ar fi cazul. maine-ba nu, ca maine e cartea de marti, miercuri va povestesc despre kurzi, ogealan si erdogan, strategie si politica externa nenicule.

restaurantul astaphot e plin, ochii alearga pe televizor, alaturi de baietii in negru, besiktas are meci cu izmir, e 3 la 3, besiktas rateaza, paharele de raki sar de un metru de pe mese, mainile pleaca, taind aerul, catre televizor, niciunul din comeseni nu-si arunca o vorba, toti au sa-i spuna ceva nenorocitului de ratangiu si cearta ecranul. in fata televizoarelor scoase afara sunt pe putin 200 de oameni, uniti-salvam, infipti in piatra cubica, mesmerizati, prinsi in raza tractoare a ecranului ca o musca in chihlimbar, troznesc electric cind vine ratarea doi, se pleaca in val catre televizor, ochii lipiti de ecran, mainile tragand de parul de pe tample. linga mine, dupa ce-si arunca ragetele in cosuletul cu ragatele colegilor de restaurant, un mosulet imi zambeste candid si chiar ridica paharul de raki, sa dam noroc. de linga el, un soi de hagi-fatza lata, nas borcanat, ochi mici si apropiati, de porumbel cu probleme de focalizare-inhata micul moment de prietenie intre suporteri si se trage mai aproape, dand noroc cu-o bere miller: serefe, serefe. inteleg ca asta e noroc, dau cu el si cu mosuletul. zic si eu “noroc”, ei repeta dupa mine dar, ghinion, vine a treia ratare.

femeia de la masa 3 pare sa stea sa planga, chelnerul imi face curat pe masa, aduce pepene galben si raki, putea foarte bine sa fie legat la ochi sau orb, nu se uita nicio clipa la masa, e pe teren cu baietii in negru, facand presing. la masa 5, 4 barbati incep timid sa aplaude, aplauzele sunt preluate de celelalte mese, se da tonul la cantec, linia melodica e aceeasi cu “am avut si vom avea mereuuuuu, boa-laaaa pe tigaaaani…”, dar probabil acum au boala pe greci, pe kurzi, pe armeni. cantecul creste, e preluat si de mesele de afara, de oamenii in picioare, se-ntinde ca o pata de suc de rosii pe tricoul tau alb nou. pe peretele restaurantului deschis in ’86 sunt afise cu besiktas sampion, meciul se termina in bubuituri de artificii, juma de restaurant se goleste, mosulica pleaca insa hagi se trage mai aproape, jongland cu un trabuc intre degete. “italia?” chestioneaza ranjind. nuuu, romania. aaa, trabucul incepe sa danseze, desenand forme, agitandu-se intr-o mima sacadata. inteleg de la el ca are o parere bine conturata in ce priveste femeile de pe continentul european: femeile din romania sunt normale nu ca turcoaicele care sunt nebune, “creizi” stie sa zica, apoi isi vantura mana stanga la ureche, te bat la cap turcoaicele de te inebunesc. “serefe!!!!” sticla de miller se ciocneste de paharul de yeni raki, “kam-bei-kam-bei”, da, cam beau. “nuuuu, kam-bei, cina, cina”, china, nu acolo se zice kampai, ci in japonia, ce conteaza?

omul imi da niste alune ciordite de pe farfuriile pe care le plimba un baiat in geaca de piele. alunele sunt reci pentru ca stau in gheata. “serefe, kam-bei, deci iti place raki?”, da, e foarte bun, “numbar oan”, clar, “voi in romania aveti raki?”, nu, noi avem tuica, “vodca?”, nu, tuica, noi bem tuica, “cand merg belarus, belarus si rusia, vodca. dar eu beau doar raki, tarchis raki nambar oan, femeile mai iubesc pentru ca miros a raki”. rusoaicele sunt normale, ca si spanioloaicele si italiencele, nemtoaicele sunt toate pffff, lesbiene, pfff. iar adevaratele femei de treaba le gasesti in china, acolo sunt cu adevarat dragute. hagi gesticuleaza si mangaie aerul, duios, amintindu-si de china unde a ajuns pentru ca a fost sofer de tir sa vanda “interneitianal”…arata cu degetul catre gresia de pe jos: gresie internationala? da, gresie internationala, rusia si bielorusia si china, toate sunt construite pe gresia internationala a vecinului de masa care da sa-si aprinda trabucul dar este certat rapid de chelnerul care se-nvarte printre mese ca o viespe in borcan. hagi se ridica, se duce peste el si-i spune sa aiba grija de romania, sa aduca la masa si branza, ca uite, a uitat setul de servit raki, e incomplet: doar pepene galben nu si branza, chelnerul se executa, aseaza o felie grasa de branza untoasa, rakiul curge altfel pe panta, ca un schior la sarituri de la trambulina. hagi se asigura ca totul e bine: “good?”, perfect. pai atunci serefe!!! turkish the best-declara si mai ia o gura de miller, turkish-brother, turkish brother, dam noroc iar si o idee il sageteaza. ia iphoneul in mana si suna, vorbeste-vorbeste-vorbeste si apoi mi-l lipeste de ureche: turkish brother, giulgiu. printre paraituri nu aud mare lucru, inteleg ca e un turc cu o companie de transport care sta la giurgiu sau a ajuns la giurgiu dar sta la bucuresti, e 12 noaptea si omul pare trezit din somn. hagi da din cap multumit, e conector international, cunoscut pe 2 continente. cel putin. ii spun la revedere omului cu transportul, conectorul preia telefonul si ii mai zice ceva de fratii romani de la bukres. inchide. “bukres bun?”, istanbul better, “better, yeees, istanbul number 1”. intre cetatenii care mananca la o masa de pe terasa, lipita de peretele exterior al carciumii si mesenii de la cea dinauntru, se leaga prin geam o conversatie vie, se da noroc, se spun pareri despre meci. baietii de la masa 4 mai aprind de 3 ori cantecul suporterului besiktasean, ca pe-o lanterna intr-o pestera, sa vada daca mai e cineva inauntru. este. restaurantul cinta pentru 1 minut cu ei, apoi se da noroc si masa 3 se uneste cu masa 2, serefeee!!

hagi ranjeste multumit. istabul 5-bukres 0, turkia nambar oan, raki numbar oan.