Archive

Monthly Archives: January 2014

abhishek trage din paharul de vin cu un aer demn, in ciuda caciulei de lana care ii ascunde fruntea si il face sa arate ca un sofer de tir, ingramadit deasupra motorului. in delhi o sticla de vin indian nu coboara de 1200 de rupee, adica 20 de dolari si unul frantuzesc, pe care il iei la megaimage cu 30 de lei, aici costa 40 de dolari, din start de 4 ori mai mult ca-n romania. de ce? pentru ca ..taxele.

drumurile sunt niste elastice de chiloti cu tzichiul iesit, prafuite, prapadite, subtiate intr-o banda de aparitia unui crater sau de erodarea asfaltului. te uita dumnezeu mergand pe ele, trei zile si trei nopti din delhi pina in bangalore, dar ce e mai grav, platesti o gramada de taxe pentru intretinerea lor. 33% din venituri, zice nevasta unui bancher din chennai, se duc pe taxe, printre care si taxa de drum.

inima indiei este o toaletape drumul spre rezervatie, 4 ore printre sate rupte-n cur, crescute la buza unor gigantice fabrici de ciment, ca tuleiul pe barbia adolescentului, ne oprim de 10 ori la posturi de politie. bariera 1, bump, bariera 2, chiosc uneori, scaun de plastic, d-ala de terasa, de cele mai multe ori, pe care sta un om cu aspect de bisnitar, imbracat in kaki, cu un facaletz rezemat de picior, bastonul de politist. el doarme, dar la auzul masinii se trezeste si intinde mana in care intra invariabil 18 rupee. pentru ce? pentru intretinerea soselei. pai nu e intretinuta si de ce ar lua politia banii astia? ca sa se asigure ca nu mergi cu motocicleta cu 3 oameni pe sa, in loc de maxim 2. indiferent ce intrebi, indianul iti va da un raspuns, nu poti sa-l inchizi, este incarnarea lui hopa mitica. insist: de ce nu repara soseaua, uite ce gauroace sunt in ea?

raspunsul vine uimitor, ca a doua sosire a lui mesia pe pamant: pentru ca autoritatea nationala a padurilor a rugat autoritatea nationala a drumurilor sa nu mai repare drumurile. cand astea erau bune, in fiecare zi era cate un animal salbatic omorat. asa, de cand au lasat drumurile sa se ferfenitzeze, soferii sunt precauti, merg incet si nu terfelesc caprioara si mistretul. este o atitudine conservationista practicata de statul indian, cam cum era si ceausescu ecologist si intreaga romanie sarbatorea “earth day” in fiecare zi, cu cate o pana de 12 ore de curent.

unde se duc atunci banii din taxe? in educatie? in armatele de it-isti de lut care deservesc noapte de noapte, ostiri de americani retarzi, care nu stiu sa inchida calculatorul sau sa-si schimbe parola la facebook?

relaxare indianatztztztz. nu. banii nu se duc nici acolo. caci scolile guvernamentale sunt niste orori de unde copilasul iese lobotomizat, gata sa se faca politist la tara, pe un scaun de plastic si sa intepe cu facaletul biciclistii prea grabiti. nu exista scoli vocationale, cand termini nu ai o meserie si stai pe ciuci sa astepti ca statul sa aiba grija de tine. si el are, ca are nevoie de votul tau. dar cand o sa ajungeti 1,5 miliarde de indieni, poate statul nu o sa mai aiba de unde sa va dea la toti si ori o sa dea mai putina pomana, ori o sa o taie de tot. si atunci sa te tii, sa-ti faci adapost antiatomic, caci revolutia va veni si, in drumul ei, sigur va fi mai mult de un roadkill pe zi.

indienii pricopsiti sunt insa precauti. platesc scoala vlastarelor, scot banu gros, mai ceva ca baietii din pipera. 1000 de para e costul mediu dar in banii astia, scolerul primeste de la asistenta medicala in clinica proprie a scolii, cu analize, chirurgie si dinti reparati gratis, pana la piscina, ipad, cursuri de yoga, cricket si .., na ca am aruncat ziarul cu reclama. dupa scoala, copilul va pleca in australia, in state sau in anglia la facultate. tot pe bani grei. ca taticul are in curte un putz in care scufunda galetusa si scoate aur, lingouri cat scaunul si pepite cat o minge de fotbal.

abhishek a dat peste gat vinul. niciunuia dintre barosanii care se fatzaie cu paharul in jurul focului, nu-i trece prin cap sa plece din india. clar, e coruptie, e putregai, capitalism bubos, dar ce s-ar face ei daca nu ar fi asa? cum ar pradui atatia bani?

totul in india se invarte in jurul paradoxului. daca lucrurile s-ar face bine din prima, e ca problema soselelor, indienii vitezomani ar calca pedala democratiei pana la podea si ar face liniutze prin subcontinent, in timpul cursei mierlind-o atat ei cat si vietuitoarele din jur.

nu mai bine atunci, lasi lucrurile sa se prabuseasca, sa se degradeze, sa incetineasca si astfel sa se produca atat de necesara selectie naturala? aia care au bani, isi pun un bump in fatza casei si suspensii bune la masina. aia fara bani..astia pot juca, contra subventiilor de la stat, rolul de bumper viu.

 

khajuraho este vestit pe plan mondial prin..cei 4 unguri din cluj ridica din umeri, ei nu au vrut sa ajunga aici, domnu de la agentia de turism le-a vandut khajuraho, ei vroiau taj mahal si varanasi dar omu de la agentia de turism a zis cum sa nu se opreasca tocmai ei la templele kamasutrei, maestrii mondiali ai pornografiei, nu ar vrea dansii sa invete noi pozitii de zis ioi?

templele din khajuraho sunt considerate una din cele 7 minuni ale indiei, sunt monument unesco si au fost ridicate pe la 900-1000 de catre dinastia chandela, creata de chandravarma, fiul unei printese care a fost luata la ochi si fertilizata de domnul luna, echivalentul luceafarului nostru. chandravarma a omorat la 16 ani primul tigru, cu manutele sale si, dupa a purces sa-si mareasca regatul. cand nu se cafteau, artistii chandela sculptau la temple si ce puteau ei sa sculpteze pe langa scene de batalie cu elefanti, cai si care de lupta?

sex in grupau sculptat sex in grup, sex stand in cap, cu dansa venind in spagat deasupra si doua domnite care o tin pe langa, la randul lor mangaindu-se sau fiind mangaiate de cetateanul care sta in cap si al carui celalalt cap e-n norii pantecului domnitei, avem sex cu cai, atat oral cat si anal, avem trisome-uri si elefanti curiosi care privesc libidinos catre cuplurile angajate in contact fizic.

generalul alexander cunningham, cel care a pus pe harta “descoperirea” templelor despre care tot satul stia ca sunt icisa, in jungla, cunningham deci, victorian destoinic, care credea ca onania duce la orbire si sexul la pierderea memoriei, a fost oripilat de tematica abordata de artistii jain si hindu.

acrobatie pe varf de..dar ce sa insemne figurinele si ce vrea sa zica autorul lor? unii istorici zic ca toata bucata erotica a fost sapata pe pereti ca sa imbune spiritele rele, poftiti niste pornosag, bucurati-va de el si lasati-ne pe noi in pace. altii spun ca este o manifestare a virilitatii, caci nu vedem acuplandu-se zei ci oameni si ca acele pozitii acrobatic-absurde, cu barbatul in cap si dinsa in spagat, in aer, tinuta de alte doua balerine rusoaice, sunt niste cifruri care ascund mantre care, practicate duceau la iluminare. caci, nu-i asa, cand cei doi faceau dragoste, sprijiniti ca bassetii sa se acupleze, ei deveneau unul, spiritul suprem, tantricii sustinand ca sexul este doar o alta forma de rugaciune. amin. a treia categorie spune ca este o forma de educare a baietilor in arta sexului, caci acestia traiau segregati, intr-un soi de manastiri si de unde sa stie saracutii cum si unde sa bage ce?  multe picioare, maini si coloane au fost rupte daca s-a incercat aplicarea stricta a schemelor de lucru prezentate pe peretii din khajuraho.

o cohorta de indieni batrani, molii uscate cu aripi scuturate tarandu-se pe coate pe treptele abrupte, intra de-a busilea in burtile templelor. nu rosesc la vederea altarelor falus, nici cand ating sanii grasi ai dansatoarelor sculptate-n piatra nisipoasa. se roaga la penis-spiritele necorporale ale zeitatilor, nu ranjesc ca occidentalii amuzato-jenati cu ochii-n pasaricile statuare, isi fac treaba si pleaca iar in patru labe, ceata portocalie-rosie-verde tipatoare, sa-si recupereze sandalele lasate la baza piramidei.

desi este incredibil de curat dupa standardele indiene, desi sunt garzi la usa, care se asigura ca nu ai intrat cu tutun de mestecat si nu stuchesti intre tzatze vreo odalisca, desi femei ciucite penseaza peluza, cu toate ca sunt gardieni care te pun sa o arzi in sosete in complex, tot nu poti sa pastrezi curatenia absoluta. mosulanii isi uita apa pe capul lui chandravarma, o plasa cu piscoturi la picioarele lui ganesha, o punga de pufuleti in coltii tigrului, inca un pet parasit la baza templului, ofranda catre domnii angajati in tantricul sex. cum spiritul neincarnat ramas in falusul ma’sii reusesc indienii sa renunte la posesiunile lor mereu in alta parte decat la tomberon, nu reusesc sa inteleg.

fervoare religioasala terasa de vis-a-vis de gradina cu temple, cei 4 unguri rasufla usurati dupa un tur grabit de sex explicit, “astia sunt nebuni la cap” zice cel mai simpatic si apoi, toti 4, se arunca pe un pui shanghai si 37 de beri. exotic. ar fi putut sa aleaga pizza sau paste. in definitiv, khajuraho este nu numai locul templelor kamasutra ci si orasul tuctucurilor piaggio si al celor mai multe pizzeri din india. traiasca cicciolina.

e 5 si 15 dimineata. bezna, 9 grade, soferul gypsyului isi strange falcile in fular si ii da bice. masina zangane, calcand ca proasta prin gropile imense in care daca sari, ajungi direct in islanda, pe partea ailalta a pamantului. copiii familiei lui abhishek tremura pe banchete, sub paturicile inflorate, subtiri ca democratia bucuresteana. aryan declara ca ii este atat de frig incat doreste sa se sinucida. este fiul serifului lui EA Sports din india, are 8 ani si, in afara de frig, uraste sa vorbeasca hindi. bate campii in engleza in bezna rarita ca turul pantalonilor lui bunica-miu, de farurile gypsyurilor care aduc turisti de la poarta, unde au fost sa se inregistreze pentru vizita. gypsyurile sunt niste masinute produse de maruti, special pentru safariurile de tigri. complet descoperite, cu banchetele aranjate in trepte, astfel incat cei din spate sa vada de capetele celor din fatza, ca la meci. cumva vehiculele par total nesigure, daca vrea un tigru sa muste din cornetu cu turisti, nu ar avea nicio problema. o singura data a fost inregistrat un atac, mult spus. de fapt, un tigru urmarea o caprioara, masinile alergau in paralel cu traiectoria vanatorii, gazela a sarit brusc printre gypsyurile din coloana, tigrul a bagat unghi drept, s-a catarat pe capota, soferul s-a predat, mainile sus, urina in nadragi si, in saltul sau dupa caprita, tigrul i-a insfacat cu ghearele, o bucata din brat, piele, carne, lasandu-i totusi oasele intacte, dovada martiriului de a lucra in turism intr-un parc national.

tigresa cu 4 puidin 2012 au fost interzise safariurile cu elefanti, alea care te lasau sa o iei prin jungla si sa te sui pe tigrul atipit in iarba, s-a zis cu pozele de national geographic, roaga-te sa treaca tigru strada, sa nu il apuce lehamitea de atatea tipete si motoare ambalate si sa stea la el in copacel, departe de lumea dezlantuita. tot din 2012, a fost redus numarul de turisti acceptati in parc cu 50%. pe hartie. la poarta, soferul cu fatza de saddam si apucaturi de colonel de securitate, al unui gypsy de designer, care arata ca un bob pe roti, pune in mana portarului niste rupee mototolite si baga in parc 6 mumii, doua decorate cu caciulite de mos craciun, alte doua impodobite cu 8 kile de aur si alte doua, adormite sau moarte a doua oara, pe scaunele din spate. pe scaunul din fatza urca “grase”, ghidul care pare sa aiba ca tehnica de atragere a tigrilor, flendurirea propriilor carni puhave. nu prea vorbeste engleza asa ca ne traduce apu, unchiuletul trimis de familia abhishekului sa aiba grija de cei 3 copii, infrigurati si nelinistiti de expeditia care incepe.

intram in parc pe langa doi melci de tabla-cos de gunoi si grase porneste sa ne ghideze aratandu-ne-pentru ca desigur nu aveam cum sa-l vedem acolo, in mijlocul drumului-un elefant care defecheaza tacticos o punga billa de balega.intram pe teritoriul tigresei cu 4 pui, grase ne arata urmele animalului, clare, pe nisip. comenzile ies scurte, soferu cu maselele in fular accelereaza sarbatic, mi-e atat de frig incat simt ca devin frig si ca daca ating apa din sticla, o sa inghete. ne oprim in dreptul unui copac unde maimutele agitate tipa isteric. “dau alarma ca e tigru in preajma” zice grase. asteptam juma de ora, se strang alte 4 gypsyuri si stam, stam, aryan declara ca isus si vishnu sunt amandoi mituri si nici mos craciun nu exista. unul din copii adoarme si sforaie incet, “tigrul” striga emotionat apu, nerealizand ca e fi-su care maraie in somn. schimbam locatia caci, de data asta “caprioarele spun tigru, tigru, auziti auuu, auuu, asta anunta ca e tigrul in zona”.

un marait grozav din tufe, grase urla sa dam cu spatele, din tufe iese tigroaica, incet, calculat, trece poteca si se pierde in clicurile isterice ale aparatelor, copiii rag scosi din minti. gata, au bifat, acum vor sa vada un leu, de ce ar mai vrea sa vada inca un tigru, de ce ne mai chinuim pe potecute, sa ciulim urechea la maimuta, la caprita?

grase e in delir-mos craciun exista, se asigura ca suntem multumiti ca am vazut tigrul. bineinteles brother, fii sigur.

pameera, alfa tigermainile ghidului din fatza se ridica disperate, degete raschirate, stop-cinci-bate cuba. ne apropiem incet, tragem langa celelalte jeepuri ale caror ocupanti se desfata de minute in sir cu pameera. cel mai mare tigru din intreg bandhavgarh zace pe-o parte, “rare sighting” sopteste suierat-infiorat grase, “very rare sighting”. tigrul zace langa poteca, ochi deschisi, clipind lenes, burta colosala, acum doua zile a omorat o vaca de 200 de kile si hap, a inghitit-o. se invarte pe spate, casca si se intinde ca un parlamentar dupa o sedinta de buget, in timp ce aparetele foto pocnesc si grase isi descarca legaturica plina de povesti despre pameera: l-a omorat acum 3 ani pe tac-su, b2, asa il chema pe tac-su si apoi a devenit el alpha male dar nu o sa mai dureze mult pentru ca deja un alt tigru trage aproape si face incursiuni in teritoriu. la 15 ani se cam termina dominatia unui tigru si alt alpha isi face loc. 3 ani de glorie, atat au tigrii, poate chiar mai putin daca au ghinionul sa intalneasca sateni nevrotici care au pierdut o vaca.

ramanem 15 minute cu ochii-n blana trantita in iarba. putere odihnindu-se. maretie somnolenta. mai sunt doar 65 in toata rezervatia. din care am vazut doi. grase are dreptate, mos craciun exista.

nalin zice ca bautura in india a inceput sa fie un drog social de maxim 20 de ani. indianul obisnuit nu bea, ala de la oras din 2 beri mici e praf, sarind vesel de pe un picior pe altul, cu un ranjet alb intins peste maroniul de vanataie veche de 2 saptamani, dupa ce ai luat o tranta la snowboard. desi toata lumea iti ofera “veli cip, gud cualiti” iarba sau hasis, nu pare ca vreunul din ele sa fie drog recreational pentru poporul subcontinentului.

si atunci, ultima explicatie care-mi ramane pentru atitudinea visator-durere-n-anus-optimista a acestuia, vine din iuteala mancarii. animatia matzelor alearga la cap si transmite creierului: prietene, iote cat de rapizi suntem, cat de iute ardem, cat de tare ne grabim, hai sa ne asezam acum pe ciuci si sa vedem cat de departe am ajuns, eventual sa meditam la ierarhia urgentelor si sa ne descotorosim de simpla lor definitie, caci si-n definitiv, ce dracu e aia o urgenta? krishna iarta-ma, ca uite ce urat am inceput sa vorbesc.

in india, viata insasi este-tautologic, iata, dovada vie a optimismului hazliu nascut din drogarea populatiei cu condimente. avem optimismul feroviar: trenuri care anunta ca o sa ajunga la 12.53, fix si ajung la 19.47. tot fix. optimismul rutier: si ce daca strada are 7 metri latime, si 13 gropi in asfaltul lovit de scarlatina? o sa incapem cu totii, bagati-va nu va temeti, o sa ne trecem, cot la cot, automobil care depaseste camion care depaseste tuc-tuc care depaseste biciclist care depaseste negustoru care impinge carutul cu ceapa care depaseste boul tavalit la marginea drumului. iar pe partea cealalta vine intinsa catre tine, o escadrila cu dispunere identica. nimeni nu franeza si nu trage stanga. toata lumea aluneca lin, claxonand dement, anuntandu-si optimist victoria asupra mortii.

carlos are vreo 6-7 ani. ma ia de mana in timp ce ma uit la iazul din khajuraho si imi povesteste despre familia lui, 4 frati, unul politist la varanasi, altul a murit muscat de cobra si o sora a murit calcata de masina. zambeste inveselit de istorie. plusez cu cunostintele mele moarte: vecinu de la 4 a crapat strivit de un tir, mai stiu niste baieti care si-au rupt capul cu motorul, cutarica are un frate care s-a prapadit de cancer. carlos rade hotarat acum, cu hahaha si hohoho, “we are the same, we are the same” spune el manat de multumirea redescoperirii speciei. stabileste pe chestia asta un mic dejun la el acasa, pentru a doua zi la 8.30. “vin sa te iau de la hotel”, draga carlos, nici vorba, oi fi eu cel mai contipat cetatean din india, dar asta nu inseamna ca vreau sa am urma de colac pe cur, ca cristina, regina r&b-ului in pozele date de pretenu ei pe internet. carlos isi pastreaza optimismul. stie ca voi fi la 8.30 la el, la chapati.badmobil

“schimb valuta”-anunta incantat un indian, cazat confortabil cu bucile pe calcaie, “domnita, schimb valuta”, ii zic: nu multumesc. omul e derutat, “why not?”. chiar asa, de ce nu ai schimba niste valuta, nu simti cumva ca acum ar fi momentul ideal sa schimbi valuta, nu simti aroma valutei transformandu-se in mainile omului pe ciuci, in rupee calde?

scala di varanasi

nu schimb azi, poate maine. “ok, ok, tomorrow. come here morning, i change money”. omul se reinstaleaza in culcusul pufos de optimism, narcotizat de condimentele din mancare, de praful gros care ii tencuieste simturile, de linistea pe care ti-o da siguranta ca vishnu vegheaza, tu n-ai nicio treaba. daca o sfeclesti in viata asta, oricum mai ai vreo 700 de alte vieti in care poti sa-ti iei revansa.

abhishek are o mana de bungalowuri in jungla, in bandhavgarh, rezervatia unde se spune ca dai peste tigrii cam cum dai peste hahalere in usl. in curtea lui abhishek nu exista net si nici telefonia mobila nu a fost poftita inauntru, a intrat cumva pe furis si o gasesti doar la 1,2 metri de sol, sub un copac timid crescut printre buruieni. la usa domeniul abhishekului, masiva, din zabrele, poarta de parnaie, picoteste un mustacios ars ca un chibrit. la bar servesc trei sateni impiedicati, grabiti si binevoitor infricosati, caci, chiar daca stapanul nu este aici, daca nu-si fac binele temele, o sa afle si o sa le arda o bataita la popou. sunt baieti din parati, satul de langa, traiesc in cocioabe, nu au mers la scoala, nu stiu o boaba de engleza si abhishek e zeul care a pogorat din chennai si le-a dat o paine sa manance, angajandu-i la el pe plantatie.

nicaieri in india nu o sa vezi femei chelnerite, barmanite, ospatarite, cameriste. nu se face. femeile stau acasa, puiesc, cresc puii, nu sterg rahatul de strain, il sterg pe cel al sotului si balele copiilor, unu, trei, doisprezece. nici macar studentele nu lucreaza in baruri si restaurate ca sa-si rotunjeaza bugetul. e rusinos. parintii trebuie sa finanteze scoala progeniturilor, nu exista in cultura indiana notiunea de student care baga munca si studii. si atunci cine sa ramana sa faca paturile turistilor si sa le aduca ceaiul masala? barbatii disperati, care nu au gasit o munca barbateasca si acum strang tampoanele americancelor si trag apa dupa scaunul moale al nemtilor.

ambulantuunde e abhishek? omul ashok, liderul servitorilor de la ecoluxresort, zice ca e plecat la safari cu familia sa de 19 persoane. apar la 7, valuri de copii care rag, alergandu-se prin miristea de unde se ridica speriati pasaroi grasi cu ciocuri rosii. un coiot alearga spre bucatarie si slugile o pun de un foc. nimeni nu vorbeste cu ei, nimeni nu le multumeste, se latra ordine scurte, satenii alearga cocosati la bucatarie, aduc sticlele de rom, toarna, spala pahare, strang farfurii, mereu cu fetze de caini batuti, permanent in blockstarturi, gata sa sara atunci cind abshishek ridica degetul mic.

soarta femeii in indiafamillia lui abhishek este de fapt un grup de prieteni, cfo la hsbc, ceo la EA sports, alt serif la cea mai mare companie de asigurari din india, inca un senior viceprez la hsbc, o domnita care poarta bluethootul in ureche chiar si aici, desi nu e retea, obisnuita sa comande peste servitoare si peste bucatareasa. india rupta in doua: taranii papuasi, miscandu-se stangaci in blugii cu care nu sunt obisnuiti, mestecand stramb cuvintele in engleza si casta brahmi, intelectualii, astia de stau in rezervatii de bogatasi, crescuti la scoli americane, vorbind fluent engleza, invatandu-si copiii sa vorbeasca engleza, scarbiti de intunericul mistic al celorlalti 1,1 miliarde de conationali. noroc ca sunt castele sa ii tina deoparta, sa nu ii lase sa isi mixeze sangele lor infectat cu inferioritate, cu hematiile lor scolite la londra.

serios? mai exista caste in india? hahahaha, nu draguta, nici vorba. se spune ca sunt 4 caste: intelectualii, razboinicii, negustorii si muncitorii. in principiu nu e permis sa sari parleazu si sa te imperechezi cu o persoana care nu apartine castei tale. si chiar si in casta ta, exista impartiri pe secte, pe familii, religie, unii sunt cu vishnu, altii sunt cu shiva. dar india acum se schimba, in curand toate aceste garduri electrificate sociale se vor narui.

la urmatoarea furtuna solara, poate. pana atunci, monica si surya stau linistite, fetele lor sunt la adapost, se vor marita cu vreun copilas de bancher sau inginer, vor mosteni servitori care se vor arata multumiti sa castige 5000 de rupee pe luna, in timp ce o cutie de cereale costa 500 si se duce pe soseaua gatului intr-o saptamana. “sa stii ca incep sa invete sa citeasca si sa ceara mariri de salariu. femeia care imi face curat, mi-a cerut sa-i mai pun 1000 de rupee la salariu si chiar si un avans de sarbatori. i-am dat 500 si i-am spus ca e norocoasa”.

e 2014 dar 1789 frantuzesc este la 200 de ani in fatza. poate atunci ashok, in loc sa umple umil paharul cu rom, il va zdrobi de fruntea lui abshisek. dar pentru asta trebuie sa fii din casta razboinicilor si el este doar un amarat de muncitor. de la tara.

exista speranta.

daca se poate in india, tara in care s-a inventat zeroul si coruptia, in care esti atentionat in tren, la aeroport si la metrou sa nu dai spaga, chiar daca ti se cere, in care tigru si delfinu iau ciubuc ca sa-ti taie calea, se poate si la noi.

in decembrie, partidul aam aadmi adica partidul oamenilor de rand a castigat alegerile in delhi. partidul aam aadmi a aparut in urma cu un an, este condus de un sculptor si un actor in piese religioase si acum a facut guvernul in capitala celei mai mari democratii din lume: india. partidul oamenilor de rand are de spus atat: jos coruptia. nu are idee cum se va intampla asta, nu are fierastrau care sa taie craca pe care s-a catarat coruptia, dar oamenii s-au saturat de aceleasi fetze si de imbuibarea sistemului.

land pritchett, un economist american cunoscut, a spus: india is not a failing state is a flailing state. nu este in cadere libera ci in dezintegrare. este un stat incapabil sa implementeze politici in oricare domeniu: securitate, politie, colectarea taxelor, aprovizionarea cu energie si apa. peste tot este absenteism urias, indiferenta, incompetenta si coruptie. observati asemanarile cu romania?

sadhu cool

scandalurile gigantice de coruptie din mass media indiana, au electrocutat uriasa masa de tineri, in jur de 145 de milioane de votanti, care au decis ca asa nu se mai poate. ei ar putea fi fatza schimbarii. dar exact ca in cazul romaniei, tinerii indieni trebuie sa vada ca vopseluta coruptiei este doar stratul de suprafata dat peste tablaria putrezita a societatii si ca exista bube adanci care trebuie tratate inainte.

nu zic eu asta ci ditamai fostul sef al biroului bbc in delhi, mark tully. el vorbeste despre institutii descompuse, mentalitati strambe ale celor care populeaza aceste institutii, “the so-called civil servants who are neither civil, nor servants”. izbitoare asemanare cu un popor de iobagi, legat de glie de boier, de saracie, de comunism, popor care vede in vanzatoarea de la alimentara, mana generoasa a conducatorului iubit care ii da salam si o pereche de picioare de porc in gura. legi avem, implementare si vointa de implementare nu.

si aici trebuie lucrat. dar daca in india se poate, nu vad de ce romanii nu s-ar descurca. dar pentru asta trebuie sa ne rugam sa fii ajuns cutitul la os.
La multi ani 2014! Si nu uitati: jos iliescu