Archive

Monthly Archives: January 2014

paradoxal, rufele scoase de multitudinea de ursuleti spalatori care trebaluiesc pe mariginile gangelui, arata curate, ca si cum grasimea umana si aia de animal, scarna si urina a 3 milioane de oameni si a sute de mii de vite, alte sute de mii de caini, cai, pisici, capre, maimute, veverite, sobalani nu reuseste sa murdareasca fluviul. nandan zice ca puritatea hainitelor intinse pe mal creeaza iluzia curateniei: apa este de 25.000 de ori mai poluata decat limita normala, facand veneratul gange sa fie cel mai toxic riu din lume. cumva insa, miraculos, nivelul de oxigen din apa este peste medie si astfel mai exista pesti pe care copiii ii prind si ii vand vii, inotand in cercuri in pungi, coreenilor veniti cu miile la varanasi care, incantati, dau fuga cu ei inapoi in riu, si ii elibereaza in timp ce baga o rugaciune.

calgonla dashshwamedh ghat, buricul religios al varanasiului, treptele sunt pline de imblanzitori de serpi, barbieri, maseuri, cersetori cu ingrozitoare boli de piele, oameni care vand ghirlande de flori si cei care vand vederi. imblanzitorul face eye contact si, dibaci, deschide capacele a doua oale de sarmale, unde dorm rapuse dupa petrecere, doua cobre puturoase. hasht, o ciupeste pe una de ceafa, cobra se ridica infoiata-”care esti maaa, acusi te mai pui cu mine?”, ma dau un pas inapoi, fermecatoru de serpi rade si zice ca nu patesc nimic si apoi desface o punga de rafie unde este tavalit un sarpe gras si timid pe care ma tot imbie sa il mangai, nu multumesc, nu multumesc. omul observa ca a doua cobra motaie in borcan asa ca ii trage un bobarnac in cap, sarpele se dezmeticeste si se ridica nervos, sasaind, imblanzitoru zice ca are 20 de ani, o fi batrana si obosita, saraca. scot 50 de rupee pentru spectacol si fermecatorul imi multumeste apoi ii boscorodeste pe 3 amarasteni care scosesera telefonul sa filmeze fara sa plateasca drepturi, pai ce e asta frate napster? dati banu daca vreti sa ajungeti smecheri pe youtube.

cobracetateni vin valuri, valuri punandu-si palmele pe fatza, frecandu-si viguros obrajii si urland la iulian: “shave sir? shave?”, nu multumesc, nu multumesc, evita prima linie dar uite ca vin pedestrasii, cu mainile intinse si urarea “namaste” pe buze. namaste-raspunde iulian si intinde mana care ii este instant insfacata si un masaj porneste imediat, “massage sir? good massage”, nu multumesc, nu multumesc, dar cum iti mai iei mana inapoi, asta sa-mi spui tu mie, cum o scoti din inclestarea omului invelit in carpe care, uite, are niste pete roz dubioase pe antebrat si niste buboaie pe fatza.

ciuma nu-i, e mai putina in ultimii ani. holera e mai degraba in perioada musonica, adica in cateva luni. lepra avem o-ho-ho, doriti? ca va facem un pachetel si va trimitem.

rata de gangenandang-ghidul de la groovy tours-un speciment fantastic de inginer-profesor-cercetator-itist-biolog-jurnalist, zice ca au crescut urias numarul bolilor gastrointestinale si ale celor de piele dar bolnavii nu pun botul la sfaturile medicilor care le spun sa stea departe de gange, sa nu mai bea apa din fluviu si sa nu mai faca baie si sunt convinsi ca, sigur au mancat ei ceva stricat, icrele negre sau stridiile erau expirate, n-are a face buba cu gangele, riul e sfant si continua sa faca baitza in apa cea mai poluata de pe terra. cica si doftorii se crucesc ca nu sunt mai multi bolnavi si spun ca ori e placeboul care il fereste pe credincios sa putrezeasca de viu, ori plantele medicinale pe care fluviul le taraste din himalaya care reuseste cumva sa-l mai purifice.

curatenia de iarnanandan spune ca acum gangele e mai curat decat constiinta lu iliescu, de la ploi s-a strans atat de multa apa la baraje, incat au trebuit sa le dea drumul pentru prima oara in multi ani si iaca, nivelul apei e mai crescut, fluviul nu mai e atat de jegos si nici nu sunt tantari. “vezi inelele alea prinse de case?”, capu-mi zboara pe spate, la vreo 4 metri deasupra sunt niste bucle de fier care ies din pubisul unui palat, “pana acolo e apa in timpul musonului, de inele prindem barcile care oricum nu pot sa iasa in larg, ca le ia curentul si, la revedere, le duce la mama dracului”. ce sa ma mai mir, doar e al treilea fluviu din lume si eroul celui mai mare plan din istorie de curatare a unui riu si totodata personajul principal al celui mai mare esec din istorie de curatare a unui riu, caci da, bineinteles ca sute de milioane de parai au fost duse pe apa sambetei, ca pe aia a gangelui nici vorba. o scurta si sinistra poveste o gasiti aici:

“The Ganges suffers from extreme pollution levels, which affect the 400 million people who live close to the river. Sewage from many cities along the river’s course, industrial waste and religious offerings wrapped in non-degradable plastics add large amounts of pollutants to the river as it flows through densely populated areas.The problem is exacerbated by the fact that many poorer people rely on the river on a daily basis for bathing, washing, and cooking.The World Bank estimates that the health costs of water pollution in India equal three percent of India’s GDP. It has also been suggested that eighty percent of all illnesses in India and one-third of deaths can be attributed to water-borne diseases.

Varanasi, a city of one million people that many pilgrims visit to take a “holy dip” in the Ganges, releases around 200 million litres of untreated human sewage into the river each day, leading to large concentrations of faecal coliform bacteria.According to official standards, water safe for bathing should not contain more than 500 faecal coliforms per 100ml, yet upstream of Varanasi’s ghats the river water already contains 120 times as much, 60,000 faecal coliform bacteria per 100 ml.

After the cremation of the deceased at Varanasi’s ghats the bones and ashes are thrown into the Ganges. However, in the past thousands of uncremated bodies were thrown into the Ganges during cholera epidemics, spreading the disease. Even today, holy men, pregnant women, people with leprosy/chicken pox, people who had been bitten by snakes, people who had committed suicide, the poor, and children under 5 are not cremated at the ghats but are floated free to decompose in the waters. In addition, those who can not afford the large amount of wood needed to incinerate the entire body, leave behind a lot of half burned body parts.

After passing through Varanasi, and receiving 32 streams of raw sewage from the city, the concentration of fecal coliforms in the river’s waters rises from 60,000 to 1.5 million,with observed peak values of 100 million per 100 ml. Drinking and bathing in its waters therefore carries a high risk of infection.

Between 1985 and 2000, Rs. 1,000 crore (Rs. 10 billion, around US$ 226 million, or less than 4 cents per person per year[citation needed]) were spent on the Ganga Action Plan, an environmental initiative that was “the largest single attempt to clean up a polluted river anywhere in the world.”The Ganga Action Plan has been described variously as a “failure,”a “major failure”.

According to one study,

The Ganga Action Plan, which was taken on priority and with much enthusiasm, was delayed for two years. The expenditure was almost doubled. But the result was not very appreciable. Much expenditure was done over the political propaganda. The concerning governments and the related agencies were not very prompt to make it a success. The public of the areas was not taken into consideration. The releasing of urban and industrial wastes in the river was not controlled fully. The flowing of dirty water through drains and sewers were not adequately diverted. The continuing customs of burning dead bodies, throwing carcasses, washing of dirty clothes by washermen, and immersion of idols and cattle wallowing were not checked. Very little provision of public latrines was made and the open defecation of lakhs of people continued along the riverside. All these made the Action Plan a failure.

The failure of the Ganga Action Plan, has also been variously attributed to “environmental planning without proper understanding of the human–environment interactions,” Indian “traditions and beliefs”, “corruption and a lack of technical knowledge”and “lack of support from religious authorities.”

In December 2009 the World Bank agreed to loan India US$ 1 billion over the next five years to help save the river.According to 2010 Planning Commission estimates, an investment of almost Rs. 7,000 crore (Rs. 70 billion, approximately US$ 1.5 billion) is needed to clean up the river.

In November 2008, the Ganges, alone among India’s rivers, was declared a “National River”, facilitating the formation of a National Ganga River Basin Authority that would have greater powers to plan, implement and monitor measures aimed at protecting the river.

The incidence of water-borne and enteric diseases – such as gastrointestinal disease, cholera, dysentery, hepatitis A and typhoid – among people who use the river’s waters for bathing, washing dishes and brushing teeth is high, at an estimated 66% per year.

Recent studies by ICMR say, It’s so full of killer pollutants that those living along its banks in Uttar Pradesh, Bihar and Bengal are more prone to cancer than anywhere else in the country.

Conducted by the National Cancer Registry Programme under the Indian Council of Medical Research, the study throws up shocking findings. The river is thick with heavy metals and lethal chemicals that cause cancer, it says. “We know that the incidence of cancer was highest in the country in areas drained by the Ganga. We also know why. Now, we are going deeper into the problem. Hopefully, we’ll be able to present a report to the health ministry in a month or two,” NCRP head A Nandkumar said.”

prostia e mare, dar uite ca doare.

cobor la assi ghat si incep plimbarea pe malul gangelui, punandu-mi armura mentala anti-atarnachis, cersetor, vanzator, imblanzitor, tinker, tailor, soldier, spy. precautii inutile, in afara de cativa barcagii lesinati care incearca sa ma cocleasca la o plimbare pe sfantu’ gange si un smecheras care ma invita sa intru in “my shitty store to buy shitty clothes to wear them in your shitty country. where are you from?”. buna asta, o sa o propun vreunui client cu odorizante de buda, sano, peak, astia.

unirea varianta indianagangele curge puroios si indieni in chiloti traditionali, inodati cu ata-ntre buci, se spala constiincios la subsuori apoi se roaga la shiva-the destroyer, zeitatea nevrotica si adormita care va stinge lumina in lumea asta atunci cand se va trezi si isi va deschide al treilea ochi, d-ala cu laser ca in videoul lui hot chip. sau poate se roaga la ganga, zeita apelor care calatoreste pe o broasca testoasa si face si drege..nu mai stiu ce, sunt 330 de milioane de zeitati, fiecare cu trebsoara ei, cum sa le mai stii pe toate?

pe ziduri sunt reclame la centre de protectie a minorilor. populatia musulmana a explodat, 8-10 copii turnati cat ai clipi, umplu strazile si cersesc, mucu-n vine, ochiul iute, palma intinsa: “mistel, mistel, mani, mani”. hindu sunt putin mai retinuti sau poate prieteni ai onaniei. sau poate prefera homosexualitatea. asta trebuie sa fie, mi-o confirma numaratoarea a doua, trei, ajung fara sa ma chinui sa numar la un total de 14 perechi de barbati de diferite varste care se tin de manuta, romantici nevoie mare, iesiti la plimbarica.

nufarulnandan zice ca 40% din kamasutra sunt practici homosexuale si societatea indiana precolonizarea britanica era foarte toleranta cu minoritatea gay. apoi au venit englezii, anusul strans, constipare mare, ce tot atata va ardeti la dos? asa homosexualitatea a ajuns sa fie criminalizata si victorienii si puritanismul lor impaiat nu au ajutat prea mult. pai si atunci cine sunt domnii astia care se tin de mana si de dupa gat, dragastos? “desigur ei sunt prieteni adevarati, nu d-aia de facebook, hehe”. nandan zice ca adevaratii gay sunt ascunsi, tupilati in casele lor dar nici asta nu-i scapa de comiterea unei infractiuni pen ca, da, legislatia indiana isi baga nasu si la bietul om in iatac: ce faci aici draguta, iti pui supozitoare cu penis fara stirea mea?

practica in societatea indiana e simpla: iti iei nevasta, ii torni un copil, doi si seara iesi si tu cu baietii pe oras si acolo te vezi cu iubi.

publicitate cu cornelnandan spune ca, la presiunile internationale, curtea suprema a decis sa decriminalizeze homosexualitatea dar, anul trecut, la insistentele unei factiuni ultrareligioase a populatiei care s-a aratat oripilata de practicile obsecene ale populatiei gay, curtea suprema a pus iara bariera iubirii anale. si a aruncat pisica la parlament care niciodata nu a luat vreo decizie care sa antagonizeze electoratul si a tras de timp cat a putut, cautand o alta institutie careia sa-i arunce matza moarta-n curte. si au gasit-o: curtea suprema si-a furat leapsa si acum s-a dat pas la toata povestea. poporul ar fi deschis-zice nandan-daca homosexualii atunci cand fac gay pride nu ar face cate-o duma, uite acum, la ultimul mars, unul din participanti si-a aratat cucu la multime, pai de ce sa faci asta? e frumos? daca vor sa nu fie tratati diferit de ce se poarta diferit? eu imi arat mestecaul la trecatori?

nu stiu ce sa-i raspund. nandan draga, daca as avea cuc mi l-as arata pe bani. “si ai primi multi. daca ai fi hermafrodit. ai fi chemata la nasteri, sa ursesti copiii. si la nunti sa binecuvantezi mariajul”. din 2005 pe pasapoartele din india exista litera “e” de la “eunuch” sau al treilea gen si din 1994, hermafroditii au drept de vot. hijra-asta e numele de scena din india-pakistan-bangladesh, erau venerati in vremea mughalilor, avand un rol important la curte, ingrijind haremul atunci cind barbatii erau la razboi si fiind considerati fiinte capabile sa binecuvanteze sau sa blesteme pe cinste atunci cind e nevoie, dar acum “si-au cam luat-o-n cap si cer multi bani la nunti si la botezuri si lumea e cam ofticata pe ei ca sunt obraznici” zice nandan “dar tot ii cheama, ca le e frica de ei si d-aia, de frica, inca ii venereaza”

mosu' o fi hijra?kaushal zice ca nici vorba de respect aici, e drept ca hijra sunt chemati la nunti, dar ca divertisment, ca femeia cu barba si politicianul cinstit, niste freak of nature care sa ofere amuzament. de aceea, multi barbati normali, fara oua prea multe ca adrian nastase al nostru, cu inventaru corect la numarul si tipul de organe sexuale, pretind ca sunt hijra ca sa fie chemati la petreceri si la casatorii si sa fie rasplatiti cu niscaiva firfirei. adevarul este ca india-se presupune-ca are cel mai mare numar de hermafroditi de pe glob. se presupune pentru ca multi sunt ascunsi, traiesc in comunitati inchise, vegheate de guru, exclusi din societate si alungati de familii, problema recenta, venita odata cu anusul strans englezesc de care vorbeam mai sus caci da, tot nasul imperiului e cel care s-a strambat in fatza decadentei prezente a eunucilor la curte.

noroc cu chirurgia. asta in cazul in care mami si taicutu au bani si sunt destupati la cap si nu dau cu tine de pamant. caci acum micii hermafroditi sunt operati si cu asta basta, s-a rezolvat problema celui de-al treilea sex. tac pac. http://uk.reuters.com/article/2008/06/27/us-india-hermaphrodites-idUKSP17560720080627

mare ti-e gradina doamne. dupa homosexuali, ia ganditi-va cum ar fi sa se loveasca patriarhia de problema hermafroditilor. desi, uitandu-ma la ruinele acoperite de gunoi din varanasi, imi imaginez ca suntem la 4000 de ani in fatza indienilor, realitatea e mult mai crunta. suntem in urma lor, cam cu 200 de ani, timp in care am fost inchisi in conserva ultraortodoxiei si murati in aceeasi zeama bigota prin care a trecut anglia victoriana. aia de acum doua sute de ani.

varanasi este disneylandul hindu in care indienii din mumbai sau chennai cu treaba, familie si bun simt nu ajung. doar turistii care au vazut cand erau mici socanta asie si hoiturile jumate arse plutind pe gange, la 43 de centimetrii de copilasii care se joaca in apa, manca-i-ar mama pe ei cu tot cu anticorpii lor, doar turistii, deci, vor sa ajunga aici. stam la hotel surya, pe dinafara coliba unchiului tom, un pic mai capatuit, termopane cu geam oglinda, fatada de 4 metri, cand intri te lasa genunchii, o curte imensa mare, peluza, fantana arteziana si un mos craciun urcat improbabil intr-un ficus, toate in fatza palatul regelui nepalului, unde acum e crasma si locatie de nunti si unde turistii din camerele de 25 de euro coboara la mic dejun.

gange bathin chioscul agentiei de turism a hotelului, traieste pestele luna, umflat-imens in cutiuta lui de sticla, jabba the hutt. “nu, nu e ok cu trenul, e scump si trebuie sa te trezesti la 3 juma dimineata ca sa pleci din goa la mumbai. uite avionul e doar 60 de euro”, bine pretene. batem palma si cat printeaza biletele, citesc a4-urile filozofice de pe perete: asa cum atunci cind iti cresc unghiile, ti le tai si nu renunti la degete, asa si atunci cind cresc neintelegerile, tai egoul si nu renunti la relatii. u-a-u.

al doilea: nu regreta intamplarile din viata ta, oamenii buni iti aduc fericire, cei rai experienta, cei mai rai iti dau o lectie de viata si cei mai buni iti fac cadou amintiri.

bine domnu jabba. inarmata cu cirjele intelepciunii, dau piept cu soferii de tuctucuri din fatza hotelului, dupa o prealabila consultare de pret cu receptionerul. zice: nu mai mult de 150 de rupee. ies si sunt trantita-n cur de pumnul primului pret-300 de rupee. trec mai departe, un al doilea sofer se arunca la 250. sunt darza si tin de 150-ul meu ca de prosopel in dreptul pasaricii, tuctucarii trag de prosopel, il sfasie. apare la tzanc un ofilit cu turban care declara ca accepta cei 150. ajung la bicicleta lui, asta inseamna ca o sa fac 1 ora prin valul de fum, noxe, zbierete si claxoane, imbatranita cu 6 luni. nu, multumesc. omul urla la mine “sit” apoi imi explica isterizat ca “aia din hotel nu au copii, nu stiu ce se intampla pe strada, sunt rai si evelitime lies-lies-lies”.

sfantulet cersetorcedez la 200 oferit de o mustata care imi declara ca o sa vad cat de departe merg si cursa sigur face toti banii. si ne napustim in trafic, slalomand nesiguri printre vaci, tauri, biciclisti, caini care dorm in mijlocul vacarmului, uite si politia, un nenic cu bastonas cu leduri care are verde, rosu si rosu intermitent, sta catarat pe un podium, ca o sperietoare de ciori ratacita, tragand pe nas toata negura vremurilor. chiar asa, duc batista la nas si scot din nari carbuni, as putea sa o pun de un grataras, aici acum. nu exista sens si contrasens si claxonul este cel mai important instrument din vehicul. soferul meu o ia razna, se invarte pe dupa niste calesti din aluminiu trase de cai albinosi, cu ochi rosii si gene albe, ce faci vericule? “nu am actele in ordine si trebuie sa ocolesc ca sa nu ma opreasca politia”. hahahahahahahaha, cum sa te opreasca, ce puteri are amaratul ala pedepsit sa stea pe cutiuta cu dinamita din intersectie? nu vezi ca nu are curaj nici sa se dea jos sa faca pipi?

uita-te sub capacclaxoanele continue anunta cataracta automobilistica din fatza. masinile stau pe 5 randuri, tuctucurile plombeaza orice iesire, au ocupat doua benzi de pe asa zisul contrasens si acum un politist cu o bata ii loveste peste coviltire pe tuctucarii care incearca sa se scurga in fluxul circulatiei printr-o scurgere minuscula, de 2 metri, imbulzindu-se motoristi, biciclisti, ca romanu la blackfriday. dupa 5 minute de claxoane, ne miscam, decid ca tocmai am trecut prin cea mai sinistra intersectie din univers si ca vietnamul-pe primul loc pana acum pentru traficul nabadaios-tocmai a fost detronat. cladiri fabuloase odata se descompun ca alcoolicii descarnati, in una la parter este mcdonald si in alta burger king, la amandoua vine completarea “family restaurant”. nu stiu daca e ciordeala pe fatza sau e sistemul indian de francizare care permite intrarea unui brand international, fie ca e starbucks sau vodafone sau, zilele astea, tesco, numai daca se infratesc cu un partener local. de obicei e tata-o imensitate de corporatie cu un deget bagat in fiecare gaurica a economiei indiei, de la industrie aviatica, la imobiliare si telefonie mobila.

avem asa: argintarie, anticariat, librarie, magazine de muzica, saloane de masaj, tesaturi 1, 2, 2063 de magazine, toate cu tatamiuri pe jos pe care stau latiti, in coate proprietarii, hasis, cocaina, marijuana, ecsatsy, ketamina, opium, sei de biciclete, sei de motociclete, piese de schimb, magazine imense cu anabolizante si steroizi pentru bodybuilderi, arnold scwartzeneger pe toate gardurile. coreeni si japonezi ametiti si fete cu burka trasa pe nas bagand sms-uri la smartphoneurile indiene, cate 4-5 femeiusti intr-o ricsa la care pedaleaza cate un mos scheletic, atm-uri pazite de soldati cu kalashnikoave si flinte din primul razboi mondial si intersectii purulente in care traficul continua sa se invarta miraculos.

stai caprasi peste toate noxele, un miros acrutz de urina si de plante fermentate in urina, cersetori cu figuri pitoresti si boluri argintii care stau pe ciuci linga rahatei de caine sau de om si balegi imense ca o pizza de la gerry’s si cer bani daca te vad doar ca ridici aparatul sa ii pozezi. butaforia sfinteniei, veniti si la nunti, botezuri, inmormantari? inmormantari da. uite acote doua cadavre intr-o panza aurie, stand la inmuiatul final, inainte de a fi puse pe rug, vegheate de familie si de o capra in plovar care a intrat in gange si a prins cu varful buzelor o ghirlanda de flori portocalii ramasa de la alt hoit. copiii fac baie la 1 metru de mortaciuni, intr-un gange maroniu in care ti-e frica sa bagi degetul caci vei scoate doua. si cu toate astea, impotriva a toate, rahatului, pisatului, cersetorilor leprosi, zgomotului si negrului din gura, a tusei care te ineaca si a scarbei care iti rascoala bila, varanasi are o dezinvoltura cuceritoare. maine nu conteaza, maine a fost decis demult, inainte sa te nasti. ce rost are sa te zbati. realizarea ca esti prizonierul propriului destin te duce la eliberare. ma duc repede sa scriu asta pe un a4 si sa o lipesc pe peretele lui jabba the hutt.

sunt singurul om constipat din india. nimic nu-mi zapaceste stomacul. inghit curryuri veninoase, bag in mine chutneyuri satanice, sunt personajul ala din desene animate care inghite grenada, aia bubuie si printre buzele carbonizate imi iese un fuior de fum. la fund e tacere, sunt trase obloanele. in ziua a treia am avut o firava diaree dar mi-am revenit spectaculos, fara medicamente. de revelion s-a schimbat povestea. sindromul colonului iritat. a asteptat si el saracu sa-mi vina mintea la cap si, vazand ca bag ca o cretina chillyuri fara sa ma opresc, colonul s-a enervat. de data asta 3 zile matzele m-au alergat prin toalete, pe dupa palmieri, unde-i servetelul umed, am ajuns sa strang in rucsac jde rulouri de hartie igienica pen ca niciodata nu esti indeajuns de pregatit. nici de data asta nu a venit celebra toxinfectie mult asteptata si pronosticata de preteni pe acasa. mai bine, toaletele din india bat toaletele din albania, singura tara care a reusit-e drept, in ’99, sa imi aminteasca de budele din gara de nord de pe vremea lu nea nicu, alea care ar fi batut cu succes wc-ul din trainspotting unde ii cad lu renton supozitoarele din cur.

gatit stradalde departe cea mai apriga toaleta din india este cea din rezervatia de tigrii bandhavgarh. o cortina de bambus protejeaza faiantele ridicate in mijlocul junglei, manjite cu rahat de sus pana jos, infundate cu munti cacanii ofiliti. nu inteleg cum nu vine coiotul sa serveasca o portie sau pasarelele, serpii si maimutele. poate pentru ca e vechi si asteapta unul proaspat. sau poate pentru ca le este scarba si bietelor animalute.

a doua buda este zidul unei universitati din jaipur: zeci de rahati, mine antipersonal, sunt imprastiati in plombele pe care le face strada, fecale uscate, mari si mici, dupa posibilitati. nu exista hartie igienica langa, ceva care sa arate intentia de a sterge fundul. indienii isi depun icrele si pleaca linistiti mai departe.

universitate de rahata treia buda este intreg orasul varanasi. niste tineri joaca septica pe ciuci, langa o paleasca mare de balega trantita de o vaca sfanta. un sobolan sta in pragul unui magazin care vinde tesaturi. un turist rus se opreste incantat si ii infige un bocanc sub barbie, prietena sa tip elefant tzipa isteric si se ascunde in spatele rusului. sobolanul se ridica pe picioarele din spate si ranjeste sfidator, impingand piciorul cu manutele murdarele cu care a facut atata treaba pana acum. rusul e descumpanit. vanzatoarea rade. sobolanul ramane in pragul magazinului chitaind nervos.

curatenie de varanasieu raman constipata. stomacul imi mai da cate un branci si fierea e nervoasa cand trece mortul catre rugul de pe gange. dar atat. credeti ca am vreo sansa sa-mi fructific puterile la romanii au talent?

natiunii indiene i-o scapa gunoiu printre degete, insa sigur stie sa jongleze cu vorbele, creand cele mai felurite jocuri de cuvinte, tapate si rimelate, puse la patru ace mai ceva ca madam udrea la o vizita de lucru in localitatile sinistrate. in zborul indiGo, cea mai smechera companie aeriana low cost, revista cu articole de vanzare abunda de titluri tip: “nut case”-adica exact ce credeti, cutiuta cu alune, “recap”-adica sepci cu logoul indiGo, “for the record”-rubrica unde compania se lauda cu un record mondial-cea mai mare comanda din lume de airbusuri, “good flight sleep”-masca de ochi si dopuri de urechi. si tot asa si tot asa. magazinul de dulciuri se cheama “for god’s cakes” si, 50 de metri mai incolo, avem pravalia “masculine”, imediat langa fiind anuntati ca aici gasesti haine pentru women, kids si men. 3 kilometri mai incolo, o firma anunta ca iti trimite ramasitele lumesti sau cenusa, oriunde in 24 de ore, intern sau international, 24 de ore din 24, 365 de zile pe an si 366 cand e vreun bisect. lobsterul este scris lobuster, lobester, loboster, lobbester, iesind din apa atat de poluata a marii arabiei, ma gandesc ca nu-i o greseala gramaticala ci numele a suferit o mutatie la fel ca animalul.

denumiri placutehazul e peste tot: politia din mumbai anunta pe tablite electronice care impanzesc orasul ca “better safe than sorry. road safety week from 3-17 january”, nici vorba sa le numere si sa vada ca-s doua. deschizi ziarul si continua debandada: sotia primeste de la fostul sot 20.000 de rupee pe luna, despagubiri pentru ca paratul a obligat-o sa se uite la porno. avem divertisment cu rusi care si-au taiat, la un pariu la spritz, cum altfel, cate o ureche. van goghian. si stirea ca imamii din bihar care nu se mai roaga la inmormantarea musulmanilor care au bagat spritz in timpul scurtei lor treceri pe pamant, basca nu mai binecuvanteaza casatoriile in care familiilor mireselor li se cere zestre.

scaun la capverificand pe wiki care-i mersu cu indiGo, macar sa stiu daca e o zdreanta de companie pilotata de vrajitoare pe maturi sau o institutie demna si de incredere, gasesc la “accidente” unul singur, fara morti, doar cu grozave sperieturi. vinovatul-o duduie care nu a reusit sa-si ia certificatul de pilot dar tot s-a infiltrat in companie si a pus pe burta un airbus, taman aici, in mumbai, depasind pista. dupa care nimeni nu a controlat-o si a bagat si zborul de intors. un soi de chatch me if you can.

peste toata zeama amuzanta, trebuie si niste drama: o servitoare de 11 ani a fost torturata luni de zile de stapanii, dinsul si cu dinsa bagandu-i in pasare chilli si taindu-i corpul in sute de locuri. apoi povestea fetitei de 9 ani care s-a intalnit cu bolovanul pe care tatal ei i l-a trantit in fatza, mutiland-o, taicutul fiind nervos ca progenitura nu vrea sa renunte la scoala. si, ultima grozavie, o adolescenta care a calcat intr-o groapa in peron, a cazut pe linie si trenul de navetisti i-a taiat amandoua mainile. adio namaste pe viata.

disneyland“how are you sir?” ma intreaba taximetristul, “hei sir, nice sari for you sir”-susura vanzatorii din bazarul de bumbac, “sir, some more water?” zambeste serviabil chelnerul. femeile sunt la fel de sir ca barbatii, or avea ele sani de acoperit, par lung si  inele pe degetele de la picioare, dar sunt egale cu barbatii, macar in adresare.

suntem in plin sezon al nuntilor indiene, perioada care influenteaza mondial pretul aurului, 2000 de rosii montane si nu sting setea de aur a micutilor indieni care trebuie sa-si jure iubire avand pe cap o plasa de aur, in frunte o bijuterie de aur, in nas inel de aur, eventual legat cu un lantisor de cerceii grei din ureche, colier de aur, bratari de brat, bratari de antebrat si de incheietura, inele de aur, nu verighete, inele multe si grase, aur in buric, aur in centura care strange mijlocul miresei, aur in bratarile zornaitoare de la glezne si, adevaratele verighete indiene, inelele de pe degetele de la picioare, pe care ti le pune soacra si pe care trebuie sa le porti mereu, in pantoful de sport sau in prada, de esti de la curul vacii sau starleta la bollywood. amita stramba din nas, ea si le-a dat jos pe ale ei, a renuntat si la bratari desi, daca ar vedea-o maica-sa ar trebui sa intervina repede cu o canuta cu apa, caci lipsa bratarii de pe mana stanga semnalizeaza faptul ca esti vaduva, adica o femeie care i-a adus ghinion sotului care a crapat inaintea ta. daca esti in sud sau in bengal, pentru vina de a supravietui sotului, esti alungata din sat si invesmantata in rosu, sa te vada lumea de la o posta ca esti o cremenala. daca nu duci presiunea sociala, poti sa te refugiezi la un ashram de vaduve. nandan spune ca nu-s multe si oricum s-au umplute cu amarate din bengal, 98% din ele regretand amarnic ca nu s-au facut servitoare si s-au izolat de lume, alelalte 2% fiind multumite sa ispaseasca crima comisa.

pereche fericitain loc de ashram, acum 200 de ani, vaduvele erau scoase la produs, mai precis erau transformate in tarfe. noroc cu englezii care au abolit practica. pe asta si pe cea care cerea ca nevestica sa arda pe rug cu decedatu, sa alerge impreuna, de mana, pe pistele de biciclete ale nirvanei.

inainte-acum 20 de ani si la orase, la sate si in prezent-trebuie sa semnalizezi ca esti maritata. ai un far rosu-n frunte care anunta barbatusul ca esti data, se cheama bindi. pe linga punctul rosu, de multe ori femeile au trasata o dunga rosie pe cararea care desparte echitabil parul, si pe stanga si pe dreapta, iaca-iaca asa, luate impreuna, dunga si punctul, formand o exclamatie violenta care zice: uite mama, sunt nevasta. in alte zone, pe langa bindi, arati ca esti maritata vopsindu-ti talpile si palmele cu henna.

sariul e si el facut nemteste, trebuie sa aiba o lungime intre 5 metri jumate si 6 metri, nu mai mult, nu mai putin, e foarte incomod si greu de purtat dar nu scapi de el si te duci in blugi la popa, de fapt nu-i vreun popa prin preajma. e doar brahmanul, un cetatean care prin nastere, este destinat vietii spirituale, sacrificiului financiar, oferind in temple si pe langa invataturi si sfaturi nefericitilor din alte caste mai putin educate. dar si asta cu brahmanul fuse si se duse, un vestigiu al vechii indii. e drept ca la tara-adica 80% din india, televizorul si scuterul nu au schimbat mare lucru, dar in megapolisuri, lumea nu mai tine cont de caste si uite asa ai brahman un domn din casta razboinicilor si un negutator din casta servitorilor. insa, in continuare, e indicat sa iti mariti copiii in aceeasi casta, sa nu incerci sa sari parleazul si sa te insotesti cu un brahman cand tu esti un negustor. mai exista deci casatorii aranjate?

la muncaohohoho, pai si normal-sustine nandan. 70% din mariaje sunt discutate la un masala tea intre parintii victimelor, parerea lor nu prea conteaza insa horoscopul are ultimul cuvant. daca astrele vedice spun ca nu e cu noroc, ca destinele mirelui din balanta si al miresei din rac nu se impletesc elegant, s-a zis cu nunta si se fac din nou cartile.

in jurul focului din rezervatia de tigri sunt 5 femei maritate, toate in jur de 40 de ani, toate cu copii de 8-12 ani, una singura cu o casatorie aranjata. kalush e multumita, spune ca ii merge bine si isi aminteste de bunica-sa care-pe vremea aia-nu avea voie nici sa ia numele sotului, adica dupa maritis din ionescu sa ajunga popescu, nici sa il rosteasca asa ca atunci cind satenii o intrebau-a cui esti dumneata? (caci femeile erau ca vacile, ale omului), atunci bunica arata tatuajul de pe mana unde scria a cui nevasta este. o varianta mai actuala exista in continuare in india, de data asta, ca sa nu-ti scrii numele consortului pe piele, ca stanta de la auschwitz, poti sa il gravezi pe verigheta.

amita nu e convinsa, lucrurile s-au schimbat. acum, la televizor, exista my big indian fat wedding, unde vezi cum isi pun pirostriile multimilionarii indiei, jeturi care duc sute de persoane in insule exotice, mariah carrey sau jennifer lopez cantand la urechea nasului mare, o luna de zile de petreceri si sariuri ultra-giga-scumpe, facute de designeri renumiti de sariuri, cu fir de aur si pietre pretioase, “ca vorba aia, suntem al doilea producator mondial de diamante”. dar astea sunt exceptii, adica de ordinul miilor de cupluri dar totusi exceptii pentru o tara de 1,2 miliarde de cetateni. kalush zice ca nici macar ea, cu nunta ei aranjata de parinti, nu a putut sa tina cont de zecile de ceremonii care se intind pe o luna, uneori mai mult. “trebuia sa gatesc pentru cateva zeci de persoane din familia sotului, peste si legume pe care mi le dadea mama. dar lucrez la banca, nu am timp de povestea asta. asa ca am angajat o firma de catering, au gatit ei tot din proviziile pe care le-am furnizat si eu am servit doar masa. dar si aia a fost o corvoada, cu aproape o suta de oameni de hranit”.

nu-i de mirare ca, in continuare, in india femeile mor inaintea sotiorilor, muncite, ciufulite, obosite si speriate. dar mor fericite, cu bratari de aur la maini si inele pe degetele de la picioare, topindu-se in valvataia rugului, vegheate de barbatul care mai arunca un lemn pe foc: tztztztztz, chiar si in moarte ma costi o gramada de bani femeie. mai bine imi luam o capra.

toata lumea sta cu fundul la taj mahal, zambind prosteste aparatului de fotografiat. nu se pierde nicio clipa, din secunda in care ai trecut de poarta, de est, de vest, de sud, oricare din ele, si cetzos-incert  se decupeaza, alb deschis pe alb murdar, uriasul mausoleu, simti cum magnetismul pamantului se schimba si cum esti intors la 180 de grade, cu dosu la a 7-a minune a lumii pentru un selfie taman bun de catarat pe facebook. tineri si batrani, ranjesc incantati in timp ce trag aerul de motz, in poza aratand cum au apucat de ciucurel ce-a mai inalta cupola a tajului. pe treptele care coboara in gradina se inghesuie juma de indie, ele dichisite in sariuri, ei superiori in hainite europene, sugari mai machiati ca bianca dragusanu, aruncand priviri intunecate din ochii rimelati. de ce ii dati cu negru la ochi? sa nu se deoache? nici vorba, creionul dermatograf te face sa vezi mai bine, trebuie sa pui vartos, sa vopsesti micutul ca pe un urs panda si el nu va purta ochelari niciodata.

trei valuri succesive de pustani cu aparate de fotografiat stravechi, te intreaba daca nu vrei sa faci fotografii. nu, nu si nu.in fantanile arteziene plutesc deja peturi goale si peluza e plina de ciupici zburataciti, aia de ii primesti in pretul biletului scump, de 750 de rupee, cei pe care-te roaga toate tablitele-sa ii arunci numai la cosul de gunoi.

taj inconjuratsunt doua tipuri de intrari-cea rapida, pentru cei care au dat 750 de rupee si cea pentru localnici care au dat 70 de rupee. te descalti la piciorul monumentului si descult sau in sosete te apropi de domnul de la circulatie care fluiera de-si scuipa bojocii, pieptanand multimea de vizitatori. avand bilet scump, am intaietate, eu si alti 50 de straini, urcam treptele lustruite si ajungem pe platforma de unde, un alt gardian, tot cu fluier, ne mana spre intrarea in cladire. ne pupam-noi astia, veneticii, cu o coada groasa de localnici, care tocmai trec pragul, imbulzindu-se, urland, rapaind blitzuri in seminintunericul dantelat al mausoleului. incepe vizita.

suntem invartiti in centrifuga unei uriase masini de spalat. lumea alearga, pe cuvant, alearga, in jurul mormintelor celor doi-sultanul shah jahan si iubita sa sotie mumtaz mahal. se fac poze, blitzuri scot peretii din intuneric, curajosi se catara pe barile care te tin la distanta de gardul dantelat, in spatele caruia, sunt cele doua morminte, tzipa incantati, un tata cu sugarul in brate se napusteste in pogoul universal si apoi e tarat de curent pe usa. watch your feet, watch your feet-striga o englezoaica impinsa de puhoi cu gleznele in pragurile inalte de marmura, cupolele tajului alearga pe deasupra noastra, nu exista mal pe care sa te refugiezi in asteptarea trecerii urgiei. multimea te scuipa afara, ud de sudoare si stors, ca o soseta dupa un ciclu rapid de spalare.

bulucealacoada de la “low value” incinge de doua ori tajul, o data la baza platformei, o data la piciorul cladirii, oamenii asteapta desculti si rabdatori, isi fac poze, se imping, urla.

epitomul arhitecturii mughale este o butaforie de buftea pentru ei. ar da dovada de mai mult respect daca in spate ar fi mickey si donald, tzopaind pe ritm de rockanroll. nu exista nimic sacru si frumos, doar bifatul: am fost, am pozat, uite dovada.

un mos se desprinde din coada si vine hotarat catre mine. din engleza stalcita cresc stramb intrebarile: de unde sunt si cat a costat biletul de avion. ii spun ca in jur de 73.000 de rupee, calculeaza incruntat, da din cap apreciativ si apoi se arata interesat de cat de mult apreciez indian culture. foarte mult prietene, enorm-mint senina facand un om fericit. se indeparteaza incantat, revenind in coada unde il asteapta 2 femei cu talpile vopsite rosii, cu henna.

coada la tajinapoi in gradini: un ghid explica pretios povestea de dragoste dintre shah jahan si mumtaz care a expirat in timpul nasterii celui de-al 14-lea copil din lipsa facilitatilor medicale, pentru ca da, nu o sa va vina sa credeti dar la mijlocul secolului XVII nu existau maternitati. a nascut o fata-spune cu obida ghidul. dupa ce ca e complet aiurea sa faci fete, mai te si omoara la nastere. un alt ghid anunta proiectul taj mahalului negru, pe care sultanul se pregatea sa il ridice acote de taj mahalul alb. canci. de la wiki la orice carte decenta despre taj, toate spun ca acesta este un mit, ca si cel ca shah jahan i-a mierlit pe arhitecti si muncitori ca sa fie sigur ca nimeni, niciodata, nu o sa poata sa ridice o constructie la fel de fabuloasa ca tajul. un alt ghid lanseaza teoria sindicatelor razboinicilor care nu se bat in weekend. aparent sultanul isi lua mereu sotia preaiubita cu el, nu si de data asta, ca era mult prea bortoasa, insa, se batea in cursul saptamanii cu dusmanul apoi sambata si duminica venea acasa, sa o vada. chiar si asa, mumtaz nu a murit in weekend, cand era sotul de fatza, ci poate ca intr-o marti-miercuri, fara ca el sa fie la capataiul ei.

ma simt fix ca in slumdog millionaire. poate ca sunt extra intr-un film prost. care o fi camera sa fac cu mana, poate ma vede mama?

la taj mahal nu ai voie sa intri cu computeru. nici cu tableta. nici cu kindleul. nici cu mancare, guma, tutun. esti pipait de 3 ori, femeile de 3 randuri de gardieni-femei, barbatii de 3 randuri de gardieni-barbati, detectoru de metale se plimba peste tine, esti rasticnit in poarta de metal care tiuie, o fi de la masele, o fi de la fierul din organism, o fi de la tija din mana, ca mi-am rupt-o la schi acum 3 ani? o moasa isi sufleca mainile si extrage din rucsac computerul, sarcina ascunsa ma arunca in strada: marsh inapoi, du-l undeva si depune-l, noi nu avem cum sa-l tinem aici. noi astia cu securitatea. nu au lockere ei, insa toate magazinele de maruntisuri din jur au, de fapt nu traiesc din vanzarea de sariuri si plastice chinezesti ci din inchiriatul de lockere pentru turistul care nu a avut cap sa-si lase electronicele la hotel sau nu a avut hotel din start. ies cu privirea ratacita, gramada de rugby se formeaza instant: lasa bagajul la mine, ba la mine. despic multimea si ma duc intins la un hotel de 0,04 stele aflat la 20 de metri distanta. in curte, supraveghiind niste pete proaspete de asfalt, proprietarii isi sug dintii si stau, desigur pe ciuci, pe o bordurica. nu pot sa primeasca niciun computer, intoarce-te fetito pana la casa de bilete, aia de la un kilometru juma distanta. ies val-vartej si pun ochii pe un magazin de unde pot sa-mi cumpar placi de marmura, pentru mormantel, asta daca ma face cineva ghem, caci marmura e taiata rotund, capac de canal. proprietarul da din cap ca o cobra cand imi aude doleanta: sigur, el imi tine rucsacul, chiar si fara bani, de fapt platesc doar daca doresc. la panda, dupa 4 placi stropite cu piatra colorata, doi ajutori imi ling dosul cu privirea. ceva pare putred.

pereche tajbobby-se prezinta patronul magazinului, zice ca “no problem” dar trebuie sa facem un inventar: computer, ipad, kindle, banana, 2 portocale si cablurile de la electronice-out. toate raman la el, ca nu o sa putem intra. pai hai sa scriem pe hartie-zice iulian. bobby da din colt in colt, ca el e om respectabil, il stie toata agra, de ce sa scriem pe hartie? atunci hai sa plecam-ma trage iulian de mana. bobby isi aduna respectabilitatea de prin varful degetelor de la picioare si spune: fac parte din comisia electorala a agrei si, in plus am si lockere, va dau cheie si nu o sa fie nicio problema. cei doi gusteri tasnesc de dupa placi si insfaca bunurile, iulian alearga cu ei la lockere in timp ce bobby ma urecheaza pentru ca am facut pacatul generalizarii: asa cum ai 5 degete la o mana si fiecare e diferit, asa nu sunt 5 oameni identici, de ce esti paranoica? voi ati venit la mine nu am alergat eu la v.. iulian rupe usa, cu computerul in brate si trena de agarici dupa el. plecam val vartej, urmariti de privirea trista a lui bobby. ce s-a intamplat? in spate existau 2 lockere, unul cu incuietoare, altul fara, unul din baietasi a bagat bagajul in lockerul fara incuietoare iar celalalt, intr-un numar de prestidigitatie satiric, a incuiat celalalt locker-gol apoi a incercat hotarat usa. hahahahahaahahahhahahhahaha. deci asa. sa mergem la casa de bilete unde sunt lockerele oficiale.

tineri vizitatoriun chibrit ars tragand o ricsa puturoasa ne comunica norocul de a fi primii lui clienti, pret special: 100 de rupee, ne aruncam grabiti sub coviltirul zdrentuit, chibritul da la pedale gafaind pe delusor, se plange de munca grea, viata aspra de biciclist. jelaniile lui ma obosesc mai tare decat il rupe pe el pedalatul la deal. la lockere, mustata primeste demna computerele si apoi cere gratios spaga, ca sa isi concentreze al treilea ochi mai dihai pe seifutul nostru, ia prietene 20 de rupee si fii pe faza. fac pipi-la intrare un domnisor supravegheat de o comisie de rude care trebuie sa invete cum se face bani din ciupeala clientului, pune stop si zice: “you pay”, intreb de ce, stiu ca e gratis intrarea la toaleta. omul da inapoi: “you pay as you like it”. i don’t like it. smulg hartia si intru demna la baie. aici se termina victoriile in lupta cu sistemul.

cu spatele la tajun bilet pentru un indian e 70 de rupee, pentru un strain 750. in pret ar trebui sa intre o sticla de apa si o pereche de papuci de plastic, d-aia de laborator de fizica, sa ii tragi peste sosetele cand calci pe marmura palatului. nu-ti spune nimeni asta, trebuie sa fii citit inainte sau sa ai un ghid cu tine. chiar asa, de ce nu ai niciun ghid cu tine ca sunt mai desi ca farmaciile pe stefan cel mare, toti ciungii-surzii-orbii sunt ghizi la taj mahal. ne intoarcem la poarta, din nou cele trei randuri de filtre, pipaieli, bipaieli, diving in rucsac. ho-paaaaaa. duduia care imi mermeleste bagajul scoate de urechi un pachet de guma si un biscuite ramas de 200 de ani intr-un buzunar. astea raman aici imi comunica. apoi isi da ochii peste cap: carti, aveti carti, nu poti sa intri la taj decat cu ghiduri de calatorie despre taj. sa mori tu? terorismul intelectual. ce as putea sa fac cu volumasele mele? uite, mi-am adus cu mine siddhartha a lui hesse, e despre india. si mai am india secreta unde domnu paul scrie despre yoghinii din anii 30, pentru numele lui dumnezeu, terminati cu tigania asta. urlu. femeia imi face semn sa trec. teorie: sistemul de paza este pe tamja cu comerciantii locali. iti opresc diverse lucruri, ca sa te faca sa le lasi la lockerele astora si, astfel, toata lumea face un ban.

am intrat. maine va zic ce am gasit inauntru.

grupul de pensionari francezi se buluceste la usa vagonului cu jumatate de ora inainte sa oprim in agra, manati de ghidul care a pierdut notiunea timpului in ceata care inconjoara caile ferate si ceasul de la mana impiegatului. agitatia e sparta de ragaitul unui calator care boncaluieste singur, pe bancheta, in cautarea unei femele care sa ii devina partenera. garnitura franeaza, sarim in borcanul cu viermi frematanzi care este gara si suntem purtati de turma de turisti straini, toti speriati, toti cautand cu privirea ceva, un sprijin, un stalp, sa aruncam privirea ca pe-un lasou si sa ne agatam de el si sa lasam sa treaca mareea umana. nu ai de ce sa te prinzi. suvoiul de turisti e strans intre malurile taximetristilor, e bine indiguit, nu ai cum sa scapi, ne varsam cu totii afara in poala soferilor care ne preiau cu bataie, ca la cricket. 150 de rupee pana la taj mahal-anunta un sofer la a 6 a tinerete aratand un carnet pe care scrie cu litere de tipar mercurialul preturilor pana si de la taj si restul de atractii din agra. e insotit de un batran demn, cu turban si barba alba. e unchiul, care arata a nonagenar dar, ca intr-un banc de-al lui taica-miu, are doar 63 de ani, 40 din ei petrecuti facand pe ghidul si soferul pentru turistii care viziteaza taj mahalul. dovada ca turistii i-au mancat zilele dar el nu e suparat pe ei, uite acum vrea sa ne ajute, sa ne tina el rucsacul in portbagaj si sa facem impreuna un tur de 8 ore, doar 850 de rupee, “veli gud prais”.

camila&lion kingvisez un masaj la oberoi, al mai burghezo-mosier hotel din agra, diseara am alt tren, n-am chef sa stau toata ziua cu curu-n masina unchiuletului, ii spun ca nu multumesc, ca nu pot sa las bagajul, spune ca e batran si nu are ce sa fure din rucsacul meu, ca nu avem aceasi marime si nici aceleasi gusturi la haine, ii spun ca vreau la oberoi. si abia atunci, dupa ce isi da ochii peste cap, dubleaza pretul taxiului, ii spun ca nu ii dau banii astia, ca nu asa ne-am inteles, am convenit sa ne lase la poarta estica, el incearca sa ne convinga sa nu aruncam banii aiurea la oberoi, ne duce el la un hotel pentru cateva ore, veli cip si asta. ma tin tare ca piatra si tot ca o piatra sunt aruncata din masina taman la poarta de vest, nu aia la care vroiam sa ajung, ci poarta unde te asteapta un alt grup de piranhia dotati cu trasuri trase de cai sau de camile, biciclete, masinute electrice, ricse. poate vrem sa schimbam valuta, poate vrem cazare ieftina dar curata si de renume mondial? nu, nu si iar nu. caut lockerele sa las rucsacul, le gasesc si fac stanga imprejur in fatza peretelui de usite amarate pe care cu un scuipat le trantesti la pamant.

oberoi, buricul pamantuluipe langa mine trece o camila tunata, tunsa ca un rapper, tragand o caruta cu perdelute cu lion king. in tufe se caftesc pe niste mere un grup de maimute cu curul rosu iar in intersectie un motociclist batran a intrat in viteza intr-o ricsa trasa de un biciclist si acum multimea scandalizata ii da bobarnace si ii planteaza sudalmi in pamantul afanat al karmei lui triste. soldatii de la bariere, nenumaratele bariere care hasureaza obrazul orasului, stau pe ciuci, fetze de valutisti, asteptand un client sa il tzapuiasca. orasul te impresoara jegos, purulent, duhnitor. uite si toaleta oraseneasca: trei pereti faiantati, cu dalele pline de rahat si urina curgand prin jgheaburi in paraul de jos, mai radioactiv ca fukushima.

hotel de -5 stele, pozandimi aduc aminte ce spunea abhishek: agra e orasul pe care you’ll love to hate it. si nimic nu se va schimba. pentru ca politicienii din guvernul regional sunt pe tamja cu cei din conducerea locala, pentru ca fiecare veriga, de la omul cu camila, la cel cu ricsa, la proprietarul de hotel sau de magazin ridicat in buza taj mahalului, toti sunt legati intr-un urias lantz al spagii care nu poate fi rupt, pentru ca atunci, ajungem la haos. iar indienii, ca si romanii sub guvernul nastase si sub guvernul ponta, sunt iubitori de liniste. furati domnilor, furati cat puteti, dar faceti-o elegant. pe tacute.

ps. maine vine partea a doua din epopea agra-taj. tineti aproape, hehe

gara din umaria apare la capatul unui drum pietros-rosu, e 4.20 dimineata, bezna. infasurati in panze subtiri, dormind direct pe piatra peroanelor, intrati in criogenie, la numai 8 grade, indienii se vor trezi taman in 2078, intr-o tara unde salariul mediu e de 3000 de para si miroase a rahat ca o alternativa bine-venita la iasomia care iese din curul tuturor.

trenul de varanasi opreste in statie un singur minut dar trenurile indiene sunt lungi, au 15 vagoane, 20 chiar, cele de clasa a treia nu comunica defel cu alea mai rasarite, cum stiu unde sa ma duc, sa ma pozitionez in asteptarea vagonului meu HA1? politistul de gara, mustata de maharaja tip ghidon de semicursiera, dand sa ii intre in ochi, sare de pe peronul 1 pe liniile ferate, le trece tacticos, si se catara agil pe peronul 2, unde un mos serveste ceai dintr-un ceainic de pe vremea mughalilor. toarna in paharute de plastic masala tea unor mosulani legati in fulare, cu degetele de la picioare rasfirate, negre si groase, inflorind din slapi de plastic. maharaja da din cap, asta inseamna ca stie engleza, o sa ma ajute sa astept vagonul la locul potrivit de pe peron. vorbeste mult, ceva in hindi, ca engleza sigur nu e, apoi isi leaga capul, stanga-dreapta-stanga-dreapta, cu un zambet sagalnic, ca intr-un film de bollywood. are un batz in mana, cu care tine infractorii feroviari la distanta. ma conduce intr-o zona mai putin luminata a peronului 2 si zice sa astept, zice din palma, intoarsa decis in pozitia stop, nu zice din gura. trenul intarzie doar 15 minute, fantastic, punctualitate japoneza. nashul bifeza locurile pe o hartie si deschide calea pe un hol, printre perdele de sub care ies ciorapi bejulii sau talpi vopsite cu henna.

trenuletulumina zburataceste din cotet un cuplu de varsta mijlocie, ea zgribulita in patul de la etaj, el-mustacios-contabil-blajin, clipind des in patul de jos, isi cer scuze si isi strang rapid catrafusele in timp ce nashul trimite spiridusul, un mos cu vesta de lana, caciula si camasa cadrilata, sa imi aduca perna si patura si un plic in care sunt doua cearsafuri curate. pe celalalt pat de sus, clipeste un chitarist musulman, cu barba de pitic de gradina si par prins intr-un stramp de dama, negru. pe patul de jos doarme dusa o fetiscana de 9-10 ani. gaina din patul meu de sus coboara si se ghemuieste linga ea, in timp ce contabilul spune: pliz ischiuz, mai dotar. isi pazesc copilul ca pe butelie, speriati de violatori, infractori, luceferi nemuritori care se baga sub paturica si-o necinstesc pe aia mica.

e mai frig decat afara pentru ca istetii de la indian rails au dat drumu la aer conditionat. imi joaca dintii in gura, nu-mi mai simt varfurile degetelor, mamica se strange colac, in jurul fetei, isi trage un batic peste masele si boscorodeste stins gerul din vagon. in timp ce noi crapam de frig, fix in timp ce noua ni se intampla asta, intr-un alt tren care se taraste cu 40 la ora, undeva spre sud, 26 de oameni dau ortu popii intr-un incendiu pornit de la un scurt la instalatia de aer conditionat.

gara varanasitrenurile indiene sunt niste parnai pe sine, grilaje metalice zabrelesc ferestrele, unul dintre calatorii vagonului cuprins de flacari, a reusit cumva, nu stim cum, sa sparga fereastra de la wc si, astfel, sa ajute niste calatori sa iasa nevatamati afara. nevasta-sa, unchiuletu si un nepot au murit printre cei 26.

dar noi nu stim asta, afara ies zorii, ies aburi din pamant, ies sarmanii din corturile ridicate pe langa calea ferata, draperiile zboara de-o parte si incepe foiala. trece un cetatean care anunta meniul zilei: la 60 de rupii, adica 1 parai, primesti o tavita cu orez, chapati si doua sosuri groase, din care icebergurile legumelor ies coltoase, ca dintr-o borala de betiv. fata si mama stau in fund pe patul ingust, tatal trebaluieste la cele 5 pungi cu mancarici. sunt hobbiti, pregatiti pentru cele 4 calatorii cu trenul pe care si le-au propus in aceasta vacanta. 87% din timpul liber si-l petrec astfel in tren, tarandu-se din calcutta la jaipur si din jaipur la varanasi si din varanasi in darjeeling si apoi inapoi in calcutta. unde este cel mai mare muzeu din india, anunta victorios mustata taticeasca. noroc cu englezii ca altfel se topea totul intr-o masala mazga si nu mai stiati de unde veniti si pe ce lume sunteti. asa o fi-marturiseste omul din calcutta-e coruptie si murdarie dar este tara lui si nu poate sa o vorbeasca de rau. imi spun in gand: ipocrizie.

panou spiritualtrebuie sa merg la toaleta. aia de clasa I e cu dus si tron european, aia de clasa a II-a este pe ciuci si talpici de astronaut pe care te asezi intr-un echilibru fragil, tinandu-te de pereti, caci trenul se zguduie nehotarat. un elefant inghesuit de moarte, cu picioarele stranse sub trupul enorm, putrezeste seren langa calea ferata.

aerul conditionat viscoleste in tren, mustata citeste ziarul si fiica’sa se joaca pe smartphone, in timp ce garniturile se tarasc prin atata mizerie cat poate mintea unui om sa stranga, sa multiplice cu 678.941 si apoi sa ridice rezultatul la cub. ma gandesc la campiile pline cu pungi din romania si-mi spun ca e mai bine decat aici si totusi, cat de mult mai rau decat italia este.

sa-ti iubesti tara nu inseamna sa fii orb la defectele ei.