big brother e cu ochii pe tine

indigo zboara din 20 in 20 de minute oameni din goa in mumbai. aeroportul sta sa crape, umflat ca intestinele unui om care a inghitit o oala de fasole. incepe baletul: prezinti biletul la poarta, unui ofiter mustacios vigilent, intri, te pui la coada la scanat bagaju, apoi te duci la checkin unde reapare micul spagar de aerogara care baga oameni in fatza, invocand urgente, paralizii sau boli intestinale. dupa checkin, primesti la bagajul de mana o podoaba, pe care trebuie sa ti-o stanteze doamna de la politia de frontiera care trece cadelnita detectoare de metale peste dumneata, masurandu-ti otelimea privirii si a posetei. ma pun la rand la security check, la femei. la barbati coada e o anaconda gigant, invartita in jurul unor stalpisori metalici. femeile nu calatoresc atat, stau dracu acasa, cu copiii. o descurcareata isi gineste sotul blocat undeva la 2 kilometri in spate, isi duce degetu la bindiul dintre ochi si ii face semn tantalaului ca trebuie sa spuna ca e casatorit, cu sotia in fatza si ca trebuie sa fie lasat sa inainteze, caci altfel pierd amandoi avionul. omul duce aratatorul drept spre punctul rosu si balbaie ceva, restul indivizilor ii fac loc, hipnotizati de mica rana a mariajului, care arata ca esti impuscat direct in frunte si deci mort inca din timpul vietii. sotul prinde curaj, mai are doar vreo 20 de indivizi in fatza, daca ii depaseste, ar putea sa mearga in paralel, fiecare pe culoarul lui, impreuna cu partenera de viata. dar aceasta, urmarind incordata inaintarea, intoarce scurt o palma-stop si ii face semn sa se opreasca. ajunge.

educatiacoada se zbarleste, pe la barbati calca apasat un raj kapoor desuet, cocosat, ochelari de soare, pletuta neagra tip chica lui belodedici si geaca de piele oprita o palma mai sus de betelia pantalonilor stransi pe fese. baietii se uita cu adoratie, barbatii ii fac loc respectuosi. fetele isi exerseaza detenta, topaind frenetic, pe loc si apoi aruncand priviri umede catre EA, partenera lui EL, o tanara bagaboanda, in pantaloni galbeni care lasa sa se vada conturul chilotului tanga, infipt intre buci, pantofi cu talpa ortopedica si tzatze impinse in fatza detectorului de metale pe care ofitereasa il manuieste ceremonios. fetita din fatza mea trage de ma’sa urland “i’m gonna die. is ghsdghfdsgfhgdjhf, and i’m gonna die”. nu retin numele, ii fac semn mamei si o intreb cine sunt cei doi. femeia, mimand plictisul dar, in mod clar, fiind la fel de absorbita ca fiica’sa, de cei doi (mai cu seama de mustata starletei, pana corbului, lucind deasupra buzei de sus), imi spune ca cei doi sunt participanti la o emisiune tip big brother, varianta indiana. si s-au cuplat in timpul emisiunii si sunt “Cuplul”, cu C mare, la care se inchina cateva sute de milioane de oameni de pe subcontinent. vorbind de puterea televiziunii si ce poate sa faca dinsa cu creierele cremoase ale unor amarasteni needucati.

mumbai streetcei doi sunt manati intr-un separeu, departe de privirile iscoditoare ale restului pasagerilor. peste sala de asteptare, care arata a vagon de tren din timpul deportarilor  evreiesti, pluteste un sos de rusa latrata si indiana nazala si nimeni, dar absolut nimeni, nu intelege ce spune duduia care anunta imbarcarile. privim cu sprancene ridicate, arcuite a uimire catre vecinul de bancuta: matale ai priceput? nu. ne intoarcem in stanga: dar dumneata? nici eu. ca atare, ne ridicam cu totii si ne bulucim la intrare, ingrosam o coada formata pentru alta imbarcare. de fapt pentru alte imbarcari, pentru ca fiecare dintre indivizi spune ca asteapta alt avion. ce se intampla? toate zborurile de la delhi au avut intarziere pentru ca armata face niste exercitii si a inchis spatiul aerian ca sa bage o miutza.

urmeaza al 5-lea control al biletului, apoi la 20 de metri, esti oprit din nou de o duduie insotita de un militar, care se mai uita inca o data pe eticheta de bagaj si pe bilet si, dupa o calatorie de 26 de secunde cu autobuzul, pe scara avionului, al 8-lea si ultimul control al biletului. un englez cedeaza si incearca sa fie ironic aruncand un zambet si un “really? are you sure this is the last one” . in india sarcasmul este la fel de prezent ca elvisii zburatori. nimeni nu intelege nimic. am plecat.

relaxarestele sus si dedesubt, avionul nostru e un parizer facut sendvis de doua galaxi, lumini spectaculoase deseneaza jos bulevarde si cartiere si acopera saracia ghetourilor de cascarabete care au crescut pina-n buza pistei de aterizare.

mumbaiul te intampina cu o noua coada, la taxiuri preplatite. dupa lejeritatea din goa, trebuie sa-mi flexez din nou muschii negocierii. in fata mea, doua nordice, blonde si infricosate, isi iau un taxi special pentru femei. se misca greu, sunt indecise, se scarpina in cap, isi dreg glasul. daca astea doua au reusit sa se descurce pana acum, nu vad de ce mi-as face eu vreo problema.

1 comment
  1. sitting duck said:

    Foarte frumos scris, dar ce usor de citit ar fi daca ai pune si majuscule la inceputul propozitiei…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: